Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Este școala politizată în România, adevărat sau fals?" Răspund Ecaterina Andronescu și Mircea Miclea

Invitați în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, foștii miniștri ai Educației Ecaterina Andronescu și Mircea Miclea au fost rugați să răspundă cu „adevărat” sau „fals” la trei propoziții care revin constant în atenție atunci când se discută despre sistemul de învățământ.

La prima dintre ele, sistemul de învățământ este politizat, Ecaterina Andronescu a evitat să dea un răspuns, spunând că nu totul este alb sau negru și că există și tonuri de gri și a susținut că ea nu a făcut politică în sala de curs. În schimb, Mircea Miclea a fost tranșant: sistemul de învățământ e politizat și va rămâne așa cât timp directorii din preuniversitar nu sunt aleși de școli și de consiliile de administrații din școli, cât nu există concurs, iar ministrul intervine în școală.

În ceea ce privește cea de-a doua afirmație, potrivit căreia școala românească scoate șomeri cu diplomă, Ecaterina Andronescu a recunoscut că este parțial adevărată. 

Mircea Miclea a atras atenția că statul subvenționează locuri în universități fără să se uite la cerințele pieței. „Se subvenționează locuri care nu produc profesioniști care să fie angajați. Ar trebui ca prin această pârghie de distribuție a locurilor de la buget, ministerul să regleze numărul de locuri subvenționate prin alocare diferențiată. Deci mai multe locuri la Politehnică și mai puține la Studii Europene, unde angajabilitatea este mai redusă. Nu o face, merge pe argumente istorice”, a spus el. 

Era cu adevărat școala mai bună înainte de 1989, așa cum le place multora să spună? „Prin comparație cu școala de azi, nici dumneavoastră nu v-ar mai plăcea ce ați vedea ca produs al școlii de atunci. Nu cred că putem compara, sunt perioade istorice diferite. Termenii de comparație nu există”, crede ecaterina Andronescu.

