Deși nu se vorbește despre asta, mereu mi-am imaginat că există un domeniu care se numește psihologia spațiului și care face ca ce e în noi să se vadă în afară, acolo unde locuim și mâncăm, visăm și împlinim, iubim și trăim. Iar când se întâmplă să n-avem poftă de mâncare sau de trăit, de iubit și de visat, spațiul să ne dea ceva din resursele pe care noi le-am pus în el, un pic din cheful de viață pus în zenul cu care l-am amenajat, ceva din energia în care eram când am dat putere frumosului din jurul nostru.
În timp ce lumea se oprise din cauza pandemiei, cât oamenii stăteau în același spațiu cu familia, serviciul și știrile despre virus, am simțit că locul micuț în care îmi țineam terapiile și grupurile mici de curs, ar putea fi înlocuit cu unul în care oamenii să se simtă destinși doar fiind acolo. Inspirația mi-a venit din retreat-urile făcute în Bali. De fiecare dată când ajung acolo, am sentimentul că din spațiul acela pot să-mi rezolv toate situațiile în jumătate de zi și restul vieții mele să mi-o petrec la plajă. Așa îmi imaginam deci și acest loc în care să-mi duc activitatea, împreună cu oamenii care-i calcă pragul, emoțiile și situațiile prin care trec. Asta visam eu, proaspăt întoarsă din Bali, prin martie 2020. Spațiul, din perspectiva descrisă adineauri, era viu în imaginația mea și pentru că viața îmi dădea ocazia, am decis să-l concep.
Nu sunt economistă, sunt o visătoare. Nu îmi pun planurile în tabel, dar vizualizez și simt, mă bazez pe intuiția mea mai mult decât pe cursul valutar și fluctuațiile bursei.
Deși afacerile se închideau una după alta în jurul meu, iar frica ne cuprindea pe mulți dintre noi, eu am ținut să deschid ceva, să mă gândesc la un nou început. Ideea mea prindea contur, mai ales pentru că știam că după frică, incertitudine, șoc și izolare urmează o sete pentru reechilibrare. Suntem pacienți zilele astea mai mult decât orice altceva, dar dincolo de suferințele corpurilor noastre, și spiritul trebuie îngrijit, hrănit, pansat.
Am început cu vizualizarea spațiului meu, pentru că, așa cum le spun celor care mă caută pentru a face Exerciții de fericire, vizualizarea este un pas important când vrei să îți îndeplinești dorințele. Ca să poți atinge un obiectiv, trebuie să îl definești foarte bine, înainte de toate.
Eu am știut că spațiul meu trebuie să fie în centrul orașului Cluj-Napoca, dar ferit de forfotă, l-am vrut în natură, dar urban, să aibă panoramă spre cer, nu spre oraș. Urban-zen. I-am dat și niște super-puteri acestui spațiu: cum că poate să facă oamenii să respire cu ușurință, că le aduce inima la loc și ei pot instantaneu să își observe procesele emoționale prin care trec, că odihnește și detensionează, aduce inspirația și din orice punct te-ai așeza în el, alte lucruri remarci, la fel ca în viață.
Mi-am imaginat că forma perfectă a spațiului meu, care deja părea să trateze fără terapeut, era cercul și că într-o parte a cercului omul îmi va descrie povestea sa, iar în alta îl voi duce ca să înțeleagă cum se văd lucrurile cu detașare. Dar, hei, sunt suficient de realistă să știu că dacă toate cele de mai sus le-aș fi putut găsi și aduce într-un spațiu, o clădire-cerc în centrul Clujului, mi-ar fi fost ceva mai greu.
Am continuat să îmi vizualizez spațiul decorat simplu, cu tot ce intră între lemn și alb, căci ideea de lemn care susține albul și invers este, după mine, ocazia perfectă să putem respira cu ușurință înăuntru. L-am mai ”condimentat” cu ideea unui hamac în care să pot să-mi relaxez clienții veniți la terapie și să scot din principii închistate chiar și cele mai introvertite minți. Am exclus orice subterfugii decorative care induc zen-ul și cu excepția unor lumânări plasate strategic, am eliminat statuete cu Buddha, clopoței budiști și stegulețe tibetane, dar am simțit să aduc natura și pe ușă, și pe geam. Am invitat Elementele și am dat fiecăruia un loc al său. Mi-am imaginat Pământul la Nord, Aerul în Est, Focul în Sud și Apa la Vest. Am simțit că Elementele aveau să dea toată originalitatea spațiului, prin autenticitatea pe care energia lor urma să o degaje în conversațiile cu cei aflați în terapie. După ce am exclus plasticul, uzura naturii de orice fel din spațiul meu drag, mi-am pus intenția să aduc multe produse românești în el dar, fie vorba între noi, după câteva eșecuri remarcabile, am lăsat și unele suedeze.
În timp ce eu căutam un nume pentru spațiul meu, nașa lui fiind deja în viața mea ca simbol al Exerciții de fericire, o mandală, locul începea să atragă oamenii care aveau nevoie de el. Pentru că așa funcționează totul în viață: în afaceri, în dragoste, în orice domeniu. Dacă există o nevoie sau o așteptare și tu reușești să vii în întâmpinarea ei, sincronicități incredibile au loc și experimentezi succesul împlinirii dorinței tale.
Știu că dacă reușim să respirăm într-un loc care ne amintește că viața e un spațiu sigur și că dacă nu te-ai creat tu singur, e posibil ca, uitându-te în jur, în sus și în inimă, în ce faci și cum gândești, dacă ne domolim un pic alergarea și avem voința de a ne îndepărta de vinovăție, furie sau judecată, putem să ne imaginăm așa cum ne dorim să fim, împlinindu-ne dorințele de care acum ne e teamă. Cred tare și știu sigur că odată ce această vizualizare își face loc în mintea noastră, devine un spațiu în care MUZA se instalează și găsește cele mai bune căi prin care să-ți împlinească perspectiva reușitei tale! Și da, așa am aflat și am știut că acesta e cel mai potrivit nume pentru acest loc minunat pe care-am decis să-l clădesc pas cu pas. MUZA este un spațiu în fiecare dintre noi, care se creează de fiecare dată când luăm mai puțin în serios istoria noastră personală și avem credința că suntem făcuți pentru mai bine, mai mult, mai frumos, mai ușor, mai elevat decât am creat deja.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.