Foto: Hotnews.ro
Pentru mulți locuitori din localitățile limitrofe Bucureștiului, călătoria cu microbuzul spre și dinspre Capitală devine inevitabilă. Liniile de transport publice funcționează prost, sporadic iar uneori sunt suspendate pur și simplu în urma unor conflicte între primării.
Eu călătoresc de la Măgurele, însă pot să bănuiesc că tratamentul ăsta pentru navetiștii de rit nou e aplicat tuturor celor din jurul Capitalei. Principiul de bază e să aștepți pe marginea drumului. Poți să fii chiar și în curte, dacă stai la stradă: cu un gest energic, eventual acompaniat de un strigat ferm, îți manifești dorința de a te urca în mijlocul de transport. Șoferul oprește oriunde, chiar și pe pod, în intersecție, pe câmp, nu contează, clientul nostru stăpânul nostru.
Înăuntru, aglomerație ca la ajutoare imediat în 90. Microbuzele sunt diferite, unele au scaune aliniate cu fața spre șofer, altele au scaunele ca-n metrou, unele au două uși, una în față și alta în spate, altele au doar o ușă, nu e nicio regulă. Nici măcar la culoare nu sunt la fel, albe, mov, galbene, după pofta inimii. Un singur lucru însă îl au în comun aceste microbuze, toate sunt născute pe vremea lui Gheorghiu Dej și sunt gata sa-și dea obștescul sfârșit în serviciu. Locuri libere înăuntru nu sunt, înghesuială da.
Șoferul, băiat din popor, îți ia banii sârguincios și te îndeamnă sa te duci pe culoar cât mai în spate. Nu e loc, stăm lipiți unii de alții. Călătoria asta costă 2 lei cincizeci, ca să meargă și bogatul, și săracul cum ar spune un mucalit care vinde mici în Obor. Bilet nu primesc, nici nu îndrăznesc să cer, aici toți se cunosc și practic eu i-am invadat. Oamenii merg parcă de o viață cu autovehiculul ăsta, nu protestează, nu comentează, nu speră. Babe știrbe care își duc legumele la piață în Rahova, meseriași cu uneltele înghesuite într-o plasă de rafie, vănzători, pensionari, o mamaie cu nepoți, pescari amatori, studenți, tot felul de lume. Mirosuri de o intensitate criminală, transpirație de la subțioară cu picioare nespălate și usturoi de la baba care merge în piață. Afară sunt 36 de grade fără discuție, înăuntru curg apele de pe noi ca în saună. Geamurile sunt blocate, chepengul din tavan se deschide cu greu, o bătrână nesuferită strigă să nu deschidem că o ia curentul. Se pornește o discuție colectivă, microbuzul merge foarte încet, șoferul mai vânează călători de pe marginea drumului, pănă la urmă ajungem într-o stație. Coboară oamenii ca dintr-o cușcă de tortură, urcă niște nefericiți care nu știu ce-i așteaptă.
Pe bordul șoferului nu mai e niciun buton funcțional, de altfel mai există doar găurile unde trebuiau să existe butoane, ușa e legată cu un cablu să nu zboare, șoferul e impasibil, vorbește la telefon cu un coleg și își bârfește șeful. O balabustă cât China care abia se îndeasă pe culoarul dintre scaune mă înghesuie cu bagajele, încât mă lipește de geamul din spatele vehicolului până la senzația ca voi fi proiectat afară. Măcar să nu-mi pierd ochelarii…
Într-o după amiază, când m-am întors de la Ghencea spre Măgurele, șoferul microbuzului a oprit mașina pe Antiaeriană colț cu Șoseaua Alexandrei și s-a făcut nevăzut într-un magazin de haine second-hand. A zăbovit acolo preț de câteva minute bune, timp în care a probat niște cămăși, a întrebat cât costă și a plecat din magazin revenind în mașină supărat. Ne-am reluat drumul de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Altă dată, un alt șofer a oprit în fața unui notar și a intrat înăuntru să-și rezolve ceva, apoi ne-a explicat că nu are timp să meargă în afara serviciului. Nimeni nu a comentat.
De altfel, călătorii se cunosc între ei, șoferul îi știe, vorbesc despre cine a mai murit, cine s-a mai căsătorit, cine s-a mai îmbătat. Într-o seară, o femeie simplă care se întorcea în Măgurele ne-a spus:
- A mai trecut o zi, uite așa se duce viața noastră, uite așa îmbătrânim și murim.
Călătorind cu microbuzul, mă gândesc eu. Apoi a început o discuție lungă și colorată cu șoferul vorbăreț, până am ajuns la destinație.
Uneori, în mod spectaculos, urcă în microbuzele astea călători ce vorbesc în engleză între ei, fizicieni probabil de la Institut, mă întreb oare ei ce spun de condițiile astea de călătorie?!
Odată, mi-am amintit că în Dubai mi-a arătat un prieten un autobuz care nu avea aer condiționat, obligatoriu în Emiratele Arabe, doar un ventilator. Mi-a spus că autobuzul ăla se umple de oameni la o temperatură de peste 40 de grade, însă „e numai pentru indieni”. În Emirate, indienii sunt cei mai ieftini oameni…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Discutia e mult mai larga si aici, aia pe care i-ai vazut in autobuzele alea, vin din cele mai sarace zone din India si Pakistan unde literalmente traiesc ca in evul mediu, nu au nimic, nici apa curenta, iar pentru ei castigand practic cam 1500 de lei pe luna, dar cazarea "asigurata" intr-un camping de blocuri inghesuite care arata ca-n ferentari (doar ca nu e jegul si gunoiul de acolo , e curat) ei sunt fericiti, pentru ca din aia 1500 de lei, 1000 ii trimit in India iar familie are vila acolo cu aia 1000 de lei pe luna plus mananca si cei 7-8 copii. 1 AED = 28 de rupii iar 1 AED = 1.08 ron.
Aici ca sa va imaginati cum se traieste in India, cred ca un pic comparatia e cam deplasata. Romanul de obicei e invatat sa taca, sa sufere si sa nu comenteze, tind sa cred ca asta s-a schimbat la generatia noua de dupa 2000.