Nu trebuie să posezi perspicacitatea analitică a lui Jean Baudrillard sau instrumentele unei critici ascuţite a culturii de masă ca Giovanni Sartori ori Herbert Marcuse pentru a conştientiza că, în ultimii ani, un public din ce în ce mai confuz şi neinstruit, aflat la cheremul unei societăţi de consum vorace, devine, „graţie” unui marketing agresiv, judicios exploatat de universul publicitar, victima tot mai inertă a produselor ce încarnează pseudocalitatea şi subcultura.
Într-o atare situaţie, deja banală, când omul e dăltuit printr-un proces de conformism de amploare extraordinară şi, spre a-l cita pe Gramsci, „standardizarea modului de a gândi...atinge dimensiuni naţionale, chiar continentale”, mcdonaldizarea culturală a societăţii româneşti se supune, fără prea multe proteste, curentului general de uniformizare, ajungând din ce în ce mai mult sclava promotorilor şi adoratorilor unor creaţii ce acţionează cu succes asupra resorturilor intime ale unui aparat mental rudimentar, fără mari valenţe estetice.
De altfel, propagarea cu înverşunare, prin intermediul media, a religiei ce întrupează acest tip de „artă” a şi contribuit, în literatură, la crearea unui catehism (referinţe din belşug la sex, vulgaritate de dragul vulgarităţii, filosofăreală poptamaşistă) pe care mulţi din cei ce vor „să dea lovitura” l-au adoptat fără ezitare.
De pildă, seria romanelor „Amanţii” (momentan, această serie include romanele „Zilele amanţilor” (2014), „Nopţile amanţilor” (2015) şi „Amanţii 3.0” (2016), toate apărute la editura Herg Benet) de Corina Ozon – una din autoarele de seamă ale acestei literaturi de budoar – e concludentă în acest sens, însă, mai departe, voi prefera să insist nu asupra operei, ci asupra impactului pe care aceste cărţi – şi altele, deopotrivă – îl au şi vor avea asupra societăţii noastre.
Înainte de asta, vreau să precizez că nimeni nu contestă cunoştinţele şi eforturile investite pentru ca un produs, orice produs, să aibă succes. Nu e deloc uşor să vinzi ceva nou ieşit pe piaţă. De aceea, e şi inutil a arăta că, între a aprecia calităţile de expert în marketing ale cuiva şi a consemna prestaţia de Guţă în domeniul în care persoana îşi exercită abilităţile menţionate, nu e musai o contradicţie. Greşeala, dacă apare, denotă exclusiv ignoranţa publicului care face confuzie între cele două, suprapunându-le.
Ca să fiu mai explicit, voi lua un exemplu din zona corporaţiilor.
Unii oameni sunt de de acord că băuturile tip cola sunt dăunătoare organismului. La fel putem vorbi de producătorii de țigări sau de giganții industriei fast-food.
Persoanele care asigură managementul companiilor care scot pe piață aceste produse sunt oameni bine pregătiţi, cu studii la universităţi celebre. Nimeni nu se îndoieşte de profesionalismul lor. Dar produsul finit pe care îl scot pe piaţă companiile respective e fatal sănătăţii populaţiei, de acord?
De ce, mă întreb, situaţia ar fi diferită când vine vorba despre produse similare din literatură, din muzică sau emisiuni TV? De ce oamenii sunt încredinţaţi că îşi primejduiesc sănătatea fizică dacă beau cola, fumează kent şi se îndoapă cu hamburgeri, dar nu se întâmplă la fel, cu cea mentală, dacă se îndoapă cu Salam sau Poptamaş și respiră Ozon?
Să fie inofensivi numai pentru că nu atacă ficatul şi nu facem cancer?
Okey, n-am inventat noi roata la căruţă. Nici în alte părţi situaţia nu e mai roz. Şi acolo – Statele Unite ocupă un loc fruntaş la acest capitol – tendinţa de nivelare intelectuală a consumatorului, prin injectarea unui entertainment facil şi trivial, e în mare vogă. Dar – s-o spunem şi p-asta – şi acolo, oameni de toate felurile iau atitudine şi atrag atenţia asupra influenţei nefaste pe care o au asupra societăţii reprezentantele Oprah Winfrey, Justin Bieber, Kim Kardashian şi E.L. James (autoarea romanului „Fifty Shades of Grey”) în ţările respective.
Bineînţeles, cele mai multe astfel de atenţionări sunt inutile, fiindcă n-au cum să trezească din marasmul cotidian indivizii aglutinaţi în malaxorul consumului de masă. Ei sunt o cauză pierdută. Însă, pentru cei cărora li se întunecă traiectele neuronale în contact cu emisiunile, cărţile şi personalităţile de tipul ăsta, aceste articole sunt binevenite, fiindcă le arată că nu sunt pe cât de izolaţi ar crede.
Şi pentru ei sunt scrise, nu pentru fanii cu colţi de argint cărora li se inflamează amigdala când întâlnesc pseudointelectuali indignaţi, chipurile, că românul consumă cărţi, muzică şi emisiuni proaste, în loc să petreacă quality time cu Pleşu & Miles Davis & Arte TV .
Apropo, nu se indignează nimeni. Pe pseudointelectual – mă rezum la mine – nu îl deranjează preferinţele de orice fel ale românului şi îi e totuna cum acesta alege să îşi petreacă timpul liber.
Cred însă că majoritatea celor ce găsesc plăcere în lectura unor asemenea cărţi sau în urmărirea unor emisiuni de scandal, rareori citesc şi urmăresc, în decursul vieţii lor, şi altceva. Asta va atrage după sine, pe termen lung, o recrudescenţă pe piaţa de consum a acelor matriţe culturale menite să toarne spiritele în tipare similare.
Dar, întocmai cum cei care beau zilnic cola nu realizează cât de afectat le e organismul până nu e prea târziu, tot aşa, cei ce consumă preponderent asemenea produse de masificare a gândirii individuale nu vor conştientiza cât de bolnav e organismul social în care s-au născut şi trăiesc până în clipa în care unii ca ei vor ajunge în Parlament, ministere, spitale şi învăţământ.
Acum, că asemenea cărţi şi emisiuni TV umplu timpul liber al gospodinelor, al oamenilor muncii şi al magnaţilor din Silicon Valley, îmi este indiferent. Să prizeze toată ţara şi tot universul, de dimineaţă până seara, scrierile doamnei Ozon şi să nu se dezlipească din faţa emisiunilor cu Măruţă o secundă, dacă ăsta e hobby-ul lor!
Pe de altă parte, independent de gusturile fiecăruia, „amanţii” acestor produse culturale sunt un fel de hârtie de turnesol ce reflectă gradul de pauperizare intelectuală a naţiei. Cu cât ele vor câştiga mai mult teren, cu atât poporul român va deveni, să ne oprim la un eufemism, mai superficial. E un fapt simplu, pe care mulţi nu-l pricep tocmai pentru că au fost deja asimilaţi acestui proces ireversibil.
Dar, întocmai cum cei care beau zilnic cola nu realizează cât de afectat le e organismul până nu e prea târziu, tot aşa, cei ce consumă preponderent asemenea produse de masificare a gândirii individuale nu vor conştientiza cât de bolnav e organismul social în care s-au născut şi trăiesc până în clipa în care unii ca ei vor ajunge în Parlament, ministere, spitale şi învăţământ.
Fenomenul a luat deja amploare, dar viitorul la care fac referire e unul în care în cele din urmă consumatori vor începe să simtă un disconfort:
- Ne-am săturat ca nonvalorile şi incompetenţii să hotărască soarta noastră! Vrem o ţară cu oameni educaţi şi binecrescuţi, frumoşi, nu vulgari, oameni care să facă treabă, nu să îşi bată joc de noi!
În acel moment, unul din aceşti lideri, absolvent Magna Cum Laude al Capatos University, crescut de mic cu ilustrul filozof Poptamaş şi educat în spiritul capodoperelor doamnei Ozon, va veni în faţa voastră şi, exact cum spun unii acum – „E simplu, există telecomanda, dacă nu-ţi convine un canal, mută pe altul!” –, vă va face cu ochiul:
- Hei, români, dacă nu vă convine ţara, duceţi-vă în alta, unde e cum doriţi. Simplu! Nimeni nu vă forţează să staţi aici!
Dar nu veţi mai avea unde merge, căci peste tot va fi la fel. Şi, neavând unde pleca, veţi rămâne în acelaşi loc, iar zilele vi le veţi petrece sorbindu-i din priviri pe urmaşii „amanților” subculturii de azi.
Deşi nu veţi fi înţeles nimic. Şi, în fapt, doar Ozon, Salam şi Măruţă se vor fi delectat. Pe seama voastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prea mulți români inventariază probleme și prea puțini se preocupă de găsirea de soluții. Soluții ușoare și rapide nu există - asta e "gândire fast-food". Problemele în România, ca și în Occident, provin din largul răspândit analfabetism funcțional. Soluția constă în informatizarea metodelor de educație. Marcuse ziceți? Părerea mea e că Marcuse nu ajută cu mai nimic în România. De așa ceva e nevoie "pe pâine": http://www.amazon.co.uk/Engineering-Mathematics-K-Stroud/dp/1137031204/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1456985506&sr=8-1&keywords=stroud+engineering+mathematics
In realitate nimic nu e mai departe de adevar. Scopul este alinierea tuturor elevilor la un "nivel comun de siguranta", cresterea si "educarea" unor cetateni standardizati, eliminarea originalitatii si suprimarea oricaror incercari de punere sub semnul intrebarii a validitatii sistemului. Acesta e tinta oricarui sistem de invatamant.
Scoala impune, prin mecanismele ei, un ritual de reactie la autoritate. Ea descurajeaza gandirea critica, distruge ideea ca se pot intampla lucruri interesante la ore si incearca sa determine rolul social al fiecarui elev. Elevii sunt clasificati pe varste, tinuti in banci, testati si umiliti. Cei nepotriviti sunt "marcati" ca atare prin acordarea de calificative si note proaste. "Sistemul" are nevoie si de elitele ce-i vor conduce pe ceilalti asa ca un numar mic de elevi vor fi invatati cum sa-L duca mai departe neschimbat, cum sa controleze o populatie prostita deliberat. La umbra acestui mecanism se imbogatesc corporatiile si-si construiesc politicile nedemocratice guvernantii.
Copiii sunt "invatati" sa nu mai gandeasca pentru ei, sa devina niste jalnici consumatori intr-o lume devorata de marketing si superficialitate. Pasul urmator? Copiii devin adulti, adultii cumpara televizoare si cumpara ce vad la televizor. Isi umplu existenta de obiecte inutile, dar cand politicienii comit abuzuri ei dau din umeri.
Scoala creste SERVITORI.
Primul angajator in Romania este sistemul de invatamant. Profesorii sunt unelte, constiente sau nu, ale sistemului. Toti trebuie sa punem ceva pe masa, nu? Daca sistemul plateste zeci de mii de posturi, de ce sa nu ne facem dascali? E indeobste cunoscut ca grosul celor din invatamant nu au reusit in alta parte.
Cand a fost inlocuit vechiul ideal al "vietii independente si pline de semnificatii" cu mai noul "gaseste-ti un job bun"?
Consider ca cine e nemultumit de viata si locul lui are dreptul sa schimbe si sa se schimbe; are obligatia morala de a schimba si asta in numele libertatii.