Abisul ne zâmbește acum cu toți dinții: de la Eminescu la impecabilitatea aurului monoatomic

Foto: Inquam Photos/George Călin

România ”intră în dictatură” și ”urmează arestări masive ale celor care susțin cauza naționalistă” - a explicat în cadrul unei manifestații din fața Parchetului General, Diana Șoșoacă. Care este, vă amintesc, europarlamentar român, plătit bine din bani europeni. ”De aceea, pornim acţiuni la nivel mondial. Vom trimite peste tot sesizări internaţionale, pentru a ne ajuta să ieşim din dictatură. Puţin îmi pasă cine ne salvează, că e China, că e Rusia, că e America, că e Venezuela, India, Iran. Avem nevoie de ajutor!” - a strigat europarlamentarul român în fața unei instituții publice, înconjurată de membri de partid și de susținători. Există puține momente cu adevărat ridicole în viața unui om, dar cert e că Diana Șoșoacă și le-a trăit pe toate în văzul unei mulțimi care, însă, nu râde.

Care pare, cumva, convinsă de faptul că în spatele fiecăreia dintre aceste declarații e un adevăr pe care nimeni nu-l apreciază. 

E foarte straniu cum, pe de altă parte, mulțimea asta râde de orice altceva. Râde de copiii uciși în Ucraina de Putin, râde de durerile unor părinți care își fac griji că pe aceste meleaguri nu va mai fi democrație, râde de oamenii care mor, dacă ei s-au vaccinat cumva anti-Covid sau anti-orice boală, râde de piese muzicale, râde de opere de artă, râde de șefi de state europene, râde de pericolul pe care l-ar putea reprezenta niște mercenari înarmați și râde, în principiu, de oricine și de orice. Mai puțin de ”industria calului”, de ”impecabilitate”, de ”ești prost, hai cu mine!”, de aurul monoatomic, de comorile din Vidraru și, desigur, de Diana Șoșoacă, care se declară, mai nou, continuatoarea patimilor lui Eminescu. 

Apropo de asta, eu nu vreau să fiu rea, dar recunosc că am o pasiune specială pentru opera lui Mihai Eminescu și nu mi-l pot imagina pe Mihai Eminescu prea încântat de ideea că numele lui e mestecat de gura acestei femei, alături de imprecații, insulte și calomnii. Pur și simplu, nu mi-l pot imagina liniștit cu gândul ăsta. Ba chiar cred, în sinea mea, că se răsucește un pic în mormânt zilele astea, oricât de antisemit și de ultra-naționalist era și el pe vremea lui. Dar, cel puțin, nu umplea societatea românească de atunci de otrava calomniilor și nici de mizeria dezinformărilor. Au fost vremuri în istoria acestei țări în care cuvintele se alegeau mai atent și propaganda se făcea în absența înjurăturilor birjărești. Au fost vremuri în care publicul râdea un pic mai logic, pe bază de discrepanță între aparență și esență.

Astăzi circul e atât de bine înrădăcinat în spiritul public, încât e greu să mai comunici ceva dacă n-o faci în cadrul spectacolului asigurat aproape zilnic de oamenii politici. Iar poporul nu mai înțelege mesajele liderilor lui dacă nu sunt însoțite de injurii și de strigăte. Orice ton relaxat trece neauzit. Orice tonalitate joasă trece neobservată. Oamenii sunt avizi să audă și să vadă răul în formele lui cele mai noroioase. Nu vor pe nimeni care să iasă în fața lor spălat și apretat. N-au nevoie de forma asta de respect. 

Azi oamenii se simt respectați de către personaje care își asumă să înjure în locul lor în spații în care ei nu ajung sau nu-și permit s-o facă. Și astfel Diana Șoșoacă pare a fi în ochii unei mulțimi deloc neglijabile un fel de eroină. Așa s-a și profilat de la bun început. Și-a dorit să fie percepută ca un fel de Vitoria Lipan, ca o eroină zdravănă a Moldovei noastre, care nu tace când omul ei suferă, ci îl caută cu baltagul prin munți. Arhetipul exista deja în mintea neamului, așa că neamul a simțit personajul și a reacționat la el. Nu conta ce zicea. Că evreii, că Holocaustul, că legionarii, că rușii… efectiv n-a mai contat nimic… Și n-a contat nici pentru sistemul politic, care, ce să vezi, a privit de pe margine ascensiunea acestui fel aparte de a face politică și de a încălca legile statului, și a lăsat să crească metoda.

Acum, că Parchetul General s-a trezit după ani întregi de încălcări flagrante și continue ale legilor, avansând nu mai puțin de 11 acuzații foarte serioase și solicitând ridicarea imunității ei parlamentare, poate conta puțin. Dar nu suficient ca să îndrepte răul care s-a copt și s-a umflat în toți acești ani. Și da, Diana Șoșoacă spune în continuare orice dorește și simte ea. Demonstrând, în funcție de urechea care aude, că e antisemită, iubitoare de legionari, rusofilă, etc. Nici nu contează.

De Diana Șoșoacă ar fi trebuit să putem râde azi. Însă, din păcate, nimeni nu poate s-o facă, dacă nu e inconștient. Căci cei care înțeleg adevăratele implicații ale felului ei de a face politică știu și că asta se va termina foarte prost, iar cei care nu înțeleg o cred, pur și simplu. Și au realmente impresia că e victimă politică, căreia i se va pune pumnul în gură, pentru că a avut curajul să strige în Parlamentul European. Între ce s-ar fi putut face și nu s-a făcut e astăzi o prăpastie atât de adâncă, încât nimeni, absolut nimeni, nu se mai poate uita în abis zâmbind. Căci abisul ne zâmbește acum cu toți dinții. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp