Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Avem cele mai bune locuri. La drept vorbind, suntem singurii spectatori în carne și oase. Restul, online”. La concertul pandemiei

Alexandra Anușcă:  - FB

Scot tarta din cuptor. Presar zahărul pe deasupra, aproape mecanic. Miroase tare bine. O inspectez critic încă o dată și iau buchetul de floarea-soarelui… „Hai să mergem." O situație inedită.

Mergem la un minirecital. Artista, o cântăreață de operă și doi flautiști. Au absolvit conservatorul din Birmingham. Domnișoarele sunt românce, ne cunoaștem de ceva vreme. Diasporence. Tinere pe marginea unui sfârșit de educație și început de carieră. O muchie de cuțit cu atât mai ascuțită cu cât se întâmplă în era covidului și a brexitului care pândește după colț. Pentru Miriam, o alegere aproape imposibilă între a rămâne și a deveni studentă internațională, cu taxe și costuri duble. Pentru Alexandra, un program deja afectat de restricțiile pandemiei și un coș de incertitudini în ceea ce privește viitorul apropiat.

Ajungem. Recitalul e în cerc restrâns. Suntem de fapt singurii spectatori, fizic vorbind. Restul, online, pe internet, din toate colțurile lumii. Români și străini din toate colțurile lumii. Ne simțim ca într-o lojă. Avem cele mai bune locuri.

Asistăm la ultimele vocalize, potrivirea echipamentului de înregistrare. Salutăm artiștii și discutăm glumind - nu e o situație cu care ne întâlnim des… de obicei, câteva cuvinte schimbate cu artiștii după spectacol, poate în timpul unui autograf. Sau poate un cap băgat pe ușă, pentru a le ura succes în ultimele minute înainte de spectacol. Dar niciodată într-un cadru atât de relaxat, de comun, de electric, plin de emoție, de anticipație, de vulnerabilitate. Un contrast nebun. În câteva secunde sunt „pe scenă" și după o mică introducere, e ca și când zidurile camerei au dispărut. Plonjăm cu totul într-o atmosferă complet ruptă de realitatea în care ne aflăm. Adio restricții, adio brexit, adio stres... Vecinii s-au obișnuit se pare și ascultă și ei. E o emoție crudă, cu care mă îmbăt de bună voie și din care aș continua să beau cu nesaț, la infinit.

Și ce trebuie pentru a crea această atmosferă? O ușă și o inimă deschisă. Diaspora este și acest lucru. Un cămin, o familie. Un cuptor în care te călești, din care ies opere de artă sau...rebuturi. Nu prea există cale de mijloc când ești cu adevărat diasporean.

După spectacol, jucăm șah, ciocnind festiv, gustând din bufetul vegetarian, un semn de respect față de Alexandra. Miriam câștigă toate meciurile. Se face târziu, dar ne despărțim cu greu. Întâlnirile de acest fel sunt atât de rare în ultimul timp...

Ieșim împreună cu flautiștii pe care îi ducem acasă. Autobuzele nu prea mai circulă la ora asta și e mai sigur decât să ia taxiul. Admirăm împreună luna, superbă, neobișnuit de mare, aproape ca cele de acasă. Ne privim unii pe alții. Diaspora este si asta: o continuă răscruce. Alegere la fiecare pas. Emoție la stadiul pur. Dăruire completă, pentru că mâine rămâne incert și, de cele mai multe ori, mâine poate fi fără noi, cei de azi, împrăștiați în alte colțuri, luptându-ne cu un milion de variabile. Așa că azi, aici, acum, e trăit la maximum.

Și pentru asta, nu pot decât să le mulțumesc. Un privilegiu. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dincolo de priză_episodul II

Ar trebui să tratăm bugetul statului nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe un buzunar mai mare al tuturor. Ceea ce aparent ne ajută portofelele- pentru că pare gratuit sau la un preț mai mic prin intervenția statului- are în spate costuri ascunse și efecte întârziate. În cele din urmă, să nu uităm: factura cea mare trebuie plătită. Acestea sunt câteva concluzii personale după o discuție foarte interesantă.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

2.000 de ani greșeala generării spontanee a vieții din neviu, a lui Aristotel, a făcut legea. Ilustrul filosof n-a încercat niciodată s-o probeze experimental, cu bucăți de carne putrezită sau fecale și vase închise și deschise. A făcut asta Francesco Redi în 1668. Apoi, Lazzaro Spallanzani a folosit bulionul. Finalmente, Louis Pasteur a pecetluit principiul omne vivum ex vivo (tot ce e viu provine din viu).

Citește mai mult

sursa foto: arhiva personala Andreia Mitrea

Îmi aduc aminte primul 4 iulie pe care l-am sărbătorit pe pajiștea din Washington, DC. În jurul meu erau oameni de toate culorile, națiile și religiile. Mi s-a părut Raiul pe pământ, un loc cu armonie pentru oameni aparent diferiți, dar uniți printr-o umanitate comună. Am devenit un alt om după ce am stat un an în America.

Citește mai mult