Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Străzi deschise” după starea de urgență. ARCEN propune extinderea Grădinilor Icoanei și Ioanid, prin pietonalizarea în weekend a străzilor din apropiere

Casă frumoasă în centru

Foto: Alberto Groșescu

După 15 mai o să putem ieși din casă, însă distanțarea fizică impusă de coronavirus ne obligă la un alt fel de interacțiune care va schimba cu totul modul în care făceam lucrurile până acum.

Deschiderea parcurilor este o provocare mare. Nevoia unei plimbări, nevoia de a ieși cu copilul, de a face exerciții, de a plimba câinele o să umple parcurile, probabil mult mai mult decât s-a întâmplat week-end-ul trecut în Sectorul 2.

Respectarea noilor reguli de conviețuire urbană stabilite pentru protejarea sănătății publice cere mai mult spațiu public în interiorul orașelor.

În ultimele săptămâni am cercetat inițiativele de adaptare la măsurile impuse de COVID-19 pe care alte orașe le-au luat. E uimitoare capacitatea rapidă de reacție a unor metropole precum New York, Paris, Milano, Berlin, Vancouver, Sydney, Mexico City sau Bogota. Evident că dacă stăm să ne gândim și să analizăm, sunt măsuri care au fost luate în contextul specificului acestor orașe și raportat la nivelul de civilizație al fiecăruia. Oricât de dornici am fi, o parte din modele nu pot fi preluate pur și simplu în București, pentru că nu toate orașele sunt la fel. Ceea ce nu s-a făcut zeci de ani aici, nu poate fi construit peste noapte și mai ales, bucureștenii pun mai presus de orice, confortul și obișnuința.

Un exemplu seducător, este al Oakland-ului, care a propus pe 11 aprilie transformarea a câteva străzi care însumează 4,5 mile, în străzi destinate pietonilor, bicicliștilor, activităților fizice individuale, sau persoanelor în scaun cu rotile. Cinci săptămâni mai târziu, pe baza propunerilor venite din comunitate, 20 de mile de străzi au fost închise traficului și deschise locuitorilor, ca o soluție a nevoilor de distanțare fizică impuse de coronavirus.

În prezent, Bucureștiul are doar 3mp de parcuri și grădini publice pentru fiecare locuitor, fără să ia în calcul rezidenții neoficiali, adică mai puțin de jumătate din norma europeană. Crearea condițiilor de recreere în spații deschise, prin păstrarea distanțării fizice, este fundamentală pentru sănătatea fizică și psihică a locuitorilor orașului. E nevoie să regândim rapid viața orașului iar această criză poate deveni o oportunitate pentru a reinventa orașul.

ARCEN vine cu o propunere de lărgire a spațiilor de recreere din capitală, prin pietonalizarea străzilor din apropierea parcurilor și a grădinilor publice pe durata weekend-urilor, sub forma proiectului-pilot „Străzi deschise”.

Proiectul-pilot vizează extinderea Grădinilor Icoanei și Ioanid, începând cu data de 6 iunie 2020, prin pietonalizarea străzilor din proximitate, urmărind să experimenteze lărgirea integrată a spațiilor de recreere în contextul crizei generate de coronavirus și al nevoilor create de ieșirea treptată din izolare și de încetarea stării de urgență. „Străzi deschise” este un punct de pornire pentru abordarea integrată a extinderii tuturor spațiilor de recreere din oraș în noul context impus de pandemia COVID-19.

Într-o primă etapă propunem extinderea spațiului celor două grădini publice, Icoanei și Ioanid, care însumează doar 20.000mp. Prin devierea fluxului de circulație a cinci străzi din proximitate și pietonalizarea parțială sau totală a altor șaisprezece, spațiul de recreere se triplează, ajungând la un total de 60.000mp pentru locuitorii Bucureștiului care au nevoie de activitate fizică individuală și contact social.

Faza pilot a proiectului „Străzi deschise” propune pietonalizarea parțială sau integrală în week-end a străzilor: Icoanei, Dimitrie Orbescu, Dumbrava Roșie, Aurel Vlaicu, Corneliu Botez, Schitul Darvari, Pictor Arthur Verona, Pitar Moș, Eremia Grigorescu, Alexandru Donici, Ion Luca Caragiale, A.D. Xenopol, Polonă, Cristofor Columb, Intrarea Ion Voicu și Piața Spaniei.

 Pietonalizarea străzilor se va face prin intermediul conurilor de trafic pentru a permite accesul rezidenților și vehiculelor aparținând serviciilor de urgență. Închiderea străzilor va permite staționarea și parcarea autoturismelor rezidenților, dar va impune reducerea vitezei de deplasare la 20 km / oră pe segmentele pietonalizate, în zilele de vineri ora 18.30 până duminică la ora 21.00, pe durata măsurilor de distanțare fizică.

ARCEN a înaintat propunerea „Străzi deschise” Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 1 și Primăriei Sectorului 2, cu scopul de a iniția o colaborare pentru punerea proiectului în practică. În paralel, vom iniția dialoguri cu grupuri civice, ONG-uri și specialiști pentru perfecționarea și replicarea modelului la scara întregului oraș.

Pentru mai multe detalii: https://www.arcen.info/strazi-deschise-in-district-40/.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

Nicusor Dan in biserica / sursa foto: Inquam Photos

Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult