„Sunt niște putori”

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Sunt niște putori. Refuză să muncească, preferând să trăiască din ajutoarele sociale de la stat. Angajatorii nu mai găsesc forță de muncă din cauza acestor leneși pe care statul continuă să îi încurajeze, plătindu-le ajutoare din taxele celor ce muncesc. Asta face să fim o țară de asistați. 

Aceștia își cheltuie toți banii pe țigări și pe băutură, iar singurul lucru pe care știu să îl facă e să bea de dimineață până seara la crâșma satului. Mulți dintre ei sunt niște profitori, încasând ajutoare sociale în timp ce se plimbă în limuzine. Prin urmare, singura soluție rezonabilă este eliminarea totală a venitului minim garantat sau introducerea unor măsuri mult mai restrictive în acordarea sa, care să ne garanteze că persoanele apte de muncă nu trândăvesc pe banii celor ce muncesc.

Cât adevăr se ascunde în spatele acestei imagini, intens vehiculate de o parte a presei și a politicienilor? Să luăm pe rând o parte din informațiile vehiculate și să le supunem, așadar, testului empiric. Fără patimă, fără ideologie, la rece și pe cifre. 

Suntem o țară de asistați social

Nici asta nu e adevărat. În primul rând, pensionarii și șomerii nu sunt asistați sociali – ei primesc niște bani pentru care au contribuit și sunt beneficiari ai unor scheme de protecție socială, nu de asistență socială! Beneficiari de asistență socială sunt cei ce primesc ajutoare sociale, cum e venitul minim garantat (VMG), indemnizația pentru creșterea copilului, pentru persoane cu handicap, indemnizația de hrană pentru persoane cu HIV-SIDA, alocația de stat pentru copii.

În aprilie 2017, România avea 243.006 de beneficiari de VMG, adică 1,6% din totalul populației apte de muncă (16-64 de ani). Aici e pur și simplu no comment, afirmația cu România țară de asistați sociali pică.

Mai departe, pentru că se tot spune că banii dați pe ajutoare sociale ar putea fi investiți rentabil, de exemplu în autostrăzi, să ne uităm un pic la cheltuieli. România cheltuie doar 0,2% din PIB pentru combaterea excluziunii sociale (dintre care mare parte din cheltuieli sunt pentru plata VMG), față de 0,8% media în UE-28. Ca procent din total bugetar, asta înseamnă 0,4%, față de 1,8% media europeană. Mai concret și de dragul comparației, într-o lună de zile România cheltuie aproximativ 15 milioane de euro pentru plata VMG, ceva mai puțin decât costul unui kilometru din cei 54 de kilometri construiți ai autostrăzii Transilvania (23 de milioane de euro). 

Venitul minim prea mare

E mai rentabil să fii asistat decât angajat, se zice. Știți cât de mare e venitul minim? Am pus adesea întrebarea aceasta, dar cum răspunsul nu se prea cunoștea, de regulă îl ofeream eu: „141,5 de persoană”. „141 de euro?”, venea întrebarea de precizare. Nu. 141 de lei, lunar, pentru o persoană singură. Pentru o familie formată din două persoane, suma se ridică la 255 de lei, pentru una formată din trei persoane – la 357 lei. O familie din cinci persoane încasează 527 lei în total, iar pentru familiile care depășesc 5 persoane se acordă 36,5 lei în plus pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci, ceea ce înseamnă deja mai puțin de 100 de lei lunar pe cap de om. Pentru oricine care știe cât costă viața în România, chiar și la țară, este limpede că o persoană nu poate să supraviețuiască decent cu asemenea bani, darmite să huzurească, cum insinuează unii.

Bun, veți spune probabil că asistații social pot cumula mai multe ajutoare sociale și astfel pot să huzurească bine mersi. Ei bine, nu e așa. Să luăm exemplul unei gospodării formate din doi părinți care nu lucrează și un copil minor. Această familie beneficiază de o alocație lunară pentru creșterea copilului de 82 de lei. Venitul minim garantat, prevăzut de lege pentru o asemenea familie este de 255 de lei. Dar, contrar a ceea ce cred foarte mulți, familia respectivă nu va lua 255 de lei sub formă de venit minim garantat și încă 82 de lei alocație pentru copil. Nu, familia noastră va primi în plus față de cei 82 de lei care reprezintă alocația încă 173 de lei, astfel încât venitul total al familiei să nu depășească suma de 255 de lei prevăzută pentru o gospodărie din trei capete. Singurul ajutor în plus care se oferă beneficiarilor de VMG peste limita prevăzută de lege este ajutorul de încălzire, care se acordă doar pe perioada 1 noiembrie - 31 martie. Bineînțeles, încă nu a venit niciun politician care să spună că e imoral ca asistații social să primească ajutoare de încălzire pe deasupra VMG-ului, dar la cum evoluează lucrurile, nu ar fi de mirare să auzim că „putorile” merită să înghețe de frig iarna.

Asistații social nu vor să muncească

VMG-ul nu e acordat oricum, el este condiționat o dată de înscrierea în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pentru încadrare în muncă, cât și de participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții. Nu în ultimul rând, aplicantul trebuie să accepte prestarea lunară de acțiuni sau lucrări de interes local, la solicitarea primarului. Refuzul unui loc de muncă duce la suspendarea acordării beneficiilor. Iar dacă primarul nu îi convoacă, pur și simplu nu e vina beneficiarilor de VMG, ci a primarului.

Pentru comparație, studiile ne arată că, în România, reglementările prin care se condiționează acordarea VMG de căutarea unui loc de munca și participarea la măsuri active pe piața muncii sunt printre cele mai stricte din Europa. State ca Austria, Belgia, Franța, Spania etc au reglementări mult mai laxe. De exemplu, Olanda oferă exceptări periodice de la obligația de a căuta un job atunci când se consideră că nu există suficiente oportunități pe piața muncii pentru persoana în cauză. Faptul că reglementările legale nu sunt uneori aplicate corespunzător nu e nici vina așa numiților asistați social, așa cum nu e un motiv de eliminare a ajutoarelor sociale, ci doar o invitație la aplicarea legii. 

Dacă se întâmplă totuși ca beneficiarii de VMG să refuze uneori locuri de muncă și să prefere să trăiască cu o sumă infim mai mică, înseamnă că avem cu adevărat o problemă, dar ea nu ține de valoarea ajutorului social, ci de un cumul de factori, cum ar fi lipsa infrastructurii adecvate, lipsa unui transport public accesibil care să permită efectuarea zilnică a navetei, lipsa infrastructurii sociale. Să ne gândim la o familie formată din 2 părinți și doi copii. Familia respectivă încasează ajutoare sociale de 442 de lei pe lună. Presupunând că femeia își găsește un loc de muncă pe un salariu minim la o fabrică de textile din orășelul vecin, apar următoarele probleme: o parte din bani vor merge pe cheltuielile de transport, soțul va pierde asigurarea de sănătate, de care beneficiază în calitate de beneficiar al VMG, copiii vor rămâne fără îngrijire, în localitate nu există grădiniță sau dacă există, ea implică niște costuri care împreună cu costurile de transport fac ca banii cu care rămâne familia la finele lunii să fie suficient de puțini încât să nu facă rentabilă decizia acceptării locului de muncă. Lucrurile ar sta cu totul altfel dacă grădinițele publice ar fi cu adevărat gratuite, dacă ar exista transport public ieftin sau gratuit pentru salariații care fac naveta, dacă soțul nu ar pierde asigurarea de sănătate sau dacă salariul ar fi mai mare.

Deficitul de forță de muncă e cauzat de ajutoarele sociale

Așa cum am văzut, ajutorul social este mult prea mic pentru a reprezenta o concurență la salariu, fie el și un salariu minim. În România, în anul 2017 VMG pentru o persoană reprezintă 13% din salariul minim net. În 2012, ponderea VMG în salariul minim net era de 21% și deja eram la coada clasamentului european. Pentru comparație, în Austria ponderea ajutoarelor sociale pentru incluziune echivalente ale VMG în salariul minim era de 77%, în Belgia de 60%, în Slovacia de 50%, în Letonia de 52, chiar și la vecinii bulgari era de 34%. Prin urmare, existența instrumentului numit nu este o invitație la nemuncă din moment ce este atât de mic. Din contră, experiența statelor anterior enumerate, în care raportul dintre ajutoarele sociale și salariul minim e mult mai mare ne arată că putem crește liniștiți cuantumul banilor alocați sub formă de VMG fără ca asta să creeze pericolul unui deficit de forță de muncă.

Dincolo de asta, dacă problema deficitului de forță de muncă e reală, faptul că ea e cauzată de ajutoarele sociale e un mit. În iunie 2017, țara noastră înregistra, conform ANOFM, un deficit de 22.341 de locuri de muncă. Cele mai mult locuri vacante se găsesc în București (4143), în județul Prahova (2256) și Sibiu (1772). Totodată, în București avem numai 282 de asistați social (cel mai mic număr din țară), în Prahova – 5.506, iar în Sibiu 4.021, mult mai puțini decât în județe cum e Suceava, unde avem 8.065 la o populație aproape egală cu cea județului Prahova, sau Teleorman, unde avem 10.708 beneficiari, la o populație de două ori mai mică decât cea din Prahova și aproape egală cu cea a Sibiului. Pe scurt, nu există o legătură statistic verificabilă între cererea de forță de muncă și numărul de asistați social. Din contra, s-ar părea că e fix pe dos – pur și simplu acolo unde nu există locuri de muncă vacante, avem mulți asistați social, cum e cazul Bacăului, unde avem doar 79 de locuri vacante, cel mai mic număr pe țară, și 10.636 de beneficiari de VMG, printre cei mai mulți din țară.

În final, concluziile și le trage fiecare singur. În mod normal, percepțiile și prejudecățile se schimbă foarte greu, mai ales când sunt întreținute într-o veselie de media. Însă, una peste alta, atunci când mai auzim afirmații ca cele de la începutul acestui articol, e bine să știm despre ce e vorba în propoziție. Chiar dacă nu ne schimbăm opiniile, nuanța e cea care face diferența dintre un fanatic și un om rezonabil.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp