„E româncă, nu ţigancă!”

Mii de oameni revoltaţi de caricatura deja celebră a celor de la Charlie Hebdo au reacţionat joi şi vineri, lăsând comentarii şi recenzii negative pe pagina revistei de satiră. În dimineaţa în care am văzut caricatura, nu mi-a atras atenţia în mod special. Eram ocupată şi îmi dădea cafeaua în foc. Până după amiază, deja se pornise un adevărat taifun în social media şi pe canalele de ştiri. Caricatura era subiectul principal de discuţie, sute de voci din toate colţurile îi înfierau pe cei de la Charlie Hebdo şi aminteau de atacul terorist din ianuarie 2015, justificând acţiunile teroriştilor. Pe măsură ce orele treceau, subiectul lua amploare din ce în ce mai tare, iar până seara, deja toată lumea nu doar că ştia despre ce e vorba, dar avea şi o opinie vehementă în acest sens.

Am învăţat în facultate că nu ai cum să prezici dacă un tip de conţinut va deveni viral. Ce-i drept, au trecut mulţi ani de atunci şi e posibil ca lucrurile să se fi schimbat. În privinţa caricaturii cu Simona Halep, ceea ce m-a interesat pe mine a fost să înţeleg de ce s-a viralizat şi de ce a produs reacţii atât de viscerale. Aşa că mi-am luat puţin timp să citesc recenziile şi comentariile de pe pagina celor de la Charlie Hebdo şi am ajuns la o concluzie. Cei mai mulţi români au fost deranjaţi de caricatura respectivă pentru că o reprezenta pe Simona Halep ca fiind ţigancă. 

Dacă vrem să ne simţim jigniţi de o caricatură, putem găsi două detalii jignitoare aici – asocierea dintre trofeu şi fier vechi şi, în mod evident, asocierea dintre ţigani şi ciori. Românii, însă, au inventat un al treilea detaliu, acela care este şi centrul revoltei – campioana Halep, mândria naţională să fie comparată cu o ţigancă?

Pe pagina Charlie Hebdo, în secţiunea dedicată recenziilor, cineva spune „A star for the sketch with Simona Halep. She’s Romanian, not gipsy”. Altcineva merge mai departe şi scrie „You should be ashamed. You compared a champion with other kind of people!”. Bineînţeles, există multe comentarii şi recenzii în stilul acestora două, iar ironia frumoasă este că, la final, unii dintre autori adăugă şi un „racists”.

Există voci care susţin că aceasta caricatură nu era adresată Simonei Halep sau românilor, ci era o ironie la adresa rasismului şi xenofobiei francezilor. Însă până să lovească în rasismul francezilor, cei de la Charlie Hebdo au nimerit la fix în cel al românilor. Adevărul incomod este că cei mai mulţi români s-au revoltat nu din solidaritate cu ţiganii (categoria ironizată, de fapt, în această caricatură) şi nu din solidaritate cu Simona Halep, ci din rasism. Internalizat până în punctul în care avem o serie de expresii („ţiganul tot ţigan”, „nu fi ţigan”, „te fură ţiganii”, „se ceartă ca ţiganii”) care desemnează fapte sau atitudini negative, rasismul românilor faţă de ţigani atinge apogeul în momentul în care, în loc să identifice corect adevăraţii jigniţi din acea caricatură, românii confiscă jignirea. O transformă într-una adresată lor şi reacţionează visceral, exprimându-şi şocul şi scârba profundă pentru că Simona Halep a fost portretizată ca fiind ţigancă.

În momentul în care mi-am dat seama de acest lucru, am provocat o discuţie pe Facebook. La nici zece minute de la postare, a apărut primul individ care m-a insultat în comentarii iar, ulterior, mi-a trimis un mesaj în privat prin care mă anunţa că sunt o ţărancă. Iată, deci, o altă categorie de oameni – armă folosită în încercarea de a jigni. Când insultele uzuale sunt prea blânde, românii inventează „insulte” precum „ţiganule”, „ţiganco”, „ţăranule”, „ţăranco”. Însă acestea vorbesc mai mult despre autorul lor decât despre cel vizat.

Românii care învestesc aceste cuvinte cu valenţe negative sunt aceiaşi care ieri le-au amintit francezilor că turnul Eiffel a fost construit cu oţel provenit de la Reşita (o legendă urbană asupra căreia nu are niciun sens să insist). Sunt aceiaşi care susţin că, fără contribuţia din 44-45’ a României, Aliaţii nu ar fi câştigat cel de-al Doilea Război Mondial şi că tot românii au inventat computerul modern. Teoriile de acest gen sunt multe, însă importantă aici este corelaţia dintre legendele născute pentru a mângâia egoul românilor şi fragilitatea acestuia atunci când percepe o ameninţare la adresa „purităţii rasei” sale.

Pe de o parte, mulţi români au nevoie să creadă într-un rol definitoriu al României (şi al Daciei) în evoluţia omenirii, iar pe de alta au nevoie de categorii sociale sau etnice pe care să le privească cu dispreţ. Care este corelaţia aici? Dacă noi suntem aceia care au dat omenirii marile sale invenţii de ce nu suntem astăzi cea mai dezvoltată ţară, un paradis al civilizaţiei? Ei, iată de ce. Pentru că ne „înecăm ca ţiganu’ la mal”. Pentru că „ne certăm ca la uşa cortului”. Pentru că „nu ştie ţăranu’ ce-i şofranu’”. Cu alte cuvinte, pentru că în această ţară de genii, există categorii sociale şi etnice care ne trag în jos. Avem nevoie să credem în inferioritatea lor pentru a justifica lipsa superiorităţii noastre.

Astfel, atunci când suntem comparaţi cu oamenii care, în mentalul colectiv au devenit simboluri ale inferiorităţii, reacţionăm violent şi visceral. Doar am petrecut atâţia ani spunându-ne cât de buni suntem prin comparaţie cu ei.

Subiectul caricaturii de ieri nu a fost Simona Halep, nu pentru cei mai mulţi dintre români. Subiectul au fost ei înşişi, iar Simona Halep a fost pretextul pentru un display de rasism la adresa ţiganilor. Sigur că cei de la Charlie Hebdo au toată libertatea să publice ce doresc. Sigur că şi românii au toată libertatea să fie revoltaţi. Dar mi-ar fi plăcut că această revoltă să fi fost provocată de atacul la adresa unei întregi comunităţi etnice. Mi-ar fi plăcut să văd solidaritate în locul încercărilor disperate de disociere. În definitiv, mi-ar fi plăcut ca aceia care sunt spectatori pe mal şi notează cu înţelepciune în carneţelul propriilor prejudecăţi, să arunce colacul de salvare ţiganului care se îneacă.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp