„Dar cum ajunge publicul să creadă fake-urile astea despre războiul din Ucraina?” Gândirea critică în epoca dezinformării

Foto: Getty Images

De la începutul războiului în Ucraina am ascultat mai multe interviuri, am citit analize și articole pe tema dezinformării și propagandei rusești în spațiul românesc.

Majoritatea încearcă să explice cum se face dezinformarea, cum încearcă Rusia să destabilizeze sisteme politice, cine sunt actorii care promovează putinismul în România, cum o fac și așa mai departe.

Multe dintre ele sunt analize pertinente și bine documentate.

Dar când vine vorba despre „ce putem face”, tot discursul se centrează pe tehnologie, pe felul în care ar putea să reacționeze autoritățile sau pe capacitatea platformelor online de a cenzura. Foarte puțin despre oamenii care utilizează aceste platforme. 

În dezbaterile publice apare frecvent întrebarea „dar cum ajunge publicul să creadă fake-urile astea despre războiul din Ucraina?”.

Motivele pot fi variate și țin de un anumit tip de viziune asupra lumii, de convingeri, de contextul de viață, dar și de lipsa competențelor media. Acele cunoștințe și abilități de analiză și evaluare critică a mesajelor media, pe care le obținem în cursuri de educație media pe tot parcursul vieții.

Fără să fie un domeniu mainstream în România și fără să aibă pretenția că oferă soluții miraculoase de combatere a dezinformării, capacitatea acestui tip de educatie de a dezvolta gândire critică este mai degrabă ignorată atât de specialiștii în dezinformare, cât și (mai ales) de autorități.

De ce e importantă gândirea critică? Dezinformarea și propaganda nocivă se bazează pe activarea emoțiilor negative puternice. Dacă am avea capacitatea să ne luăm un răgaz de reflecție înainte de a reacționa, asta ar conta foarte mult în diminuarea dezinformării.

Soluțiile tehnologice de combatere a dezinformării pot ajuta într-o anumită măsură, probabil. Nu știu. Nu sunt expertă în domeniu. Ce știu e că toate soluțiile tehnologice din lume nu pot înlocui o societate educată media.

Și avem nevoie de ani (nu de câteva ore de ateliere sau câteva săptămâni de curs) de învățare despre media, despre cum funcționează comunicarea prin media, ani de exersare a acestui tip de reflecție pentru a înțelege de unde vin mesajele, care sunt interesele, care e contextul, cum suntem influențați de mesaje media și cum acționăm.

Ar fi naiv să credem că formele dezinformării vor dispărea cu totul. Întotdeauna vor exista interese si persoane dispuse să înșele, să manipuleze. Și destui care să dea mai departe mesajele manipulatoare. Lipsiți de abilitatea de a-si pune întrebări, fără minime cunoștințe despre cum funcționează media si cum acționează propaganda, oamenii vor da mai departe acele mesaje care le activează emoții puternice și care sunt în acord cu credințele și valorile lor. Chiar și pe cele manipulatorii. Chiar și mesajele de propagandă cu efecte nocive. 

În schimb, un public educat ar slăbi șansele ca astfel de mesaje să fie propagate și ar putea diminua efectele.

Desigur chiar și cu programe constante de educație media aplicate la scară largă, efectele în societate s-ar vedea peste ani, nu imediat.

Primul pas este să punem educația media pe agenda publică. Să îi recunoaștem valoarea și importanța. Și să o integrăm cât mai mult în sistemul educațional. Să formăm profesori, să-i implicăm pe specialiști și să începem să creștem generații pregătite să înțeleagă mecanismele propagandei sau ale dezinformării.

Vremurile de criză pe care le trăim sunt poate cel mai bun context pentru a înțelege nevoia imediată de educație media și de acțiune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp