Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Ne-am pus ideea pe o foaie A4 și am mers cu ea la 20 de companii”. Doi tineri au creat la Oradea un sistem care eficientizează procesul de producție. Generația B

Octavic

Prieteni din copilărie, Paul Harfaș și Felix Blaga au absolvit amândoi Politehnica la Timișoara, Paul -Electronică și Comunicații, Felix-Automatizări. După terminarea facultății, în 2009, primul a rămas în România, unde s-a ocupat de outsourcing de electronică industrială, al doilea a plecat la master în Danemarca, la Universitatea Tehnică. Câțiva ani mai târziu, cei doi au creat la Oradea un sistem de monitorizare al eficienței producției folosit deja de câteva companii românești și pe care încearcă să îl vândă acum și în țările nordice. 

„Ideea sistemului a pornit inițial de la niște lucruri observate de noi în mediile de producție prin care ne învârteam, în special în automotive. Erau niște lucruri care ni se păreau și nouă, și oamenilor din producție ciudate. De genul controlori de calitate care inspectau piesele și treceau defectele pe foaie. Și întrebam: Când vedeți voi defectele astea? Păi dacă cineva le adună într-un Excel, de la toți operatorii de calitate, o să le vedem cam peste o lună. Asta a fost unul dintre punctele esențiale”, explică Paul Harfaș (foto).

Un altul a fost momentul în care a creat pentru un client din industria automotive un cycle timer, un dispozitiv care afișa durata unui ciclu de producție, fără a înregistra însă datele și fără a le trimite nimănui pentru interpretare.

„Sistemul dezvoltat de noi ia datele din producție în timp real, date însemnând timp de ciclu, defecte, opriri, când s-au produs opririle, din ce cauză. Strânge informațiile în timp real, dă alerte factorilor responsabili în timp real și reprezintă o bază de analiză când vine vorba de îmbunătățirea proceselor de producție. În final, scopul la care lucrăm acum este de a ajuta la replanificarea în timp real a producției pentru a lua în calcul și istoricul echipamentului. Am un ordin de producție, am o sută de bucăți și știu că fac teoretic una pe minut. Le planific în 100 de minute sau iau în calcul și performanța istorică a acelui echipament și văd unde mă situez în mod real?”, spune Paul Harfaș. Sistemul creat de firma lor, Octavic Engineering, poartă numele de PET, acronimul pentru Production Efficiency Tracker. 

Acesta este format din mai multe module, plasate în diferite sectoare care trimit date către server, date ce pot fi accesate printr-o aplicație web sau o aplicație de mobil. Totodată, PET dispune de un sistem de management vizual, o hartă a halei de producție pe care se pot vedea în timp real diferitele probleme apărute, de la opriri la lipsa de materie primă. 

„Am început să dezvoltăm un prototip mai serios în momentul în care eram aproape siguri că vom primi comanda”

PET, spune Paul Harfaș, a fost creat pentru a se adapta proceselor de producție din mai multe industrii. „Am gândit tot sistemul de la început astfel încât să se adapteze oricărui tip producție, manual sau complet automat, de la lipitul tălpilor de pantofi până la procese complexe de producție. L-am gândit precum piesele de Lego, pot fi combinate diverse module și diverse funcționalități pentru a atinge necesitățile unei industrii sau ale alteia, putem să îl reconfigurăm”, explică el. Clienții lor actuali sunt din domeniul automotive, din cel al producerii de dispozitive electronice și pharma.

Ideea creării PET s-a conturat clar la sfârșitul anului 2014. „Ne-am pus ideea pe o foaie A4, sub forma unor diagrame colorate, desenate pe o parte și pe alta,  și ne-am dus la 20 de companii din zona de vest a țării pentru a vedea dacă există interes pentru produsul pe care voiam să îl facem”, continuă el. Astfel au obținut feedback și au intrat în legătură cu primii clienți. 

„Cel mai greu a fost să intrăm în legătură cu ei și să armonizăm apoi informațiile pentru ca să creăm un produs care să se potrivească mai multor industrii și mai multor tipuri de procese. Am început să dezvoltăm un prototip mai serios, care a devenit prima versiune a sistemului în momentul în care eram aproape siguri că vom primi comanda. Foarte importantă pentru noi a fost validarea procesului înainte de a investi efort”, își amintește Paul Harfaș. În septembrie 2016, după aproape doi ani, au instalat primul sistem într-o fabrică.

Până acum au investit în afacere 200.000 de euro, dar își doresc să își îmbunătățească produsul. 

În acest sens, desfășoară cu Universitatea Tehnică din Danemarca un parteneriat de cercetare, iar Felix Blaga (foto) încearcă să aducă PET în țările nordice. 

Poți să găsești oameni de calitate în România

„Derulăm proiectul de cercetare pentru un algoritm de replanificare a producției care să ia în calcul cât mai mult din datele existente în sistemul nostru. Vrem să oferim organizațiilor de producție echivalentul unei cabine de avion cu toate instrumentele pentru a avea control complet în timp real și complet asupra proceselor de producție”, afirmă Paul Harfaș. 

Întregul sistem este conceput și produs la Oradea de o echipă care numără în acest moment nouă oameni. Să își facă echipa, spune antreprenorul, nu a fost ușor, dar nici o misiune imposibilă. „Ne batem cu firmele mari sau firmele străine care își permit alte lucruri și recrutăm mai greu. dar găsim și găsim oameni de calitate, de top. Nu e neapărat adevărat că oamenii de top pleacă afară, poți să găsești oameni de calitate în România”. 
Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vasile check icon
    Felicitări.
    • Like 0
  • Gogu check icon
    Laic!
    Uite ca poate si "generatia B" sa faca si altceva decat niste clatite intr-o remorca.
    • Like 2


Îți recomandăm

Dr. Cristian Gabriel

De-a lungul carierei sale, medicul primar cardiolog Cristian Gabriel a avut grijă de mii și mii de inimi, dintre care pe unele le-a ascultat în cabinet, iar pe altele le-a văzut bătând în sala de operații. Pentru ca chirurgul să le poată repara, a trebuit să le oprească. Apoi să le repornească. Atunci și inima lui stătea pentru o secundă.

Citește mai mult

Lansare Alt Viitor

Pe un traseu de linii roșii, galbene și albastre, câțiva roboței, ceva mai mari decât o monedă de 50 de bani, se mișcă la stânga, la dreapta, ori înainte după cum le dictează codul scris cu câteva minute înainte. Copiii îi iubesc pe micii roboți, care le deschid drumul spre programare.

Citește mai mult

Gabriela Firea, pe Arena Națională

În această seară, Gabriela Firea, această Elena Udrea a PSD-ului, sora de tupeu, ambiție și sete de parvenire a ilustrei refugiate în Costa Rica, și-a primit porția de papară din partea mulțimii. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult

Simona Halep pe Arena Națională

Dna primăreasă Firea posedă o nerușinare cu totul specială, mare cât Arena Națională – dacă o scuipi în față, zbiară că au pus furtunul pe ea inși plătiți de Soros.

Citește mai mult