Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Ți-e frică?” m-a întrebat. „Un pic”, i-am răspuns. Cursă contracronometru printre războaie, istorie și vareniki cu cireșe

„Ți-e frică?” a întrebat Sponsorul.

„Un pic”, i-am răspuns.

Adevărul e că îmi cam era. Atât din cauza războiului - subiect inițial intens mediatizat în România, în Europa și în lume, dar apoi alunecat treptat în uitare, cu toate că încă nu s-a încheiat, fiind pe moment doar „înghețat” (aici, o utilă trecere în revistă) -, cât și din cauza stilului radical de șofat al lui Alecsei. În acea frumoasă noapte de toamnă, anexarea Crimeii de către Federația Rusă părea un eveniment îndepărtat în timp, deși abia trecuse un an și jumatate, iar conflictul în curs din Donețk și Luhansk dintre separatiștii sprijiniți de Rusia și forțele armate ucrainiene părea o tragedie îndepărtată în spațiu, deși nu era. În schimb, viteza cu care ne deplasam prin Kiev era amețitoare. 

Alecsei, sponsorul evenimentului la care urma să particip, demarase în trombă imediat ce mă recuperase din fața aeroportului Juliani, iar acum tăia curbele cu determinarea unui chirurg, fără să ridice piciorul de pe pedala de accelerație a Audi-ului său Q7 și fără să încetinească măcar la semafoare. „Nu am timp de pierdut”, a enunțat el simplu, după vorbă, după port.

Afacerist pasionat de istorie, colecționar și mecenat, Sponsorul era un om foarte ocupat. Îl ocupa, printre altele, visul unui muzeu de familie închinat istoriei Ucrainei. Numai că, oricât de lăudabil ar fi fost în sine, proiectul era unul foarte dificil. Pe de o parte, când asociezi termenii „colecționar” și „Kiev”, gândul îți zboară automat la Bohdan și Varvara Hanenko, a căror colecție - splendidă - de artă vest-europeană și asiatică, featuring Bellini, Bosch, Brueghel cel Tânăr, Rubens, Velázquez sau Reza Abbasi, a devenit în 1919 muzeu de stat. Pe de altă parte, istoria Ucrainei nu e lesne de prins în cadru muzeal, și aceasta deoarece nu e lesne de prins în niciun cadru. Despre un stat ucrainian de sine stătător se poate vorbi doar pentru perioada 1918-1920 și din 1991 încoace. „Renașterea” națională ucraineană care a dus la apariția națiunii ucrainene moderne debutează la scurtă vreme după încheierea epopeii napoleoniene. 

Ilia E. Repin, Cazacii zaporojeni îi scriu sultanului turcesc. Muzeul Rus, Sankt Peterburg.

Tot în secolul al XIX-lea apare și ceea ce Serhii Plokhy numește „mitul cazac”, un mit „fondator” care rescrie istoria cazacilor războinici de la cataractele Niprului și a Hetmanatului zaporojean de secol XVII-XVIII în cheia luptei de eliberare „național-ucrainene” de sub jugul polonez, otoman și moscovit. Or, instrumentalizarea constantă a istoriei, atât de către ruși și sovietici, cât și de către ucrainienii înșiși naște complicații, care nu întotdeauna se mulțumesc să rămână ideologice. Vezi cazul Donbas, unde, după ce și-au incrucișat miturile, oamenii și-au încrucișat kalașnikoavele.

Știați că cel mai prosper scriitor ucrainean este Viktor Ianukovici? În declaratiile de avere depuse în 2011 si 2012, fostul președinte a pretins că a încasat câte două milioane de euro ca drepturi de autor... 

Fost-au cazacii tâlhari sau proto-democrați? Vasali sau oameni liberi? Ucraineni, ruși sau altceva? Grele întrebări. În plus, lor li se adaugă problemele de natură religioasă. Când spui Kiev, te gandești automat la halucinanta Lavră a Peșterilor, cu ale sale zeci de moaște de sfinți și de celule de zăvorâți, care în 1684 l-a impresionat și energizat atât de mult pe mitropolitul Dositei al Moldovei, încât l-a făcut se le-o ia înainte cailor de la trăsură. (Pe mine, iertată să-mi fie vorba proastă, vizita la Lavra m-a convins că există forme de manifestare a credinței total incompatibile cu felul meu de a manifesta, dar aceasta este o altă poveste...) Când spui Kiev, te gândești în egală măsură la Petru Movilă, fiul de domn moldovean nenorocos în război, dar norocos în teologie devenit mitropolit pravoslavnic al Kievului, Haliciului și „întregii Rusii”. Te gândești, în fine, la Colegiul ortodox fondat în 1632 de același Petru Movilă. Numai că în 1596 o parte a creștinilor de rit răsăritean din „Rutenia” de atunci au acceptat să se unească cu Roma și să recunoască primatul papal, Movilă a aparținut simultan mai multor lumi, nu doar lumii ortodoxe, iar unele voci de epocă nu au ezitat să-i reproșeze Colegiului, devenit repede Academie de prestigiu, importanța acordată modelelor și înțelepciunii „latine”. Cum să conciliezi identitar un asemenea fractal?

„Revoluția portocalie” din 2003-3004 și „revoluția demnității” din 2014 au oferit câteva răspunsuri. Au spus un „Nu” hotărât corupției - apropo, știați că cel mai prosper scriitor ucrainean este Viktor Ianukovici? În declaratiile de avere depuse în 2011 si 2012, fostul președinte a pretins că a încasat câte două milioane de euro ca drepturi de autor... Au spus un „Da” ferm apropierii de UE și despărțirii de Rusia. Numai că aceste răspunsuri nu au fost și nu sunt unanim acceptate. O parte însemnată a societății ucrainene ezită între Est și Vest, între rusă și ucraineană. Dami i gospoda sau Panie i panowe? Nostalgie pentru Uniunea Sovietică, pentru un Imperiu și pentru un ideal egalitar care să facă viața mai suportabilă, naționalism, fie el și extremist, mentalitate de clan? Mit sau istorie? Oameni precum Alecsei pot lăsa uneori impresia că alegerea e simplă. Nu e decât o impresie.

Am plecat din Kiev cu amintiri plăcute. Borș de sfeclă roșie. Vareniki cu cireșe. Tiroliană pestre Nipru. Vareniki cu cireșe. „Muzeul unei străzi” de pe Andriivskii uzviz. Vareniki cu cireșe. Yulia sporovăind cu Charbel în araba clasică, în bazar, pe marginea unei cămași „populare” pe care Charbel, fin necunoscător de ucraineană, dorea musai să și-o cumpere. Vareniki cu cireșe. Mănăstirea Sfântului Kiril. Vareniki cu cireșe. Studiile în tren despre sexul ucrainean ale Oksanei Zabușko (traduse la noi de Ovidiu Hanceriuc, în 2008, pentru Editura Art). Vareniki cu cireșe. DahaBraha.

 Am plecat însă și cu ceva tristețe în suflet. E mai ușor și mai ieftin să ajungi la Kiev din Dortmund decât din București. Prejudecățile abundă, și de o parte, și de cealaltă. Ne cunoaștem puțin vecinii, la fel și ei pe noi, deși avem o istorie comună, deși români trăiesc acolo și ucraineni trăiesc aici, deși Mircea Lucescu a antrenat ani buni de zile „Minerul” din Donețk.

Mi-am amintit de toate, și de cele bune, și de cele mai puțin bune, când mi-a cazut în mână, din pură întâmplare, frumoasa carte despre Ucraina a jurnalistului polonez Piotr Pogorzelski. Corespondent la Kiev al Radio Polonia, Pogorzelski s-a încumetat abia în 2014 să-și împărtășească experiența într-un volum intitulat Borș ucrainean. De la statul sovietic la revoluția demnității. Tradusă la noi anul trecut de Cristina-Daniela Godun pentru Meteor Publishing, cartea a trecut relativ neobservată. Ea merită însă parcursă, deși se oprește înainte să înceapă războiul, pentru ca arată cât de diversă, de complexă și de neașteptată se poate dovedi vecinătatea.

Trăim vremuri interesante. Poate chiar prea interesante. Vremuri în care nu-ți prea arde de vizite prin vecini. Din fericire, există cărți care compensează un pic pierderea. Iar pe net se gasesc ușor rețete de vareniki cu cireșe.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • excelent! multumesc.
    • Like 1
  • A propos de Lucescu si fotbal, la Donetsk: acum cativa ani fiind in Bucuresti antrenorul Lucescu a avut un accident de masina si a fost internat la Urgenta cu ceva vatamari, nu stiu cat de grav. Patronul de la Donetsk s-a suit in avionul particular si a venit la Bucuresti sa vada cum se simte Lucescu, cum este ingrijit si ce poate face el ca un om in acesta imprejurare, eventual sa-l transfere la un alt spital, poate in Ukraina. Patronul a fost foarte deschis cu presa si a explicat ca este ingrijorat pt antrenor si doreste sa faca orice este necesar in aceasta imprejurare nefricita. Nu a fost nevoie de nimic. A mai revenit inca odata parca peste o saptamana. Iata deci cam ce oameni de calitate sunt in Ukraina.
    • Like 2


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult