(Foto: Facebook/Gabriela Firea)
„Bine ați venit în Capitală în anul Centenar” rostea patetic și definitiv Firea în timpul cuvântărilor de la mitingul statului - partid din 9 iunie. La microfonul astfel încălzit, nu peste mult timp, o altă voce feminină, Viorica Vasilica Dăncilă, clama că: „România are nevoie de unitate, nu are nevoie de ură și dezbinare”. Dintr-un alt staul pesedist, cu câteva zile în urmă, fostul baci rămas fără turmă V. Ponta afirma înțelept și suveran, referindu-se la mitingul lui Dragnea, că „soluția pentru România nu este conflictul, ura și dezbinarea, ci unirea și construcția”.
Se impune să facem o mică recapitulare sau un mic exercițiu de memorie privind recitativul Unirii din gurile de foc pesedisto-feseniste. În anul 1990, Ion Iliescu cerea unitatea poporului într-o unanimitate a votului, iar la mineriada din 13 - 15 iunie pronunța apăsat, clătinând din cap a înțelepciune de „comunist de omenie”, câteva cuvinte de mulțumire adresate trupelor „minerale”, și anume, „vă mulțumesc pentru solidaritatea muncitorească de care ați dat dovadă” în represaliile împotriva populației civile. Este evident faptul că semnificația acestor cuvinte trimite indirect spre sintagma „strâns uniți în jurul partidului și a secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu”.
Nepotul lui Ion Iliescu, Victor Ponta, își construia mesajul electoral din toamna anului 2014 pe următoarele lozinci: „România unită!”, „Unire și schimbare”, „Președintele care unește”. O înșiruire spumoasă și banală de cuvinte care au golit de conținut noțiunile de unire și de unitate. De câtva timp, un lider intelectual pesedist, Vasile Dâncu, căina situația societății românești că este divizată, că nu există solidaritate, că nu există unitate. Toate aceste îndemnuri spre unitate se derulează pe un fundal anonim și multiplu de voci de babe comuniste care recită în cor faptul că oamenii politici, în parlament, la televizor, în spațiul public se ceartă: „toată ziua se ceartă, nu există liniște și unitate”. Prin urmare, spun ele, este prea mult zgomot fiindcă politicienii nu sunt uniți. Aceste babe comuniste și securiștii trecuți în rezervă întrețin în mod voit o imagine diabolică a vieții democratice marcată de polemică, dispută, de zgomotele specifice însă regimului democratic și pluripartinic. Sunt de preferat, în orice împrejurare, zgomotul și furia, polemicile, certurile și stridențele din democrație liniștii și tăcerii înfricoșate din anii tiraniei comuniste.
Există însă, în spatele acestei retorici deșănțate despre unitate, înscrisă o viclenie fără egal promovată de urmașii ideologiei comuniste. Ei doresc să fim uniți în acordul mut, anonim, imens față de partidul - stat sau, mai exact, față de statul de partid. Ei doresc ca noi să fim uniți în „tăcere” și „supunere” pentru ca ei să guverneze pentru „liniștea noastră” să nu-i deranjăm adică, să nu fim în opoziție cu ei, să fim uniți cu puterea politică dintr-o democrație „originală”, putere care guvernează țara. Această putere să survoleze deasupra noastră ca un arheopteryx monstruos și înfricoșător. Cei de azi, după cum rostuiește cuvintele doamna Dăncilă, trebuie să accepte liniștea unității, dar mai ales a supunerii. Adversarii politici ai teleormănenilor, afirmă dna Vasilica Dăncilă, „au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, dar împreună am câștigat”. Este năucitoare prin lipsa de sens această frază, și anume că cei împotriva pesediștilor, deși au făcut totul pentru pierderea alegerilor, totuși, împreună (cu adversarii n.n.) au câștigat. Este vorba de o capcană în care V. Dăncilă a căzut ortografic și ortoepic prin supralicitarea sensului noțiunii de unitate care a inundat discursul agramat al doamnei premier. Adică, adversari, dar împreună, uniți... în dezbinare au câștigat alegerile.
Așadar, unitatea și unirea supralicitate în discursul politic devin argumente retorice legitimatoare ale autoritarismului și puterii discreționare. Aceste teme ale unității și unirii sunt exagerate în anul Centenar când nu are nimeni voie să critice, sacralizând în același mod viclean și instrumentând partizan sărbătoarea de 100 de ani de la 1 Decembrie 1918. Este vorba, în fond, de o unitate care ne sugrumă și de un Centenar care deține o sacralitate enigmatică și care nu are nici o legătură cu patriotismul luminat. În acest an centenar sărbătoresc, parcă totul este secretizat, nu se cunosc proiectele, programele și scenariile aniversare, nu se cunosc sau nu sunt transparente marile decizii de taină pesedistă, de exemplu, mutarea ambasadei la Ierusalim, fondul suveran de investiții, viclenia ascunsă și nocturnă a reformării legilor justiției etc.
Iată de ce „vicleniile” unirii induc în mod seducător, dar periculos o falsă... unitate. Chiar dacă există o neistovită invitație la unitate în afirmații precum „măcar în anul centenar să fim uniți”, sau „nu suntem uniți nici măcar în anul cenetenarului”, în spatele acestor cuvinte se află secrețiile patogene din ce în ce mai înspăimântătoare ale actualei puteri mitingiste ce transmit disperarea de a se extrage discret pe poarta pușcăriei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prietenii ştiu de ce