Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

A da sau a nu da teme? I-am scris unei învățătoare din Finlanda ca s-o întreb ce teme pentru acasă le-a dat elevilor ei

Teme pentru acasă

Foto: Guliver/Getty Images

S-au scris cărți, s-au făcut cercetări, lumea întreaga și-a pus întrebarea: la ce folosesc temele pentru acasă?

Înainte însă de a vorbi despre ce se petrece după școală sau înaintea ei trebuie să ne gândim la ce se petrece la școală, în timpul orelor. O diferență uriașă între cum se desfășoară lecțiile în România și cum se desfășoară ele în Finlanda constă în felul în care copiii își petrec timpul la școală.

N-o să vedeți vreodată în Finlanda profesori la nivel preuniversitar sau (mai grav) la nivel universitar dictând ore în șir. La fel, nu veți vedea table întregi umplute de profesori sau elevi. Din afară, pare că nu există prea multe învățare în clasele din Finlanda. Dar învățarea este un act social, iar ceea ce se petrece în timpul orelor permite elevilor și profesorilor să interacționeze mai mult în funcție de nevoile fiecăruia. Lucrul în echipă sau în perechi la școală, și temele sau proiectele de grup sunt ceva firesc atât în școlile, cât și în universitățile finlandeze. Asta explică și de ce nici nu-ți dai seama când trece timpul atunci când ești la școală/universitate.

Temele pot fi grozave, îi pot atrage pe elevi într-un mod fascinant, dar lucrurile acestea se întâmplă dacă cei care oferă temele știu cine sunt cei care le vor rezolva și măcar în parte îi lasă să decidă asupra conținutului (câte pagini, care pagini sau exerciții) sau abordării (pe mail sau Whatsapp, video sau text). Ne naștem mașinării de învățare și totuși școala (inclusiv temele) ne inhibă apetitul spre cunoaștere, explorare și creativitate. Totul pornește de la faptul că multe școli din lume (și din România) profesorii și părinții nu-și ascultă copilul și ajung să nu-l cunoască, iar programa și examenele devin mai importante decât copilul însuși.

Să revenim la teme - copilul nu este un robot de făcut teme, ci este o personalitate unică, un cumul de idei și perspective. Cum le includem în teme? Chiar dacă sună banal, copiii sunt diferiți. Dacă dorim adulți capabili să ia decizii, creativi și capabili să rezolve problemele moștenite de la generațiile anterioare, ar fi cu adevărat util ca atunci când le oferim teme să le dăm șansa de a exersa aceste soft skills. Dacă școala nu face altceva decât să-i pregătească pe copii pentru examene, atunci face prea puțin!

Profesorul joacă un rol crucial: el facilitează învățarea. Și face acest lucru atât la școală, cât și în afara ei, prin teme. Dacă un profesor dă teme la presiunea părinților, înseamnă că nu e stăpân pe ce face.  Iar dacă nu e stăpân pe ce face, atunci înseamnă că nu a fost pregătit corespunzător. A ști cum să predai, ce metode să folosești, câte și ce tip de teme să dai, cum să evaluezi, toate acestea se învață la universitate, în timpul studiilor pe care toți viitorii profesori le parcurg – din teorie și practica pedagogică deopotrivă. Acolo trebuie să ne uitam, căci de acolo pornește de fapt discuția despre teme.

Ce putem face dacă suntem profesori?

Să ne întrebăm, să reflectăm asupra unui aspect: predăm curricula sau predăm copiilor? Ținem seama mai degrabă de standarde, înotăm prin materie într-un ritm alert, sau ne uităm în principal la copii, la nevoile lor, la cine sunt ei și ne adaptăm în funcție de ei? E necesar să ne reamintim în mod constant că în acest secol profesorul nu este cel care predă o materie - informația se găsește peste tot acum. Profesorul este cel care îi ajută pe copii să învețe - asta e cu totul altceva. Dacă ne cunoaștem bine fișa postului, vom pune pe primul loc copilul, iar temele atractive și adecvate vor urma firesc. 

Există însă o frică incredibilă de a pierde controlul – „Dacă nu parcurg toată programa?”, „Dacă află directorul?”, „Dacă spun copiii părinților acasă?” Dragi profesori, directori și părinți, când vedeți rata analfabetismului funcțional (40% - cea mai ridicată din UE) sau rata promovabilității la BAC (puțin peste 30% din cohorta școlară) vi se pare că deținem controlul? Controlul e doar o iluzie de care ne agățăm ca să nu facem schimbări de profunzime!

Nu există un model ideal de a da teme, nu există rețete. În fiecare clasă, fiecare copil are propria reteță. Treaba profesorului e să fie conștient de asta, să-și pună mereu întrebări și să comunice deschis cu elevii. Profesorul face magia! El descoperă cine sunt copiii, cu ce bagaj emoțional, social și cognitiv vin aceștia. El îi provoacă să încerce mai mult pe cont propriu și împreună cu alții, îi susține și le dă încredere în ei. Și mai descoperă ceva: că și copiii știu lucruri pe care el nu le știe. Dacă ține cont de lucrurile acestea, fiecare oră sau temă este un câștig, nu o pierdere de timp și nici pe departe un prilej de conflict în cadrul familiei. 

Ce putem face dacă suntem părinți?

Să ne descleștăm mâinile de pe gâtul profesorului și să-l întrebăm direct – e ceva ce noi putem face? Învățați-ne! Dacă mai trebuie adăugat, e profund greșit ca părinții să facă temele copiilor. Nu o singură dată i-am auzit pe unii părinți în librării spunând: „avem de făcut un proiect la școală.” Nu-i nimic nou sub soare că părinții ajung să rezolve proiectele și chiar să intre în competiție cu ceilalți părinți. Orice profesor își poate da seama dacă un proiect e realizat de un copil sau un adult - ar trebui să-i descurajeze pe părinți să-și mai învețe copiii să mintă, căci asta fac de fapt. Să-i invite mai degrabă la școală să facă un astfel de proiect împreună cu clasa – așa ar învăța și ei ceva. Atunci când părinții și profesorii colaborează, cel mai câștigat este copilul. Școala e pentru el, nu pentru părinți! 

Și mai e ceva ce pot face părinții: să înceteze să mai compare profesorii între ei după câte teme dau copiilor! Sau bine, să continue să-i compare doar dacă sunt pregătiți să fie și ei comparați cu alți părinți. Credeți-mă, oricare comparații sunt absolut irelevante în privința calității învățarii. Compararea profesorilor între ei are multe alte efecte secundare. Vrem profesori care să colaboreze cu alți profesori, să facă schimb de tehnici de predare și idei de proiecte. Nu-i mai asmuțiți unii împotriva altora, căci sunt deja destul de dezbinați. Mai degrabă încurajați colaborarea, o veți face tot pentru binele copiilor voștri! 

Ce pot face decidenții?

Sunt tentată să spun că nimic. În privința temelor decidenții n-au a se amesteca. Nu e treaba ministrului, nici a metodistului sau inspectorului ce teme dă un profesor. Aceștia pot, cel mult, să se preocupe de formarea inițială și continuă a profesorilor. Să impună exigențe mai mari la admitere și apoi la absolvire pentru viitorii profesori, iar în cazul titularilor le pot pune la dispoziție gratuit sau la costuri mici cursuri care să-i formeze la modul real și după nevoile lor, să le ofere diferite soluții punctuale, șansa de a vedea că se poate și altfel. Să nu-i mai blameze și să nu le dea și mai multe sarcini birocratice decât au deja. Hârtiile în exces n-au făcut pe nimeni un profesor mai bun!

Atunci când profesorul, părintele și factorii decizionali vor lucra împreună se va vedea. Deocamdată însă, nu se întâmpla asta. Vedem cu ochiul liber tabăra părinților contra tabăra profesorilor și a decidenților, iar consecințele sunt suportate de copii – printre altele, și sub forma de teme neadaptate. E nedrept! Trebuie să ne maturizăm și să ne comportăm ca niște adulți capabili să ne punem atuurile la un loc și să învățăm să colaborăm.

Soluții punctuale oferite de Alfie Kohn în carte lui, Mitul temei pentru acasă

Putem aplica principiul LESS IS MORE și în acordarea de teme (dacă suntem profesori) sau în reglarea cantității lor (dacă suntem părinți). Părinții pot stabili limite de timp: un program de teme, dar și de lectură cu copilul, timp liber, ore de culcare rezonabile. Dacă un copil are de rezolvat puține teme și personalizat pe nevoile lui, atunci șansele să le rezolve cresc considerabil. Dacă însa copilul înoată zilnic în zeci de pagini cu exerciții similare, entuziasmul lui va scădea pe masură ce exercițiile se succed. Cantitatea nu înseamnă calitate. Nu vă lăsați păcăliți când vedeți copii buni la fizică sau matematică – întrebați-i dacă le plac aceste materii și de ce. Răspunsurile lor v-ar putea da de gândit! 

Cum ar putea arăta temele? 

Alfie dă trei exemple prin care școlile și profesorii s-ar putea lăsa inspirați:

1. Teme care să aibă relevanță și la școală, dar și acasă, în context familial. 

2. Activități care nu sunt neapărat percepute ca teme. Altfel spus, temele pentru acasă devin învățarea naturală de acasă. Părinții care altfel s-ar panica pt că fiul sau fiica lui nu primește teme, vor vedea că există totuși teme, dar sunt altfel.

3. Lectura zilnică. Dacă temele ar fi înlocuite de citit - iar fiecare copil să poate alege ce să citească, ar fi deja un mare progres. Dacă profesorii le-ar oferi copiilor și oportunități zilnice de a discuta cu colegii despre ce au citit, ar deja beneficiu dublu. Când copilul este prea mic pentru a citi el însuși, atunci i se poate citi, iar asta poate duce la discuții între copii și părinți, tot felul de conexiuni între informații și experienșe de familie. Bonus: copiii vor începe de timpuriu să iubească lectura. 

Chiar si aceste idei grozave, spune Alfie, pot fi compromise. Dacă, din aceeași obsesie pentru control pe care o menționam mai sus, stabilim o limită minimă de timp și un număr de pagini, transformăm o temă altfel placută, relaxantă și cu beneficii pe termen lung, într-o rutină plictisitoare și chiar enervantă. Părinții și profesorii pot alege să imprime acestui obicei o semnificație pozitivă sau negativă, greu de îndreptat mai târziu. În fapt, toți părinții se bucură când copilul lor învață să citească. Pasul următor ar fi acela de a se bucura când copilul folosește zilnic această abilitate dobandită cu mult efort și citește de plăcere. Câți oameni știu să citească, dar totuși nu o fac în mod constant? 

Temele pot fi grozave. Să nu le eliminăm doar pentru că nu știm ce să facem pentru ca elevii/studenții să le îndrăgească. Există soluții...

Cum pot fi temele o plăcere?

Mi-am propus să închei articolul cu o exemplificare. I-am scris unei prietene din Finlanda (învățătoare la clasa a V-a - la ei I-VI este ciclul primar) și am întrebat-o ce teme le-a dat elevilor ei în ultima perioadă. Mi-a zis că folosește destul de des întrebările din manual, fiindcă sunt relevante după fiecare lecție. A mai adaugat că un grup de elevi din clasa ei și-au făcut o rețea și caută informații din domeniul biologiei din pură curiozitate, fără să primescă întrebări de la vreun profesor. Aha, m-am gândit eu, deci dacă programa e mai aerisită și temele rezonabile, rămâne loc și pentru curiozitatea copiilor. După vacanța de iarnă își vor prezenta descoperirile făcute în fața celorlalți colegi. La clasă fac tot felul de experimente, iar în ultimele săptămâni au vorbit despre simțuri: de ex. au stat într-un picior păstrându-și echilibrul, apoi au închis ochii și au încercat să nu se dezechilibreze, au vorbit despre ce simț te ajută sa-ți ții echilibrul. Foarte interesant! În paralel, finlandezii având o școală mai alfel în general (nu doar în “Săptămâna altfel”, ca la noi), merge cu ei la râu să colecteze insecte și să le studieze în laboratorul de la școală, la religie merge cu ei la diferite biserici și ține ore de istoria Finlandei la castelul din Turku.

Când a venit la prima ediție a Festivalului Internațional de Educație FIEdu, Riitta ne-a povestit cum la istorie, elevii ei creează jocuri de masă (boardgames): ei alcătuiesc întrebările, ei stabilesc regulile și tot ei fac partea grafică. Apoi se joacă – da, se joacă și învață istorie, căci întrebările sunt făcute în așa fel încât să te facă să gândești, nu să câștigi prea ușor. Riitta spune că ea urmărește ca elevii ei să-și dezvolte gândirea, nu doar să răspundă la întrebările pe care ea le adresează pe baza a ceea ce au memorat. E mereu atentă și își notează genul de întrebări pe care le adresează copiii din clasa a III-a până într-a VI-a, cât timp sunt la clasa ei. Urmărește ca toți elevii să facă progres (fiecare în ritmul lui) și să se implice activi în propria devenire. Learning by doing, zice Riitta! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vorbim SF-uri despre "invățământul finlandez" și la noi,,, cad copii in latrina din curtea școlii și mor acolo. Avem profesori care abia iau nota de trecere la examene. Serios, învățământ de calitate se poate face doar dacă investești MULT in el.
    • Like 2
  • "...sau rata promovabilității la BAC (puțin peste 30% din cohorta școlară)". Corect ar fi "rata de promovare" pentru ca va referiti la un eveniment trecut (o certitudine) nu la ceva posibil sa se intample (sau nu).
    • Like 3
  • Ana check icon
    In ceea ce priveste temele, vorbiti vorbe, Probabil nu ati predat niciodata in invatamantul de stat. Ca parinte, cred ca temele obligatorii ar trebui sa fie diferentiate in functie de nivelul copilului. Un copil cu un nivel mai ridicat la mate ar trebui sa primeasca teme mai dificile. Poate ar trebui impartite temele in 3 parti: nivel usor, neobligatoriu, nivel mediu si nivel ridicat, iar un copil , in mod obligatoriu, ar trebui sa efectueze doar una dintre parti, la alegerea lui. De-a lungul timpului, la sedintele cu parintii, de fiecare se cereau teme in plus, nu in minus. S-a propagat in mediul online ideea ca un copil bun sau ollimpic trebuie musai sa faca zeci de culegeri. De aici, isteria temelor.Cei care cer la clasa teme, urla apoi pe retelele de socializare ca au prea multe.
    Referitor la sistemul finlandez de educatie(pentru ca m-am plictisit de nu de el, ci de articolele nedocumentate despre el + in Pisa 2015, au regresat pana pe locul 13, iar ultimele guverne au taiat serios din fonduri): el va putea fi aplicat in Romania atunci cand in mediul urban scolile vor avea dotari (inclusiv laboratoare) si profesori cu aceeasi pregatire, platiti bine si recrutati dupa un proces serios de selectie, iar in mediul rural toate cele din mediul urban + transport gratuit real pentru toti copiii tarii si mese calde pentru copii din zonele de vulnerabilitate ridicate+biblioteci dotate macar cu o parte din cartile importante.
    Proiectele, in general, sunt pierdere de timp in acest moment(cu rare exceptii). Dupa parerea mea, ele ar trebui facute in scoala, in timpul sau dupa ore in laboratoare dotate (pentru ca acum nu sunt), sub supravegherea minimala a unui profesor.
    Vorbind despre invatamantul finlandez, ar trebui sa ne povestiti ca , la un moment dat, conteaza si ce ai invatat, nu este totul dans si voie buna. Exista un sistem de admitere in upper secondary si exista un sistem de admitere in universitati. Iti trebuie un nivel avansat de matematica pentru a intra la cele mai cautate programe de stiinte si medicina. Daca desenezi floricele 12 ani, nu prea ajungi acolo. Te duci la vocational. Cati dintre parintii ofuscati pe teme de pe relelele de socializare romanesti isi doresc un copil instalator sau electrician sau tamplar?
    • Like 2
    • @ Ana
      OK, si daca temele au acel element de alegere pe care il descrieti, cam in cate cazuri credeti ca va alege elevul sa faca doar ce e mai usor, indiferent de cat e de bun la materia respectiva? Cum s-ar face evaluarea? Cel care face perfect exercitiile de nivel minim ia punctaj maxim, cel care incearca nivelul cel mai greu dar si greseste pierde puncte?
      • Like 0
    • @ Ana
      Alien check icon
      Exista lucruri mai rele pe lumea asta decât copii la 12 ani care desenează flori. De exemplu aia pe care i-a făcut mama medici deși ei toată viata lor au considerat știința și matematica niște forme de masturbare intelectuala care li s-a băgat pe gat cu forța și care n-au nicio relevanta în "viata reala".
      Cu proiectul, ați trecut complet pe lângă partea esențială. Rolul lui e sa învețe copilul sa lucreze independent (inclusiv pentru cele în echipa), sa planifice, să-și facă o strategie și sa caute singur soluții și informații. Intervenția unui adult care să-i spună ce și când are de făcut ii anulează tot "farmecul", și redevine forma tradițională de dresaj.
      PS
      Și eu tot find perspectiva de părinte vorbesc, însă cu copii într-un sistem de educație sensibil mai performant decât cel romanesc.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Ana check icon
      Pai, ; temele nu primesc note. Notele vin din lucrari sau din ascultare.
      Iar ideea era ca temele ar trebui sa consolideze cunostinte, aici ar veni cele de nivel usor pentru cei care au nevoie de mai mult exercitiu pentru a intelege sau pentru cei care cred ca ar trebui sa repete notiunile de baza, abia dupa ce au consolidat notiunile de baza ar putea trece la cele de nivel mediu etc. La lucrare sau la ascultare, profesorul procedeaza tot cam asa, subiectele sunt graduale, iar notele variate.
      • Like 0
    • @ Alien
      Ana check icon
      Cred ca am scris 12 ani de zile sa deseneze floricele, nu la varsta de 12 ani.
      Prin supraveghere minimala inteleg nu ca un profesor sa intervina in acel proiect, ci ca lucrurile sa nu deraieze din punctul de vedere al sigurantei elevilor. Nu trebuie sa fie in aceeasi clasa.
      Oricat de performant ar fi sistemul, tot trebuie sa inveti la un moment dat daca vrei sa urmezi o universitate. Daca nu vrei, e ok si asta daca iti alegi o meserie care sa iti placa,
      • Like 1
    • @ Ana
      OK, bun, si la lucrari sunt subiecte pe nivele de dificultate, inteleg. Atunci intrebarea ramane: cum se face evaluarea? Cel mai usor nivel ar fi pentru 5-6, cel mediu pentru 7-8, cel mai dificil pentru 9-10? Daca elevul ataca subiectul dificil, atunci poate sa nu se mai ocupe de cel usor?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Ana check icon
      Evaluarea,cel putin la noi in clasa, are subiecte de la usor la dificil. la lucrare, trebuie sa rezolvi toate subiectele, inclusiv pe cele usoare. Iar notele sunt de la 4 la 10.
      Selectarea temelor in acest fel , in cazul copiilor mei, a functionat. De aceea, ma gandesc ca poate fi o solutie. Problema intervine in momentul incare oarintii nu accepta nota mica si cresc presiunea pe copil
      • Like 0
    • @ Ana
      In conditiile astea nu prea vad vreo schimbare semnificativa. Daca pe teme nu se pun note, atunci ar putea la fel de bine sa fie din start facultative, moment in care fiecare elev lucreaza ce exercitii din tema doreste - pe cele mai usoare sau mai grele, sau nici unele, sau cu totul altele. Ceea ce n-ar fi neaparat ceva rau, ar fi avantaje si dezavantaje.
      Oricum, daca lucrarile se dau asa cum spuneti, indiferent ca exista aceasta clasificare in exercitii usoare, medii si grele, elevul e incurajat sa le lucreze pe cele medii si grele din teme ca sa ajunga la o nota cat mai mare la lucrare/ascultare. Cel mult, avand clasificarea asta ar putea sa sara peste cele usoare, daca simte ca nu are nevoie sa le faca.
      Nu mi se pare o idee rea.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Nu-i chiar asa la evaluari - am fost asistenta (mai pe romaneste, seminarista...) la Electronica si Telecomunicatii vreo trei ani, si subiectele de examen se compun astfel incat ponderea exercitiului 'greu' sa fie mica - si e OK asa. Un elev/student pregatit rezolva mai repede teoria sau exercitiile de la 1-70 de puncte (in teorie, cam acolo ar fi media pe curba lui Gauss, intre 6 si 7) si are timp apoi sa sa 'atace' de punctele de la 70-100.

      Un student slab, dar de trecere se chinuie la 10-50. Un student mediu ajunge la 70. Un student foarte bun ajunge la 90-100. O evaluare de grup trebuie sa fie a priori nediferentiata, pentru ca alfel compari mere cu portocale.

      La teme, sa zicem, mai treaca-mearga. Eu dadeam teme diferentiate, dar aveam clase mici si erau totusi adulti (anul 3). Am dat cu groaza peste un tip care nu stia sa deseneze o finctie de gradul I, iar eu la clasa faceam Transformate Fourrier si Laplace. Cum o fi ajuns omul ala in anul 3, e un mister, insa pentru mine era clar ca nu pot, si ca e nedrept, sa ii dau aceleasi teme pe care le dadeam celorlalti, pentru ca nu avea cum sa le rezolve si daca nu avea cunostinte elementare de clasa a VIII-a nu avea cum sa ajunga sa inteleaga ce predam eu...

      Oricum, s-a lamurit misterul cand parintii respectivului mi-au pus profesorul titular in cap: ca e fiu de diplomati, ca n-a facut liceul in Romania, ca nu vorbeste romaneste (vorbea fara probleme) de astea. Si ca de ce m-am trezit eu sa le tratez 'copilul' ca pe un idiot. Din fericire si pentru 'copil' - care era cu doi ani mai mic decat mine - si pentru mine, el a inteles de ce ii dau acele teme, si a ajuns la un nivel cat de cat OK intr-o luna si jumatate. Culmea, la formule nu avea probleme, pur si simplu nu intelegea reprezentarile grafice, care sunt o scurtatura inginereasca extrem de folositoare, cel putin pentru Fourrier.

      Am avut si exemplul opus, cu o tipa de anul 4 care voia doctorat in Franta, si avea nevoie de chestii mai grele sau mai 'adanci' in partea de teorie. M-a facut sa alerg un pic dupa lucruri care nu se faceau la curs, si m-am inteles cu profesorul sa o lase sa isi dea exemenele in franceza, ca sa isi consolideze si limba.

      Nu cred insa ca in invatamantul obligatoriu e bine ca elevii sa fie lastati sa 'arda' etape - pentru ca nu stii ce a ars, si cand ii va trebui. Oricum un elev foarte bun va trece prin chestiile de baza mult mai repede, si va avea timp sa ajunga la un nivel de complexitate ridicat. Daca profesorul poate identifica asftefl de elevi, poate foarte bine sa spune - OK, sunt obligatorii problemele de la 1a la 1h, si dupa aceea cine vrea, si poate, poate sa faca si 2, si 3.
      • Like 0
  • A compara învățământul din România cu cel din Finlanda este ca și cum ai compara merele cu perele numai pentru că ambele sunt fructe.
    Spuneți cum este organizat în Finlanda învățământul ( structura sistemului de educație, durata și structura anului educațional și toate celelalte aspecte ) ca să putem spune de ce la noi nu este ca la ei.
    De exemplu educația obligatorie - echivalentul învățământului obligatoriu de la noi - are durata de 9 ani din care primii 6 ani seamănă cu ciclul primar de la noi, iar următorii 3 ani cu cel gimnazial de la noi, și faptul că pe perioada educației obligatorii - cu excepția celor care aleg să se educe acasă - nu există teste/verificări obligatorii naționale și ca urmare profesorii nu sunt obligați „să alerge” după parcurgerea integrală a programei.
    • Like 0
  • Fara a elogia neaparat scoala de dinainte de '89, eu cred ca se facea o educatie destul de competitiva. Nu stiu cum era in alte tari in acele timpuri dar eu stiu ca aveam profesori competenti si interesati. Am invatat in ultima serie cu 11 clase si pot sa spun cu mana pe inima ca 11 erau suficiente. Am terminat scoala cu un bogat bagaj de cunostinte, inclusiv de cultura generala. In ultimii ani de liceu, elevii erau impartiti in clase de "reala", cu accent pe matematica, fizica si chimie, si de "umana", cu accent pe literatura, istorie, geografie, stiintele naturii etc. Aceste clase se faceau dupa preferintele elevilor, functie de ce voiau sa urmeze dupa terminarea liceului. Si am avut profesori atat de inteligenti care sa ne indemne sa lasam competitia intre noi pentru a ocupa un loc cat mai fruntas si sa ne dirijeze pentru talentele particulare ale elevilor. Te intrebau cam ce ai vrea sa urmezi dupa liceu urmand sa te ajute sa-ti implinesti visul. Asa era profesorul meu de fizica. Iar lectiile lui erau o placere pentru noi, el legand cursurile orale cu laboratoare, unde puteai sa realizezi practic ceea ce invatai in clasa. Chiar si fizica atomica. Mai dadea si meditatii, absolut gratuite, dupa orele de curs. Daca am intrat la facultate a fost numai pe baza notelor de la fizica, unde eram pe maximum si ceva mai slab la matematica. Iar examenele de admitere erau numai la facultatile de stat, (altele nu existau) si erau extrem de serioase. Nu pe baza unor teste grila. M-am intalnit cu fostii colegi dupa 40 de ani si am constatat cu uimire ca aproape toti eram absolventi de studii superioare. Asa ca nu vad de ce ar fi trebuit schimbat radical sistemul nostru de invatamant. Doar ca sa copiem ce fac altii ? PS. Si da, am avut teme pentru acasa, teze trimestriale si extemporale neanuntate in timpul orelor de curs. Nu ne-au deranjat cu nimic.
    • Like 1
    • @ Vladimir Marton
      scoala comunista a scos 50% analfabeti functional. Ca si dvs, suntem multi dar nu e meritul scolii ci a efortului personal si dorintei proprii de a citit si invata. pt a evalua un sistem e nevoie nu de discutat cu cei ce au terminat cu 10 (eu, dvs) ci din evaluarea celor mai de jos elevi, rata de abandon scolar (aproape 20% pe timpul lui Ceausescu) etc .
      • Like 1
  • Importanat este ca elevii, de orice nivel, sa inteleaga ceea ce au de facut ca tema (adica sa inteleaga lectia care li se "preda"- practic este vorba de impartasirea de cunostinte, modele de proceduri folosite pentru rezolvarea unor tipuri de probleme, care este importanta acestor cunostinte pentru formarea lor ulterioara - toate astea adecvate le nivelul de intelegere al copilului si mai ales prezentate cat mai pe inteles si atractiv in acelasi timp). Daca pentru elevii de gimnaziu, sau chiar mai mici folosim definitii la nivel de studiu universitar, transmitem prea multe cunostinte abstracte intr-o singura sedinta de predare atunci scopul instruirii nu va fi atins: se ajunge la inhibitia de protectie a creierului celui mic si toata informatia trece "pe langa el". Cu timpul lacunele se acumuleaza si vom ajunge in situatia de a construi "un castel pe nori" in loc de a avea o fundatie solida. De aici si numarul ingrijorator de analfabeti functionali, pentru ca dupa o anumita perioada de scoala se ajunge le situatia ca elevilor sa li se para ca profesorul "vorbeste chinezeste". Consider ca, mai ales in primii ani de scoala, programele analitice ar trebui sa fie mult mai aerisite, cu rol formativ (nu informativ) , sa se puna accentul pe a-i invata pe copii sa invete astfel incat cunostintele sa ramana fixate pe termen lung si sa constituie baza pentru invatarea ulterioara, nu sa toceasca pe termen scurt o lectie prea grea, lipsita de sens d.p.v. al copilului si mai ales plictisitoare. Nu trebuie mai ales sa uitam educatia, desi mai nou se considera ca aceasta nu este obligatia scolii, dar daca privim societatea in profunzime, foarte multi parinti nu au capacitatea, cunostintele sau pur si simplu disponibilitatea de a-si educa copiii. Din pacate o societate nu poate sa se dezvolta normal daca oamenii nu au un minim de politete, empatie, disciplina (nu slugarnicie), demnitate (nu orgoliu), disponibilitate in a-l asculta si pe celalalt si a-i cantari cuvintele. Cred ca cultivarea unor astfel de trasaturi (din timpul copilariei, pentru ca daca nu ti le formezi atunci nu le mai poti obtine niciodata) este mai importanta decat acumularea (cu toptanul) a tot felul de informatii, care se uita cu viteza cu care au fost "indesate" in mintea copilului. Ce este de asemenea important este sa cultivi curiozitatea copiilor, capacitatea de a intelege activ ceea ce citesc sau li se comunica, de a gandi cu mintea lor. Daca scoala te invata modalitatea de a invata si acumula noi cunostinte, atunci vei invata orice vei avea nevoie de-a lungul vietii (si mai ales cu placere).
