Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Elena Ceaușescu făcea yoga în privat”. Întâmplări exotice din lumea închisă din Primăverii, unde trăia nomenclatura, povestite de Ștefan Maitec

Stefan MAitec

Este fiul lui Ovidiu Maitec, sculptor de talie internațională, considerat a fi al doilea după Brâncuși cel mai important sculptor român. Atât el cât și tatăl lui au fost victimele furiei Securității și Partidului Comunist Român la adresa fenomenului numit în anii ’80 „meditația transcendentală”. Ce era ea? De unde apăruse? Cine o practica și ce s-a întâmplat în anii aceia?

Cum a apărut yoga în România pe vremea lui Ceaușescu? De fapt, acea poveste încărcată de mister a meditației transcendentale?

Simplu. Valentin Ceaușescu, fiind student în Elveția, vine la un moment dat acasă și îi face capul mare mamei sale, povestindu-i despre meditația transcendentală pe care a practicat-o acolo. La foarte scurt timp se creează o catedră de meditație transcendentală la Facultatea de Psihologie din București. Meditația transcendentală devine o modă, prinde, și iată cum, deodată, încep ședințele la care veneau toți oamenii importanți din România acelui moment. Întâlnirile aveau loc în garsoniera dublă a verișoarei mele.

Și cine era instructorul?

Fostul director al Combinatului Fondului Plastic.

Și el de unde știa?

De la yoga. Totul începe de fapt cu yoga, cu Mario Vasilescu. Primul instructor de yoga din România a fost acest om care prin anii ’60 a ajuns în India. Era foarte bolnav cu tiroida și Parhon însuși i-a spus că nu are nicio șansă. Mario avea peste 100 de kilograme și 1.30m. Deci era un tip masiv. A plecat, așadar în India unde a stat 12 ani, a scăpat de problema cu tiroida și s-a întors. În ședințele demonstrative, de exemplu, Mario Vasilescu își inducea un fel de „stop cardiac” de 15-20 de minute. Era in om extraordinar!

Ai văzut tu asta???!!!

Da. Era pe aparat! Avea un fel de puls, dar era așa de rar și de slab, încât aproape că nu exista… Îi bătea inima o dată la un minut sau chiar mai rar… Iar în respirație el inspira 60 de secunde și expira 60 de secunde. Cât era de mare își punea picioarele după cap, nici nu știi ce putea să facă! Eu am început yoga, de pildă, cu Mario Vasilescu. În paralel apare povestea cu meditația transcendentală în care îi găsim pe Marin Sorescu, Bose și alți intelectuali ai vremii. Și totul se întâmpla cu aprobarea Elenei Ceaușescu, să ne înțelegem!

Ea făcea?

Da, la început. În privat, se înțelege…

Și totuși, de unde începe scandalul pe care îl știm până azi?

Fiscul de pe vremea aceea, află de la oamenii infiltrați în grupurile de meditații, că domnul director al combinatului fondului plastic percepe o taxă de 10 la sută din salariu, ceea ce era, desigur, un venit ilicit.

El lua banii?

Da, împreună cu cel din Elveția de la care și Valentin aflase despre meditația transcendentală. Valentin nu s-a mai băgat de la un moment dat încolo, el nu a avut nicio legătură cu povestea asta … A fost demarată și o anchetă a Securității care a dat peste listă. Ce era ea? Era o listă cu multe nume importante care semnau un fel de jurământ de mantră. Securiștii nu știau ce înseamnă, așa că, văzând nume de generali și oameni grei care semnaseră jurământul de mantră, au zis stop, asta e lovitură de stat!

Secretul mantrei fiind…

Fiind un cântec! O vibrație, o incantație pe care fiecare o primea în meditația lui.

Și?

Și începe nebunia! Tata e scos din Comitetul Central, devine persona non grata. Eu eram distribuit atunci în filme și nu am mai avut voie să joc. Mai trebuia să fac 2-3 lung metraje, erau gata semnate contractele. S-au anulat. Filmul pe care apucasem să-l joc a apărut în ’81, pe tatăl meu l-au înlăturat în ’82, iar filmul în care jucasem a fost dat la televizor, dar numele meu nu mai era pe generic, deși aveam rol principal! Au lăsat totuși o fotogramă cu numele meu. Una! Care apărea, îți dai seama, dacă sunt 24 de fotograme pe secundă, una singură cât poate dura.

Ce film era?

„Mijlocaș la deschidere” în regia lui Dinu Tănase.

Ce s-a întâmplat după?

Eu devin un rebel, fac niște petreceri nebune, mă revolt, devin „reacționar”. În ziua în care au spus la televizor de tata, Ovidiu Maitec, că e dat afară din CC și că… „acte incompatibile cu funcția din Comitetul Central…” eu am dat cea mai tare petrecere din București. Cu boxe la maxim, cu muzică… Erau aici 500 de persoane. Miliția nu venea la mine, că Nicușor îmi era prieten…

Și cum ai ajuns să pleci din țară?

Păi în ’86, după nenumărate articole și emisiuni la Europa Liberă unde pomeneau numele meu, după atitudinea rebelă pe care o aveam, făceam scandaluri prin benzinării, eram tot timpul revoltat, dădeam cele mai tari petreceri în continuare, iar securiștii veneau la mine la petrecere, îi știam pe toți. Azi sunt toți în funcții mari…

Cum se trăia atunci, de fapt, cum trăia nomenclatura?

Nomenclaturiștii nu aveau dreptul la proprietate. Cel care era, de exemplu activist de partid, tremura de frică. Nu avea voie să călătorească în străinătate decât cu aprobarea Elenei Ceaușescu. Cornel Burtică, de exemplu, a fost dat jos pentru că și-a luat o casă vizavi de Televiziune, a renovat-o și s-a mutat în ea. Și Ceaușescu l-a întrebat cum își permite să cumpere vile, din ce bani? Și cum face asta din moment ce are deja o vilă dată de partid în care stă și plătește chirie. Și i-au luat casa. Și l-au dat afară din Comitetul Central. Deci CC-iștii trăiau cu frica în sân. Dar aveau totuși privilegii: case de la stat și case pe la țară.

Cartierul Primăverii era cumva separat de oraș, nu?

În cartier nu putea intra cu mașina decât până la prima intersecție, asta dacă locuiai acolo. Dar numai până la prima intersecție. De acolo nu mai puteai intra cu mașina, chiar dacă locuiai în cartier. O lăsai și mergeai pe jos. Acolo stătea Ceaușescu și toată nomenclatura era în zona asta. Iar când a început penuria din anii ’80 și totul era pe cartele, nomenclaturiștii aveau cartele la ulei, zahăr și ce se mai dădea, deci nu luau mai mult ca cetățeanul de rând. Ce aveau în plus, era faptul că puteau cumpăra țigări BT, Havana Club, vodcă și țigări chinezești și ceva telemea sau șuncă de Praga. Iar pe lângă asta, pentru artiști, existau așa numitele case de creație după modelul sovietic și care erau, de fapt, palate sau case boierești unde scriitorii, artiștii, în general, veneau cu lunile să lucreze. Unii stăteau tot timpul acolo. Eu am dormit când eram mic în Pelișor în patul Reginei! Am copilărit în Pelișor împreună cu alți copii ai artiștilor. Personalul era păstrat încă de pe vremea Regelui! Erau acolo cei care îl serviseră pe Rege și acum îi serveau pe artiști cu millefeuille cu icre de Manciuria și alte asemenea. Veneau membrii din CC care se uitau la artiști și le curgeau balele. Dar propaganda era cea mai importantă. Nu te atingeai de propagandă! Artiștilor – 2.000 înregistrați la Uniunea Artiștilor – guvernul comunist le cumpăra de 3 ori pe an operele, iar un tablou de 1m/70 cm era cumpărat cu 20.000 de lei în condițiile în care salariul era de 1.900 de lei!

Dar de ce?

Pentru că ei erau „propaganda”! Aveau expoziții internaționale, erau moneda, imaginea! Pe tatăl meu care era recunoscut mondial, ei îl trimiteau în străinătate să expună cât se putea de mult! Stătea mai mult pe afară, decât în țară! Se făcea propagandă cu cultura! Toți artiștii de valoare aveau pașaportul în buzunar mereu.

Cum era comunismul, Ștefan?

Când ești tânăr și ești înnebunit după blugi, muzică, whisky, magnetofon, țigări americane, comunismul nu avea o formă concretă…

Și acum?

După ’90 mentalitatea oamenilor s-a schimbat cu desăvârșire în toată lumea. Nu mai există compasiune, se trăiește cu frică, în teroare, chiar.

Foto: Dana Maitec

Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    "Când ești tânăr și ești înnebunit după blugi, muzică, whisky, magnetofon, țigări americane, comunismul nu avea o formă concretă"...Sigur că nu avea. Forma o capătă abia mai târziu, când se pun cap la cap experiențele. Până atunci nu există decat teroare, amputare cumplită a tot ce poate însemna libertate, demnitate. Nu aveai dreptul nici asupra propriului corp, femeile erau obligate sa procreeze pentru propășirea societății socialiste, să-și crească copiii în frig și lipsuri... Nu cred că cei care în comunism s-au bucurat de avantaje ar trebui să spună ce înseamnă asta de fapt.
    Încă o dovadă clară, cei din clasa de sus, a nomenclaturiștilor, burghezilor proletari, aveau de toate, chiar lucruri care prostimii le erau interzise.
    • Like 1
    • @ Delia MC
      check icon
      De fapt, EL (că era tac-su' sculă) era ”înnebunit după blugi, muzică, whisky, magnetofon, țigări americane”! Pt restul, ”înnebunirea” se limita la muzică și magnetofon (și alea foarte greu de obținut)!
      Eu, în anii '91!!, aveam pe-un perete un ”poster” cu o sticlă de bere Tuborg și, zi de zi, îmi ziceam: ”băi, ce bună trebuie să fie asta! Precis că doar oamenii foarte bogați și-o permit!!”. Țigări americane?? Păi, în afară de Kent, nu aș fi putut să mai numesc vreo altă marcă înainte de '89!
      • Like 2
  • Mi s-a părut interesant, dar nu am găsit continuarea pe cristinastanciulescu.ro
    • Like 2
  • Teodora check icon
    Amintiri din copilărie și tinerețe.... icre de manciuria, petreceri cu securistii, frumoasa prietenie cu Nicu Ceaușescu...frumosii ani ai comunismului. Ca dupa 1990 lumea s-a făcut rea. Frică si teroare!
    • Like 4
  • Plin de inexactitati. Valentin Ceausescu a studiat in Anglua, nu in Elvetia. Intrau masinile in Primaverii... junele Mihai Bujor Sion si-o tinea pe a lui in fața vilei. Iar gurul Mario Vasilescuvera, dupab90, un fel de concurentval lui Gregorian Bivolaru.
    • Like 3
  • "După ’90 mentalitatea oamenilor s-a schimbat cu desăvârșire în toată lumea. Nu mai există compasiune, se trăiește cu frică, în teroare, chiar."
    Printisoru' detronat, a aflat "DUPĂ" 1990 ceea ce trăiau majoritatea românilor "INAINTE" de '89.
    Sincer, nu prea văd logica unui astfel de articol, pe această platformă, avînd drept protagonist un privilegiat al comunismului.

    Am reîntîlnit chiar astăzi în presa romînească un citat sugestiv : "Un comunist e cineva care l-a citit pe Marx, un anticomunist e cineva care l-a înţeles pe Marx”, („Secondhand Time” Svetlana Alexievici, laureată a premiului Nobel)

    Se putea scrie despre MT şi altfel. Nu materialele documentare lipsesc…

    Nu cunosc nici viaţa, nici mentalitatea, nici probitatea morală a acestui nativ al Programului de Guvernare al binelui romînilor în comunismul liberticid (sper că coincidenţele vă zic ceva…).
    Dar ca el sînt puzderie şi trăiesc bine-merci, tot cam prin aceleaşi cartiere, veşnic privilegiaţi ai "luptei de clasă".
    Îi cunoaştem pe unii dintre ei. Unii chiar apar, nonşalanţi, pe la televiziuni îndoielnice, îmbatrîniti în rele, aceiaşi ridicoli cabotini ai unui narcisism derizoriu, monologînd satisfăcuţi "vis-à-vis" de propriile lor preocupări, mereu aceleaşi.
    Cunoaştem şi beizadelele lor ; Prima generaţie, a doua generaţie şi, curînd, si a ce-a de-a treia, moştenitoarele de bani gata şi consumatoare a fondurilor ce-ar fi trebuit să revina destinelor noastre şi a copiilor noştri în aceasta blestemata Gradina a Maicii Domnului (sinistru cinism !).
    Acu' (şi deocamdată) sînt mari "consilieri", băgaţi prin politică sau pe la firmele gerate de tăticii grijulii, oameni "de afacere" ce-au prăduit "democratic", şi prăduiesc în continuare, această ţară.

    Repet, nu spun că Ştefan Maitec ar fi unul dintre ei, dar alegerea lui ca personaj principal al acestui articol mi se pare îndoielnică.
    Obiceiul "cunostinţelor" se pare că funcţionează încă foarte bine.
    • Like 5
  • check icon
    Pot să îmi imaginez de ce dl Ștefan Maitec crede că astăzi nu mai există compasiune, dar de cine i-o fi frică, cine l-o fi terorizînd??
    • Like 7


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult