Revenirea la manualul unic este una dintre laturile întoarcerii la comunism, care se observă de la venirea la putere a PSD, atrage atenția scriitorul Mircea Cărtărescu, care adaugă că „PSD ar trebui să își schimbe numele în PCR” și că măsurile luate în ultima vreme de către ce aflați la putere denotă o mentalitate comunistă, care țintește înspre un stat extrem de puternic și înspre diminuarea economiei private.
De ce e rău ca toți elevii din România să învețe după același manual? Scriitorul Mircea Cărtărescu răspunde cu un șir de întrebări: „Dar de ce să nu avem un singur săpun? De ce să avem 100 de feluri de săpun? De ce să nu avem un singur fel de pastă de dinți? De ce să nu avem un singur fel de făină sau de mălai? De ce nu avem câte un singur produs pentru toate lucrurile? Păi de asta nu avem, pentru că nu trăim într-o astfel de lume în care tot ce se produce e produs de un singur producător care e statul și în care omul nu are niciun fel de libertate de alegere. Despre asta e vorba. Omul nu trăiește numai cu bunăstare, omul trăiește și cu libertate, cu nevoia de a putea alege dintre foarte multe lucruri. De aici vine și concurența, ce provoacă bunastarea oamenilor”, a declarat Mircea Cărtărescu la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.
Scriitorul amintește că, la apariția manualelor alternative, cineva întreba de ce este nevoie de mai multe manuale și câte istorii are România în definitiv. Și atrage atenția că este periculoasă o singură viziune, atâta vreme cât nu există o singură interpretare a faptelor și o singură versiune asupra unor evenimente din trecut.
„Are un fundament ideologic foarte primitiv. E o întoarcere la un fel de neaoșism ceaușist. Acest manual unic, oricum ar fi, are absolută nevoie de o pagină lipită la început, cea cu Ceaușescu sau cu cine vrea să își asume acest rol”, spune Mircea Cărtărescu.
În cazul în care intenția ministrului Educației va deveni realitate, scriitorul va refuza să apară în manualul unic. „Bineînțeles că voi refuza. Nici nu se pune problema. E o chestiune de principiu. Nu poate exista o monstruozitate precum manualul unic după care să se învețe literatura la oricare clasă. Nu se poate accepta așa ceva”, afirmă el.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Programa scolara trebuie stabilita de fiecare. Din 30 ore pe saptamana fiecare din cei trei finanteaza si fac programa pentru 10 ore/saptamana. Statul face manuale unice pentru toti copii din Romania pentru 10 ore / saptamana. Comunitatea locala Constanta- de exemplu- face mai multe ore cu Marea Neagra si marinăritul iar Parintii pot plati mai multe ore la Scoala de fotbal a lui Hagi sau la turism.
Deci Statul trebuie sa aiba manuale unice pentru 1/3 din orele de clasa.
Cred însă că există decidenți în politică certați cu școala care se gândesc iresponsabil la soluțiile ceaușiste, în cazul de față cea a manualului unic.
Argumente privitoare la susținerea acestei chestiuni nu am citit. Sincer, nici nu cred că există!
Dar între "Orbitor" şi istorie... este o oarecare diferenţă.
"Scriitorul [...] atrage atenția că este periculoasă o singură viziune, atâta vreme cât nu există o singură interpretare a faptelor și o singură versiune asupra unor evenimente din trecut."
În esenţă, dl Cărtărescu are dreptate. Este periculoasă o singură viziune, pentru că elevului i se poate inocula o imagine falsă asupra unor evenimente. Pe de altă parte, ca să poţi distinge între multitudinea viziunilor oferite de multitudinea manualelor alternative, trebuie să ai un fundament de unde să porneşti construcţia. Altfel, pericolul distorsionării realităţii (fie ea şi istorică) este la fel de mare ca şi la manualul unic. Deci o entitate academică cu rol de evaluare şi avizare a "alternativelor", ar fi necesară. Vă mai amintiţi de Decebal cel cu buze senzuale, nu?
"Apreciez" "modesita" cu care dl. Cărtărescu refuză să fie în manualul unic. Mie mi se pare deplasat că este deja în manualele alternative, fie ilustrând cu o povestire tâmpă tehnica povestirii în ramă – "Florin scrie un roman" –, fie cu "Mendebilul" despre al cărei text spunea că "Are în el ceva nefast". Las plăcerea "republicanilor" de a căuta pentru delectare cele două nuvele "de manual". Dacă nu cumva aţi făcut/descărcat deja comentariile la "Florin..." pentru puştii dv.
În privinţa scriitorilor pe care programa şcolară prevede a fi studiaţi la o un anumit nivel, aceştia vor apărea şi în manualul unic şi în manualele alternative fără a li se cere consimţământul.
Durerea e când el compară, alege....iar Ministerul îi trimite tot ce vrea sau are el (ministerul)!
Accept orice argument rational.
Daca mergem pe manuale unice si acele manuale se intampla sa fie proaste nu prea mai avem ce sa facem. Daca avem piata deschisa si nu monopol macar pot intra pe piata si manuale bune. Am avea macar sansa sa luam noi initiativa si sa facem ceva ca lumea in loc sa avem incredere in stat, mai ales ca statul... nu prea merita cine stie ce incredere, dupa cum se observa.
Ar mai fi un aspect: daca acel manual unic ar fi selectat in urma unui concurs corect (mai multe edituri ar veni cu manualele lor si cel mai bun ar castiga), solutia asta ar deveni mai interesanta. Dar ceva imi spune ca nu asa vor sa rezolve lucrurile.
La licitatii e de fapt problema, acolo cred ca ar trebui sa se lucreze.
Da-mi voie sa-ti dau un exemplu real de pe vremea lui Adrian Nastase: erau admise vreo 6 manuale alternative de istorie. Era unul sa spunem "clasic" din care se invata istorie in mod "clasic" iar intr-unul din cele alternative in loc de Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu sau whatever, era bagata ca material de studiu Andreea Esca. Cum ii evaluezi la nivel national ?
Ce facem insa daca in manualul unic apare Andreea Esca?
Dar, revenind la explicatia, solutia ta, probabil ca este una teoretica pe care ti-o doresti nicidecum una existenta, de vreme ce manualul cu Esca a intrat in functiune, a vazut lumina tiparului si a ajuns pe bancile scolare. Corpul de evaluatori daca a existat (ceea ce ma indoiesc) nu a putut opri sau preveni acest lucru. Nu vor putea cred eu, nici in viitor sa previna asemenea lucruri.
Discutia adevarata vizeaza exact evaluatorii si licitatiile, incompetenta de la varf. Acolo de fapt e problema si e o problema veche. Discutia asta noua cu manual unic vs manuale alternative eu o vad ca o diversiune, praf in ochi.
In rest, pentru elevi si parinti, oricum ar fi manualul e unic: ala pe care zice profesorul sa il platesti.