Pe chestiunea cu primarul Timișoarei nu am fost întrebat, dar o spun: CCR nu are voie să zică faptul că o lege poate întrerupe un mandat în curs al unui primar, cât timp acea lege introduce o condiție în plus care nu exista la data validării primarului. foto: Inquam Photos / George Călin

Căutarea sensului ne obligă să fim mereu în urmărirea cuvintelor și a emoțiilor, un proces care ne distinge de alte entități non-umane și prin care ne găsim orientarea într-o lume complexă, țesută din simboluri și limbaj. foto: Profimedia

Duminică seara s-au încheiat Campionatele Europene de Nataţie, competiţie la care, din nou, a strălucit minunatul nostru David Popovici. Vreme de o săptămână am fost aici, la Paris, la aproape toate probele, oferindu-mi astfel şi o binemeritată vacanţă. Despre David ce se mai poate spune? A evoluat în nota lui obişnuită, adică aceea a excelenţei, în ambele probe în care a concurat.

Weekendul trecut, un australian i-a cerut agentului său OpenClaw să-i facă o rezervare pe site-ul sălii de sport din orașul lui. Când agentul n-a găsit un loc liber în acea zi, a spart baza de date a sălii și a șters programarea altui client, pentru a-i face una nouă proprietarului său.

O ambulanță – simbolul universal al ajutorului – devine ținta unei mulțimi convinse că apără copiii de un pericol imaginar, arătându-ne doar o mică parte din ce poate face o societate vulnerabilă la dezinformare și panică care are o lipsă majoră de încredere în instituții.

Ei bine, asta se întȃmpla acum cca un sfert de secol. Între timp cei doi copii au crescut şi acum mă depăşesc în înălţime, dar tot ne face plăcere să ne salutăm.

La 40 de ani, mi-am luat o brățară cu vorbele: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."

Și gata, acum știți. Suntem albi de cel mult 10.000 de ani, de când fermierii anatolieni s-au mutat în Europa cu porcii, cu vacile și cu grâul lor. Sau hai să spunem de 6.000 de ani, de când fermierii au ocupat întreaga Europă.

Acum câteva săptămâni, eram la Madrid și vizitam un mare spațiu reconvertit. Spațiul era spectaculos, un fost abator transformat în spațiu cultural, dar surpriza nu a fost clădirea. Surpriza a fost să descopăr că una dintre camere, în care fusese amenajat un extraordinar adăpost climatic, era plină.

Sunt puține locuri în care poți vedea un om îmbrăcat complet în negru dansând lângă altul acoperit de sclipici, în timp ce cineva plânge în fața scenei, doi necunoscuți se îmbrățișează, iar câțiva metri mai încolo cineva s-a așezat pur și simplu pe jos, în mijlocul mulțimii.