În schimb, Mircea Miclea este de părere că, din punct de vedere al calității resursei umane și a actului didactic, școala era mai bună atunci. „Pe de altă parte, în ce privește oportunitățile de învățare pe care școala le oferă acum față de trecut, avem o superioritate a școlii actuale”, spune el.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Este.
    • Like 0
  • Daca nu va placea, ieseati la vot.
    • Like 0
  • Da, școala este politizatã în România. A fost si îainte de '89 - toți directorii aveau funcții în PCR. (nu mai știu cum se numeau alea) Cutuma s- a pãstrat ,indiferent de partidul aflat la guvernare : FSN- PDSR-PSD, C.D, D.A, PD.... și care or mai fi fost. Iar afirmația domnului Miclea - d.p.d.v al actului didactic,școala era mai bunã atunci - este un sofism. Dânsul pleacã de la premisa ,falsã , cã in TOATE școlile românești se fãcea "carte". Nu este adevãrat ! Existau 2-3 școli generale si 1-2 licee teoretice, in fiecare județ, unde actul didactic era tratat cu seriozitate de cãtre profesori(și elevi,implicit). Mai ales pe partea de " real"( științe exacte). În rest, școala româneascã predecembristã, producea analfabeți (reali sau funcționali) pe bandã rulantã ! Atunci, ca și acum !
    • Like 2
  • Știe foarte bine și doamna Ecaterina Andronescu, ceea ce știe o țară întreagă: Sistemul de învățământ, este politizat până în măduva oaselor! Minte și se eschivează.
    • Like 4
    • @ Moldovan Mircea
      Să nu se dezechilibreze și să cadă de pe scaun de la atâtea eschive...
      • Like 2
  • Dacă școala este politizată? Este întrebare de clasa pregătitoare bănuiesc...nu de alta dar credeam că la noi până și mâncarea este politizată, (a)servită cui trebuie, if you get my point ;)
    • Like 1
    • @ Daniel Pîslariu
      Deci de aia erau micii așa roșii la vanghelion! :))))))))))))))
      • Like 0
  • Stefania check icon
    Am fost foarte dezamagita sa o vad pe madam Andronescu invitata aseara la emisiunea "In fata ta".Cucoana asta a ingropat sistemul de invatamant si Digi o invita sa-si dea cu parerea despre incompetentul "genunche". Miclea alt incopetent.
    Daca "Genunche" este mult mai incompetent decat madam Andronescu, asta nu o face pe ea mai competenta!
    Rusine ziaristilor care se duc buluc in parlament si la guvern ca sa-i intrebe pe acesti incompetenti te miri ce si rusine celor care fac talk show - uri cu ei. Acesti oameni ar trebui ignorati pentru ca nu au ce sa transmita.Daca nu-i mai mediatizati, or sa ramana necunoscuti sau niste "nimicuri" asa cum le este statutul. Toti sunt puternici acum cu complicitatea presei.
    • Like 1
    • @ Stefania
      Doamna Ștefania, aveți dreptate cand dați cu pumnul în taste, însă dacă îmi permiteți, pumnul trebuie să vină dintr-o direcție diferită față de cea pe care o vedeți dvs. Anume, hai să îi lăsăm pe golani să vorbească, haideți să lăsăm trusturile de presă să îi cheme și să îi lingă. Să mediatizeze domnule, ce să mai! Dar dacă nu ne-am mai uita la ei. Dacă lumea ar zice pas la tot ceea ce înseamna Digi (în cazul de față). De unde bani la trust (bine, bani or veni și din alte izvoare negre, dar totuși)? Și atunci audiență ce tinde spre zero, resurse financiare în scădere, apropiere de închidere. Unde mai apar madam&mister? Așa poate, repet poate, asta va fi una din posibilitățile de a-i lovi.
      • Like 1
    • @ Daniel Pîslariu
      Stefania check icon
      Eu una oricum cand vad asa ceva pe televizor dau mai departe, nu raman pe canalul respectiv. De acord, este una din posibilitati, dar, totusi dar......, toti din presa spun ca-i pun patronii, ca nu mai au audienta etc, vina cea mai mare o poarta presa, pentru ca mediatizeaza doar mediocritati, oameni de nimic. Pana cand o sa traim cu sintagma "prostia si incompetenta fac audienta".Daca nu gasesti in Romania oameni competenti, cauta in alta tara. Poti face cu interviuri cu alti ministrii din alta tara.In acest mod o sa vada tot romanul toata ziua competenta la televizor, nu incomtepenta.In tot occidentul presa face o selectie si daca esti cineva ai parte si pe exunere mediatica.La noi este taman invers.Politicienii incompetenti fac selectia si daca nu esti ok, adica nu l-ai suparat pe respectivul incompetent nu mai vine la tine in emisiune.Prin urmare iti pierzi job-ul.
      Cand o sa vedem ziaristi cu coloana vertebrala si uniti intre ei? Cand tagma asta a ziaristilor o sa se curete din interior?
      • Like 0
    • @ Stefania
      Pff... greu de răspuns la ultimele întrebări.. dacă nu chiar imposibil. Cert este că avem în față un viitor rece.
      • Like 0
    • @ Stefania
      De ce sã fi fost dezamãgitã ? O televiziune care se respectã invitã pe toatã lumea ! Și pe Andronescu, Vanghellie, Nicolicea , Nicolae Serban sau Dragnea. Și pe Iohannis, Pleșu , Patapievici ,Cãrtãrescu, Funeriu, Cioloș, etc. Nu e " Digi" cel mai obiectiv post de știri. ( nici o televiziune , nu este) Dar ,cu siguranțã, este cea mai puțin scârboasã !!
      • Like 3
    • @ Stefan Stefania
      Stefania check icon
      Dupa 27 de ani de mizerii cred ca e timpul ca ziaristii sa faca o selectie.Nu se poate sa aduci an de an incompetenta la tine in emisiune (dupa ce ai mai avut-o de nenumarate ori in trecut si dupa ce ai criticat-o de nenumarate ori) ca sa arati ce? Ce stie toata lumea inclusiv jurnalistii repectivi? Nu am inteles de ce se bulucesc jurnalistii in parlament ca sa-l intrebe pe Dragnea tot felul de chestii care tin de guvern.Iar neica' nimeni de Dragnea se umfla in pene si se crede a tot puternic! Puterea asta vine din mediatizare. Oare nu exista niciun jurnalist care sa-si puna intrebarea : e normal sa intreb presedintele camerei deputatilor de lucruri la care trebuie sa raspunda guvernul? Daca toti acesti jurnalisti nu l-ar mai intreba nimic pe Dragnea, oare nu am deveni un pic mai normali? Eu am criticat jurnalistii de la acea emisiune, pentru am pretentii de la ei, ii urmaresc de foarte mult timp, pe cand de la postul respectiv nu am absolut niciuna.
      • Like 1
    • @ Stefania
      :)) Mi-a plãcut caracterizarea "neica nimeni Dragnea". Din pãcate ,nu este așa ! Acest " neica nimeni" e șeful partidului aflat , nu la guvernare, ci la PUTERE : juridicã , economicã , socialã. Așa cum vãd eu lucrurile,acest partid (și Dragnea-prin interpuși) nu e interesat de guvernare. Doar de putere. În spatele zâmbetului șmecheresc-arogant și al comentariilor în "doi peri", ale " domnului neica nimeni"se ascund multe necunoscute ,dar si potențiale rãspunsuri . D'aia roiesc jurnaliștii în jurul lui !!
      • Like 0
    • @ Stefan Stefania
      Stefania check icon
      De acord ca e la "putere" acest neica nimeni.Cred ca ar trebui sa ne saturam de necunoscutele acestor fosti si actuali securisti, analfabeti, needucati si incompetenti.Asistam in fiecare seara la certurile dintre aceste gasti mafiote.Daca noi toti (si mai ales cei din presa) am incepe prin a ne comporta normal, astfel de oameni nu ar mai ajunge la "putere", din contra poate la puscarie.
      • Like 0
    • @ Stefania
      La pușcãrie nu vor ajunge,deoarece,asa cum spuneam mai devreme, dețin puterea legislativã, Ministerul Justiției, Curtea Constituționalã, etc. Iar ziariștii.... le curge și lor prin vene sânge românesc : " nu lãsa pe mâine ce poți mânca azi ! " Ar mânca și gura lor câte ceva, zi-de-zi ! :)) Despre normalitate și faptul cã ne-am sãturat (unii) sã o tot așteptãm, sunt multe de spus. Din pãcate,nu am timp acum. Eu o aștept (pe ea, normalitatea) din anii'60 !!
      • Like 0


Îți recomandăm

Volodimir Zelenski 2025

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

Petre Lăzăroiu

E momentul să vorbim serios despre cât de mare e o pensie mică. Și nu, nu încerc să glumesc cu voi, pentru că astea nu sunt timpuri amuzante, de fapt. Dar am văzut intervenția fostului judecător CCR, Petre Lăzărăroiu, la B1 TV spunând că pensia lui de 10.000 de euro nu e una atât de mare, dacă chiar stai mai bine și te gândești. Ca să nu avem vorbe la proces, îl voi cita exact pe domnul judecător, astfel încât să putem face o analiză cât mai specifică a situației: ”Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea.” Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Citește mai mult

Ilie Bolojan - 2024

E prima dată când Ilie Bolojan renunță la tonul defensiv sau neutru care l-a consacrat și s-a exprimat ferm la adresa pretențiilor social-democrate. Și în acest sens a răspunsul atacurilor venite din partea lui Sorin Grindeanu printr-o replică memorabilă: ”Eu pot să plec mâine, dar să mi se spună care sunt soluțiile geniale care corectează aceste lucruri și nu deranjează pe nimeni.”

Citește mai mult