Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Orice șef de clan responsabil scoate din Rusia bani albi pentru zile negre”. Locul lui Putin în Panama Papers - interviu cu Armand Goșu

Cea mai mare scurgere de informații din istorie, The Panama Papers, a dezvăluit schema elaborată după care apropiații liderului rus Vladimir Putin au reușit să dreneze prin firme offshore nu mai puțin de două miliarde de euro. 

Într-un interviu pentru Republica.ro, istoricul Armand Goșu vorbește despre nevoia lui Putin de a-și ascunde banii în străinătate, despre rețeaua de putere de la Moscova, dar și despre stilul de viață al bogaților Rusiei. 

„După 1991, sute, dacă nu mii de „noi ruși”, în treninguri călcate și apretate, cu valize de cash prinse cu cătușe la mână, cumpărau castele în sudul Franței sau casele cele mai scumpe în centrul Londrei”, spune istoricul.

Este Putin printre cei mai bogați oameni ai planetei? S-a speculat mult pe această temă, iar Panama Papers vorbesc de nu mai puțin de două miliarde de dolari ascunse în firme offshore.

Într-un fel, putem spune că Putin e unul dintre cei mai bogați, pentru că poate dispune cum vrea de bogățiile Rusiei. Dacă ne uităm la PIB-ul acestei țări, o să obosim numărând zerourile. Asta se întâmplă în regimurile autocrate, nu doar în Rusia. Dacă-mi cereți să produc probe, atunci nu pot să afirm că Putin e unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, pentru motivul că el nu apare în nici un clasament Forbes. Dacă ne uităm atent, constatăm că această criză economică a lovit puternic în contingentul de miliardari ruși. 

Foto: Guliver Getty Images

Cel mai bine clasați sunt Leonid Mikhelson, cu 14,4 miliarde dolari, abia pe locul 60, urmat de Mihail Fridman, cu 13,3 miliarde, Usmanov, 12,5 miliarde dolari. Mai trec bariera de 10 miliarde dolari doar Potanin, Timcenko, Mordașov și Vekselberg. Dintre cei mai cunoscuți oameni conectați la Kremlin, care au jucat un rol important în politica Rusiei, au supraviețuit puțini, cu averi mult diminuate, Roman Abramovici și Prohorov fiecare cu câte 7,6 miliarde, Aven și Deripaska cu 4 miliarde fiecare. Criza i-a aruncat pe unii din prima sută de miliardari, abia pe locurile 150 sau mai chiar jos, după locul 300. Au dispărut cu totul din listă sau dintre cei vii, Hodorkovski, altădată cel mai bogat om din Rusia, Berezovski și alții mai puțin cunoscuți. Asta ne spune ceva important despre specificul capitalismului rusesc: dependența de bunăvoința puterii. Tocmai asta arată, la o cercetare sumară, documentele din Panama.

Nu poți să accepți că Roldughin e cel mai bine plătit violonist din lume, ci doar că el este paravanul ideal.

Panama Papers demască o rețea apropiată liderului de la Kremlin care făcea diferite tranzacții în beneficiul lui. Cum funcționează aceasta?

Citind documentele, descoperim o rețea de interpuși care formează un mecanism sofisticat prin care circulă o avere uriașă ascunsă, circa 2 miliarde dolari, alimentată din diverse bănci private sau corporații de stat. Persoana în jurul căreia funcționează această rețea este un prieten vechi, de nădeje, foarte loial și foarte discret al lui Putin, muzicianul Roldughin. Cum funcționează concret? De exemplu, Mordașov i-a acordat un împrumut de 6 milioane dolari lui Roldughin și imediat i-a iertat datoria. Din datele publicate până acum, suma primită de violonistul lui Putin de la diverse bănci din Rusia este de circa 650 milioane dolari. Nu poți să accepți că Roldughin e cel mai bine plătit violonist din lume, ci doar că el este paravanul ideal. Paravan pentru cine? Putem presupune că pentru prietenul lui din tinerețe, pentru președintele de astăzi al Rusiei, Vladimir Putin. Se poate asta demonstra? Deocamdată nu. E nevoie de probe solide, indubitabile, pe care deocamdată nu le avem. Dar care pot oricând să apară.

Ceea ce presa internațională consideră un veritabil cutremur planetar care va schimba guverne, va nărui cariere politice, în Rusia - principala țară vizată de dezvăluirile produse, are un impact minor, deocamdată. De altfel, Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a pregătit opinia publică spunând la 28 martie, că urmează un atac informatic împotriva președintelui Putin. E o linie de atac mai complexă dacă citim atent intervențiile publice ale lui Peskov. În primul rând, el a reacționat doar după 17 ore de la publicarea materialelor, spunând că informația nu corespunde realității și că, oricum, n-are nici o legătură cu Putin. În al doilea rând, Peskov spune că este un atac ce urmărește scopuri politice, iar momentul publicării este atent ales, încercându-se influențarea rezultatelor alegerilor din toamnă, din Rusia. De parcă cineva ar avea dubii privind eficiența mașinii de numărat voturi a Kremlinului.

Roldughin era cunoscut drept apropiat al lui Putin, dar nimeni nu cred că și-ar fi putut imagina cum funcționează o rețea construită în jurul unui violonist. Acum, grație acestor documente, știm toate detaliile.

Aduc ceva în plus documentele scurse despre corupția din Rusia, ceva ce nu știam până acum?

Da, până acum se documentase foarte bine cercul intim, așa numitul grup „Ozero”, acum vedem cum funcționează rețeaua și off shore. Atenție, e vorba doar de o firmă, adevărat, importantă, dar este doar o firmă. Sunt alte peste 2000 de firme de acest tip, unde am putea documenta și alte afaceri de corupție. Roldughin era cunoscut drept apropiat al lui Putin, dar nimeni nu cred că și-ar fi putut imagina cum funcționează o rețea construită în jurul unui violonist. Acum, grație acestor documente, știm toate detaliile.

De ce credeți că a ales această cale de a ascunde banii? De ce nu i-a păstrat în Rusia, de exemplu?

Boris Nemțov, opozantul ucis în împrejurări nici până astăzi îndeajuns clarificate, spunea că elita rusă vrea să conducă țara cu metodele lui Stalin și să trăiască ca Abramovici, controversatul oligarh ce trăiește în lux la Londra, patronul echipei de fotbal Chelsea. Mai simplu spus: elita rusă vrea să trăiască în lux, în state civilizate, sub lumina reflectoarelor, nu alături de Ivan, în glodurile din Rusia. E o lungă tradiție a aristocrației ruse, care coboară în secolul XVIII, să trăiască spectaculos la Paris, Berlin sau Londra. Tradiția a fost recuperată după 1991, când sute, dacă nu mii de „noi ruși”, în treninguri călcate și apretate, cu valize de cash prinse cu cătușe la mână, cumpărau castele în sudul Franței sau casele cele mai scumpe în centrul Londrei.

De altfel, prima anecdotă pe care am auzit-o la Moscova, cred că era în 1995, abia învățam limba rusă atunci, a fost cea cu doi prieteni moscoviți „ruși noi” care se întâlnesc la Londra, în plin centru. „Ce-ai mai cumpărat?” l-a întrebat unul pe celălalt. „O cravată, am dat 100 de lire pe ea”, a răspuns mândru. La care amicul a trântat o replică fabuloasă: „Idiotule, trebuia să mergi două străzi mai încolo, o puteai găsi cu 250 lire acolo!” Și-au dat jos treningurile și adidașii din picioare, și-au luat costume scumpe, se plimbă cu carduri în buzunar, nu cu valize pline cu cash, dar…. tot în Vest visează să cheltuiască averile. Nu că n-ar avea unde la Moscova, una dintre cele mai scumpe capitale din lume. Deci, ca să-i cheltui trebuie să-i scoți din Rusia. Iată un răspuns la întrebarea dvs. Dar sunt mai multe. Istoria politică a Rusiei este plină de urcușuri și căderi dramatice. Când pleci de la putere riști să pierzi nu doar averea, ci și viața. Orice șef de clan responsabil scoate din Rusia bani albi pentru zile negre. Dacă mâine dispare Putin, toată piramida de putere în vârful căreia se află acesta o să se prăbușească precum un castel din nisip. Iată de ce e bine să ții banii în offshore sau bănci străine, și nu în Rusia.

Impactul asupra Rusiei va conta, dar nu azi-mâine, ci în timp. Acolo n-avem societate civilă, n-avem presă cu tiraj important sau cu mare audiență la public care să relateze despre implicarea anturajului președintelui Putin în aceste istorii incredibile relevate de Panama Papers.

Sunt voci care susțin că Panama Papers ar reprezenta o scurgere controlată de SUA cu ținta Putin. Ce părere aveți despre aceste afirmații?

Nu cred, nu mă număr printre adepții teoriei conspirației. Nu caut americani în spatele oricărui eveniment, fie și major, cum este acesta. Mai plauzibilă mi se pare ipoteza amantei dezamăgite care se răzbună, oferind presei spre publicare această incredibilă arhivă.

Gândiți-vă că sunt peste 2000 de firme de acest tip în întreaga lume. Noi avem doar arhiva unei singure firme. Ce am văzut noi cu această ocazie este o mică, o foarte mică parte, din acest imperiu al offshore-urilor. Sunt convins că aceste dezvăluiri vor produce mari cutremure în multe state, cariere politice strălucite se vor frânge, se vor modifica legislații, bugetele statelor vor recupera niște bani. E un bun început. Dar e doar un început.

Da, impactul asupra Rusiei va conta, dar nu azi-mâine, ci în timp. Acolo n-avem societate civilă, n-avem presă cu tiraj important sau cu mare audiență la public care să relateze despre implicarea anturajului președintelui Putin în aceste istorii incredibile relevate de Panama Papers.

Cred că Panama - 2016 va fi cel puțin la fel de important ca și primul mare scandal Panama - 1889, când compania franceză dedicată construirii canalului a dat faliment, descoperindu-se teribile mașinațiuni financiare care au costat carierele unor oameni politici și ziariști francezi și economiile a mii de depunători trași pe sfoară. A fost cea mai mare afacere de corupție a Republicii a treia, care a costat Franța aproape un miliard de franci aur. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • un pronostic sumbru: „marele muzician” putinist începe să cam miroase a mort. singura dilemă: atac de cord sau sinucidere?
    • Like 0
  • Nebănuite sunt resursele jurnalismului și multe scenarii SF au apărut/apar!
    De ce neapărat toti sunt infractori?
    Dar ȘTIREA, ea este singura care contează, nu adevarul!
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult