imagine generică / Foto: Inquam Photos / George Călin
Ultimele zeci de ani au fost trăite de poporul român sub semnul unor mituri salvatoare care s-au dovedit a fi deșarte. Imediat după Al Doilea Război Mondial a apărut mitul venirii americanilor care să ne salveze de comunism. După anul 1964 am trăit mitul unei Românii independente de URSS. După plata datoriei externe, în anul 1989, am trăit cu speranța îmbunătățirii nivelului de trai. Prin alegerea președintelui Klaus Iohannis am sperat la aducerea unui trend german în întreaga societate românească, dar, care, din păcate, s-a dovedit a fi un fiasco total. Dar poate cea mai mare speranță cu care ne-am narcotizat inutil a constat în venirea tinerilor în politica mioritică, pentru aducerea unui suflu nou, castrat de sechelele trecutului. S-a sperat că venirea tinerilor în politică va genera un punct de inflexiune pentru întreg eșichierul politic.
Sintagma ”mitul juvenilității” am preluat-o din cartea ”Șapte teme fundamentale pentru România”(Editura RAO, București, 2014) unde se arată ”Mitul juvenilității opera masiv în mintea românilor, care credeau că relele vin din comunism și că tinerii, care nu au apucat să trăiască mult timp în vechiul regim, nu sunt infestați de relele sale”.
Din păcate venirea tinerilor nu a adus nimic nou, ei preluând în totalitate metehnele seniorilor din politica românească. În momentul de față, după părerea mea, nu există niciun caz în care o persoană, venind din rândul noii generații de politicieni, să fi marcat în sens pozitiv viața politică românească. Cei tineri au preluat ticurile mediului politic și s-au mulțumit să devină țuțerii seniorilor din politică, pisicindu-se pe lângă aceștia în așteptarea porționării ciolanului. Au asistat fără crâcnire la așa-zisele ”păcănele politice”, adică împărțirea funcțiilor publice, așteptându-și liniștiți rândul. Lingușelile au devenit vârful de lance al promovării în partid. S-au complăcut în situația de a fi striviți de forța baronilor influenți și de comportamentul lor de vătaf. Valul suficienței i-a cuprins, anulând orice tendință de a ieși din rând. Proslăvirea unor lideri de partid toxici a devenit o practică pentru cei abia intrați în politică.
Tinerii și-au bătut joc, din toate pozițiile, de speranțele celor care au crezut în forța lor de a salubriza mediul politic. În niciun partid nu s-a auzit nici măcar un chelălăit contestatar din partea acestora. Au preferat să rămână în joc de glezne în așteptarea uzufructului generat de apartenența la un partid. S-au supus în totalitate tribalismului din partide. Despre mutația de mentalitate pe care puteau s-o aducă în viața politică, nici vorbă. Indiferența acaparatoare a devenit dominantă în rândul lor, menținându-i într-o stare de băltire. Ba, mai mult, unii dintre ei simțind că au partidul în spate au început să aibă accese tupeiste. Au căzut și ei pradă conceptului de ”demnitate rentabilă”, adică atât cât ești la putere, trebuie să faci rost de bani.
În rândurile care urmează voi încerca să schițez câteva cauze care cred că au generat această situație.
Contagiunea mentală din partide și-a pus puternic amprenta asupra tinerilor. Comunicarea transgenerațională a transmis ce este mai rău dinspre seniorii partidului spre cei mai tineri. Sociologul Gustave le Bon, creatorul psihologiei sociale, referindu-se la forța contagiuni mentale, afirma: ”Forța contagiunii mentale este imensă și puțini oameni sunt capabili să scape de influența ei. Sub influența contagiunii, caracterele ajung la transformări de moment profunde”. Această contagiune mentală, afirmă același sociolog, îi determină pe indivizi să-i imite pe ceilalți. Chiar dacă tinerii vin cu ideile lor, acestea sunt invalidate de gașca de la partid. Nicio adunare, conferință, școală de vară/toamnă/iarnă a tinerilor nu s-a finalizat cu adoptarea vreunei declarații contestatare la adresa liniei partidului. Nu am auzit de niciun spirit rebel care să-și pună amprenta pe activitatea unui partid. Și, Slavă Domnului, că aveau o multitudine de motive să conteste linia partidului. Dar nu au uitat să-și însușească discursul gol al șefilor - oamenii grei ai partidului - invitați să prezideze aceste activități, chiar dacă unii dintre aceștia sunt îmburgheziți din bani publici.
”Nu există succes fără succesor” afirma Peter Drucker despre importanța pregătirii unor succesori, spre binele organizației. Pericolul mare, continua același autor, constă în faptul că succesorul se alege de regulă după chipul și asemănarea celui pe care îl succede. În acest fel partidele își mențin linia directoare, fără niciun fel de abatere. Viziunea și metehnele predecesorilor sunt conservate de către cei mai tineri prin lipsa unei diversități cognitive. Tinerii sunt astfel tarați după chipul și asemănarea predecesorilor. Dar să nu culpabilizăm doar seniorii din partid că ”le-au legat șireturile tinerilor”. Vinovați sunt și cei care s-au complăcut în această situație.
Precaritatea studiilor a contribuit poate cel mai mult la manipularea tinerilor. Mulți dintre cei care populează administrația publică sunt absolvenți de facultăți cu sediul prin scara blocului. În loc să urmeze facultăți de calitate, au preferat să marcheze banul la secretariatul unor băltoace de universități și să-și ridice diploma. Astfel ei au devenit părtași la decăderea instrucției universitare și la transformarea universităților în focare de înșelătorie academică. Păi de unde să apară putere de analiză și sinteză? În lipsa unor studii de calitate care să le configureze o contrapondere în partid și-au însușit regulile de supraviețuire: ”să te dai pe lângă cine trebuie”, ”să fii tupeist”, ”să te învârți”, ”să ajungi cât mai repede unde se împart banii”. Din păcate, la unele partide, situația este asemănătoare cu cea din Twin Peaks, unde sub o liniște de suprafață mocnește o hidoșenie. Tinerii studioși trebuiau să înlăture această stare și să aducă normalitatea. Teoria ”Path dependency” are limitele ei, se poate evada din această cale.
Un alt aspect care a contribuit la această stare de lucruri este reprezentat de faptul că tinerii au găsit partidele golite de ideologie și doctrină, ceea ce a îngreunat fidelizarea pentru o opțiune liberală, social-democrată, ecologică etc. Ei au fost puși în situația să adere mai mult la un grup de interese, decât la o ideologie sau doctrină.
Partidele au prețuit mai mult fidelitatea decât competența, ceea ce s-a repercutat asupra calității membrilor de partid. Loialitatea dusă la extrem a fost tradusă în politica dâmbovițeană prin ”animal politic”. J.F. Kenedy referindu-se la loialitate afirma: ”Uneori, loialitatea de partid cere prea mult”(apud ”Șapte teme fundamentale pentru România”, p.594)
E greu să închei cu un ton optimist aceste rânduri, atât timp cât partidele sunt pline de oameni îndatorați și transformați în insule de interese. Redefinirea partidelor, creșterea credibilității acestora, creșterea tracțiunii ideologice și doctrinare sunt doar câteva dintre căile care pot aduce în politică mai mulți tineri știutori de carte, care să-și asume calitatea de a fi vulnerabili.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.