„A crescut 100 de ani și l-au doborât într-un minut”. De ce nu este dracul chiar atât de negru

Urmăresc pe Facebook activitatea celor de la Declic pentru că uneori sunt de acord cu ideile lor și semnez unele petiții inițiate de ei, însă nu întotdeauna se întâmplă acest lucru.

De exemplu, de curând am văzut că se adună semnături, se inițiază petiții în legătură cu salvarea pădurilor seculare.

Cunosc abordarea Declic atunci când vine vorba despre păduri, așa că am dat un clic pentru mai multe detalii. Eram curios dacă au dat și o definiție a pădurilor seculare sau dacă menționează pe undeva de la ce vârstă poate o pădure să fie considerată ca fiind „seculară”.

Așa cum mă și așteptam, ei își propun salvarea pădurilor trecute de vârsta de 140 de ani. Deci, pădurile devin seculare nu de la vârsta de 100 de ani, nici de la cea de 200 de ani, ci fix de la 140. 

Acum o să explic de ce mă așteptam ca ei să fi ales această cifră.

Pentru arboretele cărora li s-au atribuit funcții de producție, normele tehnice din silvicultură prevăd vârsta exploatabilității tehnice în funcție de speciile de arbori, clasa de productivitate a arboretului și de modul său de regenerare.

O să dau ca exemplu gorunul (Quercus petraea), cu patru dintre situațiile în care i se stabilește vârsta de exploatare:

- arborete de clasa a IV-a de producție regenerate din lăstari: 100 de ani

- arborete de clasa a IV-a de producție regenerate din sămânță: 120 de ani

- arborete de clasa I de producție regenerate din lăstari: 120 de ani

- arborete de clasa I de producție regenerate din sămânță: 140 de ani

Bineînțeles că mai există și situații intermediare (clasele a II-a și a III-a de producție) cu valori ale vârstelor exploatabilitatii tehnice aferente.

Am luat ca exemplu gorunul pentru că este singura specie pentru care vârsta de exploatare poate să ajungă până la 140 de ani. Așa se face că am intuit ce înseamnă „arbore secular” pentru specialiștii Declic.

Logica lor pare să spună ceva de genul: normele voastre vă dau voie să exploatați lemnul, cel târziu, la vârsta de 140 de ani a pădurii, iar dacă pădurea a trecut de această vârstă și nu ați pus-o la pământ, noi, împreună cu niște zeci de mii de ecologiști, o să o numim pădure seculară și nu vă mai permitem să o pângăriți. 

Ce n-au înțeles ei?

1. Pădurea nu are termen de valabilitate sau o vârstă a majoratului. Nu stă drujbistul să aștepte împlinirea vârstei ca să culce la pământ hectare de pădure

2. Arboretele intră la exploatare după niște planuri de amenajament, care se întocmesc la nivel de U.P. și S.U.P. (unitate de producție/protecție, respectiv subunitate de producție/protecție)

Nu poți trata arboretele ca pe niște pachete de biscuiți „Dacă nu l-ai vândut până la data expirării, trebuie să-l arunci la tomberon”.

Ca să vorbim pe înțelesul publicului larg, în cazul unei S.U.P. de 2000 de ha de păduri cu rol de producție, dacă 1000 de ha de pădure au deja vârsta exploatabilității nu înseamnă că în următorii 10 ani (perioada de aplicare a unui amenajament) se vor exploata la ras 1000 de ha de pădure.

Prin amenajamentul silvic se urmărește conducerea pădurii spre o stare de echilibru, astfel încât, în timp, cele 2000 de ha de pădure să fie distribuite în mod aproximativ egal pe clase de vârstă.

Așa se face că unele arborete intră la exploatare la mult timp după ce au împlinit vârsta exploatabilității.

Un alt aspect la care nu s-au gândit specialiștii Declic este faptul că majoritatea arboretelor naturale, ajunse la soroc, se regenerează natural, ceea ce presupune aplicarea unor „tratamente” prin care vechea generație de arbori va fi extrasă prin 3-5 intervenții, pe parcursul a 20-40 de ani, timp în care noua generație, treptat, va acapara teritoriul.  

Tăieri progresive în etape diferite Sursa Google Maps

Deci, dacă într-o pădure de gorun de clasa I de productivitate, regenerat din sămânță, se încep tăierile progresive la vârsta de fix 140 de ani, extragerea ultimelor exemplare s-ar putea face după vârsta de 160 de ani.

Meseria mea mă poartă pe păduri, așa că am văzut păduri de la altitudini de sub 100 de metri, până la molidișurile de limită de la peste 1700 metri altitudine. Am întâlnit zone cu păduri de fag pentru care tratamentele (tăierile de regenerare) au fost amânate până pe la vârsta de 150-160 de ani, deși vârsta exploatabilității tehnice a acelor făgete este de 110 ani (clasa a III-a de producție). S-a ajuns la această situație pentru că acea unitate de gospodărire a pădurii avea un „excedent de arborete exploatabile”, adică era un dezechilibru între clasele de vârstă, iar pentru a echilibra repartiția arboretelor pe clase de vârstă a fost amânată exploatarea unor suprafețe.

De ce este important acel echilibru pe clase de vârstă?

Deși vorbim de păduri cu funcții prioritare de producție, acestea îndeplinesc trei roluri: ecologice, sociale și economice.

Pentru ca acea parte a populației din zona de deal-munte, care lucrează în domeniul forestier, să aibă un loc de muncă constant, va trebui ca pădurea să ofere recolte constante de lemn, suprafețe constante de împădurit și de parcurs cu lucrări de îngrijire a plantațiilor.

Pentru ca pădurea (fie ea și cu rol prioritar de producție) să-și exercite pe deplin rolul ecologic, trebuie să prezinte un aspect mozaicat, cu suprafețe de diferite vârste, cât mai uniform distribuite, astfel vor exista plantații tinere, parțial înierbate, care asigură hrană și unor specii de animale, învecinate cu desișuri care oferă adăpost și cu păduri bătrâne care produc jir sau ghindă pentru cervide, mistreți și urs, dar și lemn mort pentru cerambicide.

Revenind la rolul economic, recoltele constante de lemn asigură stabilitatea unor afaceri locale și stabilitatea unor locuri de muncă, de la exploatarea lemnului, până la produse finite în unele zone.

Știu, cârcotașii o să spună că în România nu se mai ajunge la produs finit, dar nu e chiar așa.

Ținând cont de perioada de regenerare relativ lungă care se adaugă la vârsta de la care se încep tăierile de regenerare a pădurii, putem înțelege de ce România are păduri atât de bătrâne și de ce ne situăm pe un loc fruntaș în ceea ce privește volumul de masă lemnoasă pe picior/ha fond forestier. 

Un om născut și crescut într-un mediu de beton se lamentează văzând cum un arbore bătrân, un gigant, cade în fața drujbelor. Cine își face timp pentru pădure, cine se documentează si umblă prin păduri va înțelege că succesiunea generațiilor nu este o catastrofă, ci mersul firesc al lucrurilor.

Auzim frecvent reacții de genul „A crescut 100 de ani și l-au doborât într-un minut”.

Eu propun o altă abordare:

Dacă din 2000 de ha pădure anual tai spre regenerare câte 10 ha de pădure, cele 10 hectare au întinerit cu un secol, în timp ce 1990 de ha au îmbătrânit cu un an.

Apropo, de când m-am apucat de scris textul ăsta și până să-l termin, am semnat o petiție marca Declic, prin care cerem interzicerea reclamelor pentru jocurile de noroc. Sper să o semnați cât mai mulți, că prea sunt enervante când dau scroll pe Facebook.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp