Foto: Paolo Nutini, la festivalul „Fall in Love”, Mogoșoaia
Într-o zi rea (genul ăla în care nimic nu se leagă și totul pare fără soluție), acum vreo 2 luni, am prins o piesă de-a lui Paolo Nutini la radio, în mașină. M-a săgetat un gând: că un concert Paolo Nutini m-ar face fericită, atât de fericită încât să mă scutur de toate zilele rele. E unul dintre puținii artiști care mă scot din realitate și mă aruncă oriunde altundeva când îi ascult vreo piesă.
În ziua aia rea am decis să îl caut pe Paolo, oriunde ar cânta, așa că m-am pus pe căutat concertele lui din următoarele luni în Europa. Toate sold out. În lista lungă de orașe și țări am găsit și-un Fall In Love festival, Mogoșoaia, despre care nu auzisem. Inițial am crezut că e o Mogoșoaia dintr-o altă țară. Genul ăla de asemănare izbitoare a unui nume de oraș românesc cu unul din Bulgaria sau Croația. Eh, nu. Paolo Nutini a venit weekendul ăsta pentru prima dată în România și a concertat aseară la Mogoșoaia, lângă București pe scena principală de la festivalul Fall In Love, care a avut, așa cum spunea tot aseară solistul de la Years & Years un „sick lineup”: Paolo Nutini, Suede, Years & Years, Jessie Ware.
Am văzut toate cele 4 concerte și mi-au plăcut toate show-urile. E „altceva”. Artiștii din afară vin cu un performance diferit de ce vedem la noi, nu că ai noștri n-ar fi buni. Dar ce am văzut sâmbătă și duminică seara a fost mai mult decât voci impecabile, spectacol de lumini și costume de scenă. În cazul Jessie Ware și Years & Years am văzut niște artiști care se vede că au muncit pe rupte ca să ofere publicului plătitor de bilet un show pe care să-l țină minte: fiecare piesă a avut un alt performance, dansatori profesioniști care te zăpăcesc de cap cu mișcările lor de pe altă planetă. Fiecare piesă avea mișcările ei, toate sincron, spectacol total de sunet și lumini.
La Suede nu a fost cazul. A fost rock, stare și multă transpirație. La mai bine de 50 ani, solistul trupei, Brett Anderson, are o energie șocantă și își dă sufletul pe scenă. La mijlocul performance-ului, cămașa îi era îmbibată în sudoare, curgeau apele pe el, la propriu. Dar nu a fost nimic rău în asta, ba dimpotrivă, a ieșit un concert memorabil, inclusiv pentru cei care se aflau acolo doar pentru că auziseră că Suede ar fi ceva „tare” și că merită văzuți.
Cei mai mulți care au venit la Fall In Love, în ultima seară de festival au venit pentru Paolo Nutini. Mi-am dat seama de asta în momentul în care m-am apropiat cu mașina de Mogoșoaia - coadă ca pe Valea Prahovei, bară la bară și un lung șir de mașini din toate județele țării. „De când sunteți, mă, atât de mulți?”, m-am întrebat. Cu doar câteva ore înainte scrisesem pe Facebook o postare în care întrebasem dacă sunt singura fan Paolo Nutini și nu primisem niciun răspuns. Deci plecasem de acasă cu senzația că sunt singură, sau că, în cel mai fericit caz, suntem câțiva.
Am ajuns la festival în timpul concertului Years&Years. Mulțimea de oameni era dublă față de seara trecută. Mi-am spus „Uau, câți fani Years&Years!” La un moment dat, între piese, solistul trupei a vorbit cu noi. Ne-a spus că e „lovely” la noi la festival și că de dimineață s-a întâlnit cu Paolo Nutini. În momentul ăla, toată marea de oameni strânsă acolo a început să țipe a entuziasm. Și abia atunci m-am prins că nu eram deloc singură: toți care veniserăm acolo, la Palatul Mogoșoaia, duminică seara, veniserăm pentru Paolo Nutini. Pentru Candy, Acid Eyes, Iron Sky, Radio, Pencil Full of Led, Let me Down Easy, Jenny Don’t Be Hasty.
La 22 și 3 minute Paolo a urcat pe scenă împreună cu bandul, într-un tricou alb banal și o pereche de jeans gri, cu părul în ochi și un pahar cu bere pe care l-a așezat pe un monitor. Eram în față, al doilea rând după gard, ceea ce mă califică pentru badge-ul „fan adevărat (din ală care țipă și plânge)”. Adevărul e că nu aș fi avut cum să stau în altă parte: la 1,60 m înălțime ori stai în față, ori nu vezi nimic. Concertele îi favorizează din start pe cei înalți și sunt o luptă constantă pentru un loc cu unghi bun pentru cei care au sub 1,65.
Dar am dat din coate pentru un loc bun pe care l-am vânat cu mult înainte de începutul concertului. Când am răzbit s-ajung în față mi-am spus că nu mă mișc de acolo pentru nimic în lume. De acolo l-am văzut pe Paolo de parcă eram cu el în sufragerie. I-am văzut fiecare privire, grimasă, gest, l-am auzit perfect și m-am bucurat de concertul lui de aproape o oră și jumătate ca de nimic altceva. Am plâns de vreo 3 ori, m-am bucurat ca o adolescentă de fiecare dată când vorbea cu noi, când ne zâmbea surprins că toți știam versurile și cântam cu el, am făcut peste 200 de poze și înregistrări și am savurat fiecare piesă cântată diferit față de varianta radio.
Lui Paolo i-a plăcut mult aseară la Mogoșoaia. I-a plăcut de toți românii și străini care au venit special să îl vadă în concert în România. Era imposibil să nu simtă energia care se crease în fața scenei pe care cânta. O mare de oameni fericiți să îl vadă, care la 22 fix îi striga numele pentru că era nerăbdătoare să îl vadă.
Vizibil un tip timid, care cântă mult cu ochii semiînchiși și care se joacă mult cu tricoul în timp ce e pe scenă, Paolo Nutini e un munte de talent cu o voce care sună impecabil în absolut toate registrele. Show-ul de aseară a fost cel mai bun pe care l-am văzut vreodată și nu o spun doar pentru că sunt fan. Ci pentru că nu am fost niciodată la un concert în care să simt atât de multă bucurie din partea publicului. O mare de energie bună cu care am plecat acasă după miezul nopții și pe care o simt și acum, în timp ce scriu.
Și când te gândești că totul a început cu o zi rea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cel mai mult și mai mult îmi place performănsu artiștilor care performează până curg apele de pe ei.
Și mai îmi plac fanii care vin la concert ca să facă sute de poze și înregistrări profi cu telefonul și apoi să le dea pe feisbuc să se vadă că ei a fost acolo.