Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Ești un elev de nota 10, să te comporți frumos cu repetenții, căci ei te vor conduce”. Cum se prezintă viitorul premianților în România, o țară aflată sub ocupația ignoranților

clasa politica

Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

În filmul „Recrutul”, regizat de Roger Donalson, cu Al Pacino, Colin Farrell și Bridget Moynahan în rolurile principale, este prezentat cazul unui tânăr, cel mai deștept absolvent de învățământ superior, geniu al informaticii, recrutat de o instituție publică.

Vizionând acest film, mi-am adresat câteva întrebări: Când se va întâmpla și în România ca un proaspăt absolvent, sef de promoție, să fie recrutat de o instituție publică? Oare va fi loc pentru un astfel de tânăr într-o instituție publică? Sau sunt locuri numai pentru ai lor (”only fun de partid”) în aceste buncăre inexpugnabile?

Luna iunie, marcată de festivitățile de absolvire, a fost un prilej de mândrie pentru absolvenți de a-și prezenta rezultatele școlare de excepție. Și părinții au fost foarte bucuroși să-și prezinte premianții din familie. Unul dintre părinți afirma că a făcut investiții etice în copii săi. Festivitățile de absolvire ale diferitelor forme de învățământ au avut în prim plan premianții.

Întrebarea care se pune este ce vor face acești premianți într-o țară în care descurcăreala umilește orice forma de competență? Într-o țară în care politica a îndepărtat glanda competenței. Într-o țară în care gudurarea pe lângă șefi este sport național. Într-o țară în care ”sindromul Coanei Chirița” a devenit omniprezent în rândul conducătorilor. Într-o țară în care politicienii refuză să-și publice făloșenia școlară, iar dacă o publică descoperi cu stupoare inflație de studii făcute pe la fermecatele colegii de apărare sau informații.

„Învingătorul ia tot” (The winner takes it all), dar nu în România. Aici premiantul nu ia mai nimic. Pentru că partidele au în propriul joben rezerva de loialiști pe care îi propulsează în cele mai bune funcții, pentru a se înfrupta din „franzela” banului public. Concursurile sunt niște înscenări de tip stalinist, doar de ochii lumii. Promovarea habarniștilor cu ascensiuni virale a trimis actul educațional în derizoriu, iar țării i-au dat brânciul fatal. Nimeni n-ar trebui să se ridice mai sus decât grămada de cărți pe care a citit-o. Cârdășia a devenit ideologie de stat. Statul român este un imens depozit de bunăstare pentru amante, neamuri, pile, loialiști, nu și pentru premianți, a căror imagine a fost puternic blurată. Toate acestea au generat o apăsătoare lipsă de orizont pentru cetățeni, inclusiv pentru premianți.

Prin promovarea repetenților poposim unde am mai fost, prin anii ´50, când curentul proletcultist făcea ravagii, iar recrutările pentru conducători se făceau din mlaștina celor necitiți. Facultățile muncitorești din acele vremuri au corespondent acum în facultățile particulare, gen „Petrache Lupu”.

„În China secolului al-X-lea sau în Germania secolului al-XVIII-lea candidații la o funcție publică trebuiau să susțină examene de competență în clasicii literaturii, scriind în limbi vechi sau chiar moarte…” afirmă David Graeber și David Wengrow în cartea ”O nouă istorie a omenirii” (Editura Polirom, 2022, București). Iar noi defilăm cu conducători care au probleme cu încheierea unei fraze la toți nasturii.

Nu pot să nu amintesc participarea unui șef de stat (prefer să nu-i scriu numele) la festivitatea prilejuită de deschiderea unui an școlar, când s-a ”lăudat” cu lipsa de performanțe pe timpul școlii, și, cu toate acestea, a ajuns conducătorul României. A susținut, de fapt, mitul inutilității școlii. Oricum, nu-l suspectam de prea multă sârguință în timpul școlii. A reușit să mai bage o pală de vânt în vela neștiinței de carte, pozând ca o persoană de succes, dar care nu a cochetat cu cartea.

W. Fusselman, referindu-se la rolul stiinței de carte, afirma: ”Azi cititor, mâine conducător”(”Today a reader, tomorrow a leader”). Acest citat a fost folosit din plin în campania electorală a lui Barack Obama, pentru a pune în evidență studiile acestuia. Iar la noi îi adunăm de pe stradă, fără școală, fără loc de muncă, și-i punem să ne conducă.

La noi a fost invers, după ce au ajuns conducători, și-au tras (da, și-au tras, adică au făcut rost, n-au absolvit) diplome de facultăți și masterate cu ajutorul cărora și-au cerut un loc mai în față, dându-și fumuri de mari intelectuali. Deși au blufat cu școala, doza uriașă de tupeu i-a ajutat să pătrundă în cotloanele administrației, unde s-a practicat o selecție manelizată. Au ajuns precum vaca în India, nimeni nu se poate lua de ei, sfântul scaun este intangibil. O categorie sedusă, pur și simplu, de incredibila ei ascensiune. Carnetul de partid este, în continuare, diplomă universală, imposibil de contestat. Și s-a ajuns la situația bizară în care coada dă din câine. Iar noi așteptăm ceva pașoptist de la ei.

Poate rolul cel mai distructiv în răsturnarea ierarhiilor l-a avut învățământul particular, aflat la hotarul dintre bișniță și business. Cu o apartenență aproape incertă, domeniului educației sau domeniului comerțului, facultățile particulare au fost o mană cerească pentru mai multe generații de frustrați și repetenți. Nici învățământul superior de stat nu mai este ce-a fost, și aici se intră doar cu buletinul, pardon, cu dosarul. Șocul produs de folosirea camerelor de luat vederi la bacalaureat a generat o lipsă acută de candidați/clienți. Pentru a-și menține catedra, profesorii au coborât stacheta exigenței. Referindu-se la degradarea învățământului universitar, un distins profesor (nu i-am reținut numele) afirma despre universități că sunt „un enorm mecanism de sabotaj social”. 

Merită amintită gluma care circulă pe social media: „Ești un elev de nota 10, să te comporți frumos cu repetenții, căci ei te vor conduce”. Oare chiar este o glumă? Sau aparținem unei societăți molestate de repetenți?

În cartea „De ce nu iau românii premiul Nobel”, Alina Mungiu-Pippidi afirmă: ”…nu luăm premiul Nobel pentru că mecanismul social care face ca meritul să se ridice la suprafață nu a reușit niciodată să se dezvolte în România, societate organizată pe insule de interese…”

Lipsa de competiție a dus la apariția instituțiilor decerebrate, aflate în blocaj mental, ininteligente, incapabile să furnizeze soluții creative pentru comunități. S-a ajuns în situația ca instituții ale statului să fie clone ale partidelor, nu doar fiefuri. Încadrarea acestor instituții se face sub antetul partidelor, având la bază parvenitismul.

Pentru a combate legitimitatea tot mai mică, din punct de vedere intelectual, a clasei politice s-ar impune organizarea unor incubatoare de lectură, a unor forme de învățământ remedial sau înființarea unei coaliții a știutorilor de carte. Introducerea competiției cinstite, transparente poate determina tinerii valoroși să rămână în țară.

Închei aceste rânduri cu spusele poetului nostru național, Mihai Eminescu: „Dacă doar secretul pentru existența unei rase este păstrarea calităților ei musculare, secretul vieții lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate, decât ridicarea în sus a nemeritului”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Boala asta a apărut imediat după înlăturarea regelui Mihai. De fapt, perioada de glorie a României a fost cea interbelică, când Bucureștiul era supranumit Micul Paris. Eram în multe domenii pe primul loc în Europa sau chiar în lume. Era perioada în care inginerii erau ingineri, politicienii politicieni, meseriașii meseriași. S-au dus vremurile alea. Comuniștii au nimicit toată intelectualitatea care nu a fost de partea lor, perpetuarea sistemului având nevoie de slugi credincioase, nu de intelectuali potrivnici regimului. Ce a urmat după 1989 nu a fost decât continuarea aceluiași sistem, spoit de formă, să pară democratic. Și PCR s-a transformat peste noapte în FSN, apoi PDSR și PSD sau mai nou PSD+PNL. Și acum, ca și în ultimii 75 de ani, ne conduc cei cu tupeu, mulți dintre ei impostori agramați, cu teze de doctorat plagiate, care știu un singur lucru de nota 10: partidul e în toate. Fără partidul în care s-au furișat, acești ipochimeni patibulari pot fi percepuți la adevărata lor valoare - niște nulități.
    • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Se pare ca timpul sterilizează memoria. Nu era nici o perioadă de glorie între cele două războaie mondiale. România era înapoiată economic si industrial. Resursele țării erau la cheremul firmelor străine și corupția aparatului de stat era endemică și nu era nici o diferență între camarila de partid de acum și camarila regală de atunci. Cu excepția capitalei și a 2-3 orașe din Transilvania și Banat restul țării trăia în feudalism cu acoperiș de stuf și rogojini pe jos iar curentul electric în mediul rural era un vis. Nu fac apologia regimului comunist dar electrificarea, industrializarea pe scară largă precum și accesul la educație pentru orice român s-au realizat în acea perioadă. Putem evidenția toate relele comunismului dar nu putem spune că în comunism existau teze de doctorat plagiate sau impostori agramați în scoli și institute de cercetare. De altfel din ce îmi amintesc în universități și centre de cercetare ajungeai ca profesor sau cercetător doar ca șef de promoție iar repartizarea în unitățile economice se făcea în ordinea mediilor nu pe filiera de partid.
      • Like 0
    • @ Rusu Liviu
      Subiectul era despre conducători. Într-adevăr, timpul sterilizează memoria. Cine a condus țara timp de 40 de ani? Un cizmar bine orientat și o analfabetă cu titluri academice. Abia în linia a doua erau cei care aveau cap, dar nu ca să judece, ci ca să execute cincinalul în 4 ani și jumătate. În perioada interbelică țara ieșea din feudalism și progresa la fel de rapid ca țările din vest. Nu am spus că era perfect, dar erau create premizele unei dezvoltări durabile. Incontestabil că și perioada comunistă a avut realizările ei, dar cu ce sacrificii? Și ce decalaj imens a fost creat între noi și țările din vest...
      • Like 0
  • Au fost citiva români care au luat premiul Nobel - dar nu toti erau "români".
    Unul singur a fost - George Emil Palade, restul au fost germani (Stefan Hell si Herta Muller) si un evreu (Elie Wiesel).
    Cred ca Simion face spume ...
    Dar ce este comun la toti cei 4, este ca au luat Nobelul fiind in alte tari, tari in care MERITUL este important, nu "originea sociala".
    • Like 0
  • Nume check icon
    Trist, dar adevarat. Si din pacate aceasta meteahna se manifesta din ce in ce mai mult si in organizatiile private de orice fel, chiar si cele infiintate si conduse o perioada de straini, ca deh tot romani lucreaza si acolo.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult