Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Le-am pregătit oaspeților mei englezi „o masă tradițională românească”, dar niciunul nu a dat năvală în mâncare. Într-un final, soacră-mea a dezlegat misterul: mâncaseră acasă „just in case...”

Sarmale Crăciun

Foto: Guliver Getty Images

Când pleci din ţară, fără să ştii dacă te mai întorci, cu domiciliu, iei cu tine, pe lângă ceva haine şi obiecte fără de care nu poţi trăi, friptura de porc, slănina, usturoiul verde, cârnaţii şi caltaboşul, sarmalele şi caşcavalul afumat. Le iei în gând şi nu te desparţi nici mort de ele. Le foloseşti ca etalon pentru orice îţi este servit şi de fiecare dată câştigă, pentru că ai renunţat deja la gustul lor, dar nu laşi pe nimeni să-ţi pângărească şi ideea. După o vreme, însă, te amesteci în lume, ca un zarzavat ce-şi face datoria în borş, aşa cum şi locurile de acasă te uită, iar neamurile te privesc ca pe talonul de pensie, dar se revoltă dacă încerci să le bagi şi ceva obiceiuri străine pe gât. După o vreme nu mai eşti „acasă” nicăieri. Pentru străini vei fi întotdeauna „cel venit”, pentru cei de acasă „cel mai bine c-a plecat”. Cetăţenia rămâne o noţiune, uneori o piedică, niciodată o rezolvare. Uneori uiţi şi cuvintele şi nici nu mai desfaci punga aceea de 1 leu, în care mama ţi-a pus la drum nişte poveţe. Le mai scoţi doar dacă vine în vizită, dar părinţii îmbătrânesc, vin din ce în ce mai rar, până când pleacă şi ei în lumi străine, străine de tot, şi atunci ţi se amărăşte de tot singurătatea. Şi cu toate colindele şi vorbele, pe care nu mai ai cui să le spui, te aduni în bucătăria unde te aştepta mama, cu friptură de porc, sarmale, mămăliguţă şi brânză de oi.

De plecat, am plecat prin octombrie. Era toamnă, dar una blândă, cu dulceaţă la strugure şi dinţi în soare. Când am trecut canalul, spre insula engleză, nu ne-a aşteptat nimeni. Debarcasem de pe un feribot comercial şi nu de pe unul cu pasageri. Nu mi-a controlat nimeni viza, pentru care pierdusem nervi şi o zi întreagă. După jumătate de oră de cugetare, în lipsă de covor roşu, pâine şi sare, am recitat o primă replică, copiată din argoul autohton, cu propriul accent şi neplagiată intonaţie şi am plecat spre noua mea casă. 

Luni a plouat, marţi a plouat şi dacă nu găseam repede ceva de făcut avea să-mi putrezească creierul de la atâta umezeală. Casa soacră-mii era cochetă, caldă şi primitoare, în grădină veneau să se joace veveriţe sure, din acelea amatoare de pecan şi neînvăţate cu nuca noastră de perete. Inima, însă, mi se mâzgălea cu cerneală albastră şi tot ce vedeam era ploaie şi futilitatea umbrelei, luat fiind de vânt, din toate părţile. Apropierea oceanului era de vină, dragostea lui, neîmpărtăşită, pentru ţărmuri.

Ca să mă feresc de depresii, nici nu am încercat să-mi imaginez cum aveau să-mi fie Sărbătorile. Uneori e bine să ascunzi speranţa şi de tine însuţi.

În ziua de Crăciun ne-am adunat la soacră-mea, regină peste noi, Widockşii boltonezi. Plouase de dimineaţă, dar deja începuseră să-mi crescă solzi pe piele. La un moment dat toată lumea a început să mă strige, cu disperare, prin casă. Am crezut că venise Poliţia, să-mi anuleze viza şi să pună capăt aventurii mele, înainte de a experimenta un dans sincer, prin ploaie. La venirea în oraş mă prezentasem la oficina locală, să mă anunţ respectuos şi să le promit respectarea legii. Ghinion! Au descoperit că nu aveam viză de intrare în UK, fusesem livrată, dar nimeni nu semnase de primire. Le-am explicat că nu se sinchisise nimeni să mă întâmpine, înainte de cântatul cocoşilor şi fiind şi weekend nu mi se păruse o soluţie să aştept. Nu i-am convins. Pentru ei trecusem graniţa fraudulos, poate printre roţile unui TIR sau pe sub aripa vreunui şoim, venit la filmări. M-au sfătuit să mă întorc în România şi să mai intru o dată. Noua mea familie s-a arătat şocată de aşa rezoluţie, dădeau nas în nas cu o birocraţie şi o ipocrizie de care nu fuseseră conştienţi până la venirea mea. Şi nu le adusesem cu mine, dar le cunoşteam ca pe propriul meu buzunar. M-au susţinut şi, până la urmă, situaţia s-a rezolvat de la sine, mă întreb şi azi dacă şi acasă ar fi fost la fel. Strigătele lor alarmate, din acea zi de Crăciun, îmi înnodară în jurul stomacului deznădejdea. M-am trezit împinsă între perdele. Dragii de ei, încercau să mă ascundă! Cine-a zis că englezul renunţă uşor la Europa? Ne aflam în camera de zi, unde îşi avea soacră-mea sediul central, biblioteca şi coşul pentru împletit. Geamul pleca de la jumătate de metru de podea şi nu se mai oprea până în creasta tavanului. Dădea spre grădină. Cât vedeai cu ochii case cu cărămida bolnavă de ud, dar elegante, cireşi japonezi, rododendroni şi veveriţe. M-au întors cu faţa spre ele şi am început să strig şi eu, laolaltă cu copiii. Ningea! Ningea cum numai în visuri poate să ningă, cu fulgi mari, a lene, fără nicio grijă. Au întârziat aşezarea la masă, ca să pot să mă bucur de Moş Crăciun. Dar cadourile nu ţin nici ele vreo veşnicie, după 10 cm de zăpadă, ninsoarea a dat-o la pace cu ploaia. Avusesem totuşi timp, să gust un pic de fericire.

În anul ăla am mâncat curcan. Unul mare şi crăcănat, să ajungă la toată lumea. Pe sub aripi cartofi şi păstârnac copt, pe culcuş de untură de gâscă, legume fierte şi sos englezesc, noroios. La fel şi în anul care a urmat, şi aş fi dus-o tot aşa, a ploaie, dacă nu aş fi pus piciorul în prag. Am invitat pe toată lumea la un Crăciun românesc, de porc. Nu de alta, dar pe mine mă îndopau cu pieptul de curcan, ei sacrificându-şi papilele gustative cu copanele şi aripioarele, căci pe lângă pasărea titular, erau anunţate, în echipa oficială, şi copane de împrumut. Şi asta pentru că nimănui altcuiva nu-i plăcea pieptul de curcan şi de obicei ajungea la Crăciunul vreunui câine din vecini. Aşa, soacră-mea rezolvase şi problema cu risipa de mâncare, semn că şi în Africa se putea găsi o soluţie. 

M-am apucat de copt de joi şi de gătit devreme, în ajun, de pe la 6 dimineaţa. Între timp îşi făcuse apariţia şi juniorul, dar Crăciunul lui era la sticlă. Cu mâinile tocam zarzavaturi şi amestecam în oale, cu piciorul stâng legănam căruciorul şi, deşi aş fi fost dată afară ca solistă, fiu-meu lua în calcul că de Sărbători şi mamelor li se poate ierta câte o colindă. Dacă tot se lamentase soacră-mea de prea multele feluri de mâncare de la o nuntă bucovineană, aveam de gând s-o împovărez şi cu meniul nostru de Crăciun, ca să vadă cât de binevoitoare era diferenţa!

Salată de piept de pui (căreia noi îi spunem boeuf, cu încăpăţânare), ouă umplute, ficăţei smintiţi sub felii de bacon, răcituri, şniţele, chiftele marinate, friptură şi pentru că varza englezească rezistă la tortură, în loc de sarmale, varză a la Cluj (mai mult o budincă în trei straturi: carne, varză, orez, după cum mă hipnotizase o reţetă dintr-o revistă). Ba şi mămăligă, dar făcută pe loc. S-au mai adunat un chec cu vişine, doi cozonaci şi, pentru cumnatul meu diabetic, o plăcintă cu mere şi înlocuitori de zahăr şi o ruladă de brânză degresată cu ardei copţi şi una cu usturoi, mărar şi înveliş de nucă prăjită. N-am uitat de salata de sfeclă cu hrean şi nici să scot din borcan gogoşari în sos de miere şi muştar, de la mama. Şi 5 feluri de fursecuri. Dacii scoseseră deja capul de lup şi mărşăluiau prin bucătărie, urla mândria patriotică în mine.

Când au ajuns musafirii, soţul meu a pus băuturile în mişcare.

Mâncare multă, băutură aşişderea... oaspeţi cumpătaţi. Gustau de ici, gustau de colo, dar nu dădeau năvală. Mi-am tras bărbatul la bucătărie şi l-am obligat să guste tot. Uitasem să pun sare? Simţind pericolul, consortul mima starea de extaz. Nicicând nu fusesem o gospodină mai bună sau mai inspirată! Misterul a fost elucidat tot de soacră-mea, mâncaseră toţi acasă, „just in case...”.

„Just in case” ţine loc englezului de orice pe lumea asta. N-a plecat niciunul fără mâncare la pachet, începusem şi eu să mă convertesc la reciclare. De atunci i-am omenit doar cu grisine şi biscuiţi de alimentara, ca să-şi domolească arsurile gastrice de acasă.

În anul care a urmat am sărbătorit pe chinezeşte, cu comenzi de la restaurantul din satul în care se mutase soacră-mea. De la ăştia e bine să mănânci tot, că încă mai ţin de obiceiurile alea vechi, cu răvaşul, şi valiza.

În curând se vor împlini 15 ani de când Crăciunul vine tot pe ploaie. Acum pun, benevol, pe masă, piept de curcan şi legume fierte, cartofi copţi, fără urmă de grăsime, la sfatul medicului. Dar în sufletul meu lăfăi-se-vor veşnic: chişca, caltaboşul, sarmalele, şoricii, cozonacii şi friptura de porc.

Nici soacră-mea nu mai e printre noi şi Dumnezeu ştie ce mofturi o face şi pe lumea cealaltă! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De data asta comentariul m-a uns pe sufletul meu de romanca! Se stie ca englezii sunt extrem de conservatori in toate cele, poate de aceea nu au rafinament nici in bucatarie dar eu as fi insistat sa-i "reeduc" cu toata reticenta lor! Si nu as fi renuntat la placerile mele, da, poate bucataria romanilor este mai grea, unii cred ca nesanatoasa dar nu vad ce este nesanatos la o sarma,la o piftie sau la o ciorbita de vacuta! Ca doar carnati cu fasole mananca si englezii, la mic-dejun, chiar!!!
    • Like 0
  • Felicitări pentru articol! Mi-a plăcut, aveți umor și talent cat cuprinde,,,
    Mi-ar dori sa va citesc despre alte subiecte, de ex.: cum vad englezii imigranții în general
    • Like 0
  • Foarte frumos scris! Multumesc frumos.
    • Like 0
  • check icon
    Ha, ha , superb scris
    • Like 1
  • Absolut superb acest text!!!
    • Like 1
  • TWIMC -Ptr a fi mai bine inteles acest articol o scurta sedere de cateva luni in UK ar fi de folos.
    • Like 0
  • Romănia a pierdut o femeie cu suflet mare și o povestitoare dotată cu muuult umor.De ăștia ca Cristian B oți fi fugit de-acasă...Nu puneți la suflet....
    • Like 3
  • Nu am citit cele 3 pagini de frustrari ale autoarei. Dar cat de penibil sa ai pretentia ca englezii sa fie impresionati si sa te admire - doar fiindca esti romanca.

    "Pentru străini vei fi întotdeauna „cel venit”, pentru cei de acasă „cel mai bine c-a plecat”." <- iarasi o generalizare ieftina care insulta pe orice om, nu doar pe englezi. Autoarea pune milioane de oameni in aceeasi oala si gaseste inca un motiv sa iti plangi de mila.

    Chair asa tanti, nici un englez nu are individualitate, la fel cum toti romanii sunt perfecti identici toti trasi la xerox unul dupa altul ?
    • Like 0
    • @ Liviu Dazdrasmygda Lagshmivara
      Nu era vorba de admiratie.E o poveste cu text si subtext.Mai incercati o data.Cum se zicea prin 80(in alte circumstante) prima nu se pune.Poate a fost o zi mai proasta.Just sayin'.
      • Like 2
    • @ Liviu Dazdrasmygda Lagshmivara
      Câtă insensibilitate...
      • Like 2
    • @ Liviu Dazdrasmygda Lagshmivara
      Asta-i tot ce ai inteles din acest articol ? Nasol.
      • Like 1
    • @ Liviu Dazdrasmygda Lagshmivara
      Nu te-au lăsat frustrările să citești? Aveai chakrele răvășite de dezgust? Damful de sarmale ți-a dereglat qi-ul? Du-te, prietene, în Tibet și lasă-ne în primitivismul nostru.
      • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      in Tibet sunt deja parintii tai, nu mai e loc acolo
      • Like 0
  • România a pierdut o femeie cu suflet ...frumos,cum naiba să zici altfel ?!...și un povestitor inspirat , cu muuult umor.Nu băgați în seamă prostiile debitate de Cristian B.Din cauza ăstora oți fi plecat de-acasă...:)
    • Like 4
  • Imi pare rau dar nu o sa mai citesc un alt articol in care o tot infierati pe saraca femeie, vinovatul de serviciu pentru sabotarea devenirii dvs, imi pare cel putin deplasat ceea ce faceti in mod continuu, Vad ca prinde bine la noi discursul asta nationalist, pe care de altfel vi l ati asumat clar demagogic. Daca soacra e asa cum o descrieti si cu ajutorul altor englezi reprezinta cuiul lui Pepelea, iar. dorul si iubirea de tara si romani va apasa, facem o petitie pentru repatriere in caz ca sunteti tinuta cu forta pe meleaguri straine?
    • Like 0
    • @ Cristian B
      nobody check icon
      Credeam că românii apreciază (auto)sarcasmul de calitate :)
      • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult