„Am dus la botez un domn care nu ieșise din casă de trei ani. Când a ajuns acolo, a început să plângă”. Un proiect creat de Mihai Neșu îi ajută pe oamenii cu dizabilități din Oradea să-și recapete libertatea

„Acum ieșeam și noi. Dacă vreți, puteți să ne însoțiți”, ne spun Mihai Neșu și Iulia Băcăran, directoarea fundației pe care acesta a înființat-o pentru copiii cu afecțiuni neuromotorii. Mergem în soarele verii pe străzile orașului Oradea, spre un magazin din centru. De acolo, Mihai a comandat perdele pentru apartamentul pe care tocmai l-a cumpărat pentru a caza familiile care vin cu copiii la tratament din alte județe ale țării. La Fundația „Mihai Neșu”, costul tuturor ședințelor de terapie este subvenționat, însă până acum nu se găsise nicio cale pentru a le ușura părinților din povara cheltuielilor de cazare. Toate amenajările interioare au fost proiectate pe calculator chiar de Mihai, pentru a se plia nevoilor copiilor cu dizabilități. Toate culorile sunt vesele, ca să aducă celor care intră acolo puțină speranță. Iar acum vrea să se asigure personal că perdelele se vor potrivi cu atmosfera pe care vrea să o dea casei. Pare un detaliu mărunt, de care ar fi putut să se ocupe oricine altcineva, dar e genul de conexiune cu lucrul pe care vrei să îl înfăptuiești la care Mihai Neșu ține mereu. Când ești implicat, când crezi și când speri, puterea unui acțiuni crește dincolo de posibilitățile ei fizice. Bugetele limitate se întind puțin mai departe, ca să mai acopere încă o nevoie. O terapie poate merge un pic mai bine decât o arată statistica. Când aleg terapeuții, cei de la fundație îi aleg mereu pe cei care au speranță.

Bucuria de a împrumuta o carte de la bibliotecă

Astăzi Mihai Neșu își conduce scaunul cu comenzi electrice pe trotuar și peste borduri subțiate, peste treceri de pietoni semaforizate și alei pietonale. Orașul are o energie calmă, iar în drum Mihai întâlnește zâmbete, oameni buni și locuri cu amintiri. Se oprește în fața unei frizerii, care donează regulat încasările dintr-o anumită zi Fundației, și îi salută cu prietenie pe angajații de acolo. Aproape de intrarea unui cafenele este parcat fostul lui scuter alb, chic, care îi aparține acum unui prieten.

În parcul central, Mihai și Iulia o întâlnesc pe Mirela Pușcaș. Aflată într-un scuter adaptat pentru persoanele cu dizabilități, doamna în vârstă de 53 de ani citește în parc o carte împrumutată de la Biblioteca Județeană. Îți dai seama că așa arată libertatea: să poți să te duci într-o zi de vară să împrumuți o carte de la bibliotecă sau să mergi la un magazin să alegi perdele.

Microbuzul care redă libertatea

Iulia Băcăran s-a gândit mult la acest cuvânt, „libertate”, de când a venit la Fundația „Mihai Neșu” și a început să lucreze cu copiii cu dizabilități. Nu putea să-i iasă din minte că în Oradea sunt nenumărați oameni care din cauza unor boli sau accidente ajung să nu mai poată ieși din casă. Ce faci dacă ești în scaun rulant, într-un bloc fără lift? 

Ce faci dacă nu ai mașina și niciun taximetrist nu vrea să te ia și să te ducă până unde ai nevoie? La finalul anului 2015, a făcut un desen cu o cameră căreia îi spărsese un perete astfel încât să intre lumina. 

„Așa este”, spune Mihai, care povestește că așa a apărut ideea unui proiect, care avea să devină realitate trei ani mai târziu, la finalul anului 2018: un microbuz adaptat, cu rampă hidraulică și sisteme speciale de ancorare în interior, care să permită transportul persoanelor în scaun rulant. În plus, în microbuz se mai află un elevator de scări cu care șoferul, un instructor de karate înalt și inimos, îi ajută să coboare de la etaj pe beneficiarii care locuiesc în blocuri fără lift.

„Am dus la botez un domn care nu ieșise din casă de trei ani. Când a ajuns acolo, a început să plângă”

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fundației Vodafone România și are astăzi în jur de 60 de beneficiari constanți. „O doamnă s-a dus la nunta nepoatei ei și s-a simțit atât de bine, încât nu mai voia să plece acasă. Un domn în scaun rulant a putut cu ajutorul microbuzului să ajungă la nunta fiicei lui și să o conducă la altar”, povestește Mihai Neșu.

Pentru a avea acces la microbuz, o persoană cu dizabilități trebuie să își facă programare cu o zi înainte. Orice cursă, în limita a 15 kilometri, costă 10 lei. „Printre beneficiarii noștri sunt oameni care nu au mai ieșit de multă vreme din casă. Îmi aduc aminte de un domn care a plâns tot drumul, pentru că se întorcea acasă, la țară după foarte multă vreme. Au venit oameni cu buletinele expirate de ani buni, pe care i-am dus să își facă acte de identitate”, spune Iulia Băcăran.

Mulți folosesc microbuzul Fundației pentru a merge la medic, la job, pentru a-și rezolva diferite chestiuni administrative sau pentru a se întâlni pur și simplu cu oameni. Odată, a dus pe cineva la un centru de îngrijire paliativă. „Când persoana care a făcut rezervarea a fost întrebată: Și pentru întoarcere? A răspuns: Nu se mai întoarce”, își amintește Mihai Neșu.

„Nu pot să vă descriu în cuvinte ce simt când oamenii mă ating pe umăr și îmi spun: Vă mulțumim foarte mult”

Mihai Turla este cel care îi transportă în fiecare zi a săptămânii și, la ocazii chiar în weekend, pe beneficiarii proiectului Fundației Mihai Neșu. „Nu pot să vă descriu în cuvinte ce simt când oamenii mă ating pe umăr și îmi spun: Vă mulțumim foarte mult, pentru că astfel nu am fi avut cum să ajungem la spital. Sunt multe momente emoționante în timpul unei zile. Am dus la botez un domn care nu ieșise din casă de trei ani. Domnul era fără picioare, l-am coborât de la etajul 3, l-am dus la evenimentul respectiv, trebuia să stea o oră-două, dar s-a simțit atât de bine, încât a stat mai mult. Când am ajuns acolo, am fost impresionat de reacția celor care nu l-au mai văzut de ani de zile, toți veneau la el și îl felicitau că a reușit să ajungă. Iar el a început să plângă”, povestește el.

„Câteodată, să fii văzut, să știe cineva că exiști și că faci un efort te ajută să continui să trăiești”

Una dintre pasagerele obișnuite alelui Mihai Turla este Mirela Pușcaș. De ceva vreme, s-a mutat în casa părinților ei, la câțiva kilometri de Oradea și i-ar fi imposibil să ajungă în oraș pe scuterul ei adaptat. În 2002, a făcut un infarct al măduvei spinării și, de atunci, nu mai poate să meargă. Pasagera urcă în microbuz cu ajutorul rampei hidraulice, iar șoferul îi ancorează bine scuterul cu chingile și centurile care pornesc din podea și din pereții mașinii. „Mi se părea incredibil ca eu să beneficiez de un asemenea serviciu. Am sunat la Fundație, mi-am făcut dosarul și, din februarie, cel puțin o dată pe săptămână merg în oraș cu mașina. Am nevoie de socializare. Ieri am fost în oraș, am trecut pe la mine pe acasă și m-am întâlnit cu niște prietene. Alteori merg ca să îmi achit facturile, alteori merg ca să văd foarte mulți oameni. Când stăteam în oraș, ieșeam cu scuterul și mergeam pe Republicii numai pentru a vedea oameni. Câteodată, să fii văzut, să știe cineva că exiști și că faci un efort te ajută să continui să trăiești”, simte ea.

Într-un rând, a folosit microbuzul pentru a merge la coafor. Astăzi, de pildă, vrea să se ducă la Biblioteca Județeană să împrumute o carte. 

După ce coboară din microbuz, urcă cu ușurință rampa de acces, se îndreaptă spre lift cu care urcă apoi spre sala de împrumut aflată la etaj, unde predă permisul și pleacă apoi cu una dintre bibliotecare care îi face sugestii de lectură. Vreo două ceasuri mai târziu, aveam să o revedem în parc, citind una dintre cărți.

„După ce am luat Bacalaureatul, m-am dus la Bursa Locurilor de muncă”

Pe Nicolae Muscă, un tânăr în vârstă de 19 ani în scaun rulant, microbuzul vine și îl ia în fiecare dimineață de acasă pentru a-l duce la serviciu. În cazul lui, angajatorul s-a adresat Fundației oferindu-se să îi plătească transportul zilnic spre și dinspre birou. Lucrează la o firmă care face ventilatoare, iar acum se întoarce spre casă. 

„După ce am luat Bacalaureatul, m-am dus la Bursa Locurilor de muncă, unde am intrat în legătură cu mai multe firme, iar aceasta mi-a făcut o ofertă”, povestește tânărul. Deocamdată, este operator pe calculator, însă s-a înscris la facultate pentru a studia ingineria. „Mi-ar plăcea să învăț și să pot continua în firmă”, spune el.

Următorul proiect: un centru de terapie cu grădină senzorială și cai

În primele șapte luni de la inaugurare, microbuzul pentru transportul persoanelor cu dizabilități a parcurs 25.000 de kilometri. Kilometri de libertate, crede Mihai Neșu, care i-a ales culoarea turcoaz și i-a desenat emblema - un scaun rulant făcut din flori. Este pasionat de grafică și face diferite proiecte pe calculator. Însă unul este cu totul special: proiectul centrului de terapie pe care vrea să îl construiască în afara orașului Oradea. „Am început deja să montez videourile, fac grafica. Se va întinde pe o suprafață mare, va avea o grădină senzorială, copiii vor putea face terapie cu cai”, explică Mihai Neșu. Actualul centru al Fundației se află într-o zonă de blocuri din Oradea, iar copiilor le lipsește posibilitatea de a face mișcare în aer liber. „Fiecare încăpere va avea un perete cu un geam de sticlă care se ridică, astfel încât copiii să poată trece ușor în natură. Suntem în mijlocul orașului, copiii tot ce fac, fac în interior. Cu trecerea anilor, începi să simți că viața nu este doar în interior. Și, dacă vrei ca ei să se integreze, ei trebuie să cunoască ce se întâmplă în exterior și să poată reacționa la ce este în exterior. Și am început să le spun terapeuților: Efectiv trebuie să ieșiți afară, să treceți cu copiii peste un buștean. În lumea reală, nu în sală, unde totul este liniștit”, spune Iulia Băcăran. Mihai Neșu este convins că, împreună cu echipa Fundației, va putea duce la bun sfârșit proiectul. Crede. Și are speranță. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp