Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„- Da’ ce-are, dragă, de nu se mărită?” La pețit, când mergeam pe 33

Cuplu, pețit

Foto: Guliver Getty Images

Când te apropii de 33 fără măcar o urmă, fie ea și ratată, de inel de logodnă, toată familia se isterizează la fronda curiozităților repetitive ale vecinilor, cunoștințelor, rudelor de la distanță.

„- Da’ ce-are, dragă, de nu se mărită?".

Ai mei au îndurat cu stoicism, ei înșiși privați de orice explicație serioasă, până la niște grătare de duminică, unde s-au pliat aproape perfect pe disperarea unei alte familii. Cam de pe când eram în ultimul an de gimnaziu ai mei s-au împrietenit cu o familie de evrei, niște oameni extraordinari, deschiși la suflet și plini de viață, cu care împărțeam cele mai multe dintre sfârșiturile de săptămână. Aveau multe neamuri departe, în Israel, dar numai un copil, băiat, ceva mai în vârstă decât mine. Ceva mai mult. Băiatul ăsta, foarte inteligent, fiind evreu nu se putea altfel, un Ștrul veritabil, își făcuse rost de un păcat - se îndrăgostise de o femeie total pe neplacul părinților. 

Din surse sigure pot să afirm că niciun candidat / nicio candidată la căsătorie nu e pe placul părinților celui nominalizat, victimizat, după verificarea înspre aprobare. Doamna în cauză era frumoasă, gospodină, inteligentă, dar... dar mai fusese măritată, avea copii și doi ani în plus, pe care nu știuse să-i facă pierduți, dumneaei suferind de sinceritate. În alt colț de lume, eu nu mai iubeam demult, căci nu prea mai aveam ce, la 33 de ani eram deja invizibilă pe piața matrimonială, găseam în schimb ușor tovarăși de băutură, de plâns pe umăr, mercenari ai dezolării și ai experiențelor extraterestre. Părinții noștri întrezăriseră o intrigă la capătul tunelului și s-au pus pe făcut planuri de viitor. Fiind îmbătrâniți în rele, era musai să ne fie relevată măcar o parte din adevăr, suspiciunea ne-ar fi trimis pe toți la dracul, de care nimeni nu simțea să fie vreo nevoie. Speranțe existau, aveam o mulțime de lucruri în comun: beam și fumam. Eu beam cu prietenii și cu tata. Cu tata discutam mai mult politică și despre femei, nu îndrăzneam să deschid vreun subiect despre bărbați, l-ar fi extenuat psihic. El bea tot cu prietenii pentru că preferințele încăpățânat-matrimoniale prevesteau deja o iminentă dezmoștenire. Amândoi am acceptat să luăm parte la un prânz duminical în compania familiilor reunite, pentru mai multă punere la cale. Pe drum, în mașină, ai mei mi-au reamintit toate cele 120 de porunci ale celor 7 ani de acasă, iar eu lor că voiam la schimb un magazin de antichități cu vedere la stradă. Evreii sunt recunoscuți, planetar, pentru finețea cu care tratează viața, ca pe cea mai lucrativă dintre afaceri. Încercam, cu pași timizi, să mă acomodez cu limbajul care le era familiar și familial.

Deși amândoi eram pețiți, mă voi referi la mine drept pețitorul, pentru că îmi învingeam mai ușor timiditatea, după doar 50 ml de vodcă, el avea nevoie de jumătate de sticlă. Când am ajuns, pețitul nu era acasă. Plecase după țigări... și după curaj. Ne era foame, așa că nu l-am așteptat. În timpul mesei ai mei îmi făceau semne disperate să le caut în coarne viitorilor socri. Îi cunoșteam aproape de-o viață, îi iubeam, dar de când cu alianța asta năstrușnică începusem să-i privesc cu neîncredere. Îmi puseseră gând rău.

Eu, la rândul meu, le răspundeam cu semne la fel de disperate, sugerându-le să deschidă subiectul despre partea de business, ca să scap de senzația că în toată povestea tot eu eram aia fraieră. După desert, maică-mea mi-a făcut enervată vânt la bucătărie, nu mă oferisem să ajut la spălatul vaselor. Venise timpul să împart și ceva zâmbete. Doamna mama lui Ștrul gătea impecabil, și mâncăruri românești și din cele cu specific evreiesc, era o plăcere să-i fii invitat la masă. Domnul tatăl lui Ștrul era un mucalit incorigibil, plin de o vitalitate care ascundea multă înțelepciune. Brusc, însă, îmi deveniseră inamici, deși, practic, nu se schimbase nimic între noi, făcea figurație doar o amărâtă de propunere. Sau așa credeam eu.

După ceva țigări și cafea la ibric a apărut și pețitul. Plin de curaj. Viitoarea mamă soacră s-a descotorosit de noi într-o odaie separată, unde ne pregătise o vizionare, de pe casete video, a unei înregistrări dintr-o vacanță petrecută în Israel și o alta a unui concert al celor de la Beatles. Scosese la luptă artileria grea. Au urmat câteva zeci de minute penibile, până am realizat, ușurați, că sufeream de aceeași traumă, ne adăpam din aceeași disperare. Dar lucrurile aveau să se aranjeze de la sine, mai ceva ca nevăzutele ajustări din labirinturile născocirilor shakespeariene. Fratele meu de suferință Ștrul și-a găsit fericirea în brațele femeii pe care o iubea deja, eu am mai așteptat o vreme și tot m-am păcălit…

Mi-a readus în minte ilustra întâmplare, probabil aidoma unora petrecute și în viața altora, conflictul ăsta iscat între președintele Iohannis și tânărul politician Laufer. Dacă e să luăm de bune afirmațiile sus-numitului Laufer, orice idilă dintre pețit și pețitor ar fi fost oricum imposibilă, strămoșii mei nemți, printre care și un străbunic Adolf, ar fi manifestat un antisemitism feroce la adresa strămoșilor dumnealui Ștrul, care e imposibil să nu fi avut în arborele genealogic măcar un stră-stră-stră Ițic. Și totuși... am dus până la capăt o frumoasă prietenie. Dar în dragoste, chiar și în aceea pentru o țară, trebuie să fii întotdeauna sincer... nu e vorba de naționalitate, ci de onoare și respect.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Banca Transilvania-logo

Finanțăm spitale, fabrici, şcoli, universități de stat şi private, baraje şi hidrocentale, autostrăzi şi cabinete veterinare, dar şi sute de mii de oameni. Susținem tot atâtea planuri şi vise ale românilor. Suntem cel mai mare finanțator instituțional al Statului prin impozite şi titluri de stat, precum şi al mediului de business românesc. Facem asta cu capitalul şi datorită competențelor acumulate în cei 25 de ani, aici, în țara noastră.

Citește mai mult

Café Istanbul

Boabe de cafea Arabica Mocha din Yemen se adaugă boabelor din India și Indonezia și te poartă cu simțurile într-un bazar oriental din alte vremuri. Amestecul exotic, intens, cu ale sale note condimentate, ce amintesc de piperul negru, te invită într-o călătorie prin istorie al cărui punct terminus este veacul în care Istanbulul, numit pe atunci Constantinopole, era cel mai bogat și mai populat oraș din lume și forfotea de viață și de tentații.

Citește mai mult