Foto: Inquam Photos/ Mircea Manole
Mergeam spre aeroport cu 783-ul.
Mă urcasem de la capăt și fusesem printre primele persoane care se urcaseră. Îmi luasem un loc la geam și cât mai în spate ca să pot privi și afară, dar și în autobuz. În rarele ocazii când merg cu transportul public profit de ocazie și privesc la oameni încercând să-mi imaginez povestea lor.
Rând pe rând se urcă ba un cuplu de turiști străini cu ditamai rucsacele, ba câteva exemplare din călătorul acela tipic cu gentuța pe roți, ba un grup gălăgios de tineri. Dar și câțiva oameni fără pic de bagaj. Mă fascinau în mod special ei.
Oare unde mergeau? Oare pleacă de plăcere, de nevoie? Pleacă de la cei dragi sau spre ei? Sunt bucuroși, entuziasmați? Sau pleacă cu inima grea?
Printre cei care s-au urcat imediat după mine era un domn a cărui înfățișare mi-amintea de Eckhart Tolle, cel ce a scris cartea “Puterea prezentului”. Nici el nu avea geamantan. Doar o gentuță mică de umăr.
Îmi plăcea atmosfera din autobuz. Într-un 783 e o energie diferită de cea dintr-un autobuz de pe un traseu obișnuit RATB. Probabil din cauza farmecului pe care îl aduce călătoritul. Bucuria, entuziamsul, noul, aventura se puteau simți ca plutind prin aer în autobuz. Iar în plus, durata călătoriei face ca drumul până sau de la aeroport să fie o mini călătorie în sine. Deja se crease un fel de comunitate în care fiecare aducea aportul la atmosferă: grupul de tineri era pus pe șotii și râdeau în gura mare, cuplul cu rucsace mari răsfoia hârtii și hărți vorbind cu pasiune într-o limbă cehă-slovacă-poloneză, iar exemplarele de călător tipic ba cu nasul în telefon, ba cu ochii pe geam îngândurați.
Pe la jumătatea traseului, într-o stație văd două mutre acre de controlori cum se urcă în autobuz. Reacția mea instinctivă este să mi se strângă inima – de pe vremea liceului când făceam blatul și trebuia să fiu cu ochii în patru să nu iau amendă. Durează mereu o secundă până îmi amintesc că sunt adult acum și am bilet!
Două doamne de pe ale căror chipuri se putea citi într-o secundă de cât sunt de binevoitoare și cu inima deschisă iau lumea la verificat. Cu un “bună ziua” pleoscăit într-un colț de gură vine una dintre ele și-mi cere cardul. Verifică la aparat și pleacă spre următoarea persoană. Chiar spre domnul care semăna cu Eckhart Tolle. Dă omul cardul. La verificare aparatul făcea un piuit lung.
Doamnei controlor i s-a aprins o luminiță în ochi. Putea scoate în sfârșit la iveală talentele de care dispunea. Îl cheamă pe domn să îi arate că nu fusese validată călătoria. Omul, perplex:
“Dar eu am validat. A făcut bip și am trecut mai departe.”
Îmi aminteam filmulețul cu exact asta. Cum a trecut pe lângă aparat, cum a făcut bip iar el a trecut mai departe repede ca să facă loc celor din urma lui, cu bagaje.
Doamna controlor insistă pe un ton superior și răutăcios:
“Doar pentru că face bip, nu înseamnă că ați validat călătoria. Ați verificat că s-a validat?”
Omul zice sincer și spășit că nu.
Aha!
“În cazul acesta, prezentați actele. Amenda este …bla-bla-bla.”
Omul văd cum se albește la față în timp ce fața controloarei se anima din ce în ce mai mult.
El încerca să explice că pleacă în Spania înapoi la muncă, că nu are bani – lei românești – că a păstrat exact cât pentru cardul de 783. În timpul ăsta scoate actele și le dă controloarei.
Ea îl invită să coboare din autobuz ca să scrie hârțoagele. Omul se albește mai rău la față. Iar face apel la o umanitate care nu era prezentă:
“Dacă mă dau jos, pierd avionul și nu am bani de alt bilet, întârzii la muncă, se supără șeful. Puteți completa actele în mașină, vă rog? Sigur aveți timp până la capăt.”
Ei și până aici a fost!
Doamna controlor s-a aprins și a început să zică pe un ton țipător că astea sunt regulile, că nu îi zice nimeni cum să-și facă treaba. Că ea doar respectă regulamentul, nu e acolo să facă favoruri.
“Ce ar crede lumea în autobuz dacă m-ar auzi și m-ar vedea cum vă fac un favor? Iar în plus, nu aveți cardul validat. Dumneavoastră ați greșit, nu puteți cere favoruri! Haideți să coborâm.”
Omul refuza și mai că îi dădeau lacrimile pentru că nu putea să găsească o ieșire din situația asta caraghioasă în care singura lui greșeală fusese că nu verificase ce scria pe aparatul de validare.
Lumea deja căsca gura de ceva vreme la toată situația si începuseră să își exprime părerea. Cei mai mulți luaseră partea omului și încercau să o convingă pe controloare să îl lase să își vadă de drum fără amendă sau penalizare. Câțiva susțineau că doamna ar trebui să scrie mai repede amenda aia și cu asta basta.
Ne apropiam de aeroport iar situația părea că se agravează în loc să se rezolve.
Atunci ceva din mine mă face să intervin și să zic doamnei controlor:
“Am fost de față când domnul a cumpărat și a validat cardul. Nu a vrut să fenteze, să nu plătească sau să facă blatul ci pur și simplu s-a grăbit ca să facă loc altor pasageri. Dacă nu puteți accepta această eroare umană, dați-mi mie amenda, vă dau eu actele mele și stau cât e nevoie pentru că nu mă grăbesc”.
Bineînțeles că nu mă așteptam ca doamna controlor să fie impresionată de un asemenea gest, tot ce îmi doream era să scap omul de belea, să își poată vedea de drum și viață.
Controloarea începe iar cu regulamentul ei. Că nu e legal, că aveți bilet, că și că. Simt cum o venă începe să-mi zvâcnească la tâmple, mă cobor la nivelul ei de discurs și i-o zic pe șleau:
“Dacă pentru dumneavoastră contează atât de mult să vă faceți norma de amenzi pe ziua de azi încât nu vă pasă că nenorociți un om atunci puteți măcar să vă făceti norma fără să nenorociți omul. Dacă tot ce vă interesează sunt amenzile astea, va plătesc eu 10 în plus numai să-l lăsați să-și vadă de drum!”
Atunci începe lumea din autobuz să ridice tonul.
“Da, da, da lăsați omul! Chiar așa?!”
Am încasat amenda. Am plătit-o pe loc. Surpinzător – a fost timp să fie scrisă în autobuz, până la aeroport!
Am coborât și omului chiar i-au dat lacrimile în timp ce îmi mulțumea. „Cum vă numiți? Scrieți-mi repede contul ca să vă trimit banii când ajung în Spania!”
I-am zis că nu e nevoie. Dar i-am cerut ceva. Să facă și el același lucru când se va ivi ocazia. Mi-a promis că așa va face. Sunt sigură că așa va fi.
Uneori nu e nevoie să ne luptăm cu balauri și zmei fioroși pentru a face lumea un loc mai bun. E nevoie doar să fim atenți, prezenți și să intervenim cu un mic gest de umanitate.
Suntem cu toții împreună într-un autobuz iar felul în care ne tratăm face toată diferența în calitatea călătoriei.
Drum bun s-avem!
P.S.: Apreciez faptul că totuși controloarea a acceptat soluția de compromis. Putea să nu o facă! Mai era un pic de umanitate în inima ei.
Articol publicat pe site-ul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mă face să zâmbesc dulcea naivitate...
Pun pariu că în momentul în care s-a ridicat corul de voci împotriva ei a licărit brusc oportunitatea meschină de a-și face planul la amenzi fără să iasă șifonată din situație.
Ma bucur ca mai exista atitudine umana...ca sa spun asa...
si eu am patit-o, identic ca domnul .. Eckhart Tolle insa m-au avertizat ca vor suna la sectia cea mai apropiata de politie caci nu voiam sa le dau actele.....no'
2. Controlul RATB nu are voie sa rețină un om în caz că nu are bilet, pt că asta este lipsire de libertate și intră sub incidența penală.
3. Controlul nu este autorizat/calificat de nicio instituție pentru a lucra cu date personale, etc.
Concluzia: este bine sa ne luăm bilet, dar dacă nu am luat, controlul RATB nu are nicio putere asupra dvs. In caz că vreți și ei sau dvs apelați poliția, puteți aștepta liniștiti pt că doar ei pot sa vă legitimeze, etx
Controlorii pot solicita un act de identitate pentru completarea foii de contravenție, ceea ce nu pot ei face este să vă oblige să prezentati actul de identitate, ceea ce este cu totul și cu totul altceva !
Dar dacă ai timp să stai până vine poliția cu tot tam-tam-ul, asta e alegerea fiecăruia.