    • Like 3
    • @ Catalina Ghitulescu
      Cred că ați atins problema principală din învățământul de astăzi.
      • Like 1
  • mike mike check icon
    Alfie Kohn acest Dumnezeu al parentingului de pretutindeni. Mai gasiti si alt "expert" nu doar pe asta. Pai n-ati intrebat deja o profesoara din Finlanda cum sta treaba cu temele, ce mai trebuia sa citim cu gura cascata ce spune Alfie Kohn? Acea profesoara stie cel mai bine ce trebuie sa faca, la fel precum orice alta profesoara din oricare alt stat occidental. Aici as semnala niste diferente destul de insemnate intre scoala sudica, din state precum Franta, Italia, zona Balcanilor, Portugalia si tarile nordice (includ aici si alte state Germania, Olanda, Danemarca, etc). Metodele de predare din sud sunt oarecum mai rudimentare fata de cele nordice, care pun mult accent pe copil si pe creativitatea lui. In fine, este o parere personala, insa bazata pe realitate (am copilul la o scoala de limba franceza din vest + interactiuni cu numerosi expati care au copiii la diferite scoli (germana, franceza, fnlandeza, etc).
    • Like 1
    • @ mike
      Alien check icon
      Alfie Kohn citează surse științifice și studii statistice pentru chestiile pe care le susține, spre deosebire de noi, pareristii care ne pricepeam la toate și care consideram ca educația ideala e aia pe care am primit-o noi
      • Like 1
    • @ Alien
      mike mike check icon
      Nu cred ca a oferit nimeni lectii aici despre scoala. Noi, cei care avem copiii in sistemul de invatamant occidental de ani de zile, nu am facut decat sa descriem faptele asa cum sunt ele. Ne bazam foarte mult pe scoala de aici si pe educatia primita la scoala pentru copiii nostri si cred ca este arhisuficient. Cred ca o educatoare sau profesoara din Finlanda sau Olanda stie mai bine decat Alfie Kohn ce trebuie sa faca si cum. Eu personal am mare incredere in sistemul de aici.
      • Like 0
    • @ mike
      Alien check icon
      Si eu la fel.... nu vad nicio problema cu asta.
      OK, nu cred ca "aici" e invatamantul ideal (care probabil nu exista nicaieri) insa oricum e departe de sistemul nostru de dresaj sovietic.
      • Like 2
  • Prietena noastra e in finlanda, scoala primara. Asa ca pe baza asta pot zice ca articolul nu e complet: scoala in finlanda nu e pana la ora 12, ci pana dupa ora 15, vacanta de vara este cu o luna mai scurta, este evident ca acolo copiii apuca sa isi faca acele teme in clasa. Nu toti insa!!! - unii copii mai lenti le termina acasa, dar le raman aparent 20-30min de facut. Apoi in finlanda scoala incepe la 7 ani, copiii sunt suficient de maturi si organizati pt a sta in banca, invata.
    In finlanda in scoli se lucreaza f. mult in echipe - nu raman teme acasa la activitatile de grup. Scoala ofera si aferschool pana la ora 18 cand ii ia parintii, si acolo au posibilitatea de a aplica pt activitati...tot in grup: band de muzica, corala, cusut/tricotat, atelier de gatit (invata sa faca o salata sau clatite, sa nu va ganditi la ceva complicat) - dar si posibilitatea de a face teme pe loc. EVIDENT ca nu mai sunt teme acasa! acasa le ramane sa citeasca sau sa se joace, ca timpul le e mult mai scurt.
    Se repeta anul! dar nu pe baza examenelor si notelor ci pe evaluarea periodica, o sedinta intre toti invatatorii/profesorii + parintii!!
    • Like 3
    • @ Claudia Olteanu
      mike mike check icon
      Exact! Asa stau lucrurile. Iar timpul pentru teme nu trebuie sa depaseasca 20 de minute. Cred ca asta depinde si de profesor...
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      Si am mai uitat sa zic ceva despre scoala finlandeza: fiecare materie se repeta la inceputul anului urmator. Tot si rapid, dar se repeta tot si se dau note. Abia apoi se adauga informatia noua!!! se construieste pe cea existenta!!!. Astfel noul invatator va decide daca copiii au inteles sau nu, si daca nu atunci sa repredea totul, incat copiii sa aiba fundamentele formate. Copiii ajung asa sa repete un an dar la momentul necesar, si asa scade riscul de avea analfabetism functional pt ca se lucreaza puternic la fundamente.
      Degeaba invatai eu ecuatii daca in clasa a 7a aveam juma de clasa ce nu stapanea tabla inmultirii....
      Iar astea depind numai de invatator! daca o clasa are probleme fundamentale (gen citit, inteles, tabla inmultirii) asta este doar din neglijarea invatatorului.
      • Like 4
    • @ Claudia Olteanu
      mike mike check icon
      Foarte adevarat ! Exact asa se intampla, si nu doar in Finlanda, ci si in toate statele europene, in general, chiar daca sunt din sud sau nord. Sistemul este in mare acelasi.
      • Like 2
  • Ce-mi plac mie articolele documentate doar partial....
    Ca o persoana cu legaturi destul de intime cu tara "minune", astept sa vad un articol si despre consumul de alcool si betivaneala mult mai extrema decat chiar si a continentului cu dintii strambi.

    In alta ordine de idei, temele pentru acasa sunt o idiotenie.
    Cum ar fi daca la sfarsitul programului de lucru, ti-ai lua de munca si pentru acasa, doar ca seful sa te controleze a doua zi si sa te penalizeze la salariu daca nu ai facut toata treaba bine?
    • Like 2
    • @ Costin Sirghei
      Victor66 check icon
      Continentul cu dintii strambi? Care este acela, Australia?
      • Like 0
    • @ Victor66
      fugi la manualul de geografie si pune-ti mintea la contributie cum si de ce Asia e diferita si separata de Europa ;)
      • Like 0
    • @ Costin Sirghei
      Victor66 check icon
      Asia e diferita de Europa pentru ca asiaticii au dintii strambi? Si chinezii, si indienii, si japonezii, si toti? Mai bine fugi tu la scoala,sa mai repeti niste clase. Poate asa renunti si tu la stereotipurile derivate din propaganda celui de-al doilea razboi mondial, si care ii prezentau pe japonezi cu doi dinti gigantici, de iepure, fix in mijlocul gurii (asta e sursa ta, nu?)
      • Like 0
    • @ Victor66
      :) troll-ule care esti tu troll... n-ai inteles nimic, dar nu-i bai, ca semidoctii ca tine nu pot sa se prinda pentru ca n-ai know-how-ul necesar declansarii declicului, tu si astia de teapa ta o ardeti semidoct si violent verbal sau pasiv agresiv deci jet plavane!
      • Like 0
    • @ Costin Sirghei
      Victor66 check icon
      Tocmai te-am raportat. Felicitari!
      Data viitoare invata sa-ti tratezi semenii cu minimum de respect datorat oricarei fiinte umane.
      • Like 0
    • @ Victor66
      :) troll sadea. Astept ziua in care internetul se va opri sa vad daca esti asa de tare la raportat si progresul la canalul Dunare - Bucuresti!
      • Like 0


Îți recomandăm

Cu 3 ani în urmă am devenit mamă de adolescentă

Încă de la început pe traseul nostru spre a o aduce acasă la noi, ne-am lovit de chichițe birocratice. Adopția nu era posibilă de fapt, din motive pe care aleg să nu le expun, așa că am fost îndrumați spre varianta cea mai apropiată ei, plasamentul familial.

Citește mai mult