(Foto: Facebook/Corupția ucide)
20. 01.2018. O tăcere cât 75 000 de strigăte.
Tăcerea, legată de o anumită formă de solitudine și de resemnare, valorificată însă prin acțiune colectivă, a devenit în piață infinit mai plină de sens decât orice cuvânt.
Momentele de tăcere din timpul protestului din 20 ianuarie au vizat predilect o prezenţă. Au tradus, într-un singur spirit, teama individuală față de mutilarea valorilor europene, apărarea statului de drept și a independenței justiției, încrederea că ceea ce mulțimea afirmă și clădește puterea folosită abuziv nu mai poate distruge.
Puterea mulțimilor este copleșitoare și înspăimântătoare în același timp. Prin definiție, mulțimile îți creează impresia că îți răpesc autonomia. Lăsându-ne pierduți în mulțime, renunțând la tăcerea solitară înțeleasă ca acceptare, am câștigat în piață câteva clipe de tăcere a libertății totale. N-am mai tăcut în mod diferit, așezați comod în fața televizorului, ci am tăcut la fel, uniți în lumina palidă a telefoanelor. Fiecare cu revolta lui, tradusă pe câte un carton, cu pași mai iuți sau mai molcomi, îngropând fulgii albi și rutina în asfalt, uniți însă în convingerea că dreptatea nu se construiește prin punctaje fabricate în laboratoarele partidului.
Să nu uităm însă că ceasul bate în mod diferit pentru fiecare dintre noi. Că avem fiecare viețile noastre la care ne vom întoarce duminică, a doua zi după marele protest. Că luni e o nouă zi de serviciu, de muncă, de răzbit, de #rezistat. Dar ceva s-a schimbat cred fundamental de la o iarnă la alta: ceea ce piața a unit, puterea nu mai poate dezbina. Sunt semne de primăvară.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.