Foto: Roberto Schmidt/ AFP/ Profimedia
La două luni de la ultimele alegeri, proteste fără precedent, cu zeci de mii de manifestanți, s-au petrecut în capitala țării, în timp ce situația politică se deteriorează cu repeziciune.
În ziua de miercuri 6 ianuarie 2021, cele două camere ale congresului s-au întrunit pentru a confirma votul electorilor din fiecare stat.
Înainte de începerea procedurilor, fusese anunțat faptul că 100 de deputați și 11 senatori vor contesta rezultatele alegerilor din mai multe state, din cauza încălcării prevederilor constituționale și a suspiciunii de fraude electorale.
In dimineața aceleiași zile, un mare număr de manifestanți, susținători ai lui Donald Trump, se adunase în zona centrală a capitalei, unde a avut loc un miting al președintelui.
Donald Trump a afirmat de câteva ori că alegerile au fost furate, că responsabili sunt politicienii de stânga și media și că el și cei care îl susțin nu vor recunoaște niciodată rezultatele alegerilor din 3 noiembrie.
Foto: Getty Images
Abia începuseră procedurile din congres pentru validarea voturilor, când mulțimea, estimată de unii observatori de a fi de aproape 100.000 de manifestanți, s-a deplasat de la Casa Albă către dealul Capitoliului, a trecut de barierele forțelor de ordine, a ocupat toate terasele și scările clădirii și unii din ei au intrat în interior. Aceasta s-a întâmplat la ora 1:30 după amiază.
Ședințele celor două camere au fost întrerupte și deputații și senatorii au fost escortați la subsol.
Foto: Getty Images
La ora 3:00 pm, poliția congresului a încercat să evacueze pe cei care pătrunseseră în clădire, folosind gaze lacrimogene. Câteva focuri de armă au fost trase și doi manifestanți au fost serios răniți.
Primarul orașului Muriel Bowers a anunțat stare de asediu cu începere de la ora 18:00 și lidera camerei reprezentanților, Nancy Pelosi, împreună cu primarul, au activat gărzile naționale din statul Virginia, care sunt în curs de deplasare către capitală.
Foto: Saul Loeb/ AFP/ Profimedia
În anul 1814, trupele britanice au ocupat temporar orașul Washington și au incendiat congresul. A fost ultima dată când Capitoliul a fost atacat și ocupat, deși în capitala americană au avut loc de atunci numeroase manifestații, multe și cele mai intense dintre ele fiind proteste împotriva războiului din Vietnam sau pentru drepturi civile.
Situația din Washington este nesigură și amenință cu posibile intensificări.
Este pentru prima dată în istoria politică a țării când un proces parlamentar este întrerupt prin mijloace violente și este primul ciclu electoral care rezultă în proteste care blochează capitala, amenință corpul legislativ și crează condiții care pot duce la violențe dintre cele mai grave.
Pentru mulți evenimentele care s-au declanșat în Washington sunt consecința unor mari schimbări a vieții politice din ultimii ani, cu intoleranță, ostilitate partizană crescândă și sciziunea societății americane în tabere înclinate spre agresiune.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Politica eronată vis-a-vis de fundamentalismul islamic, saudit în special, i-a făcut pe amerikani să plătească, 11.09, cînd avioane deturnate au lovit diferite construcții, obiective civile și militare de pe teritoriul SUA. În prezent se face contabilizarea cheltuielilor uriașe în războiul pierdut, din Afganistan, unii au calculat că ocuparea Afganistanului de SUA a însemnat cheltuieli estimate la 4000-6000 miliarde $, care cheltuieli au cam dăulat bugetele anuale și aAmerikia Imperialia a fost învinsă și se va retrage de acolo, ca URSS, ca UK...
Presiunea economică chinezească, care aduce cu un val oceanic uriaș, îndepărtează de SUA guvernele a fel de fel de state din Africa, din Asia, din America de Sud, sigur aici nu discut de clasa politică de la România care se află în starea tradițională de deplină obediență...
STrump, un orgolios, făcut mare vedetă la TV, nu vrea să renunțe la funcția de șef la Casa Albă, și asta după ce a izolat SUA de aliați, de parteneri economici. Koreea de Sud este unul dintre aliații SUA, cînd a aflat că factura pentru prezența militară a SUA pe teritoriul koreean în anul 2019 este așa, ca la vreo 4 miliarde $, după ce în 2018 fusese majorată la 1 miliard $...Și cum s-a aflat suma, politicieni din Koreea de Sud au inițiat discuții cu parteneri din RP China. Ce să-i faci...Izolarea economică a RP China, dar cum să o izolezi, că în RP China se produc majoritea bunurilor dorite prin lume ? În 2017 90% din tractoarele vîndute prin lume erau produse în SUA? Nu, 90% din acele mașinării erau produse în RP China !!! Pentru UE a fost o trezire din amorțeală cînd s-a băgat de seamă ca aproximativ 70% din materiile prime necesare industriei farmaceutice erau importate din India și din RP China...
De ce nu are curajul sa isi expuna direct parerile si sa joace circul asta prost al neutralitatii? Si oare de ce il tin cei de la Republica? Ciudat.
Mai mult decat derularea faptelor, pe care cred ca toata lumea la citit si rascitit, m-ar interesa parea dumneavostra legat de ceea ce se intampla si cum catalogati actiunile presedintelui (inca in exercitiu) pre si post demonstratii.
La un moment dat chiar aveam pretentii de la publicatia asta.
PS Martine, sper ca ti-ai luat bocceluta si ai tulit-o din State, maestrul de la 'The art of the deal' a reusit nu numai sa fie un presedinte cu un singur mandat, dar sa piarda atat Camera Reprezentantilor cat si Senatul, ca sa nu mai zic de ridicolul in care se zbate America!
Fugi, au venit bolsevicii!