Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Buna ziua, vă sun în legătură cu testarea, am nevoie de simptomele dumneavoastră”. În câteva minute, am făcut un test de covid-19, din mașină, în Marea Britanie

testare covid in masina - Foto European Sports Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia)

Foto: European Sports Photo Agency/ Alamy/ Profimedia

Ne-am urcat în mașină și am pornit în direcția stadionului Ricoh Arena din Coventry. E a doua oară când mergem acolo și nici de data asta nu e cu ocazia unui meci sau a unui concert. Încep să cred că locul ăsta nu e, pentru noi, un loc de amuzament… Despre prima vizită, voi povesti poate cu altă ocazie, dar acum, încerc să mă concentrez pe ce se întâmplă și să îmi întipăresc în minte totul.

Am trimis un email șefului de dimineață la ora 09:00. Am avut o mică febră, am tusit puțin, am strănutat de m-am săturat, îmi curge nasul de zici că a uitat cineva un robinet deschis. J are dureri de cap de 5 zile deja neîntrerupt… Și el a trimis un mesaj șefului lui. Amândoi continuăm să lucrăm de acasă. Dar, asta e procedura, trebuie să anunțăm la serviciu dacă avem simptome. Ne conformăm. 

Citiți și:

Șeful răspunde aproape instant. De obicei durează câteva ore. „Sigur te simți bine să lucrezi?

Eu: „Da. Sunt simptome, dar nimic important. Poate o alergie sau ceva răceală.”

Șeful: „Mai bine te odihnești.”

Eu: „Mai bine lucrez și o ignor. Va trece.”

Compania a introdus o nouă procedură: dacă sunt simptome, șeful trebuie să aranjeze o testare să fim siguri dacă este sau nu este COVID-19. La J nu există aceeași procedură. Șeful meu se ocupă și îmi scrie în timpul zilei de vreo 2-3 ori să îmi spună ce și cum a făcut și ce urmează să se întâmple. Zici că e reglat după un ceas elvețian. Mă abțin să fac vreo remarcă. Sunt curioasă să văd ce urmează.

La ora 16:30 mă sună cineva de la centrul de urgență al companiei.

Ea: „Buna ziua, mă numesc X, vă sun în legătură cu testarea, am nevoie de simptomele dumneavoastră și să alegeți: preferați test prin poștă, să-l faceți dumneavoastră acasă sau doriți să mergeți la un centru de testare? E bine să mergeti dacă simptomele sunt deja de câteva zile. Testul e eficace dacă e făcut în primele 5 zile de la declanșarea simptomelor.”

Eu: „Am simptome de patru zile deja, așa că aș prefera să merg în seara asta dacă se poate.”

Ea: „Sigur, vă trimit imediat link-ul după ce vă înregistrez cu serviciul național de sănătate. Veți vedea, e foarte ușor, citiți și urmați pașii unul câte unul. Succes și sănătate.”

Două secunde mai târziu, un mesaj SMS pe telefon cu un link. Îl deschid și mă înregistrez. Nume, prenume, adresa completă, data nașterii. Nu-mi amintesc numărul de înregistrare în serviciul național de sănătate, bifez că „nu știu”, depun cererea de test. Sigur o să ia timp să verifice, mă gândesc. 

Mi se oferă posibilitatea să adaug și alte persoane să fie testate. Până la cinci persoane în plus. Introduc datele lui J. Nici la el nu știm numărul de înregistrare… trecem mai departe. Ni se oferă posibilitatea să alegem centrul de testare cel mai apropiat de casă. Nu sunt foarte multe opțiuni, dar cele care există sunt bune pentru noi. Pentru cineva care nu are mașină, să ajungă în acea zonă ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil. Taxiul nu este o opțiune acceptată. Nu scrie nimic despre metode de transport alternative: bicicletă, etc. Dar, cum am zis, noi putem merge împreună cu mașina. E și condiția pentru testarea unei a doua persoane: trebuie să stăm în aceeași casă și să călătorim în aceeași mașină. Primim amândoi un email cu un cod QR și adresa centrului de testare.

