Se știe din timpuri că nu iese fum, fără foc. De data asta a fost invers. De la fum a ieșit foc. Foc automat s-a tras între cele două tabere. Prietenii puternice au fost puse la încercare, demoni au fost eliberați din oameni despre care se putea spune lejer că nici măcar o muscă fumătoare nu ar putea omorî. A rezultat, în cele din urmă, o lege antifumat care tocmai a primit avizul constituțional și se pregătește să năvălească prin baruri și restaurante la curățat aerul.
Aceste rânduri ar trebui să reprezinte punctul de vedere al unui fumător. Întâmplarea (nefericită) face că sunt unul dintre fumătorii cu ani buni în slujba răului cu filtru. Cu toate astea, grea sarcină, uriașă responsabilitate.
Ca fumător, cred că protejarea prin lege a nefumătorilor este binevenită. Măcar ei să fie salvați de obiceiurile noastre nesănătoase.
Articole pe aceeași temă:
Scuzați-mă, fumătorilor, știu că vă simțiți discriminați, dar mie îmi lăcrimează ochii de la fum
Dragă nefumătorule, recunosc, păcătuiesc, dar este dreptul meu constituțional!
De când se va interzice efectiv fumatul în spațiile publice din România
Interesant la această lege nu este, însă, grija pentru fumătorii pasivi, ci lipsa completă de preocupare pentru fumătorii activi, actuali sau viitori, absența măsurilor de prevenție și raportarea neadecvată față de consumatorii de tutun. Statul beneficiază de pe urma activității legale a fumătorilor români, încasează bani legali, dintr-un comerț legal, pe care îl acceptă.
Orice comerciant sau beneficiar al unui produs se îngrijește să creeze și condițiile decente de consum. De exemplu, unui cârciumar nu i se permite să-și trimită mușteriii pe bordură când comandă o ciorbă de burtă cu smântână și ardei iute, hotelierii nu-și cazează musafirii în debara, iar taximetriștii nu-și bagă clienții în portbagaj. Atât timp cât fumătorii nu fac un rău altora, ei au aceleași drepturi ca orice alt consumator al unui produs pe care statul îl aprobă spre comercializare și în urma căruia adună bani la buget.
Cele mai multe state ale UE au găsit soluții și pentru fumători, protejând în același timp complet nefumătorii. Alte țări, mai puține, au procedat ca România, iar mulți din România le-au luat drept referință. Gradul de corectitudine politică este, firește, alegerea fiecărui stat în parte. Cum tot o alegere este să treci de la cel mai permisiv sistem, în care ne înecam cu toții în fum de țigară, în orice loc, la cel mai restrictiv, în care nu mai ai voie, să scoți nici aburi pe gură, în vremuri de cod roșu de ger. Uneori, am sentimentul că România nu poate fi decât curva batalionului sau Fecioara Maria. Paradoxul este că sfârșim, inevitabil, prin a fi nimic.
În forma incipientă a legii, țigările nu se mai puteau comercializa precum guma de mestecat, la casa de marcat. Ce a dispărut din lege nu a revoltat pe nimeni. Industria tutunului s-a luptat și a câștigat. A modificat această prevedere care ar fi făcut din dreptunghiurile cu nicotină un bun mai puțin accesibil și acceptabil. România pură și dreaptă care respiră nu a avut o problemă. Interesul ei a fost exclusiv să-i limiteze fumătorului spațiul de activitate, nu să descurajeze obiceiul, nici să transmită un mesaj celor mai tineri.
România pură și dreaptă care respiră nu a avut o problemă. Interesul ei a fost exclusiv să-i limiteze fumătorului spațiul de activitate, nu să descurajeze obiceiul, nici să transmită un mesaj celor mai tineri.
Prin urmare, ceea ce reproșez, în primul rând, actualei legi nu este radicalismul ei, ci lipsa măsurilor de prevenție. Atât timp cât țigările se vor vinde în continuare la terminalul supermarketului, mesajul pe care îl transmite statul este același ca în 1990. Atunci, Kentul versifica alături de „valută” cu Petre Roman și crăpa de sănătate, în pauzele comerciale la Dallas. De asta am murit noi la Revoluție? ”Pe sub mână” era monedă de schimb în comunism. Paradoxal, „la vedere” este mai rău, după 25 de ani.
Să presupunem pentru o clipă că o companie de Pharma sau mai multe ar fi decis să finanțeze promovarea, prin lobby, a unei legi antifumat. Complet ilogic, nu? Așa am zis și eu. Până la urmă, fumătorii se îmbolnăvesc mai des, au nevoie de mai multe medicamente. Dar dacă studiile demonstrează că acești fumători nu se lasă de viciu, nici dacă trebuie să se mute în Siberia? De ce ar avea ei nevoie, în aceste condiții?
De un substitut.
Să presupunem, din nou, că, în același timp, pe piața din România (re)intră un produs care înlocuiește temporar nevoia de nicotină și că acesta va fi chiar și compensat.
Nimic rău în această teorie complet neconspiraționistă. Paradoxal, iarăși, un interes comercial s-a suprapus cu unul public, adică acela al protejării nefumătorilor.
Legea tocmai validată are totuși și o dimensiune de prevenție, nu că și-ar fi propus așa ceva. Nu sunt vizați fumătorii activi, ci, involuntar, foștii fumători. M-am lăsat de două ori de fumat. O dată doi ani, la 20 și ceva de ani, altă dată, trei ani, mai aproape de 30. Prima oară, m-am reapucat la petrecerea unui prieten care sărbătorea împlinirea unei vârste, într-un mic bar. După câteva pahare de bucurie și aniversare, fără să mai simt de mult timp nevoia de a aprinde o țigără, am greșit. Totul conjurase împotriva mea: gagica aia mișto fuma, amicii fumau, atmosfera o cerea. Am zis că e doar una. N-a fost.
Îmi plac campanile bine făcute. Marele atu al campaniei antifumat este că a reușit să instige la violență de limbaj, fără să-și asume paternitatea. Autorii au simțit că politicienii sunt suflete slabe, care înclină spre combatantul Alfa, mai ales dacă are forma unui supererou civic. Fumătorii au adoptat, pe de altă parte, o strategie greșită. Deși nu aveau dreptate, au vrut să nu se schimbe nimic. În loc să accepte pierderile, în schimbul unor beneficii legitime, s-au ales cu fumul de pe tobă.
A mai fost o lovitură de geniu, pe care, altă dată, doar companiile de tabac o reușeau. Strategii din spatele campaniei antifumat au intuit potențialul de ură din societatea românească. Românii se urăsc între ei, mai mult decît urăsc împreună autoritățile. Nu s-a răfuit nimeni cu statul, cel căruia îi era egal unde se fumează și unde nu, ci cu ceilalți, cu fumătorii, aflați în minoritate atât ca număr, cât și ca argumente, organizare și activism. Au știut că o dată câștigat războiul cu fumătorii simpli, politicienii le vor pune pe frunte corola de lumini a votului lor.
România respiră acum. Dar oare mai fumează?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un articol prost, scris de un om care nu se gândește decât la el.
Alte probleme mai spinoase mai aveti?
Ei bine cei din campania antifumat s-au gandit si la descurajarea consumului - vezi prevederea legata de a nu se mai pune vizibil in vitrine, dar aceasta a fost sacrificata pentru the greater good --> permiterea respiratului in spatiile publice inchise fara sa interfereze fumul de tigara.
In ciuda argumentelor tale, problema este destul de simpla. La un nivel simplificat avem 2 prevederi: a) pentru interzicerea fumatului in spatiile publice inchise b) pentru limitarea vizibilitatii produselor de tutun in spatiile comerciale. Pe care puteai sa o oferi ca momeala grupurilor de lobby pentru industria fumatului?
Pe prima? - Nu, pentru ca astfel nu iti rezolvai problema si anume fumul in spatiile publice. Comerciantii in medie vor face in cel mai bun caz efortul de a indeplini minimul legal in vederea amenajarii spatiului. Daca minimul inseamna ca eu pot sa am spatii pentru fumatori si nefumatori in aceeasi incapere, atunci ei asa o sa lase. Ai putea sa mai descurajezi fumatul, trecand a doua prevedere - micsorand vizibilitatea produselor de tutun. Rezolvai problema la tejghea dar cand venea vorba de spatiile sociale, unde de multe ori se dobandesc sau solidifica obiceiuri aveai aceeasi problema. Veneam in club, vedeam ca se fumeaza, fumam si eu fuma si nefumatorul de langa mine ( pasiv).
Renunti la a doua? Da, pentru ca prima are impact direct si imediat cu posibilitate de impact pe termen lung, deci ai cum sa-i masori impactul, sa dovedesti ca ce-ai facut cu campania asta ai facut bine. A doua in schimb, nu are rezultate directe si imediate. Un fumator inrait chiar daca nu vede ca sunt tigari la vedere tot stie sa intrebe. Un nefumator care vrea sa se apuce in schimb, sau care nu stie ce sunt tigarile, poti argumenta ca are sanse mai mici sa se apuce. Doar ca din nou te aduc la imaginea unei romanii unde nu mai sunt tigarile vizibile la tejghea, dar hai sa intram intr-un club sa vezi cum e, sau intr-o scoala, institutie de administratie publica. Vezi ce vad si eu? Ce vede si nefumatorul care vede imaginile din club, scoli sau alte institutii? Vezi de ce ar vrea sa incerce si el?
