Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Zeci de colegi și prieteni ai Alexandrei au protestat la Caracal. „Îmi pare rău că am crezut în voi. De azi eu nu mai sun la 112”

Protest Alexandra Caracal

Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos

Zeci de colegi și prieteni întristați și revoltați de tragedia Alexandrei au protestat la Caracal față de felul în care autoritățile au acționat în acest caz.

Îmbrăcați în tricouri albe, cu chipul adolescentei, tinerii au adus cu ei candele, flori și mesaje critice la adresa Poliției Române și a serviciului de urgență 112. „Îmi pare rău că am crezut în voi. De azi eu nu mai sun la 112”,  „Trebuie să suni de miercuri seară dacă ai probleme joi, așa e la noi în țară, semnează 112”, „Alo, 112? Sunt Alexandra și vreau să trăiesc!”, sunt câteva dintre mesajele colegilor Alexandrei.

Aceștia au mers în marș la casa lui Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că a ucis-o, și au scandat protestul şi strigă „Ruşine, ruşine să vă fie!” şi ”Demisia!” 

Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos

Pe tricourile adolescenților scria Alexandra # Erou.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult