(Gheorghe Hagi, în partida România - Columbia (3-1), iunie 1994// Foto: Guliver/Getty Images)
În câteva nopți o să se împlinească 24 de ani de când ne mai trezeam românismul din noi. Când acasă părea că totul se scufundă – economia-fiare vechi începea să meargă la topit, nivelul de trai mergea în neant, iar de imagine în Europa nu mai vorbea decât primul nostru val de trimiși la produs – în așa vremuri, de la Cupa Mondială de Fotbal din SUA se învrednicea să iasă un șut de o traiectorie sălbatică, care sfida orice fizică civilizată. Și eram fericiți – noi am făcut, e de-al nostru!
Mai târziu francezii aveau să includă șutul lui Hagi în cele mai frumoase 10 din istoria Cupei, dar atunci, în vara lui 94, ne trezeam ultragiați că, pe telexuri, venea un titlu franțuzesc: Hagi a șutat ca un țigan! Aveau să ne explice apoi că era o metaforă a măiestriei în formă pură, naturală etc.
Nu știm oficial ce metaforă a vrut să transmită deprimatul caricaturist Felix de la Charlie Hebdo cu deja celebrul și deprimantul lui desen româncă cu cupă-feraille. Că a vrut să ia la mișto xenofobia de acasă de la el, că a vrut să scoată în evidență cât de toleranți la idioțenii sunt românii, sau că pur și simplu n-a găsit altă temă mai căznită înainte să-și plătească ratele la casă ... asta nu e problema noastră.
Problema noastră nu e nici că ne știm cu ei de la pașopt încoace, de la Berthelot, de la Oltcit, de la Logan, de la două și acum trei Roland-Garros-uri... iar noi, români/ aromâni/ unguri/ nemți să fim, dacă suntem din România, tot tzigani nous sommes pentru ei. Așa rămânem în mentalul lor colectiv, iar o caricatură tocmai cu asta se nutrește, cu prejudecăți populare, cu prefabricate de gândire.
Cred că problema noastră e mai degrabă alta (asta desigur, dacă e să ne punem vreo problemă, că putem să o luăm și à la légère, cum cică ne-ar fi caracterul) - cum ne vedem noi pe noi, după ce ne-a trecut oftica de serviciu că ei ne-au văzut cum ne-au văzut?
Nu avem aici un răspuns, cât să-l strângem într-o caricatură. Și asta pentru că nu avem, cum să-i zic, ceva ce tocmai am găsit într-o știre despre chinezii de azi.
Einstein și chinezii
Poate ați auzit povestea: acum câteva zile, via universitatea americană Princeton, a văzut lumina tiparului rasismul ascuns al lui ... Einstein. Prin 1922-1923, când era deja simbolul geniului pentru tot Universul, Einstein face un turneu prin Orientul îndepărtat, apoi Palestina și Spania. Evident, omul ține un jurnal de călătorie, care a rămas prin sertare până azi, când cad întâmplător câteva file... „Șocante”, zice ziarul Guardian, care și trântește un editorial pe tema asta, pentru a înfiera demonii rasismului, xenofobiei, misoginismului, de care doar „evoluția personală, cum s-a petrecut și la Einstein” te poate scăpa etc. Dar până să vedem, spre exemplu, ce zicea omul Einstein despre femei, în general, presa reia cu voluptate ce zicea el despre chinezi. Despre chinezi, japonezi și indieni zicea, la paușal, că au inteligență redusă, dar pe primii îi categorisea la greu: „nu stau pe bancă când mănâncă, ci pe vine, aşa cum stau europenii când se uşurează în tufișuri...chiar şi copiii sunt apatici şi par înguști la minte… ar fi mare păcat dacă aceşti chinezi ar înlocui celelalte rase. Pentru cei ca noi, doar gândul acesta și e nespus de deprimant”.
Nu e clar ce rost au aceste dezvăluiri „șocante”. În mod absolut, nimeni nu îi poate imputa savantului sau omului Einstein vreo urmă de relativism când se pronunța public (că asta contează!) împotriva rasismului. Poate că, cine știe, e momentul să i se amintească trogloditului de azi că nu prea e în regulă supremația galbenilor contra albilor ... a zis-o și Einstein, să stea în banca lor!
De ce, de ne-ce dezvăluirea, știrea de-abia acum vine: cum reacționează chinezii de azi? Același Guardian pare să aibă un șoc și mai mare - chinezul, în majoritatea lui galbenă, nu doar că nu se face roșu pe memoria lui Einstein, dar chiar … îi dă dreptate! Da, domne’, și? Putem noi să spunem că nu eram așa noi, chinezii de atunci?
„Asta se cheamă că a insultat China? E ridicol. Nu arăta murdar chinezul în epoca aia? Când mă uit la pozele de atunci eu văd mizerie. Einstein nu făcea decât să spună adevărul”. Sau „Einstein a fost în China în alte vremuri: foamete, război, sărăcie… cum puteam să câștigăm respectul lui Einstein”. Sau „De ce l-am înjura pe Einstein pentru ceea ce vedeau și marii noștri scriitori că se întâmplă” sau „demnitatea ți-o câștigi, nu ți-o dă nimeni!”
După un raid prin 2000 de postări pe forumuri, ziarul (de stat) Global Times de la Beijing găsește că majoritatea răspunsurilor sunt inteligente și deschise la minte. Și se bucură, evident. Doar să fii un propagandist îngust, din vremea revoluției culturale, și să nu-ți dai seama că așa se câștigă astăzi luptele. Astfel de răspunsuri civilizate arată o societate matură și sigură, care se justifică prin ce face, prin saltul ... halepic, unde am fost și unde am ajuns prin munca noastră!, de l-ar fi convins și pe Einstein-ul de ieri!
Azi, unui Felix deprimat de la Hebdo poate i-ar veni ideea, dacă Halep ar fi chinezoaică, să o deseneze ca pe o pisică care sare din poziția de defecat direct să prindă Cupa, pe care apoi o marchează. Sincer vorbind, nu cred că ar fi atât de deprimat să se joace în așa fel cu focul. Dar să punem ipoteza. Ce ar zice chinezul? Cum era vorba aia: până la urmă, nu contează ce culoare are pisica, dacă prinde șoareci!
În câteva nopți o să se facă 24 de ani de când ne simțeam altfel ca români. Apoi ne-am culcat la loc, ofticați că pisica noastră românească în continuare nu prinde șoareci, ba mai e și neagră!
PS. Mă gândesc cu groază ce verdict ne-ar fi dat Einstein dacă ajungea acum 100 de ani pe meleagurile noastre europene și, în goana trenului, vedea satele românilor. Poate la sate s-a mai schimbat ceva, între timp, dar ce ziceți - am avea curajul să-l ducem azi pe Einstein cu un tren românesc, să stea ciuci acolo unde se duc și geniile, apoi să n-aibă apă să se spele pe mâini, înainte de-a mânca un sandviș, ca europenii, pe bancă? Cine știe, poate că am fi fost și noi azi un pic chinezi în răspunsurile noastre pe forumuri, dacă am fi avut să-i arătăm măcar un mic TGV, acolo!
Nota
(1) Prin 2013, francezii numărau țiganii din fotbal – listă lungă, erau și de la ei, de ex. Éric Cantona, și de la sârbi, și de la români, de ex, tot Hagi. Prin 2014, și BBC îi găsea aceleași origini lui Hagi. În orice caz, cu sau fără Hagi, prin 2010, trebuia să explicăm la France 2 că salutul autohton nu e cu mâna-ntinsă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.