Observ că cei mai mulți văd problema ca o luptă între fumători și nefumători. Nu este tocmai așa. Există destui fumători care sunt de acord cu legea, după cum există nefumători care sunt împotriva ei. Printre aceștia din urmă mă număr și eu. Nu numai că sunt nefumător, chiar urăsc mirosul de fum de țigară, și în calitate de medic îmi petrec ore multe încercând să-mi conving pacienții să renunțe la acest viciu mizerabil.
Cu toate acestea, există principii mai importante în joc și, din păcate, tabăra pro-lege nu este capabilă să le înțeleagă, sau pur și simplu pune plăcerea unei mici victorii deasupra acestor principii. Mă refer, desigur, la libertățile fundamentale individuale, inclusiv cea asupra propriului corp, sau cea de asociere. Atâta vreme cât fumatul nu este ilegal și dreptul la proprietate privată și întrunire este garantat de lege, este absurd să interzici cuiva să deschidă un local cu destinație specială pentru fumători.
Care sunt argumentele susținătorilor legii?
1. Aud ad nauseam ideea că fumătorii îi deranjează și îi îmbolnăvesc pe cei din jur. Desigur, adevărat, de necontestat. Tocmai de aceea în spațiile în care, inevitabil, cele două categorii se întâlnesc (instituții, săli de așteptare etc.) este absolut normal să fie interzis fumatul. Însă de ce ar fi interzis într-o cafenea pe care scrie cu litere de un metru SMOKERS ONLY? Doar nu este nimeni forțat să intre acolo, dacă nu dorește. Este ca și cum ai interzice piscinele din cauză că pot duce la decesul celor care nu știu să înoate. De parcă ar fi inconștienți și nu ar înțelege că acolo este o piscină, așa cum un nefumător nu pricepe semnul care atrage atenția că acel local este pentru fumători.
2. Argumentul conform căruia dacă s-ar permite localuri pentru fumători, toată lumea ar merge acolo, și nimeni nu ar mai face localuri pentru nefumători. Este un argument care ignoră total mecanismele de piață. Dacă există (și categoric există) un număr mare de nefumători, automat localurile pentru aceștia vor avea succes. Orice patron ar sesiza nișa existentă în piață și s-ar îmbogăți dacă concurența nu le oferă nefumătorilor un spațiu safe pentru ei.
3. Argumentul conform căruia ar fi afectați cei care lucrează într-un asemenea local. Da, există un oarecare creștere a riscului de boli pulmonare și pentru fumătorii pasivi (e foarte mică, dar există). Și ce dacă? Individul care se angajează acolo este conștient de alegerea făcută. Orice meserie, orice loc de muncă, vine și cu riscuri la pachet cu beneficii. Și pompierul riscă să moară la datorie, și polițistul, și minerul face BPOC mult mai repede și mai frecvent decât fumătorul pasiv, și colegii mei medici fac infarct de la nopți nedormite prin gărzi etc.. Rolul statului este doar să informeze corect asupra riscurilor, iar individul decide dacă raportul risc-beneficiu îi convine sau nu.
4. Argumentul că fumătorii se îmbolnăvesc mai des, ca urmare duc la costuri mai mari pe sistemul asigurărilor de sănătate. Este un argument ridicol din două motive. Pe de o parte pentru că legea nu interzice fumatul sau comerțul cu țigări, și pe de altă parte pentru că taxele incluse în preț acoperă cu brio acele costuri suplimentare. Dacă asta ar fi problema, ar trebui interzise și localurile care servesc fast food, prăjituri, produse zaharoase, alcool etc..
5. Argumentul că asemenea măsuri vor duce, în cele din urmă, la scăderea numărului de fumători. Este poate singurul argument pertinent, însă intră în categoria scopul scuză mijloacele. Și eu îmi doresc enorm să scadă numărul de fumători, până la zero dacă se poate. Dar nu prin legi care să le interzică drepturi elementare.
Poate va razganditi.
Legat de constitutie, fiecare roman are dreptul la ocrotirea propriei sanatati.
Pe de alta parte, consumul de tigari este reglementat, fiind legal, decizia apartinand consumatorului in ce priveste calitatea de fumator.
Dar, punand cap la cap, rezulta existenta a doua lumi diferite, in cadrul constitutiei si a democratiei, lumi care trebuie sa coexiste fara a se deranja una pe alta.
Un alt aspect, este faptul ca nu poti desfiinta industria tutunului, care genereaza locuri de munca si impozite si taxe, toate aflate intr-un circuit cu vechi state de serviciu.
Prin urmare, legislatia trebuie sa cuprinda nu numai masuri antifumat ci sa prevada si consecintele acestei legi.
Concluzia este ca puteti fuma fumatorilor, dar nu ma deranjati pe mine nefumator.
Justificarea ca se plateste taxa de viciu, nu e fezabila.Taxa se plateste sa-l"repare" pe consumator nu pe nefumatorul devenit fumator pasiv.Desi nu se stie daca taxa de viciu inclusa in pret acopera toate costurile legate de sanatate, accidente datorate fumatorilor (auto, incendii).
Parerea mea.