Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„A fost sau n-a fost beat în Parlament?” Cum a ajuns unul dintre puținii politicieni care au fost în Ucraina să fie „judecat” de colegii lui care au stat acasă

Filip Havarneanu

Foto: Facebook Filip Havarneanu

Săptămâna trecută, mai precis în ziua de 13 aprilie 2022, la tribuna Camerei Deputaților a urcat domnul Filip Havârneanu, deputat USR de Iași. Tânăr, activ, dornic de afirmare, conjudețeanul meu a dat la începutul anului unele semne de autonomizare în organizația de partid din Iași, distanțându-se de ex-patronul politic, deputatul Cosette Chichirău. Cel mai probabil erau jocuri politice interne, nimic mai mult.

În ultimele săptămâni, dl Havârneanu a fost implicat în ajutarea refugiaților ucraineni, a fost în mai multe rânduri cu ajutoare în Ucraina, a fost chiar la Kiev, împreună cu oficiali europeni din mai multe state, a văzut, a filmat și a relatat despre atrocitățile comise de ruși în suburbiile capitalei ucrainene. Merită reținut că doar câțiva parlamentari români au fost implicați în acțiuni de acest fel până acum. Ceilalți erau extrem de ocupați cu activitățile din Parlament, erau prezenți în cabinetele parlamentare deschise în localitățile patriei, se întâlneau cu cetățenii români, a căror propășire au jurat să o urmărească necontenit.

Discursul pe care deputatul USR l-a ținut în fața colegilor de diferite culori a ridicat semne de întrebare în privința formei. Deși frazele erau inteligibile, deputatul vorbea cu dificultate. Unii l-au acuzat că s-ar fi dus beat în fața colegilor, oameni onorabili, care reprezintă poporul și sunt preocupați doar de binele acestuia. Cel taxat s-a apărat, spunând că a suferit un accident și lua calmante.

Cum țara este excelent guvernată de când milităria a fost coborâtă din pod, iar temele de dezbatere publică par să se fi evaporat, principalul partid prezidențial a luat atitudine până și prin vocea lui Alexandru Muraru, deputat PNL de Iași și consilier onorific al premierului României, prima funcție moștenită de la Ludovic Orban, iar ultima asigurată și de Florin Cîțu, și de Nicolae Ciucă.

Luni, 18 aprilie, dl Muraru a dat publicității un comunicat dedicat cazului Havârneanu. Pe considerentul că „tribuna Parlamentului nu poate și nu trebuie să fie batjocorită”, că instituțiile statului nu trebuie discreditate, iar pe deasupra preocupat de grija față de binele partidului rival, penelistul a cerut ca useristului să-i fie retras sprijinul politic. Răul trebuie tăiat de la rădăcină. Ar fi inadmisibil ca un asemenea cetățean să afecteze bunul nume al celorlalți parlamentari.

Luni după-amiază, ca din întâmplare, în studioul Antenei 3, s-a organizat o mică dezbatere, în chestiune fiind modul în care deputatul Havârneanu s-a prezentat în plenul Camerei Deputaților. Pe lângă moderatoare și ciuvicul de serviciu, au fost invitați și câte un deputat de la PSD și USR. Dl Muraru a intervenit telefonic și s-a declarat convins că dl Havârneanu era sub influența băuturilor alcoolice.

Alexandru Muraru este cunoscut pentru convingerile sale puternice în privința adversarilor politici. Stilul indignării selective este una dintre mărcile sale. Prietenii de ocazie beneficiază de îngăduință temporară. Pe vremea când era doar aspirant la deputăție și la șefia filialei ieșene a PNL, micul iacobin cerea excluderea din organizație a unor colegi care negociau poziții publice și alte avantaje cu inamicul politic local, primarul municipiului Iași. Principiile au înflorit doar câteva anotimpuri, apoi s-au ofilit într-o iarnă, când chiar revoluționarul de obediență fenechistă a sărit în barca de partid aruncată în vârtej de cuplul Costel Alexe-Mihai Chirica.

Nu știu ca dl Muraru să fi luat vreodată atitudine față de corupția sau comportamentul public scandalos al unora dintre membrii partidului său aflați în funcții publice, nici măcar din organizația pe care conjunctura i-a dat-o în brațele-i vânjoase. Nicio vorbă nu a scos onorabilul deputat când a devenit publică vechea aventură a dlui Florin Cîțu, care urcase la volanul unei mașini, în Iowa, după ce consumase prea multă bere. Nu a spus nimic conjudețeanul meu atunci când domnii Chirica și Alexe, colegi de organizație, adunau dosare penale cu fervoarea cu care alții colecționează timbre sau cutii de chibrituri. Nu a spus nimic nici atunci când Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești Siret, județul Iași, a fost implicat într-un scandal sexual, iar ulterior, deși formal exclus din PNL, a câștigat un nou mandat având parte de complicitatea colegilor de partid.

Desigur, deputatul PNL știe că unele voturi care l-au dus în Parlament intraseră în urne cu ajutorul celor amintiți și al altora ca ei. De aceea nu încetează să se afișeze cu președintele Consiliului Județean Iași. Sau să întrețină legături utile cu furnizorii de voturi din partid. De altfel, cu puțin timp înainte de a scrie aceste rânduri, dl Butnariu a remarcat câteva panseuri înșirate de dl Muraru pe pagina de Facebook, așa că s-a grăbit să le aprecieze cu un gif pe care stă scris: „Respect”.

Voluntar, bătăios și preocupat de propriul bine, dl Muraru șlefuiește cu tenacitate la propria efigie. Se protejează de orice ar putea să-i afecteze interesele și traiul bun. Nu știu să fi avut o inițiativă demnă de reținut cu privire la ceea ce se întâmplă la granițele noastre de nord și de est. În mai multe rânduri a urcat pe pagina de Facebook poze cu șefii săi de partid, formali sau informali, care se arătau preocupați, când erau fotografii în preajmă, de ceea ce se întâmplă în jur.

Deputatul Muraru nu a fost în Ucraina de la începerea războiului actual. Cum nu au fost nici președintele Klaus Iohannis, nici premierul Nicolae Ciucă, marii săi protectori și/sau tovarăși de drum. Ar fi fost inacceptabil disconfortul, niște riscuri trebuiau asumate. Așa ceva nu este pentru eroii din fotoliile luxoase. În schimb, a fost o perioadă bună pentru exersarea salturilor dintr-o barcă în alta, pentru exerciții de imagine și în general pentru jocul de-a politica.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • „tribuna Parlamentului nu poate și nu trebuie să fie batjocorită”

    Slogan ieftin si populist, atata timp cat de la aceeasi tribuna madam Sosoaca isi regurgiteaza laturile neoprita de nimeni!
    Dixit!
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Florin Negrutiu in Columbia

Columbienii pe care i-am întâlnit în călătoria mea au avut necazuri ceva mai mari decât noi, românii mai noi. Imaginați-vă că în anii 80-90, tinerii din Medellin se considerau norocoși dacă treceau de 20 de ani. Copiii și adolescenții erau rǎpiți de carteluri ca să comită asasinate. Fermierii erau executați dacă refuzau să cultive coca.

Citește mai mult

femeie la birou

E o zi de marți obișnuită. O femeie de 46 de ani intră la ședința de echipă, cu dosarele pregătite, prezentarea deschisă pe laptop. Pe la mijlocul discuției, simte că nu mai găsește cuvântul. Îl știe, l-a știut mereu, dar acum nu mai vine. Face o pauză de o secundă, reacoperă cu o altă frază și continuă. Nimeni nu observă nimic. Ea, în schimb, a simțit totul: valul de căldură care a urcat în față, panica de o clipă că mintea i-a stat pe loc, efortul de a face să pară că totul e în regulă. foto Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon PIB Romania istorie / sursa foto: Profimedia

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult

Referendum Italia justitie / sursa foto: Profimedia

Reforma italiană a magistraturii a eșuat. Guvernul Meloni intenționa modificarea Constituției, pentru a separa cariera procurorilor de cea a judecătorilor, a reorganiza CSM în două consilii judiciare pentru cele două ramuri ale magistraturii și a redefini mecanismul disciplinar vizând magistrații. Dar cetățenii italieni au spus NU: 54% voturi împotrivă, la o participare de aproape 59%. Acest referendum ar trebui să dea de gândit și autorităților de la București.

Citește mai mult