Furia acumulată de-a lungul anilor împotriva politicienilor corupți și incompetenți este îndreptățită. Însă ea nu justifică alegerea extremismului. Opțiunea pentru extremism indică o fractură profundă în gândirea și structura morală a individului.
În această perioadă, termeni precum extremiști, populiști, naționaliști, „suveraniști”, fasciști, naziști sau legionari sunt folosiți frecvent în dezbaterea publică. Să-i analizăm pe scurt pentru a înțelege în ce măsură se aplică dreptei radicale contemporane.
Extremiștii
Extremiștii promovează idei radicale și cred că schimbările fundamentale trebuie impuse numaidecât, prin mijloace coercitive sau violente. Gândirea lor este de tip „noi versus ei”: adversarii nu sunt doar oponenți, ci inamici ireconciliabili. Dezbaterea și compromisul sunt respinse, iar fanatismul ideologic este adesea completat de teorii conspiraționiste cu scopul de a legitima măsuri radicale. Extremismul poate duce la delegitimarea instituțiilor, la justificarea violenței și, în cele din urmă, la abandonarea democrației în favoarea anarhiei, autoritarismului sau totalitarismului. Este important de subliniat că extremismul nu este exclusiv de dreapta – el poate apărea oriunde în spectrul politic.
Populiștii
Populiștii marșează pe ideea conflictului dintre „poporul pur” și „elitele corupte”, oferind soluții simpliste la probleme complexe. Se erijează în reprezentanții autentici ai voinței populare, adoptând un discurs demagogic și conjunctural. Prin mesaje simplificate și emoționale, atacă establishmentul și instituțiile. Le sunt caracteristice expresii precum „poporul vrea” sau „poporul a decis”, pretinzând că vorbesc în numele întregii societăți.
În funcție de context, populismul poate avea accente de dreapta – anti-imigrație, anti-globalizare, apărarea valorilor tradiționale – sau de stânga – critica marilor corporații, a inegalităților economice și a oligarhiei. Populismul poate duce la decizii care satisfac emoțional masele, dar contravin intereselor reale ale acestora.
Naționaliștii și ultranaționaliștii
Naționaliștii susțin că statul trebuie să protejeze identitatea culturală, economică și politică a națiunii. În forme moderate, naționalismul nu reprezintă un pericol pentru democrație. Poate fi considerat învechit în contextul unei lumi puternic interconectate, care aspiră la o societate globală unită și pașnică. Problema apare când naționalismul devine exclusivist și agresiv, transformându-se în ultranaționalism. Ultranaționaliștii promovează o viziune rigidă asupra identității naționale, tratând minoritățile și imigranții ca amenințări și respingând cooperarea internațională. În viziunea acestora, politica externă oscilează între izolaționism și agresivitate, iar măsurile autoritare sunt considerate necesare pentru „protejarea” națiunii. Alte state, instituțiile internaționale și corporațiile străine, chiar și cele considerate anterior partenere, sunt privite cu suspiciune sau chiar ca amenințări.
„Suveraniștii”
„Suveraniștii” susțin că statul trebuie să-și mențină independența față de influențele externe, fie ele politice, economice sau culturale. Deciziile trebuie luate exclusiv de autoritățile naționale, fără ingerințe externe. Suveranitatea primează în fața cooperării internaționale, iar organizațiile suprastatale precum UE, NATO sau ONU sunt respinse parțial sau total.
Această viziune ignoră realitatea interdependențelor globale. Evoluția tehnologică a făcut globalizarea inevitabilă, iar statele nu mai pot funcționa izolat. Mai mult, suveranitatea depinde de puterea economică și politică: un stat slab, lipsit de instituții solide și alianțe strategice, riscă să devină dependent de actori externi sau chiar subordonat acestora.
Retorica suveranistă ascunde adesea obiective cinice. Politicienii corupți invocă suveranitatea pentru a putea controla nestingherit statele pe care le conduc, așa cum s-a văzut în România atât în epoca Dragnea, cât și în cazul mișcării conduse de Georgescu și Simion. Totodată, „suveraniștii” dau dovadă de ipocrizie și standarde duble: de exemplu, cei autohtoni au acuzat Uniunea Europeană, din care România face parte, de ingerințe în chestiuni interne, dar nu au ezitat să solicite sprijin din partea administrației Trump, cu care împărtășesc aceeași ideologie.
Fasciștii
Fasciștii au susținut un stat autoritar, ultranaționalist și militarist, în care individul trebuia să se supună interesului colectiv. Respingând atât democrația liberală, cât și marxismul, considerau că statul trebuie să controleze societatea și economia prin mobilizare națională în jurul unui lider carismatic. Fascismul glorifica violența ca mijloc legitim de atingere a obiectivelor politice, promova cultul personalității și subordona toate aspectele vieții statului. Deși a permis inițiativa privată, economia era puternic reglementată și subordonată intereselor naționale. Statul controla educația, cultura și propaganda, suprimând orice opoziție.
Naziștii
Naziștii au adăugat fascismului o dimensiune rasială extremă, bazată pe ideea superiorității și necesitatea „purificării” națiunii. Ideologia nazistă combina rasismul biologic, antisemitismul și imperialismul cu ultranaționalismul și autoritarismul. Credeau în superioritatea rasei ariene, susținând că germanii erau o „rasă superioară”, în timp ce alte grupuri, precum evreii, slavii și romii, trebuiau excluse sau eliminate. Au urmărit expansiunea teritorială („Lebensraum”), justificând cucerirea Europei de Est prin nevoia de „spațiu vital” pentru germani. Deși au permis capitalismul privat, statul nazist exercita un control strict asupra economiei, iar totalitarismul său se extindea asupra tuturor aspectelor vieții sociale și politice. Propaganda, educația și cultura erau puternic manipulate pentru a susține regimul.
Legionarii (Mișcarea Legionară)
Legionarii au combinat ultranaționalismul, ortodoxismul militant și misticismul religios, promovând ideea că „mântuirea” națiunii române depinde de un stat corporatist și autoritar.
Au susținut că România trebuie „purificată” printr-o „revoluție morală” creștină, în care ortodoxia juca un rol central. Considerau evreii și alte minorități drept „dușmani ai neamului românesc” și promovau loialitatea absolută față de liderul lor, Corneliu Zelea Codreanu.
Respingeau democrația parlamentară și considerau că doar un stat autoritar, condus de elite naționale și bazat pe disciplină, putea redresa țara. Mișcarea a recurs la violență, inclusiv asasinate politice, pentru a-și impune viziunea.
Adepții dreptei radicale
Adepții dreptei radicale, inclusiv susținătorii mișcării MAGA, promovează un naționalism conservator, anti-globalist și anti-stângist, susținând „valorile tradiționale”, protecționismul economic și opoziția față de imigrația necontrolată. Însă viziunea lor reflectă numeroase trăsături comune cu ideologiile de extremă dreaptă ale secolului trecut, de la autoritarism și populism la disprețul față de instituțiile democratice.
Asemenea mișcărilor de extremă dreaptă din perioada interbelică, care promovau cultul personalității (Duce, Führer, Căpitan), dreapta radicală contemporană s-a coagulat în jurul unor lideri carismatici care aspiră la concentrarea puterii în propriile mâini. Mișcarea MAGA îl idolatrizează pe Trump, iar acesta a adoptat un stil politic agresiv, atacând instituțiile democratice, presa și mecanismele electorale. Modelul a fost replicat și de Georgescu în România.
Inamicul ideologic s-a transformat odată cu vremurile: dacă în trecut țintele erau comunismul și liberalismul, astăzi dreapta radicală își îndreaptă atacurile asupra feminismului, woke-ismului și mișcării LGBTQ+, considerate expresii ale „neomarxismului cultural”. Nu se limitează însă la criticarea exceselor progresiste, ci respinge aceste curente în totalitate. Universitățile și mass-media sunt acuzate de promovarea „agendei progresiste”, iar rețelele sociale și media alternative sunt intens folosite pentru diseminarea teoriilor conspiraționiste.
Propaganda bazată pe demonizarea adversarilor, utilizată intens în perioada interbelică, joacă un rol central și în cazul dreptei radicale moderne. Dacă naziștii și legionarii acuzau „elitele financiare” (în special evreii) că subminează națiunea, astăzi sunt blamate „elitele globaliste” (UE, ONU, Davos, George Soros etc.) și „deep state”, acuzate că distrug suveranitatea națională și valorile tradiționale.
Dreapta radicală pune accent pe suveranitate și protecționism economic. Sloganul „America First” reflectă un izolaționism economic ce amintește de autarhia fascistă. Dacă regimurile fasciste controlau direct economia, mișcările contemporane de dreapta radicală variază între neoliberalism, capitalism naționalist și intervenționism economic, conturând un model hibrid ce amintește de economia mixtă nazistă.
Deși evită poziții rasiste explicite, reprezentanții dreptei radicale adoptă o retorică xenofobă și anti-imigrație, promovând teorii conspiraționiste precum „marea înlocuire” (care sugerează că migrația masivă erodează identitatea națională). În SUA, atrage grupuri de supremaciști albi, iar în România, neolegionari înverșunați împotriva evreilor, romilor, musulmanilor și altor categorii considerate periculoase.
Dacă regimurile fasciste justificau deschis violența politică, mulți dintre liderii dreptei radicale contemporane recurg la retorica mobilizării de stradă, făcând apeluri din ce în ce mai explicite la violență. Grupuri radicalizate sunt încurajate și apar tot mai frecvent în proximitatea politicienilor, consolidând o atmosferă de intimidare și instabilitate.
Aspirațiile expansioniste și cinismul politic din trecut reapar în discursul liderilor actuali. Trump a adus în prim-plan idei precum achiziționarea Groenlandei, preluarea controlului asupra Canalului Panama sau împărțirea Ucrainei fără ca aceasta să fie parte la decizie – propuneri ce reflectă o viziune geopolitică în care interesul național este afirmat fără constrângeri morale.
Toate aceste elemente conturează un peisaj ideologic periculos, în care viziunea autoritară și tacticile extremei drepte interbelice sunt adaptate vremurilor noastre. Dincolo de retorică, obiectivul devine tot mai clar: subminarea democrației și impunerea unor regimuri autoritare reinventate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Numai că sunt peștișori mai agresivi care vor să-i înghită pe ceilalți, sau să-i arunce din acvariu.. Că e acvariul lor din moși-strămoși..
Iar alții se zbat atât de tare, că riscă să spargă pereții de sticlă, fără să le pese de urmări.. Iar pisica moțăie în așteptare..
Până la ei te mănâncă bancurile de piranha. Oare cine e pisica moțăind în așteptare?
Îi pui zgardă și botniță maidanezului care latră prin curte ca să poată felina „prietenului” de peste drum să vâneze șoriceii din propria-ți ogradă, că așa e „tovărășesc”...
Ca-n monolgul "Așa e în tenis", de pe vremuri, în care Toma Caragiu apărea la fileu, cu o mustață a la Țiriac și cerea liniște ca să poată servi.
"- E ultima mea minge, dar mai bine nu.. Nu știu unde-o dau, nu știu-n cine-o dau.."
Mai bine recit o poezie prietenoasă, dacă mă vizitează (iarăși..) muza.. :))
Da, Asa este.
“Insa ea nu justifică alegerea extremismului.”
Ba da, tocmai ca o justifica.
“Optiunea pentru extremism indică o fractură profundă în gândirea și structura morală a individului.”
Bine ca tu esti profound nefracturat si super- moral si ne-ai deschis ochii.
In rest e taierea firului in patru.
O zi buna!
În situația asta eu mizez pe suveraniști, care sunt singura forță capabilă să se opună eficient acestui sistem mafiot național, supus sistemului neomarxist european. Dar trebuie menționat că suveraniștii NU se opun Uniunii Europene, ci ideologiei care stăpânește acum la Bruxelles și modului autoritarist de conducere la nivel european. E ca și când am fi zis acum câțiva ani că suntem împotriva regimului lui Dragnea, dar asta nu însemna că eram cumva anti-România. Tot așa și acum suntem anti-Ursula, Macron &Co, dar pro-Europa ca uniune de state suverane, coordonate unitar de la Bruxelles dar sub o ideologie mai de centru, deci mai echilibrată decât în prezent. Și nu în ultimul rând mult mai eficientă economic.
Deci să revin. Auto intitulatii suveranisti, care cad în admirația lui putin, iar mai nou se milogesc după firman la un scelerat ca trump nu sunt nici pe departe salvatorii ci reprezintă un pericol mult mai mare decat actualii politicieni corupți, iar pericolul rezida din fățărnicia perfida și arivismul nemăsurat. Sunt lupi turbați și hamesiti constituiți în haite, pentru moment în intelegere, exploatatori verosi ai ignoranței și analfabetismului funcțional al unei, momentan, mici părți a populației. Populație pe care o detestă și pe spinarea căreia vor să trăiască. Și printre enumerații suveranisti, pe care tu îi ridici în slăvi se numără și ponta-cacarau altă dată un tandem de scarboasa amintire. Văd că multă lume a uitat abjectia acestui cuplu. Pe nimicurile celelalte nu-mi mai pierd timpul să-i amintesc. Cert este că avem o hemoragie de hamesiti care au îmbrățișat un val la modă suveranismul fascist ce bântuie în prezent lumea așa zisă civilizată. Un val de care mi-e teamă că nu vom scăpa fără vărsare de sânge.