„Omul de care Vladimir Putin se temea cel mai mult”. Câteva momente esențiale din viața opozantului rus Alexei Navalnîi, decedat într-o colonie penitenciară din regiunea arctică

Foarte rău că BOR tace ca peştele în legătură cu moartea, totdeauna suspectă, a unui deţinut politic în Gulagul mai vechi sau mai nou, comunist sau post-comunist. Pe de altă parte, de acord, BOR tace ca peştele. O face cu graţia teologică bine imitată de ierarhii şi duhovnicii politruci, colivari însutanaţi, inmiiţi, înmiliardaţi. Nu mă aşteptam la altceva din partea unor suspecţi ca peşti, ca romani şi chiar ca oameni cumsecade, cunoscuţi, până atunci, anul 64 (era noastră), ca iudei suspecţi şi bigoţi, adepţi ai necunoscutului Crestus. Mare, Crestus ăsta, de două mii de ani, nici Dracu nu-i dă de urmă. Atunci, în anul 64, au fost persecutaţi primii adepţi ai acestui Crestus, nu însă pentru că erau sau ar fi fost adepţii cui-necui, nici pentru că erau iudei sau prea tăiaţi împrejur, ci pentru că, pur şi simplu, ei au dăduseră foc Romei! Când? Cam la jumătatea lui martie 64, nu în luna iulie, cum pretinde Biserica, pentru a ascunde identitatea adevăraţilor incendiatori ai Romei, sub împăratul Lucius Domitius Ahenobarbus, cunoscut sub numele de Nero Cezar. Niciunul dintre peştişorii-mormoloci, din prima etapă a metamorfozei crestine, n-a fost ucis ca peştişor, mormoloc, sau creştin ci ca piroman, incendiator al Romei. Pe deasupra, cât erau ei de mormoloci în metamorfoză, viitoraui creştini, ne spune Celsus şi alţii, au avut tupeul să împiedice stingerea focului de către Romanii, strigând sus şi tare că au Ordin de Sus, din Rai probabil, dacă nu de la Apocalipsa citire, opera ascunsă a lui Isus, nu a lui Ioan Botezătorul, care îi era văr şi mare preot. Potrivit Apocalipsei şi mai multor sfinte texte zise apocrife, incendierea Romei urma să fie şi a fost semnalul simultan, convenit foarte, foarte din timp şi cu metodă, pentru revolta iudeilor sub Menahem-Consolatorul, nepot de frate al lui Isus nazireul, nu nazireanul, cum ne dezinformează sfinţii politruci şi teologi creştini, de toate culorile gloriosului curcubeu contemporan şi nu numai. Urmarea directă a incendierii Romei şi a revoltei iudaice conduse cu eroism legionar, a fost distrugerea Ierusalimului, cu Templu cu tot, de către generalul Titus Vespasian, fiu de împărat, el însuşi viitor Cezar.
Creştinii şi faimoasa mafie idolatră, Biserica au apărut nu după Golgota anilor 34 sau 35, nici în anul 64, ci aproape trei secole mai târziu, după şi ca efect al primului Sinod Constantiniano-Imperial, sfânt model ecumenic al viitoarelor congrese ceauşiste, comuniste, papale, pesediste liberalo-iohanniste şi altele, din zilele noastre. Într-adevăr însă, în anul 64, primii adepţi ai necunoscutului Crestus au fost ucişi pe faţă, nu pe blat, ca dizidentul post-sovietic Navalnîi, în Siberia blatnoilor putinişti. Premergătorii viitorilor creştini au fost persecutaţi pentru că incendiaseră Roma, sub comanda unui fost poliţai şi securist suspecto-sanhedrinian, adevăratul inventator, merituos proiectant prim constructor al „locomotivei” numită creştinism, ce pufăie când ţi-e lumea mai dragă, nu cu aburi însă ci cu Aleluia. Aleluia fără prazul verde oltenesc, nici Tatăl Nostru, măcar pe ţigăneşte, vorba ceea: Tatăl Nostru, iac-aş da/ Şocaracucuta, puii mierlei şi ai Pupezei din Tei. / Pe ncea mare lată zace-un pui de piatră uscată, pe care cloceşte Putin, legat la cap turceşte / Şi la cur Doamne fereşte. Ce-o fi de curul şi pidosnicia lui kaghebistă, vai de lume. Vom trăi şi vom vedea.
Balşoi-Aleluia pentru Iury Navalnîi! Balşoi-Aleluia pentru ultimul discipol al lui Soljeniţîn! Omagiu Balşoi-Aleluia lui Navalnîi, ultimul dizident sovietic, ultima victimă a blatnoilor CEKA- GPU-NKVD-KGB-GRU-FSB !
Niciun Aleluia nu sfâşie mutismul creştin ortodox, rămas în pielea lui stalinistă, până la a doua venire a lui Isus, nazireul!
Foarte creştin ortodox, asurzitorul mieunat mut al BOR-urilor românească şi rusească reunite şi ecumenite, pidosniceşte, bate pe cel al mormolocilor peştişori metamorfozaţi transumanisto-deviaţionist ori transonanisto-titoisto-scornicean în Broscoi şi Cotoi de Baltă, calendar gregorian. Oac-oac, răcnesc din rărunchii soborniceşti broscoii siberieni. Mi-au, mi-au, miaună din pod cotoiul Sărmanului Bionis. Mi-au, mi-au luat davai-ceasul din coadă, face din mustăţi, cu ochiul, cotoiul înviat din morţi, moarte pre moarte călcând, al Sărmanului nu Lazăr, nici Dionis ci Bionis, militant onorific, nobelizat pentru cotoiala dioxidului de carbon, şobolanizat pentru pedoşobolănie la negru, scăpat prin urechile Hac-Scaun electric, pentru refuzul cunnilimbuţei blăniţei Ursulei, pisicuţa chiuretată Pfizer-Laye prin împrejurimi atlantice, transmotanizată Cotoi de Deltă, sex XXII-bis la cub, bunică, străbunică falsă, strămoşă, blestemată de clonaţii motani-proletari Trionis, Tetraonis, Pentaonis, Sexipenis din toate parohiile bătrânului continent, muribund de onanie intelectuală şi masturbaţie universitar-paranoidă, condamnat la-ntors pe dos pentru ideea demenţială a omagierii dizidentului post-sovietic Navalnîi, favoritul pisicuţelor democrate din fostele republici unionale, curtate de jumătate din politrucii-culturnici ai comunităţii, rase-n cap, biciuite şi colonoscopate şi vagino-spionate, de cealaltă jumătate.
Şi-acum, de-alegeri, toţi în cor: Ori popor lângă popor, ori invers, vorba Haimanalei din Caragialele Plopenilor.
Am zis! Iată dilema din care nu ne scoate nici PSD-ul, nici PNL-ul, AUR-ul şoşocizat, puricat, multi-evanghelizat, nici Raiul capitalist, nici Iadul democrato-comunist, nici dracii reuniţi cu îngeroaicele, nici mironosiţele încârligate cu toţi Sfinţii îndrăciţi din calendarele Iulian, al unora, Gregorian al altora, ambele, la urma urmei ale Tălpii Iadului celui mai Iad, de unde vine şi Yadena, Salomeea după unii, prinţesă, apoi regină, drăguţa şi amanta iubitoare a lui Isus, primul lui ambasador post-mortem, apostol, da cu fustă, cum ziceau mormolocii mai avansaţi în metamorfoză, imediat după judecata, condamnarea şi răstignirea lui Isus, de către Romani, căci ei deţineau puterea în Iudeea vremii respective, când iudeii nu puteau judeca decât pricini minore, sinagogalo-bisericeşti, pe lângă că, niciodată, nici înaintem nici după Isus, ei nu au răstignit pe nimeni. Când se întâmpla să execute pe cineva, iudeii o făceau prin lapidare, care avea legile şi regulamentele ei precise, neschimbate vreme de mii de ani, nu cum spune textul neo-testamentar Faptele Apostolilor, scris, după ureche, de către politrucii surzi şi târzii ai Bisericii, într-o vreme când aceasta pierduse contactul cu vechea Iudee, viaţa şi ideologia iudaică, mai ales zelotă.
Nu degeaba, fugind de sfinţenia bisericească precum Dracu de tămâie, Înalt-PreaSfinţitul Ivan Turbincă a ales mântuirea Iadului cu nironosiţe democrate, tabacioc, vodcă, de toate, lăsând Raiul şi Coliva amărâţilor rămaşi la studiul folclorului şi bancurilot iepocii-lumină. De aici refrenul Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, cel de-o fiinţă cu toate, făcute, nefăcute, desfăcute, desfrişate, pe care le lăsăm pentru postul Paştilor, că nici Dracu nu ştie, în an cu atâtea alegeri, cine pe cine mai paşte, mai ales acum, în preajma Paştilor, printre tiaţii împrejmuiţi sau împrejuitori deopotrivă, sus ori în punctul periculor, de la nas trei palme-n jos. De unde vorba veche, Paştele Cailor, avansată pidosniceşte, pe cur-napoi, Paşte al Catârilor, că noi ne facem prin cei mai noi-înşine măgari get-begetnici, să moară Trump rănţoind unghiile lui Bideu, iar Putin în BOB-eu spiritist cu sufletul mântuitului de viaţă, Iuri Navaknîi. Odihnească-l Dumnezeu cu Drepţii cei drepţi, nu cu cei ce se fac că fată Adevăr pe-o parte şi Dreptate pe două sau trei cărări, ca în Balada Popii din Rudeni, a lui Topârceanu, fără să mai socotim Cărăruie care suie-n vârf de munte, du-ne iute că ne-am săturat de sfinţi, Stat mafiot şi aşteptat...