Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„- Mi-aș fi dorit să fiu ca mătușa mea”. „- Ce, scriitoare?” „- Aaa, nu. Fumător.”

scrumiera.

Când eram mic, ai mei au cununat. Nu mai știu pe cine, dar nuntă mare, lume multă în curte, aglomerație... Noi eram copii și, cel mai mult și mai mult eram curioși de noii veniți. Iar unul dintre invitați, cel mai de vază de la acea nuntă, după miri și nași, a fost mătușa mea, Domnica Gârneață. Era scriitoare. Lucru mare la vremea acea. Ne suna cuvântul ăsta diferit, magic, în urechile pâlnie, iar persoana despre care ai mei vorbeau, adică despre scriitoare, trebuia să fie la fel de specială. Altceva.  

La cât de mult vorbiseră părinții de ea, văzându-i și câteva cărți prin casă pe care nu puteam să le citesc, dar despre care aflasem că doar unii ca ea, deștepți, „cu școală”, pot să scrie, sosirea mătușii fusese așteptată mai mult decât cea a tuturor nuntașilor. Parcă o văd și acum pe hol, așezată pe canapea și discutând cu mama sau cu alți invitați. Nu ne luam ochii de la ea, eu și verișoară-mea, îi sorbeam fiecare gest. Avea un aer boem, de doamnă, lucru rar pe vremea tovarășilor. Fuma tacticos, ținând degetele răsfirate și împrăștiind fumul cu cea mai maiestoasă eleganță pe care o văzusem până atunci. Adulmecam pe furiș parfumul de oraș cu care venise și pluteam prin fumul de țigară ce ieșea cu forță din buzele ei roșii (nu mai văzusem buze rujate până atunci) transpunându-ne pe noi, copii de țară, într-o lume imaginară, de basm. Nu era din sat, scriitoarea, nu era de la oraș... era din altă lume.

Am visat-o și după ce a plecat, în nopțile mele de copil. Mi-aș fi dorit să fiu ca ea.

- Ce, scriitoare?

- Aaa, nu. Fumător. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marta check icon
    Ce se dorește a fi acest text? Banc sec? Reclamă la țigări? Text de pornire pentru analiza viselor din perspectivă freudiană? (încep eu, autorul nu a depășit încă faza orală).
    • Like 1


Îți recomandăm

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult

sustinatori calin georgescu

Nu absolut toți români, inclusiv fețe bisericești, au înțeles și simțit atunci solidar, nu toți au fost de acord cu acest pas fundamental pentru emergența în istorie a României. Orbire, îngustime, nepăsare. (În imagine, susținători ai lui Călin Georgescu, la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor/ foto: Inquam Photos/ George Călin)

Citește mai mult

Mark Carney

Discursul rostit de premierul canadian Mark Carney la Forumul Economic Mondial a produs ecouri puternice, nu pentru că ar fi fost inovator, ci pentru că a spus cu voce tare ceea ce mulți gândesc deja. Ideea că „dacă nu ești la masă, ești la meniu” a rezonat larg, tocmai pentru că surprinde sentimentul de anxietate globală – regulile se subțiază, iar cei care nu negociază activ devin obiecte, nu subiecți ai politicii internaționale. foto: Profimedia

Citește mai mult

turma de oi

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Citește mai mult