„Eu cred că, pe parcursul acestei perioade de online, aproape toţi elevii au avut de pierdut. Din perspectivă educaţională, este un dezastru”, a spus recent ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Însă ce a provocat dezastrul, de unde vine pierderea? Gabi Bartic, Director al Consumer Division și COO al platformei educaționale Brio.ro, spune că problema nu vine în niciun caz de la mediul folosit, cel digital. Ci își are sursa într-o serie de neajunsuri pe care sistemul educațional nu reușește să le depășească de ani buni. „Nu mediul e vinovat, ci lipsa de adecvare a mesajului la mediu. Și aici e lungă discuția: de ce profesorii români nu au beneficiat de cursuri de pregătire pentru aceste instrumente digitale (totuși, suntem în secolul 21, ar trebui să ne vină lesne să operăm cu ele în toate domeniile de activitate), de ce elevii români sunt ultimii în Uniunea Europeana în ce privește literația digitală (alfabetizarea digitală, să-i spunem), de ce și profesorii români sunt în aceeași tristă situație, de ce Biblioteca Virtuală – care ar fi trebuit să existe deja de niște ani buni – încă nu există, de ce în școli instrumentele digitale sunt încă excepții bune de dat la televizor, nu regulă șamd.
Deci da, școala online a fost un dezastru pentru copiii români, dar dezastrul se datorează nu doar lipsei interacțiunii „umane” pe spatele căreia punem noi tot și nici a mediului online, ci din toate motivele descrise anterior”, a declarat Gabi Bartic într-un interviu pentru Republica.
Cum vi se pare că a decurs „experimentul” școala online, după aproape un an și jumătate în care a funcționat în România?
Din nefericire, nu prea-i putem spune experiment, ar însemna că am utilizat școala online „pentru un bine mai mare”, pentru știință, ca să aflăm ceva și să punem ulterior în practică. Ceea ce nu e cazul, a fost doar o aliniere colectivă în spatele singurei alternative viabile la acel moment. Era limpede că școala nu poate funcționa în formatul clasic, altă soluție nu prea am avut. Și aici nu mă refer doar la România, ci la întreg mapamondul. În aceste condiții, în care nu prea am avut de ales, au fost națiuni care s-au descurcat mai bine și națiuni care s-au descurcat mai rău, România făcând parte din a doua grupă. Educația e un proces de comunicare, iar în acest proces de comunicare am avut lipsuri majore la toate capitolele: ne-a lipsit instrumentul tehnologic (acces la tehnologie și la Internet), ne-a lipsit știința comunicatorului de a modela mesajul pe mediul ales (ministrul i-a spus, elegant, savoir-faire, eu voi spune franc că nu avem profesori pregătiți să predea online), ne-au lipsit metodele de a transmite mesajul („împachetarea informației”, care e diferită în mediul online de cel offline), ne-au lipsit materialele - suport, în general am avut mai multe lipsuri decât plusuri. Și sigur, voi mai adăuga și că sistemul de educație e unul extrem de greoi, în care un model de bune practici devine extrem de greu normă, ceea ce face ca viteza de reacție rapidă să fie o utopie.
Ca să rezum, cred că ne-am adaptat extrem de greu la cerințele școlii online și am pus pe spinarea mediului online toate nefericirile noastre legate de restul de lipsuri, ceea ce e cumva nefiresc: nu putem reproșa mediului de transmitere a informației faptul că transmițătorul nu stăpânește limbajul specific, nu putem reproșa mediului faptul că transmițătorul sau receptorul nu dețin instrumentele potrivite pentru o optimă utilizare. Voi face o analogie: cum ar fi să dăm vina pe hârtia pe care a fost scrisă o declarație de amor pentru lipsa sentimentelor similare ale primitorului? Vina e oriunde, numai la mediu nu, nu credeți?
Ministrul Educației crede că școala online a fost un dezastru. Cum comentați afirmația sa?
Continui ce am spus la întrebarea anterioară: Nu mediul e vinovat, ci lipsa de adecvare a mesajului la mediu. Și aici e lungă discuția: de ce profesorii români nu au beneficiat de cursuri de pregătire pentru aceste instrumente digitale (totuși, suntem în secolul 21, ar trebui să ne vină lesne să operăm cu ele în toate domeniile de activitate), de ce elevii români sunt ultimii în Uniunea Europeana în ce privește literația digitală (alfabetizarea digitală, să-i spunem), de ce și profesorii români sunt în aceeași tristă situație, de ce Biblioteca Virtuală – care ar fi trebuit să existe deja de niște ani buni – încă nu există, de ce în școli instrumentele digitale sunt încă excepții bune de dat la televizor, nu regulă șamd.
Deci da, școala online a fost un dezastru pentru copiii români, dar dezastrul se datorează nu doar lipsei interacțiunii „umane” pe spatele căreia punem noi tot și nici a mediului online, ci în principal motivelor descrise anterior. Dacă toate decalajele tehnice, de metodă și de știință a predării online, de cunoaștere a mediului de predare nu ar fi existat, școala online ar fi fost nu un dezastru, cum spune dl Ministru, ci doar un act nu foarte reușit. Și da, aici neîmplinirile ar fi venit doar din lipsa relațiilor interumane, din lipsa inevitabilelor schimburi informale care există în mediul școlar, din absența relațiilor afective, din tot arsenalul acesta care constituie cumva alt nivel în ceea ce înseamnă comunitatea de orice fel, și cea școlară, pe cale de consecință.
„Simplul fapt că le vom pune profesorilor în față o tablă interactivă nu-i va transforma pe aceștia în profesori digitali”
Cum trebuie adaptate predarea și comunicarea astfel încât să fie eficiente și în acest mediu, cu care profesorii români au fost mai puțin obișnuiți?
Comunicarea digitală e alt tip de comunicare. Are alt ritm, alte rigori, alt tempo, are însă și extrem de multe beneficii: reacție rapidă, colaborarea este extrem de facilă (poți lucra cu colegii pe același material în timp real în mod simultan), feedback în timp real. Discuția despre rigorile mediului online care se aplică, să zicem, mediei online versus TV sau print nu ar trebui să difere, conceptual, de ce discutăm în educație. Dar da, ne trebuie oameni pregătiți special pentru mediul online. Simpla transpunere a unui material școlar în material electronic (PDF) și transmiterea acestuia către elevi eventual pe un grup de WhatsApp nu înseamnă „transformarea digitală a actului de educație”. E nevoie de o transformare profundă la nivel de instrumente, dar și la nivel de mentalitate și abilități. Am întâlnit, în viață, jurnaliști de presă căreia acum îi spunem „clasică” – TV, print - care au negat multă vreme mediul online. Am întâlnit și profesori extrem de mândri care spuneam „Nu am eu nevoie de online”. Nimic condamnabil, rezistența la schimbare nu e condamnabilă, orice progres vine cu schimbări de mentalități. Eu cred însă că școala românească nu va mai putea ignora instrumentele digitale și că întoarcerea la metodele tradiționale, ignorându-le complet pe cele digitale, nu va mai fi posibilă.
Concret, voi spune că abordarea pe care o cred eu fezabilă e adaptată oricărui proces de transformare: o analiză inițială, un inventar complet și serios de probleme, crearea mijloacelor de a remedia aceste probleme și implementare. Simplul fapt că le vom pune profesorilor în față o tablă interactivă, un laptop și un abonament la un serviciu de gestiune online a clasei nu-i va transforma pe aceștia în „profesori digitali”, din nefericire. Ci doar în profesori „digital-ready”, dacă mi-e permisă gluma. Și aici va trebui o abordare extrem de serioasă, de dedicată de a gestiona transformarea oamenilor fără de care sistemul nu ar putea exista.
Puteți să ne dați câteva exemple în care școala online a funcționat bine în România?
Sigur că da. Există modele de succes inclusiv în ce privește școala online. Există școli (din nefericire la mine au ajuns mai mult exemple de școli private, dar există și școli din sistemul public) care, având depășit decalajul tehnologic, au făcut trecerea către predarea online extrem de rapid. Dar da, sunt situații în care fie profesorii foloseau deja instrumente digitale la clasă, fie colectivul era extrem de bine instruit pe utilizarea unor instrumente digitale, caz în care în mod absolut evident, adopția de instrumente suplimentare e mai ușoară.
O școală online de educație remedială
Dar, ca să nu fiu acuzată că vorbesc fără a avea idee despre cum poate avea loc practic o translatare a școlii în mediul online, voi da un exemplu despre care am mai vorbit: în luna iunie, am proiectat împreună cu încă două start-up-uri de ed-tech (Kinderpedia și Livresq) și un coordonator educațional absolut excepțional (Marcel Bartic adică), o școală online de educație remedială. Pe care am proiectat-o, de la buget până la primul curs, într-o lună. În acest timp am avut de adunat finanțarea, de creat platforma, site-ul școlii (aer.school), de configurat școala pe platforma de comunicare (Kinderpedia), de recrutat și instruit profesorii (mai mult de 50), de adunat elevii (mai mult de 2000), de creat orarul, de împărțit copiii pe clase și de testat inițial copiii. Sigur că a fost un efort pentru noi. Și sigur că și pentru profesorii cu care lucrăm acum, instrumentele digitale nu erau complet necunoscute. ÎNSĂ ce vreau să spun e următorul lucru: acum școala funcționează, face ce promite (educație remedială serioasă), feedback-ul de la părinți și de la copii este unul extrem de pozitiv. Și, cel mai probabil, la testele finale, vom putea atesta un progres semnificativ pentru 2 luni de lucru. Și mulți, extrem de mulți părinți, ne roagă să păstrăm și să dezvoltăm programul și după începerea școlii. Ceea ce mă face să cred că acest tip de școală online, cu instrumente potrivite și resursă umană instruită, funcționează.
Voi spune eu ce or spune oamenii din sistem, și au perfectă dreptate: viteza cu care ne putem mișca noi, 3 start-up-uri, e mult mai mare decât viteza cu care se poate mișca un întreg sistem. Și da, aici e drept, noi suntem mai agili, mici fiind. Dar, ca să se miște, acest sistem, acest colos trebuie să facă primii pași. Cum ar fi dacă mai multe entități ar face ce am făcut noi? Cum ar fi dacă niște școli, văzând ce am făcut noi, ne-ar cere să le explicăm și „exportăm” modelul? Vă răspund fără să respir: nimic nu ne-ar face mai bucuroși! Scopul nostru, al tuturor celor implicați în Alianța pentru Educație Remedială, nu este să facem o acțiune punctuală și apoi să spunem ok, am bifat-o, să revenim la business-ul nostru. Scopul nostru e de a ajuta pe toți actorii din educație să-și depășească decalajele și inevitabilele rețineri față de mediul online în care, spunem noi, se poate derula un act educațional decent. Nu spun ideal, deși există și situații în care online-ul e singurul mod de a exista. Dar cu siguranță eficient.
S-a văzut în vreun fel vreun impact al școlii online în rezultatele de la testările și concursurile Brio?
Sigur. Evident că, utilizându-se, în mod forțat cumva, instrumente online pentru alte activități la clasă, evaluarea nu avea cum scăpa din acest val de adopție accelerată. Și atunci, într-un fel sau altul, s-a ajuns în mod inevitabil și la testarea online. Așadar am văzut în această ultimă perioadă un apetit crescut pentru instrumente online de evaluare. Același lucru și la concursurile școlare. Neexistând infrastructura pregătită pentru competiții online, a fost extrem de greu să se inventeze unele peste noapte. Soluția noastră în schimb era pregătită, astfel că la ultimul Brio Challenge am avut mai mult de 11.000 de copii înscriși. Cu un apetit de competiție extrem de crescut. Mi-e greu să cred că, odată reveniți la școală, copiii vor ignora faptul că la teste pot avea rapoarte extrem de complete și detaliate, profesorii vor ignora faăptul că nu mai trebuie să pregăteasca zeci de lucrări de control, să corecteze ore întregi și apoi să dea feed-back individualizat, când toate astea sunt la câteva click-uri distanță. Progresul, odată internalizat, e greu reversibil. Și nu am avea de ce să vrem, de fapt, să ne întoarcem.
„Ca profesor, înainte să ceri, trebuie să dai”
Cu ce credeți că vor rămâne profesorii în urma experienței cu școala online? E ceva ce vor păstra în noul an școlar?
Cu siguranță asupra unui singur aspect: că ei, mai mult decât oricine, trebuie să învețe toată viața. Și că învățarea aduce progres, că aduce instrumente care le ușurează viața, dar că da, deschiderea la nou pe care ei trebuie să o cultive în copii trebuie să o cultive în ei înșiși, înainte de toate. Citeam zilele trecute pe un perete electronic un adevăr extrem de simplu, dar extrem de puternic: ca profesor, înainte să ceri, trebuie să dai. Mult, aș spune, trebuie să dai, înainte să poți cere. Dar atunci, după ce ai dat mult, poți cere mult. Cam acolo e esența acestui minunat flux de informație și afect care e educația.
Articolul face parte din seria „Educație cu Brio”, susținută de Brio.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.