E la stadion. „Unde, la stadion? E enorm locul”, se miră J.

„Nu scrie, dar presupun că vor fi indicatoare. Hai să mergem și vom vedea acolo.”

Ajungem cu 20 de minute mai devreme de ora programării. Semnalizatoarele încep după autostradă. Mare, clar, indicând pe unde trebuie să o luăm. Ne întâlnim cu un baraj de securitate, asemănător cu cele de la aeroporturi. Nu e voie să facem poze, video și camerele de luat vederi ale mașinii trebuie închise și deconectate Se controlează identitatea. Semne cu scris mare ne spun că trebuie să afișăm o piesă de identitate cu poza noastră și codul QR. Ne pregătim și le ridicăm simultan, fiecare la rândul lui, în momentul în care agentul de securitate ne face semn. Am adus înadins cu mine ecusonul de serviciu. Deși are poză și numele, nu e considerat o piesă de identitate validă. Am și pasaportul si buletinul cu mine, în caz că sunt necesare, dar vreau să văd dacă îmi acceptă ecusonul. Il acceptă.

Toți poartă mască. Și noi la fel. Pentru noi e prima dată. Ne fac semn că e în ordine și să continuăm. Un alt punct de verificare. Se prezintă o domnișoară cu un set de cartoane cu scris mare: „Testul este făcut în mașină, vi se va lua un specimen din gât și unul din nas. Nu aveți voie să ieșiți din mașină și nu puteți face poze sau filma. Sunteți de acord?” Dăm din cap și domnișoara așează un plic de plastic transparent cu ceva documente pe bordul masinii, sub ștergător și ne face semn să continuăm. 

Parcarea e imensă. Au transformat-o în culoare cu ajutorul conurilor de circulație. La capătul fiecărui culoar, o cabină de test. Sunt vreo 8 sau 10 în total. Odată ce ai trecut de punctul de securitate, nu mai ai cum să te întorci. Dintr-o cabină de test, iese un tânăr înalt, în tricou și pantaloni, un șorț de plastic alb, mănuși care ascund o parte dintr-un tatuaj pe mâna dreaptă și o vizieră. Se apleacă cu grijă, încet, aproape interminabil și mă face să mă gândesc la vizita parcului safari de acum câtiva ani când am văzut prima dată o girafă, tot așa, de la fereastra mașinii. Zâmbesc instantaneu: e înduioșător cât de clar este că încearcă să se uite în ochii mei și să mă asigure că totul e în ordine, că nu e cazul să mă sperii. Pentru cei care nu știu acest detaliu cultural, a privi în ochi pe cineva în Marea Britanie e o adevărată artă… Prea fix, și e considerat nepoliticos. Prea puțin și e clar că ai ceva de ascuns, nu poți fi un om de încredere. Trebuie să fie „just the right amount”. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Tânărul e stângaci, dar hotărât, conștient că are o responsabilitate pe care trebuie să o ducă până la capăt. Ascult și încerc să-i arăt că voi coopera, să-l asigur la rândul meu ca totul va fi în ordine. Îmi dau masca jos cu un deget. 

Începe să-mi explice procedura. Metodic. 

„Asta e bețigașul cu care voi face prelevările. Durează cam 10 secunde pentru fiecare. E foarte neplăcut, dar dacă vreți să mă opresc, e suficient să ridicați mâna și mă opresc de câte ori e nevoie până terminăm. Întâi trebuie să vă suflati nasul.” 

Îmi întinde un șervețel și un cartonaș. Îl privesc mirată. 

„Cartonașul e pentru dumneavoastră, dovadă că ați făcut testul, dacă vă cer de la serviciu. Șervețelul e ca să suflați nasul. Zâmbește roșind.” 

E ciudat să îți sufli nasul sub privirea cuiva care te studiază când faci asta. Suflu liniștit și îl observ cu coada ochiului că mă-ndeamnă: 

„Hai, suflă, suflă bine.” 

Mă bufnește râsul. Împachetez șervețelul și i-l ofer înapoi cu gândul că face parte din test… 

„Nu, nu, pe ăsta îl puteți păstra. E ok să încep?” 

“Sigur.”

 Înclin capul pe spate, la cererea lui și îl apropii de fereastră pentru ca să poată ajunge mai ușor. 

„Și spuneți “aaaaaaaaaaaaaah””. 

E neplăcut. Nu am mai făcut chestia asta de când am avut scarlatină. Nici atunci nu mi-a plăcut. Nici atunci nu prea știam la ce să mă aștept. Singura diferență era că testul se petrecea în spitalul de boli infecțioase. Fiind spital, era normal să îmi facă test. Dar aici? Cine sunt toți acești oameni? Ce calificari au? Tricourile albe cu sigla “NHS” (serviciul național de sănătate) și “Boots” (un binecunoscut lanț de farmacii din Marea Britanie). S-au prezentat, există trasabilitate, de ce oare se strecoară atâta suspiciune?

„Acum voi lua din nas.” îl aud… Și mă bufnește râsul… Nu din cauza a ceea ce a spus, ci din cauza faptului că efectiv mă gâdilă bețigașul ăla de nu mă pot abține. Îl văd printre lacrimi că încearcă să se abțină și să rămână serios, dar nu se reușește:

„N-am văzut pe nimeni să râdă așa de bine când i-am făcut testul.”

„E râs nervos,” răspund.

„Testul e gata. Puteți închide fereastra.” 

Îmi pun masca la loc. 

J face și el testul, cu un alt tânăr. Nu i se mișcă nici un fir de mustață, stoic. Îmi face cu ochiul când termină. Ni se arată pe unde să ieșim. În spatele nostru, o altă mașină. Imediat ce ieșim pe autostradă, un pâlc de vreo 4-5 biciclete, cu copii care vin să caște gura. Niciunul nu are mască. Râd cu gura până la urechi și arată cu degetul către noi, baricadați după măștile chirurgicale în mașină. J zâmbește: mai bine să fim protejati decât să ne pară rău.

Ajungem acasă. La nici 24 ore primim un email cu rezultatul. E negativ.

Ce rămâne din experiență?

Totul este digital. De la verificarea datelor personale, la verificarea proximității față de centrele de testare, la informațiile despre test și ce anume se va întâmpla, la rezultate. Sigur că se poate și mai bine, dar, în ceea ce ne privește, rămânem plăcut surprinși de nivelul de organizare și precizie cu care s-au desfășurat lucrurile.

Partea umană, atenția față de pacienți, conștientizarea faptului că oamenii nu răspund bine în fața unor măști, răbdarea, rapiditatea. Utilizarea centrelor de expoziții (spitalele nightingale - de campanie - care au fost organizate în Londra, Birmingham, Manchester, Edinburgh, Glasgow, Cardiff) sau a stadioanelor (în cazul Ricoh Arena și nu numai) într-un timp scurt, cu mijloace reduse dar cu gândul la optimizarea traficului, pentru a primi și procesa cât mai multă lume-n cât mai mult timp și cât mai multă siguranță Totul realizat într-un timp foarte scurt, în cele mai multe cazuri în maximum 9-12 zile.

Rămân întrebări: de ce la mine se poate și la J nu? Ambii lucram în domenii similare, nu suntem lucrători esențiali. Vorbind cu alți prieteni, ne dăm seama că nici la ei nu se organizează lucrurile la fel. Loc pentru testare există. Ce anume împiedică companiile să implementeze această procedură? Pe de altă parte, mă întreb și cum se face testarea în România sau în alte țări europene. Și acolo tot digital? Pentru noi, a durat maxim 10 minute pentru ambii. Fără coadă. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult