Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„- Să nu vă fraierească cineva”. Eu cu prietenul Patrocle la coadă la unt în anii '80 și tata cu vecinii la coadă la oferte în 2018

Coadă la alimente în comunism

Foto: Guliver/Getty Images

- Hai, copchile, odată! Vrei să întârzii la uzină!?

Coboram pe scara blocului cu ochii încă pe jumătate închiși și căscam de mama focului. Vacanța de vară de abia începuse, dar uite că în ziua aia nu scăpasem de o trezire în zori.

Maică-mea era deja cu un etaj mai jos în fața mea. Am grăbit un pic pasul ca să nu se înfurie. S-a oprit în dreptul apartamentului unde locuia Vera, mama lui Patrocle, și a bătut scurt la ușa capitonată pe interior. Ce ușă aveau ai lui Patrocle! O bijuterie cusută în romburi, de parcă era o saltea de apă, umflată și lipită de placajul de lemn cu vizor.

Vera a strigat: „Intră!” și înainte să se furișeze înăuntru mama mi-a zis încă o dată, de data asta mai hotărât:

- Haide, măi, odată! Treci înăuntru!

Patrocle era mai adormit ca mine. Cel mai bun tovarăș de joacă pe care îl aveam la bloc urma să facă echipă în ziua aia cu mine, dar nu la fotbal sau la vreun pac-pac cu cornete, ci la coadă la unt.

Mama aflase de la Vera de unt, care știa de la nenea Popa, sifonul parcării, un domn care nu prea iubea copiii și era însoțit mereu de doi chihuahua de dimensiunea pisoilor lui bunică-mea, deosebit de agitați și zgomotoși. Popa „trompeta” la maică-mea de fiecare dată când fugeam la „Gumi!, Gumi!” la tren. 

- Răzvane, asculți sau ce faci?

Mama și Vera ne dădeau ultimele detalii. Planul era să nu părăsim coada, să mergem pe rând dacă ne trebuie la baie și să nu „care cumva să vă fraierească cineva de la rând și să vă pună să luați mai multe pachete pentru el!".

- Luați câte bucăți se dau de persoană, cereți porția maximă, aveți aici bani suficienţi. Nu scoateți cartela de alimente din plasă decât dacă v-o cere vânzătoarea, dar oricum untul ăsta nu o să fie raţionalizat, parcă așa zicea Popa.

- Nu, nu, nu o să fie, a confirmat Vera aprinzându-și un Carpați în bucătărie.

- Ați înțeles? No, hai să mergem!

Alimentara era la parter și coada se formase deja pe mai multe rânduri. Când se treziseră toți oamenii ăștia!? Stăteau de azi noapte? La cât venise primul?

Întotdeauna i-am invidiat la cozile comuniste pe cei din față. Aveau relaxarea aia „că vor prinde!”, erau cei mai veseli din toată adunătura, povesteau vrute și nevrute, făceau turul și își exprimau regretul faţă de cei de la coada rândului pe care îi compătimeau că „nu o să mai apuce, că bagă puțină marfă!". Pe mine mă întrebau de note și se mirau cum de la școală mă lăsau cu chică. „Dacă nu era Ceaușescu, ajungeați toți niște vagabonzi! Să îi zici lui mă-ta să te tundă, că așa a zis nenea Popa!", apoi trăgea o dușcă de vișinată din sticla care se plimba pe la gurile bărbaților de la rând.

Taică-meu avea părul alb, de când îl știam, așa că nu mi-a fost greu să îl reperez la coada groasă când am ieșit din bloc cu Patrocle și însoțiți de mame. Era undeva în a doua jumătate, departe de ușa cu lacăt unde avea să se vândă untul. L-am înlocuit, părinții au plecat la serviciu și am rămas cu Patrocle așteptând camionul de unt și ascultându-l pe Popa ce debitează acolo, la vârf, printre primii. Explica că în uzină, la schimbul trei, el e cel mai bun la șaizeci și șase. E campion.

***

Acum nu multă vreme, eram în trafic și cu coada ochiului l-am reperat din nou pe taică-meu, cu părul alb, în parcarea unui supermarket. Era șapte dimineaţa, soarele de abia răsărise și în fața magazinului mai erau și alți oameni. Se forma o coadă.

- Ce faci, tată?

- Păi am venit să fac cumpărăturile...

- Așa de dimineaţă? Păi la cât ai plecat din casă? La șase? La cât te-ai trezit? Dar ce vrei, să cumperi? E vreo ofertă?

- Păi de obicei azi sunt oferte. Dar mi-a furat iară bețivul de Ovidiu pliantul din cutia de scrisori. Nu știu ce bagă azi să vedem, dacă prindem. Uite-l pe Ovidiu, e la ușă!

- Văd că deschide doar peste o jumătate de oră! Stai așa în picioare?!

- Azi, nu mă dor!

- Și ce bagă de obicei la ofertă de merită să vii cu noaptea în cap?

- Napolitane cu cacao...

- Păi tu ai voie napolitane!? La diabetul tău?

- Vă mai dăm vouă, mai ținem și noi, să avem în casă!

- Ooo, să trăiți domnul Răzvan! Ce mai faceți?

Am întors capul să văd cine mă saluta.

În fața magazinului mai erau câțiva vecini ai copilăriei mele, de parcă rămăseserăm toți blocați de-a lungul timpului de aproape patruzeci de ani la coada aia din comunism pentru câteva pachete de unt. Razele soarelui apăreau în parcare una câte una și dădeau la o parte cu tupeu umbra rece în care un grup de oameni părea prins în reminiscenţele raționalizării alimentelor. Apoi s-au deschis uşile magazinului.

***

- Facem așa, mi-a șușotit Patrocle.

- O să ne-o luăm pe coajă, dar Patrocle nu mă mai auzea și plecase deja din coada lată acum ca Oltul. Era îndată după-masă, stătuserăm peste patru ore la coadă și camionul mult așteptat venise, descărcase câteva cutii și plecase, agale, spre un alt circ al foamei. Era clar, nu prindeam nimic, băgase prea puțin unt.

- Nenea Popa! Nenea Popa!, s-a apropiat Patrocle de el. Mi-a zis mama să vă spun să veniți la alimentara nouă de la piață. O să bage banane la deschidere! Ea stă acolo. Acum am venit, am fugit până aici.

Popa, aflat printre primii, dar la marginea rândului, s-a uitat la Patrocle sceptic.

- Hmm, banane vara?! Dar maică-ta, Vera, nu e la muncă?

- Nuuu, nene Popa! Ea stă de dimineaţă la coadă! E nebunie! Mergem și noi de îndată ce luăm unt de aici. Dar noi nu mai prindem unt... doar dacă... sunt cu Răzvan.

- Taci, mă! Vorbește mai încet i-a zis Popa lui Patrocle și l-a tras sub pieptul lui.

- Cheamă-l pe Răzvan în față, luăm unt și voi mă băgați la banane!

- Daaa, a spus, Patrocle în timp ce se gudura ca o pisică.

- Copiii ăștia doi sunt cu mine, a strigat Popa în timp ce ne băga în față. Murmurul cozii îl aud și acum, ca pe un motor la ralanti. Îmi pare rău.

***

Nu era mai nimic la ofertă. Tot niște napolitane cu cacao și câteva borcane de dulceață de vișine care ar fi mers perfect cu singurul pachet de unt pe care l-am prins demult și care a meritat corul de bodogăneli ale lui Popa când a aflat că bananele sunt în Africa și nicidecum în noua alimentară construită pentru muncitorii uzinei de tractoare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Incredibil! Bine că nu fac coadă la eugenii. Ce vrea România asta așa de tristă, un împreună pe care nu-l mai regăsește decât diminețile, la cozi în fața magazinelor?
    • Like 1
  • Foarte, foarte frumos. Mai scrieti.
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult