„Se temea de moarte”. Ultima mea amintire despre Ion Irimescu

Foto: wikimedia/Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Fălticeni, Suceava

Era în august 2005. Împreună cu niște prieteni din Franța am vizitat Muzeul Ion Irimescu. Unul dintre prieteni era restaurator de artă și era extrem de fascinat de tot ceea ce vedea. Eu le eram ghid. Le vorbeam de temele predilecte ale maestrului: muzica, mitologia, maternitatea, inocența, zborul. Ne-am oprit în fața lucrării „La Steaua” și le-am vorbit mai mult despre Mihai Eminescu și poezia care a inspirat lucrarea, iar prietena mea, Martine, traducea în franceză ceea ce spuneam eu.

Am rătăcit mult prin sălile fastuoase, fascinați de Icari, lire, Lede și Orfei... Apoi am mers în clădirea alăturată, unde era o expoziție de grafică. Didier - așa îl chema pe restauratorul de artă din Franța - punea multe întrebări. S-au adunat în jurul nostru doi-trei tineri și ne dădeau lămuriri ce apoi erau traduse. La un moment dat, tinerii ne-au arătat un album și au spus: ultimele desene ale Maestrului...

Dădeam filă după filă și amorțeam de frică. Izvora din album rece, crudă, palpabilă și ne cuprindea ca un nor. Fiecare lucrare era cu tuș negru. Linii dure. Corpuri dezmembrate. Dispăruse toată muzica din lucrările pe care le-am văzut în muzeu. Dispăruse și din sufletul nostru. Priveam lucrări din care țipa Guernica lui Picasso, dar nu pentru un oraș, ci pentru un om. Era ceva și din Francisco de Goya - unul dintre pictorii mei preferați - în liniile acelea dure ca o tăietură de cuțit și negre ca smoala. Dacă îmi amintesc bine, chiar erau în ele obiecte care taie...

- Se teme de moarte. Nu crede în veșnicie, deși în lucrările lui se odihnește nemurirea. E conștient că moartea e foarte aproape și a pus pe hârtie cum se simte un suflet în apropierea ei, am șoptit privind lucrările și prietena mea a tradus pentru întregul grup.

- De unde știți!? m-a întrebat uimit un tânăr dintre cei ce ne dăduseră albumul să îl privim.

- Din lucrări...

- Așa este. Îi este foarte frică, a șoptit el.

A venit cineva și a spus că maestrul s-a trezit.

- Locuiește aici?! am întrebat.

- Da. S-a retras la Fălticeni pentru ultimele zile. Noi avem grijă de el.

Didier a aflat din traducerea Martinei că artistul este acolo. A privit cu ochi, implorând spre tânărul ce ne însoțea și acesta a înțeles că își dorește să îl vadă pe maestru. S-a dus câteva clipe și apoi ne-a chemat.

Am intrat în camera unde maestrul stătea pe un fotoliu mare, așternut cu o pătură groasă, de lână, cu marginile atârnând până pe podea. Erau și copiii mei cu mine. Și în grupul de francezi erau câțiva copii. Toți au amuțit.

Am salutat așa cum salută copiii la grădiniță și apoi ne-am sfiit ca într-un templu. Artistul ne-a răspuns zâmbind cald și a întins mâna spre noi.

Timpul mi se părea încremenit. Oare de ce în preajma marilor artiști mi se pare că timpul e suspendat!?

Am spus că sunt prietenii mei din Franța, că și-au dorit să îl vadă pe artistul ce a făcut lucrările din muzeu și că Didier e restaurator de artă.

Maestrul Irimescu l-a privit lung și l-a învăluit în căldura ce îi țâșnea din ochi.

- Câtă muncă! Ce titan! a exclamat Didier în franceză.

Maestrul s-a mulțumit să încline un pic capul, cu un zâmbet parcă rușinat pe chip. Apoi și-a plecat capul spre umăr. Ațipise.

Am ieșit unul câte unul din cameră.

Tot drumul spre casă nu am scos niciun cuvânt. Aveam într-o parte a inimii lire, Orfei, Icari, zbor și în alta lucrările morții făcute cu tuș negru și se luau la bătaie unele cu altele în inima mea, căci nu păreau făcute de mâinile aceluiași artist și inspirate de aceleași muze. În primele era transcendentul, veșnicia, nemurirea, omul în căutarea divinului din el, dar și a Creatorului a tot. În celelalte era omul singur. Singur în univers, singur pe pământ, singur în fața morții. Și țipa mut!

M-am gândit mult la acele lucrări. M-au bântuit. Pe 28 octombrie 2005 - deci la două luni - am aflat că artistul s-a stins. A devenit numai zbor, numai lire, numai Orfei și Icari.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp