20 de motive și o concluzie simplă: „Tudorele, nu te cred”

În engleza americană, expresia „Snake Oil Salesman” (ro: vânzător de ulei de șarpe sau, cum s-ar spune pe la noi, vânzător de piei de cloșcă) îl descrie pe prototipicul șarlatan care mergea din localitate în localitate și vindea credulilor așa zise elixiruri miraculoase - „ulei de șarpe” - care ar fi vindecat multe afecțiuni. Cam orice: de la dureri de dinți și indigestie, până la impotență.

Atât bunul simț, cât și o minimă dezvoltare a gândirii critice au dotat oamenii cu o regulă simplă de gândire: ceva nu poate fi (foarte) bun la foarte multe lucruri. Dacă ceva rezolvă foarte bine o problemă, atunci e greu de crezut că e foarte bun în a rezolva multe alte probleme.

Aceeași regulă simplă de gândire poate fi aplicată, invers, și la vicii, nu doar la beneficii. Este greu de crezut că ceva (sau cineva) e foarte rău la foarte multe lucruri.

Ministrul Toader a supus reprezentanții mass-media și publicul la „moarte prin limbă de lemn” - versiunea românească a englezescului „death by power point”. Timp de 80 de minute (ceva mai puțin decât durează un meci de fotbal), ministrul Toader a înșiruit 20 de motive pentru care propune revocarea procurorului șef al DNA.

Nu voi intra în conținutul celor 20 de motive (numite de unii jurnaliști „capete de acuzare”), pentru că alți comentatori au făcut-o foarte bine deja. Eu îmi pun întrebarea de ce a fost nevoie de 20 de motive pentru a lua o decizie?

Primul semn de suspiciune că pledoaria ministrului Toader a fost un exercițiu de a vinde „ulei de șarpe” este numărul de motive invocate. De ce fix 20? De ce nu 17 sau 21? De ce a trebuit să fie un număr rotund?

Al doilea semn de suspiciune că demersul comunicațional de „moarte prin limbă de lemn” a fost doar o șarada mediatică vine de la numărul mare (nu doar rotund) de motive invocate.

Teoria deciziei ne spune că, pentru ca un om să ajungă la o concluzie rațională, sunt necesare doar câteva motive serioase. Atunci când există 1-3 argumente raționale solide, un om poate lua o decizie fără prea mare efort. 

La rândul său, psihologia deciziei ne spune că oamenii iau decizii, raționale sau nu, pe baza unui număr mic de motive (cauze) și că, după ce decizia a fost luată conștient sau nu, omul găsește/ inventează multe motive care să îi susțină decizia deja luată. În trainingurile mele în psihologia deciziei, ilustrez acest fenomen prin exemplul unui domn care a cumpărat o tigaie scumpă pentru că i-a plăcut cum „se simte în mână tigaia” și care, în drum spre casă, găsește vreo 10 explicații pe care să i le dea soției pentru că a cheltuit mulți bani pentru cea de-a 7-a tigaie din gospodărie.

Judecând doar după numărul mare de motive invocate de către ministrul justiției, pot spune „Tudorele, nu te cred!” Dacă ministrul Toader ar fi venit cu 1-3 argumente ar fi fost mult mai credibil că a luat o decizie bazată pe motive solide.

Poate că unor naivi care ar cumpăra „ulei de șarpe” numărul mare de argumente le dă impresia că decizia este bine fundamentată. Dar, pentru mine, simplul fapt că a invocat (fix) 20 de argumente este un indiciu că decizia de propunere a revocării procurorului șef DNA fusese luată de ceva vreme și nu din cauza unor greșeli indubitabile, iar „motivele" prezentate public nu sunt altceva decât fabricații (fie pentru sine, fie pentru alții) care să dea o aură de fundamentare rațională. 

„Uleiul de șarpe” vândut de Tudorel Toader va alimenta discursul altor vânzători de elixiruri miraculoase. De fapt, acesta a fost unul din scopurile exercițiului de „chinuire prin limba de lemn"-să „inund” deja proverbialul „spațiu public” cu „argumente” invocate de „însuși Ministrul Justiției”.

Un alt scop este „punerea în gardă” a CSM-ului în vederea unui viitor șah la președintele Iohannis. Dar despre asta vom vorbi într-un episod următor 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp