Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

A scoate limba în loc să-ți faci cruce

Cristian Tudor Popescu --

Ludovic Orban n-are decât să se lege cu lanțul de poarta Patriarhiei, de vreme ce consideră că „PNL trebuie să fie un partid puternic legat de Biserică”. E liber să creadă asta, chiar dacă evlavia creștină l-a cuprins cam de când vrea să-i ia gâtul rivalului său Cîțu.

Șică Orban spune despre partenerii săi de coaliție USR-Plus că „parcă n-ar fi născuți aici”, deoarece „nu i-am văzut jurând pe Biblie și nici făcându-și cruce”. Asta spre deosebire de PNL, care „Noi suntem altfel, noi suntem un partid născut din fibra poporului roman”. Nici asta nu mă deranjează, în politică oricine poate spune orice despre oricine, adversar sau aliat. Și întrucât USR-Plus abia ce zise, când cerea capul lui Cîțu, ce bun ar fi Orban de premier, primește acum ce merită.

Dar cugetările lui Șică implică o inferență logică generală cu privire la români: Dacă nu juri cu mâna pe Biblie și nu cari la cruci → nu ești născut aici, nu faci parte din fibra musculară a poporului român, ce mai încolo-ncoace → nu ești român. 

Subsemnatul, de pildă, potrivit registrului stării civile, m-am născut în România, am trăit și am muncit peste jumătate de veac în țara asta, mi-am plătit la timp toate dările către stat, n-am fost în stare să rămân în străinătate mai mult de două săptămâni. Vorbesc și scriu în limba română. Însă nu jur pe Biblie, cu toate că am cetit-o din doască-n doască. Pentru mine, Biblia e literatură, care poate să-mi placă sau nu. Dar nu jur pe ea, cum nu jur pe „Basmele românilor” de Petre Ispirescu, altfel o carte minunată.

Biblia nu este lege. Constituția este. Iar pentru cei care jură pe Biblie – sunt liberi s-o facă – am o singură întrebare: „Ați și citit-o?”.

Cruce nu-mi fac, nu numai pentru că nu sunt credincios. Și dacă aș fi, mi s-ar părea stupid: de ce să evoc prin acest gest metoda umilitoare de ucidere a evreului Iisus? Dacă ar fi fost cetățean roman, condamnatul Iisus ar fi putut beneficia de strangulare sau decapitare – atunci gestul de recunoaștere între creștini ar fi fost muchia palmei trecută peste gât sau limba scoasă într-o parte, nu?

Prefer să-mi însușesc categorisirea dlui Orban: sunt un român nenăscut în București – poate la Kuala Lumpur. Dar ce face liberalul ortodox absolut Orban cu cei de pe aici care, ca și mine, nu sunt religioși? Cum poate să practice o asemenea discriminare anticonstituțională, antidemocratică, strigătoare la cer? Să nu știe străurmașul Brătienilor că libertatea religioasă înseamnă atât să fii liber să crezi și să practici o religie, cât și să fii liber să nu crezi?

Explicația ar putea fi foarte simplă: dl Ludovic Orban candidează la șefia AUR, nu a PNL.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult