Cifrele nu bat. Cine și ce umflă? foto: Profimedia

România asistă, în sfârșit, la prima reformă cu adevărat curajoasă din ultimii ani. Vorbim despre o intervenție majoră în sistemul de pensii speciale, începută cu magistrații. Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat măsuri fără precedent: creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, alinierea cuantumului pensiilor la principiul contributivității și limitarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net. Foto: Profimedia

Când citești că Uniunea Europeană, acest uriaș economic, acceptă un tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor către SUA și promite cumpărături de energie și echipamente americane de sute de miliarde, nu poți să nu te întrebi în ce realitate trăim. Când media tarifelor noastre era de vreo 5% și acum ajungem la 15%, iar industrii precum cea auto – cu mii de joburi în lanțurile de aprovizionare românești – sunt taxate, se simte ca un pas înapoi. foto: Profimedia

„Această finală vine după un an mai relaxat, mă bucur mai mult pentru această medalie decât pentru cea olimpică”

„Timpul e o măsură a muncii doar când munca are sens. Când n-are, poți s-o cronometrezi cât vrei. Tot degeaba.” — discuție cu un fost coleg dintr-o corporație, într-o seară de iulie. A fost odată ca niciodată o țară în care productivitatea nu se mai vedea cu ochiul liber. Așa că un ministru a propus o soluție: să completeze toți bugetarii un raport zilnic al activității lor, oră cu oră. Nu ca să-i streseze, ci ca să-i evalueze „obiectiv”. Un timesheet. Ca în corporații. Foto: Profimedia

Unele seri sunt, pur și simplu, magice. Și nu se uită niciodată. Pentru că activează acele părți din tine care te fac să rezonezi în același ritm cu sunetul magic al unei viori care te poartă departe, prin rapsodiile lui George Enescu. Asta au trăit la castelul transilvănean Bethlen-Haller oameni care și-au dorit să aibă parte nu doar de un concert, oricât de spectaculos ar fi putut fi acela, ci și de experiență și de un sentiment care durează. Sub cerul senin al Transilvaniei, între zidurile încărcate de istorie ale castelului Bethlen-Haller, muzica a căpătat altă dimensiune.

Filmat cu un iPhone 15, în cadre fixe, tăcute și uneori prea lungi pentru ritmul nostru de oameni crescuți pe fast forward și TikTok, Kontinental ’25 nu te ține de mână. Nu te ghidează, nu te plânge. foto: captură KONTINENTAL '25 by Radu Jude | Trailer | Berlinale 2025

Jean Valjean a furat o pâine. Era flămând, disperat, și sistemul nu i-a lăsat altă opțiune. Pentru el, legea n-a avut nici milă, nici nuanță. A plătit cu ani de ocnă. A fost stigmatizat, urmărit, suspectat toată viața. Și asta doar pentru că a ales să nu moară de foame.

De la „bă, ești idealist” la „ești prost de-a dreptul” și chiar la „lasă că are el combinațiile lui ascunse și nu știi tu ce profit sau beneficii învârte”, Vlad Ilicevici le-a auzit pe toate. Săptămânal, în douăzeci de ani, de când organizează proiecte în cinematografie și muzică.

„Am venit anul ăsta la Electric pentru două lucruri: pentru muzică și ca să mă testez gratis”, spune Alexandru, unul dintre sutele de tineri care au trecut în zilele de Electric Castle pe la cortul MedLife România.