Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„Biserica Ortodoxă Română nu a avut niciodată atât de multă putere ca astăzi”. Interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre biserica de stat sau biserica în stat și controlul exercitat de BOR asupra imaginii trecutului

Oliver Jens Schmitt

Foto: Inquam Photos

„În ultimii 30 de ani, Biserica Ortodoxă Română a reușit să preia controlul asupra trecutului ei. Imediat după căderea comunismului, a fost o mare voință din parte societății să știe mai mult despre Biserică, mai ales despre biserica din perioada comunistă. Dar, printr-o strânsă colaborare între patriarhul Teoctist și Ion Iliescu, BOR a reușit să blocheze accesul la arhive, să blocheze toate încercările de reforme interne”, spune istoricul Oliver Jens Schmitt. În noua sa carte, „Biserica de stat sau biserica în stat”, apărută la editura Humanitas, el scrie despre episoade asupra cărora BOR păstrează tăcerea, precum rolul jucat de preoții ortodocși în ascensiunea mișcării legionare și a anti-semitismului, prigoana asupra Bisericii Greco-Catolice sau pactul cu regimul comunist. „Biserica Ortodoxă a și profitat de regimul comunist, pentru că a preluat aproape întreg patrimoniul material al Bisericii Greco-Catolice. 

Comuniștii nu numai că au încercat să pună presiune asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar au oferit și ceva, în primul rând, salarii de stat pentru preoți. Aceasta fost o cerere extrem de importantă din partea preoților încă din perioada interbelică și a fost satisfăcută la sfatul lui Petru Groza, fiul unui preot, care a înțeles foarte bine sistemul preoțesc”, spune Oliver Jens Schmitt într-un interviu pentru Republica. 

Pe 8 mai, el va fi prezent la București, unde va vorbi în cadrul seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim”, organizate de Humanitas. Oliver Jens Shmitt predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societățile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX‑lea, societatea și politica în Imperiul Otoman târziu, evoluțiile socioculturale din spațiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneției sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu.

Ați scris de-a lungul timpului despre România, în „Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea „Căpitanului“ (2018), „România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie” (2018) și „Balcanii în secolul XX: O istorie postimperială(” 2022). Cum ați început să studiați istoria BOR?

Pe de-o parte, dacă vorbim despre istoria modernă și parcursul modern al societății românești, trebuie să înțelegem și instituțiile care au marcat și care au însoțit această dezvoltare a României - armata, Academia Română, serviciile ș.a.m.d. Biserica a jucat, la rândul său, un rol important și acesta a fost și punctul de plecare pentru mine. Pe de altă parte, eu sunt bizantinolog, adică m-am ocupat dintotdeauna cu tradiția și moștenirea ortodoxă nu numai în România, dar și în Bizanț, și în spațiul ortodox mai larg și de aceea m-am întrebat cum se poate defini și poziția Bisericii Ortodoxe Române în acest context ortodox și european.

Spuneați la începutul cărții că există o provocare atunci când scrii despre Biserica Ortodoxă Română, și anume accesul la arhive, accesul la documente. Cât de dificil este acesta în sine și cât e de dificil în raport cu accesul la documentele altor biserici?

Am încercat să explic și în această carte că Biserica Ortodoxă Română nu face o excepție, adică și în ceea ce privește Biserica Catolică în alte țări și în ceea ce privește multe comunități religioase există greutăți uriașe uneori în a deschide arhivele. Asta nu este ceva specific doar pentru Biserica Ortodoxă Română. Și alte comunități s-au confruntat cu cererea intelectualilor, a istoricilor, dar și a societății civile de a deschide arhive. Biserica Ortodoxă Română se află într-un context în care nu este singură, dar fiind cea mai importantă instituție bisericească din România, bineînțeles are o poziție aparte. 

Trebuie să facem o distincție foarte clară între instituția bisericii și credință. Fețele bisericești califică fiecare critică drept anticreștină, ceea ce nu este adevărat. Mulți istorici sunt probabil intimidați de această reacție.

Sunt destul de puține cercetări independente dedicate Bisericii Ortodoxe Române.

Este adevărat și cred că asta dovedește și puterea politică a Bisericii. În ultimii 30 de ani, Biserica Ortodoxă Română a reușit să preia controlul asupra trecutului ei. Imediat după căderea comunismului, a fost o mare voință din parte societății să știe mai mult despre Biserică, mai ales despre biserica din perioada comunistă. Dar, printr-o strânsă colaborare între patriarhul Teoctist și Ion Iliescu, BOR a reușit să blocheze accesul la arhive, să blocheze toate încercările de reforme interne. Pe de-o parte, a reușit să-i imobilizeze pe cercetătorii care nu depind direct de biserică și, pe de altă parte, să creeze o mică școală a istoricilor apropiați de Biserică. De aceea, avem de-a face cu o situație destul de ciudată. Avem o instituție extrem de importantă în stat, care este foarte puțin studiată, la fel ca și armata, deoarece pentru istoricii independenți sau care nu împărtășesc poziția oficială a Bisericii, accesul la arhive este foarte dificil. Totodată, Biserica are tendința de a reacționa întotdeauna printr-un atac la adresa celor care îi aduc critici, ca instituție. Și trebuie să facem o distincție foarte clară între instituția bisericii și credință. Fețele bisericești califică fiecare critică drept anticreștină, ceea ce nu este adevărat. Mulți istorici sunt probabil intimidați de această reacție.

Fiindcă ați menționat reacțiile critice, am văzut critici aduse cărții dvs. încă de dinainte ca ea să vină de la tipar, critici în care era catalogată un instrument de atac la adresa BOR. Cum comentați?

Eu am încercat să scriu o monografie științifică. Nu cred că este, nu trebuie să fie sarcina istoricului, mai ales când vine din afară, să formuleze o acuzație sau să atace sau să legitimeze, de exemplu. Eu am încercat să plasez această instituție în contextul mai larg al dezvoltării statului român și a societății românești. Pentru mine, este vorba nu de o instituție izolată, care nu avea nicio legătură cu lumea din jurul ei, ci dimpotrivă. Această instituție oglindește întreaga dezvoltare a societății românești, iar pentru mine, ca istoric, binele și răul nu sunt categoriile de interpretare. Eu am încercat să înțeleg, să ofer o interpretare în baza bibliografiei și documentelor accesibile, fiindcă această instituție este atât de importantă, este considerată un pilon al sistemului social și politic românesc. Este evident că și opiniile sunt împărțite în tabere diferite, eu am încercat și la sfârșitul cărții să explic și intenția, și metodele acestei cărți și să sper că cei care vor critica această carte vor fi citit-o. Pe de altă parte, știu foarte bine că mecanismele mediatice sunt foarte diferite și, bineînțeles, ca intelectual și istoric, sunt mereu disponibil la discuții de calitate.

Instituția bisericii a susținut regimul Ceaușescu până la sfârșit și, după căderea dictatorului, biserica oficială a încercat să facă totul pentru a ocoli acest trecut foarte neplăcut

Ați menționat încă de la începutul discuției noastre rolul Bisericii Ortodoxe în dezvoltarea țării. Aș vrea să vorbim despre momentele bune din evoluța României, Marea Unire, Revoluția din decembrie 1989, când românii și-au câștigat libertatea, apoi aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. Ce rol a jucat în opinia dvs. Biserica Ortodoxă Română în aceste evenimente?

Aș vrea să încep cu ultimele două evenimente majore, adică Revoluția din decembrie 1989 și integrare euro-atlantică. În Revoluție, BOR, ca instituție, nu a jucat niciun rol. Se știe că instituția bisericii a susținut regimul Ceaușescu până la sfârșit și că, după căderea dictatorului, biserica oficială a încercat să facă totul pentru a ocoli acest trecut foarte neplăcut. Și în ceea ce privește integrarea euro-atlantică, biserica a fost destul de pasivă. Se știe că există în ea și curente antioccidentale destul de puternice care au alarmat în ultima vreme și intelectuali de seamă ortodocși - acest apel al lui Baconschi și al altor intelectuali, care, într-o manieră foarte deschisă și neobișnuită pentru ambientul ortodox, au vorbit despre curentele antioccidentale, pro-putiniste din biserică. Acesta a fost un semnal de alarmă cu totul neobișnuit.

Mitropolitul Andrei Șaguna, o figură emblematică din a doua jumătate a secolului 19, a făurit un sistem extrem de democratic pentru tradiția ortodoxă

În ceea ce privește Marea Unire, cred că situația este mult, mult mai complicată. Pentru că nu numai statul, dar și biserica a trebuit să înceapă un proces de unificare extrem de complicată. Între tradițiile bisericești din vechiul Regat, Bucovina, Basarabia și, mai ales, Ardeal erau diferențe uriașe. La fel și în ceea ce privește potențialul democratic. Biserica din Regat era un fel de instituție de stat subordonată, sub controlul statului, după modelul lui Alexandru Ioan Cuza. Acolo și exista o cultură de dispreț din partea politicienilor față de biserică. În Ardeal, Biserica Ortodoxă era un fel de instituție națională, deși nu o instituție de stat, dar o instituție care a reprezentat o națiune întreagă, cel puțin o parte a națiunii românești. Pentru că exista și o altă biserică românească, Biserica Greco-Catolică.

Mitropolitul Andrei Șaguna, o figură emblematică din a doua jumătate a secolului 19, a făurit un sistem extrem de democratic pentru tradiția ortodoxă. Acest sistem prevedea participarea în toate organismele bisericești a unor reprezentanți aleși, dintre care 2/3 erau mireni. și acesta ar fi putut să fie un potențial pentru o democratizare a unei biserici unite în statul român unit. Din păcate, ceea ce s-a făcut este că pe hârtie s-a definit o constituție bisericească care a preluat multe elementele ardelene, dar, pe altă parte, viața adevărată, practică, bisericească, din păcate, nu a oglindit acest trecut. Este interesant că această moștenire din epoca lui Șaguna a avut și un impact asupra Rusiei post-revoluționare. Imediat după Revoluția din februarie 1917, reformatori ruși ai Bisericii Ortodoxe Ruse s-au uitat spre Transilvania pentru a învăța cum se poate democratiza o biserică. Din păcate, n-au reușit. din păcate n-au reușit nici acești teologi ardeleni, care au încercat să impună un sistem mult mai participativ în cazul României. De la început asta a fost, n-aș spune o greșeală, dar a fost o dezvoltare care a condus întreaga biserică pe calea unui sistem mult mai autoritar. Dar pe de o altă parte, asta este o veste bună: prin moștenirea lui Șaguna, Biserica Ortodoxă Română este probabil singura biserica ortodoxă care ar putea să aibă un potențial istoric pentru o democrație mai puternică în interiorul bisericii..

Astăzi avem tendința de a uita că în perioada interbelică exista un număr destul de mare de români neortodocși

Cum s-a raportat, de-a lungul istoriei Biserica Ortodoxă Română la ideea de națiune? În perioada interbelică Nae Ionescu spunea că a fi român înseamnă a fi ortodox.

Nichifor Crainic și Nae Ionescu nu erau membri ai clerului, dar au susținut un discurs dominant în perioada interbelică. Un discurs care era foarte exclusiv și în ceea ce privește etnicii români în România. Astăzi avem tendința de a uita că în perioada interbelică exista un număr destul de mare de români neortodocși, pe de-o parte greco-catolici, pe de-o parte stiliști, care nu au acceptat calendarul gregorian, un milion de etnici români în Basarabia, pe de-o parte neoprotestanți sau creștini evanghelici. Și, în această concepție, că un român trebui să fie nu numai vorbitor de limbă română, dar și ortodox - asta a creat-o tendință, care era evident nu numai anti-minoritară, dar care avea și un potențial uriaș pentru distrugerea tuturor formelor religioase ale românilor neortodocși. Dar, ca să punem lucrurile într-o perspectivă mai lungă, aceasta concepție a fost realizată mai ales în perioadă comunistă. Adică o Românie multiconfesională s-a transformat într-o țară în care un român este, de obicei, și ortodox, mai ales prin distrugerea Bisericii Greco-Catolice la începutul perioadei comuniste.

Biserica nu a avut niciodată atât de multă putere ca astăzi

Cum s-a raportat Biserica Ortodoxă, ca instituție, la puterea politică, chiar și atunci când acea putere politică a fost o dictatură?

Eu spun la sfârșitul acestei cărți că biserica nu a avut niciodată atât de multă putere ca astăzi și poate să pară destul de ciudat, pentru că biserica nu mai este menționată că biserica dominantă în Constituție, ca în 1923. Dar, dacă am privi mai atent această relație între stat și biserică, am vedea că, în perioada interbelică, ea a fost în practică sub controlul politicienilor și al elitelor și al statului. Dacă analizăm și ceea ce spuneau liderii politici despre biserică, vedem că și marii reprezentanți ai naționalismului român ortodoxist de atunci vorbeau cu dispreț despre fețele bisericești. Era evident că statul și elitele politice s-au folosit de această biserică ca de un instrument. Dar relația dintre stat și elitele politice, pe de o parte, și biserică, pe de altă parte, era foarte clar de dependență a acesteia din urmă. Chiar și momentul care părea să fie punctul culminant al influenței al BOR, când primul ministru a fost patriarhul Miron Cristea, mai ales în dictatură regală. Dar atunci se vedea că aceasta biserică a legitimat un sistem anticonstituțional, patriarhul a girat un sistem care era antidemocratic și antisemit. Dar patriarhul n-a avut o poziție puternică față de rege, dimpotrivă, a fost o marionetă, o figură extrem de slabă pe care regele Carol al II-lea a instrumentalizat-o și, la un moment dat, adică după instalarea și stabilizarea dictaturii, patriarhul a dispărut din viața politică. 

Acum este evident că politicienii sunt convinși că nu se pot câștiga alegerile fără sprijinul Bisericii și sunt gata să plătească un preț destul de înalt, suportat de cetățenii români

Astăzi este foarte diferită situația. Biserica este, din punct de vedere constituțional și în teorie, destul de slabă, într-un stat care este, după constituție un stat secular. Dar, în practică, Biserica este un partener puternic în raport cu clasă politică. Acum este evident că politicienii sunt convinși că nu se pot câștiga alegerile fără sprijinul Bisericii și sunt gata să plătească un preț destul de înalt, suportat de cetățenii români. Pentru că în ultimii ani s-au transferat multe resurse către BOR, Catedrala Mântuirii Neamului este numai cel mai cunoscut exemplu în care s-au transferat resurse materiale uriașe dinspre stat spre biserică. Și asta nu s-a întâmplat în perioadă interbelică.

Fiindcă ați menționat perioada interbelică, ce rol a jucat Biserica Ortodoxă Română atunci în dezvoltarea naționalismului și a extremismului?

Biserica, ca atare, niciodată n-a luat o poziție oficială și continuă să ocolească să spună deschis ceea ce gândește. Asta este o mare deosebire între tradiția ortodoxă și tradiția catolică, unde este foarte evident ceea ce vrea să spună Papa și biserică. Dacă vorbim despre BOR; trebuie să definim mai bine cine vorbește, cine gândește, cine creează o atmosferă. Este evident că biserica întotdeauna a vorbit și prin tăcerea oficială.

Toți mitropoliții din perioada interbelică, direct sau indirect, au susținut legionarismul sau cuzismul, antisemitismul de pogrom, fără nicio excepție.

Pe de altă parte, actori importanți, precum mitropoliții, intelectualii, preoții de seamă, au creat o atmosferă evidentă în susținerea, în sprijinul curentelor ortodoxiste, care au încercat să creeze o combinație dintre această gândire ortodoxistă naționalistă și societatea de masă. BOR, care s-a considerat totdeauna stâlp al națiunii, a susținut, deși nu oficial, aceste curente. Toți mitropoliții din perioada interbelică, direct sau indirect, au susținut legionarismul sau cuzismul, antisemitismul de pogrom, fără nicio excepție. Deși în timpul celui de Al doilea Război Mondial, patriarhul Nicodim Munteanu, confruntat cu Shoah-ul, a tăcut. Dar mulți preoți, mai ales cei activi în Transnistria, au susținut sau chiar au jucat și un rol activ în ucidere și în jefuirea evreilor din România. Biserica și acum spune că nu a susținut niciodată legionarismul. Din punct de vedere teoretic, oficial, e corect, dar în ceea ce privește practica lucrurile au stat diferită.

Au existat și excepții? Clerici care s-au opus legionarismului?

În perioada interbelică, de fapt au fost destul de puțini care au ridicat glasul împotriva acestor curente ultranaționaliste şi antisemite. În ceea ce privește perioada comunistă, am încercat să arăt exemple, mai ales din rândul preoților, care au încercat să se opună. O opoziție, deși individuală, dar cu un curaj incredibil, de oameni care s-a ridicat fără să aibă sprijinul mitropoliților. 

În ceea ce privește perioada comunistă, se pot identifica preoți care fără sprijinul mitropoliților sau ierarhilor bisericești, au îndrăznit să se opună regimului comunist prin acte individuală, simbolice, cu un curaj incredibil

Am încercat să identific și în rândul clerului persoanele care au încercat să formuleze și o altă cale. Trebuie să spun că, de obicei, au susținut linia oficială a bisericii adică colaborarea cu sistemul politic dominant în momentul respectiv.

Mulți care au încercat la un moment dat să se opună curentelor dominante politic, au fost izolați și n-a existat o cultură de solidaritate bisericească.

În ceea ce privește perioada comunistă, se pot identifica preoți care fără sprijinul mitropoliților sau ierarhilor bisericești, au îndrăznit să se opună regimului comunist prin acte individuală, simbolice, cu un curaj incredibil, pentru că știau că fără sprijin de sus sunt pierduți, toți au fost condamnați și trimiși în lagăr.

Exista această opoziție și trebuie să subliniem că și patriarhul Nicodim Munteanu, la începutul perioadei comuniste, a opus o rezistență foarte clară comuniștilor și a îndrăznit chiar și la Moscova să facă niște acte simbolice împotriva integrării Bisericii Ortodoxe Română în sistemul sovietic. Dar, pe de altă parte, nu a fost susținut de mulți și nu a fost susținut în primul rând de o figură care a devenit ulterior primul patriarh roșu, Justinian Marina. Mulți care au încercat la un moment dat să se opună curentelor dominante politic, au fost izolați și n-a existat o cultură de solidaritate bisericească. Cum a fost în cazul Bisericii Greco-Catolice, unde era evident cum s-au comportat toți ierarhii, fără nicio excepție. Trebuie să fim însă foarte clari și asta a fost o teză principală a acestei cărți: fețele bisericești nu s-au comportat diferit în comparație cu elitele politice sau culturale. Adică nu trebuie să spunem că a fost o vină a bisericii. Biserica oglindește dezvoltări sociale mai largi.

Ce spun documentele despre BOR în comunism?

Există interpretarea oficială a bisericii, conform căreia a fost silită la un fel de colaborare cu sistemul comunist, pentru a garanta supraviețuirea bisericii, dar că, pe de altă parte, mai ales mănăstirile și preoții au contribuit la o continuitate spirituală. Asta este interpretarea oficială. Știm foarte puțin despre a doua jumătate a perioadei comuniste, despre perioada Ceaușescu nu s-a publicat aproape nimic. Este interesant că cercetarea s-a concentrat întotdeauna asupra începutului perioadei comuniste. De aceea, avem de-a face cu o situație foarte ciudată, că mulți români care au trăit în perioada comunistă au avut diferite experiențe cu biserica și cu reprezentanții ei, nu vor găsi foarte multe în această carte, pentru că din punct de vedere științific se știe puțin. Și, bineînțeles, asta este o constatare care, cel puțin parțial, trebuie explicată prin accesul extrem de dificil la documente.

Biserica Ortodoxă a și profitat de regimul comunist pentru că ei au preluat aproape întreg patrimoniul material al Bisericii Greco-Catolice. 

Cu statul comunist, BOR a colaborat într-o manieră foarte strânsă, încă de la patriarhul Justinian Marina, care l-a înlocuit pe patriarhul anticomunist Nicodim Munteanu. Acum biserica oficială încearcă să-l reabiliteze pe patriarhul Justinian și să îl portretizeze ca pe marele apărător a bisericii. Se înțelege de ce, pentru că întregul sistem bisericesc actual se bazează pe sistemul lui Justinian. Justinian, dar și alții, mai ales Teoctist Arăpașu, care au fost și niște oameni compromiși. Teoctist a fost un legionar, care a participat la pogrom în timpul așa-zisei rebeliuni legionare din ianuarie 1941 și este o figură emblematică de continuitate. E ultimul patriarh din perioada comunistă care pentru puțin timp, după Revoluție, s-a retras la mănăstire, dar nu a demisionat. Odată cu stabilizarea regimului Iliescu, în primăvara lui 1990, a revenit. Aceste lucruri arată foarte bine că biserica oficială a susținut regimul comunist. Au existat, cum am menționat, actori individuali, care au îndrăznit să facă ceva, dar au fost cu totul izolați. Au existat, de exemplu, în anii ´40 în Banat grupuri armate de luptători anti-comuniști care au fost susținuți de preoți individuali. Dar episcopul responsabil Andrei Magieru i-a amenințat pe preoții care au avut această îndrăzneală.

Dar Biserica Ortodoxă a și profitat de regimul comunist pentru că ei au preluat aproape întreg patrimoniul material al Bisericii Greco-Catolice. Comuniștii nu numai că au încercat să pună presiune asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar au oferit și ceva, în primul rând salarii de stat pentru preoți. Aceasta fost o cerere extrem de importantă din partea preoților încă din perioada interbelică și a fost satisfăcută la sfatul lui Petru Groza, fiul unui preot, care a înțeles foarte bine sistemul preoțesc. Comuniștii au și cumpărat preoți prin salarii de stat și au împlinit și un vis al tendinței anti-occidentale din Ardeal, prin distrugerea Bisericii Greco-Catolice, căreia BOR, cum spuneam, i-a preluat aproape întreg patrimoniul material.

 Biserica este o întreprindere foarte importantă, cu un succes uriaș, cu o colaborare foarte strânsă cu statul

Cum vedeți rolul Bisericii Ortodoxe în societatea de astăzi?

Cred că biserica, mai ales în timpul mandatului patriarhului actual, s-a modernizat și s-a modernizat în două dimensiuni foarte importante. Pe de o parte, mediatizarea bisericii s-a profesionalizat uriaș, cu tv-uri, radiouri și prezență pe internet. Aceasta a fost și o reacție a crizei Colectiv, când biserica a arătat că nu este în stare să reacționeze la cererile tinerilor. Pe lângă profesionalizarea muncii mediatice, a avut loc și, să-i spunem, comercializarea bisericii. Biserica este o întreprindere foarte importantă, cu un succes uriaș, cu o colaborare foarte strânsă cu statul. Și aceste două tendințe sunt foarte importante. În ultimii ani, biserica a început să reacționeze și la acuzațiile care vin nu numai dinspre societatea civilă, că trebuie să se angajeze mai mult în munca socială, pentru că s-ar putea spune că, în comparație cu bogăția ei, nu face destul și asta e și observația multor români.

La nivel internațional, BOR trebuie să-și definească poziția într-o lume ortodoxă care este împărțită foarte clar în două tabere. Tabăra Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol, care este pro-occidental, și, pe de altă parte, tabăra Patriarhului de la Moscova, cu care Patriarhul Daniel a încercat în ultimii ani să creeze o legătură mai strânsă

Am deja menționat că poziția politică este foarte puternică. Pe de altă parte, după izbucnirea războiului din Ucraina, a crescut și presiunea asupra bisericii de a fi mai clară. Și așa se explică și acest apel lui Baconschi și a multor intelectuali ortodocși, care este ceva extrem neobișnuit. După căderea lui Ceaușescu și după această încercare care a fost un faliment complet, de a reînnoi biserica imediat decembrie 89, intelectualii apropiați bisericii nu au încercat niciodată să lanseze o mare dezbatere și să critice în cuvinte foarte clare tendințele izolaționiste, antioccidentale și antidemocratice. Asta este o dezvoltare foarte recentă. Vom vedea cum va acționa și biserica oficială, dar se vede că și oamenii care sunt foarte loiali față de Biserică cred că această dezvoltare pe care au ales-o mulți reprezentanți de vârf, prin acțiune sau prin tăcere, poate fi primejdioasă nu numai pentru biserică, dar și pentru țară. Mai ales din pricina importanței bisericii pentru majoritatea românilor. E o situație foarte complicată. O biserică foarte bogată, foarte prezentă în manieră mediatică, cu un impact, o influență politică uriașă, dar care are mari greutăți să-și definească poziția din lumea modernă, secularizată, individualizată. La nivel internațional, BOR trebuie să-și definească poziția într-o lume ortodoxă care este împărțită foarte clar în două tabere. Tabăra patriarhului ecumenic de la Constantinopol, care este pro-occidental, și, pe de altă parte, tabăra Patriarhului de la Moscova, cu care Patriarhul Daniel a încercat în ultimii ani să creeze o legătură mai strânsă, prin invitații reciproce. Biserica trebuie acum să spună, într-o manieră mult mai clară, unde se află în acest conflict, care este un conflict intern ortodox în care Biserica Ortodoxă Rusă este alături de un regim care a început o luptă împotriva unei nații ortodoxe, cea ucraineană. Suntem într-o fază în care ortodocșii luptă între între ei. E un stat vecin al României cu care relațiile sunt destul de complicate. În plus, există problema jurisdicției bisericești în Republica Moldova, pe care Moscova o revendică pentru ea însăși; apoi, există problema ortodocșilor români din Ucraina, pe care Moscova încearcă să o instrumentalizeze în scopuri proprii. Până acum, răspunsul nu a fost prea clar, pentru că singura voce care s-a exprimat în această privință a fost purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Bănescu. Dar chiar și când a încercat să se delimiteze de ortodoxism de pildă, definind că există o diferență între ortodoxie și ortodoxism, nu a fost susținut de membrii Sfântului Sinod. Când a criticat derapajele unui preot român din Bucovina de Nord împotriva Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, după cât știu eu, niciun ierarh nu a încercat să-l susțină. Din exterior s-a creat impresia că există tensiuni interne în BOR, în ceea ce privește această cale care trebuie care trebuie aleasă în viitor.

Cum comentați poziționarea unor ierarhi precum Teodosie care face constant declarații ce fac jocul Kremlinului?

Cred că poziția lui în sânul Sfântului Sinod este foarte clară. A fost și criticat în mai multe rânduri și de către purtătorul de cuvânt al al patriarhului. Nu este un caz izolat, este cu siguranță reprezentantul cel mai vizibil al curentului pro-rus. Dar cred că cei care tac ar trebui să încerce să formuleze o altă cale cum au făcut-o recent acești intelectuali care au vorbit despre primejdia unui curent care este atât de antioccidental, de pro-rus, de pro-Putin, că reprezintă o amenințare nu numai pentru Biserică, dar pentru securitatea statului.

Cred că și BOR ar trebui și să formuleze un răspuns constructiv la întrebarea legată de poziția acestei moșteniri ortodoxe într-o Europă democratică.

Am vorbit la început de integrarea euro-atlantică, atât de importantă în stabilizarea și stabilitatea României. Fiindcă biserica este atât de importantă în cazul României, avem de-a face, probabil, acum cu un nou capitol al dezbaterii publice despre rolul Bisericii. Și vom vedea cum va reacționa nu numai biserica, ci și elitele politice. Este o miză și la nivel european. Pentru că Uniunea Europeană, până acum, nu a luat în serios dimensiunea ortodoxă a UE. Ortodoxia nu este numai în România, dar și în Bulgaria și în Grecia, este o parte dintre integrantă a Europei, o moștenire culturală. Noi am vorbit până acum despre o instituție și n-am vorbit despre dimensiunea spirituală și culturală a ortodoxiei.

Care este moștenirea culturală și spirituală a ortodoxiei?

Pentru mine, ca bizantinolog, aceasta începe cu arhitectura, adică cu moștenirea materială, cu arta bisericească care este o bogăție uriașă pentru continentul nostru. Cred că și gândirea și mistica ortodoxă, dacă nu este politizată de legionari și neoisihaști, are a spune spune multe. Pictura ortodoxă, muzica, tradiția Părinților Bisericii, toate acestea fac parte din patrimoniul cultural și religios european.

La început a menționat acest potențial participativ democratic al moștenirii ardelene. Cred că și BOR ar trebui și să formuleze un răspuns constructiv la întrebarea legată de poziția acestei moșteniri ortodoxe într-o Europă democratică. În Ucraina s-a încercat acest discurs din motive evidente, că Ucraina vrea să se îndrepte spre Occident și vrea să ia o distanță foarte mare față de de Moscova. În România, până acum biserica a încercat să evite acest discurs, dar acum este cazul. Eu n-aș putea – nici n-aş dori - să vă ofer un răspuns definitiv la întrebarea pe care ai pus-o, dar cred că, dacă am putea să intrăm într-o într-o asemenea dezbatere, ar fi un mare pas înainte, nu doar pentru România, ci și pentru întreaga ortodoxie, în care România, ca a treia țară ortodoxă ca mărime, are o pondere considerabilă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bun interviu, despre o carte interesantă!
    • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Buna carte ,dar de ce este scrisa de un autor ,strain ? Biserica , a fost mereu vicleana si s-au dat de partea politicienilor indiferent de orientarea lor ,
      --Foarte bine spunea , Adevarul despre religie Marle Eminescu in anii 1880 !
      --Foarte buna viziune si gandire Normala a avut si Marele A I Cuza ,care a facut multa Dreptate prinn deciziile intelepte in acele vremuri !
      Avem mare nevoie si acum de un Alexandru Iona Cuza . caci valorile patrimoniului sicifrele de afacerile detinute de bor ,depasesc pe cele ale Statului . Si culmea ,NU platesc nici taxe-impozite catre Stat ,dar au tupeul sa pretinda bani ptr construirea bisericilor fara numar ,dar nr populatieii a scazut !
      • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult