Foto: Guliver Getty Images
Zilele trecute am fost surprinsă de sinceritatea cu care o femeie, tânără și foarte frumoasă, pe care abia o cunoscusem, aflându-ne într-un context de socializare, a lăsat să curgă, spontan, o mărturie ca și cum s-ar elibera de o povară grea. Am avut senzația că rostitul a fost deja un mare dar pentru ea. Și pentru mine să-mi amintesc de multe. Mi-a spus așa: „Sunt geloasă! Și nu știu ce să mai fac. Nu-mi place de mine. Simt că o iau razna!” Cuvintele au fost spuse repede, simplu, fără a fi gândite, așa că asupra mea au avut efect. Părea că și locul în care ne aflam, și oamenii cu care eram, erau potriviți ca să ne lase să aflăm asta despre ea. De fapt, de-a dreptul am îndrăgit-o pe această femeie pentru curajul și simplitatea cu care s-a arătat într-una dintre cele mai întunecate părți ale ei. Pentru că gelozia asta ne arată una dintre cele mai hidoase priveliști a ceea ce putem fi atunci când ne cotropește. Așa că, dacă se poate, vrei să lași o dată pentru totdeauna povara asta jos. Pe bune că vrei! Oricând și oriunde ai fi, doar să scapi de așa „blestem”. Mi-am amintit de nenumărații clienți pe care i-am întâlnit în cabinet, aduși de acest balaur, cum mai numesc eu gelozia. Și am revăzut și nenumărate cupluri schilodite de gelozie.
Pentru cei care nu ați trecut prin tenebrele ei, respirați a pace și mulțumiți că ați scăpat. Dar dacă ați fost partenerii unui gelos sau geloase vreți să știți cum e din interior toată experiența asta? Corpul tremură, e încordat sau vlăguit, bătăile inimii sunt în alertă, mintea o ia razna și parcă tot universul se dărâmă. În interior totul e negru și greu și nu se întrezărește nicio undă de lumină...
Gândurile se încolăcesc neliniștite și se revarsă ca într-un tsunami prin toți porii. Se transformă într-o frică nebună. Vitalitatea, încrederea, luciditatea, puterea, liniștea și echilibrul sunt spulberate. Suspiciunea e parte organică din corp, omniprezentă. Mai mult, trebuie să te lupți cu ea, iar și iar, ca într-un film care se dă în reluare necontenit. Pare că nu ai șanse de supraviețuire. Și atunci, dai drumul, ca unui robinet, la țipete, reproșuri, tăceri și resentimente peste spațiul de cuplu care e invadat de toate astea. Devine intoxicat. În scurt timp, durerea, neînțelegerea, frustrarea și neputința sunt resimțite de ambii parteneri. Unul presupune, e suspicios și acuză cu furie, cu durere și cu neputință, celălalt rămâne mut și perplex, ori poate se justifică în mod oricum inutil, așa că, vinovat fără vină, el/ea e condamnat să ia parte la un „dezmăț emoțional” al celuilalt. Iar partenerul unei persoane geloase trăiește toată experiența asta ca pe ceva teribil, ca pe un „viol” cum mi-a spus odată cineva, resimțit până în străfundurile sale, mai ales când nu a făcut nimic! Cum îmi spunea odată un client despre partenera sa: „E absolut înfiorător, e geloasă și pe râsul meu dacă e stârnit de altele!”
Tu, cel bolnav de gelozie, vrei să scapi, îți simți gelozia ca un organ al corpului amputat, invizibil, cu care mergi prin viață și în relații. În orice relații! Pentru că, indiferent de cine este partenerul/partenera ta actual(ă) ai vrea să pui stăpânire pe el/ea și pe gândurile sale. Nu vrei nimic mai mult decât control. Total, dacă se poate... În lipsa puterii și încrederii interioare te manifești într-un mod toxic: presupui, urli, taci, suspini, învinovățești, ceri explicații și aștepți asigurări... în zadar! Pentru că orice asigurare pe care o primești are o viață scurtă, durează până la trezirea altor capete ale balaurului cu care te-ai pricopsit. Nu poți să crezi, deși undeva în adâncuri după asta tânjești. Și atunci, în cel mai bun caz, poți să-ți crezi partenerul/ partenera pe moment. Tu știi că e o minciună și că lupta nu s-a terminat, dar vrei să te amăgești că, acum, e gata! S-a terminat cu gelozia.
Organul tău amputat e propria ta stimă de sine. Și ea te poartă prin toate potecile infernului. E la pământ și pare că n-a mai rămas nimic din ea. În fundal, se derulează toate scenariile geloziei pe care le cunoști deja atât de bine: că ești mințit, că ești trădat, că ești părăsit, că altcineva e mai bun decât tine, că nu mai corespunzi și nu mai ești suficient, că oricum și orice ai face tot te va lovi fatalitatea și vei afla acest „adevăr”, care dacă încă nu s-a întâmplat, tot va avea loc cândva, așa că într-o zi vei afla că ești... înșelat. Gelos, gelos, gelos... rulează ca o melodie uitată, în reluare, în adâncurile tale. Și totul pare fără oprire...
Cu toate acestea, ai șanse să ieși din acest iureș! Nu zice nimeni că va fi ușor să te lupți și să răpui un asemenea balaur, cum este gelozia. Există însă posibilități de a-l domoli, de a-l face mai slab în fața ta sau, poate, chiar de a-l învinge. Depinde de la caz la caz...
Dacă ești una din victimele geloziei, te rog, nu îl trage în povestea ta și pe partenerul tău/partenera ta. El/ea nu are nici o vină. E cazul ca tu să dai o privire lungă, sinceră și insistentă în trecutul tău. Iar pentru asta ai nevoie de un specialist care să te însoțească în acest proces, în această „bătălie cu balaurul tău”. Nu îi cere omului de lângă tine să te înțeleagă, să devină „terapeutul” tău sau să-și schimbe preferințele, întâlnirile, ieșirile. Și știi de ce? Pentru că „balaurul” tău nu va renunța să te chinuie. Orice minut de întârziere al lui/ei, orice plecare de lângă tine, orice privire insistentă sau amabilă spre un alt chip decât al tău te va teroriza cu gânduri barbare. Deci, nu, nu te vei liniști! Ba, în plus, vei „câștiga” o stimă de sine mai joasă decât nivelul mării în timpul refluxului. Și iar vei fi nemulțumit(ă), chinuit(ă), furios/furioasă pe neputința ta de a-ți controla gândurile și stările. Pentru că gelozia vine din neîncredere, din nesiguranță interioară și frica de a fi singur, din spaima că nu faci față greutăților vieții, vine din răni necicatrizate și care cer să fie închise. Vine din programe de loialitate și lucruri învățate sau preluate din familie. Ea vine de departe... chiar dacă asta e trist.
Ajuns în acest stadiu, organul tău amputat îți cere tratament special. Nu-l lăsa să lupte singur, așa că cercetează și găsește-ți terapeutul potrivit care să te ajute să te reclădești cu toate organele sănătoase. În demnitate, cu o stimă de sine echilibrată și suficient de puternică cât să reziste oricărui balaur care ar vrea să-ți amputeze corpul, sufletul, inteligența, spiritul... Pentru că gelozia e fața schimonosită a iubirii, iar iubirea merită să fie trăită liberă, in flux,cu încredere și sănătate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mie gelozia mi se pare si lipsa de obiective.
N-ai ce face, te tot concentrezi pe gesturile, actiunile celuilalt. Dar iti vezi de viata ta, nu pierzi la infinit timp disecand marunt toate actiunile celuilalt. Cand mai ai timp sa traiesti, sa-ti implinesti asipiratiile?