Foto: „Mi-e dor de tine”, instalație luminoasă din centrul Londrei, în dialog cu a doua instalație luminoasă, amplasată la Cluj: „Și mie”
Am dulapurile și bibliotecile pline de lucruri și cărți primite de la prieteni care s-au mutat din țară. Au încărcat în tiruri cât mai multe, dar au renunțat la mai mult de jumătate din lucruri, de fapt. Nu merita costul transportului să ia cu ei cărțile preferate. Erau citite deja, și-au spus. Deși unele dintre ele aveau sublinieri, dedicații sau flori presate între pagini. Lucrurile copiilor au fost triate. Iernile lor sunt mai călduroase, au spus, renunțând la pufoaice și ghete bune de săniuș. Jucăriile roase de bebeluși, jocuri cu câte o piesă pierdută - dar găsită cu ocazia mutării după canapea, păpușile care se umpleau de praf de câțiva ani - la toate au renunțat greu, erau parte din lumea pe care și-o clădiseră ei, în fiecare zi în care au trăit în România.
Îți trebuie mult sânge rece să alegi doar ce-ți trebuie ca să ai o viață mai frumoasă, să alegi și dintre lucrurile din casă și dintre locurile din lume. Strada pe care locuim, prietenii, intersecția de unde luăm mereu pâine, parcul preferat pentru bedminton în zile senine. Nu avem nevoie de ele, cum nu avem nevoie nici de cărțile deja citite din bibliotecă, dar fac parte din noi mai mult decât am vrea să acceptăm.
Românii care votează în străinătate vorbesc în limbi străine, dar visează numai în românește. Ei nu au lăsat în urmă doar haine, suveniruri, păpuși, ci au lăsat speranțele lor. Niciun copil nu crește visând ca atunci când va fi mare să fie departe de casă, votând la consulat. Copiii cresc visând să-și facă părinții mândri, nu leșinați de dor. Vor să facă lumea lor mai bună, nu pe a altora. Copiii ăia care au crescut mari și au fost nevoiți să plece se uită mereu spre noi, cu gândul că într-o zi senzația de gol va dispărea.
Ei vin în România și pleacă cu zacuscă și murături în valize, dar și cu dorința de a reveni mai des. Ar pleca cu mama sau bunica cu tot dacă ar putea, să le facă acolo sarmale. Urmăresc știrile din țară și protestează vehement pe Facebook de câte ori citesc de vreun abuz, deși polițiștii de unde stau acum au alte uniforme, legile se aplică și nu se schimbă peste noapte. Nu se pot liniști.
Astăzi, deși aeroportul Otopeni nu e plin de români, ei sunt acasă. Sunt cu noi, aici.
PS. Scriu acest text când prezența la vot în diaspora a ajuns la 600.000, doborând record după record. #unmilion - inițial o glumă, azi o aspirație posibilă. Mai este și turul 2…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
S-a dus direct in inima aceasta postare si mi-au dat lacrimile instantaneu pentru ca am trecut prin asta si pentru ca noua tuturor, de oriunde suntem, ne este dor de acasa.
Cu drag
Andrei - 42 ani
Inginer - Marea Britanie