Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Actorul Adrian Văncică: „E ușor să te duci la golf sau la piramide, dar fă ceva, spune ceva! Dacă taci, nici nu meriți să fii lider!”

Adrian Văncică

Foto: Alex Gâlmeanu

Adrian Văncică face parte din categoria actorilor care, cu bun simț și judecată, au ceva de zis în societetea românească, sigur, dincolo de meseria lor, sau poate tocmai datorită ei. Ultima oară a „lovit” cu episodul din Las Fierbinți dedicat vaccinului. L-am întrebat despre felul în care vede el lucrurile care se desfășoară cu o așa de mare viteză în jurul nostru de nu mai înțelegem nimic, iar când credem că am înțeles ceva, ne dăm seama că doar ni se pare…

Adrian Văncică, ce comedianți te făceau să râzi când erai mic?

Când eram eu mic, erau în vogă filmele cu Louis de Funes. Râdeam la toate aventurile prin care treceau jandarmii francezi… Râdeam mult la umorul francezilor, da, la Bourvil, la Fernandel. Dar francezii mă distrau foarte mult, la americani, când eram eu mic, nu știu dacă erau nume de care să-mi amintesc.

Nici Charlie Chaplin?

Oh, ba da, dar am descoperit forța pe care o are filmul mut abia în facultate. Sigur, îi știam pe Charlie Chaplin și pe Stan și Bran, dar „greutatea” lor mi-a devenit clară mai târziu…

Și cum s-a schimbat umorul de atunci până azi? Felul în care se face umor s-a schimbat?

În esență nu s-a schimbat, pentru că e vorba tot despre slăbiciunile oamenilor, tot despre cât de încrezuți sunt, de cât de proști, de cât de inventivi sau isteți sunt… Numai că genul s-a schimbat, eu cred că fiecare generație are umorul pe care îl merită. Într-o epocă era mai cu perdea, într-o epocă mai pe față… Când eram mai mici erau la modă Divertis, Vacanța Mare, Vouă, acum au apărut băieții cu stand-up-ul între care mă număr și eu… Deci în esență umorul are aceleași mecanisme, numai că abordarea se schimbă. Nu știu ce va fi de acum înainte cu ceea ce se numește „political corectness”, pentru că nu se vor mai putea face glume despre anumite teme…

Political corectness-ul va omorî multe subiecte pe care comedianții le abordează…

Va omorî inclusiv comedianții, nu doar temele, pentru că nu poți să te abții… Nu poți să nu taxezi lucrurile. A apărut chestia asta care se numește „cancel culture”. Nu e în regulă, nu poți să te arunci împotriva unor oameni care construiesc ceva… Iar tu spui „nu” doar pentru că ai puterea, pentru că ești telespectator sau ești în poziția în care să zici „nu”. Din păcate, apare o generație care nu știe să construiască, știe numai să taxeze…

„Eu nu sunt un mare fan al meu”

M-a marcat știrea conform căreia o profesoară din Franța, pentru că le-a dat copiilor să studieze o poezie a Jacques Brel, a fost reclamată din cauza unui vers care spunea „Tu ești sclava inimii mele”… A fost acuzată că promovează sclavagismul…

Păi atunci să desființăm și Biblia! Mai multe crime ca acolo, unde mai găsim, nu?

Un comediant râde când se vede în producțiile sale?

Nu, eu cel puțin nu fac asta. Mie nu-mi place de mine! Mi se pare că uneori fac prea mult, altă dată că am ratat o glumă… Eu nu sunt așa un mare fan al meu. Cred întotdeauna că pot mai bine, sunt rare momentele în care zic „uite ce am trosnit-o aici!”

Îți plac laudele?

Laudele sunt bune, că-ți hrănesc orgoliul, numai că trebuie să ai mare grijă să nu te duci în extrema cealaltă să ajungi să ai nevoie non stop de feedback. Dacă tu vei pierde vremea așteptând acest feedback, nu vei mai face ceea ce trebuie să faci. Și de multe ori acest feedback vine de la oamenii care nu sunt de meserie! Sunt bune deci laudele, în aceeași măsură în care sunt bune și criticile. Ceea ce am trăit până acum mi-a demonstrat că pot învăța din eșecuri mari foarte mult, iar din succese să nu învăț mare lucru. Îmi plac laudele, cui nu-i plac, de aia m-am făcut actor, ca să mă știe lumea, dar eu trebuie să-mi văd de treabă, indiferent de ele… Ca să-ți dau un exemplu plastic, mie nu-mi place găina care face un ou pe an și se laudă apoi că ce mare rahat a făcut ea! Mie îmi place găina care face trei ouă pe zi, ani de zile! Că de aia e găină, să facă ouă, nu?

„Eu cred că un lider nu e făcut neapărat să stea undeva în frunte și să-și păzească numai spatele, ci să-și asume lucrurile! E ușor să te duci la golf sau la piramide, dar fă ceva, spune ceva! Dacă taci, nici nu meriți să fii lider!”

Care este riscul unui rol care se întinde atât de mult, cum e „Celentano”?

Nu știu, îți voi sune peste 10 ani!:)

Va mai dura atât?

Nu știu, nimeni nu știe… Crezi că la început știa cineva că vom ajunge la 20 de sezoane? Riscul unui rol întins pe ani de zile este, la prima mână, că lumea te va identifica cu personajul, dar până la urmă te-ai făcut actor tocmai ca să te cunoască oamenii. Și întrebarea este: ce fel de actor vrei să fii? Unul senzațional pe care nu-l prea știe nimeni, sau unul pe care îl știe lumea dintr-un loc? Eu am fost și așa și așa…

„Las Fierbinți” a avut mereu mesaje sociale pe care le-a construit în timp, din ce în ce mai atașate de realitatea pe care o trăim. Ultimul a fost dedicat vaccinării, în urma căruia au fost foarte multe reacții.

Da, ne și așteptam să avem și mesaje pro și mesaje contra. Au fost bine venit și unele, și altele… Când a venit pandemia, noi ne-am oprit, ca de altfel multă lume în industria asta ca și în altele, și ne-am gândit ce-o să facem mai departe. Am decis cu toții că ar fi frumos ca Las Fierbinți să fie o lume în care Covidul nu a prea ajuns.

Și, când am reînceput să filmăm, am avut episoade în care foarte vag mai purta cineva o mască, altcineva mai aducea în discuție situația. Dar după un an și jumătate trebuia să spunem ceva! Și vorbeai de mesajele sociale. Acum, eu nu vreau să mă împăunez prea tare, nici eu, nici brandul Las Fierbinți, dar suntem lideri și, ca lideri, trebuie să spunem ceva! Eu cred că un lider nu e făcut neapărat să stea undeva în frunte și să-și păzească numai spatele, ci să-și asume lucrurile! E ușor să te duci la golf sau la piramide, dar fă ceva, spune ceva! Dacă taci, nici nu meriți să fii lider!

„Sunt un actor căruia îi place meseria asta. Pentru mine, ea reprezintă un teren de joacă, exact așa cum este și „Las Fierbinți”

Te întreb pentru că lumea artistică s-a divizat și sunt artiști care spun că România trebuie să fie nesupusă, că #nuvreau, etc…

În tot episodul au fost și păreri pro vaccin și păreri contra, nu a fost o unitate de la început până la sfârșit, așa cum este de altfel și în societatea noastră. Eu mă bucur că a fost acel episod și că a avut impactul pe care l-a avut. Unii au spus că gata, nu se vor mai uita la noi, dar acum stăm cel mai bine în audiențe de când am început serialul, deci omul tot se uită, el se poate răzgândi.

„Comedia ține balanța lucrurilor”

Ce fel de actor te consideri? De comedie, de dramă? Mai există acest tip de clasificare sau ești actor și gata?

Cred că există clasificarea asta, în franceză sunt chiar doi termeni: acteur și comediant. Comediantul este pe o treaptă mai înaltă, pentru că e mult mai greu să faci comedie, decât dramă. Când faci comedie, Mircea Albulescu, profesorul meu, spunea „comedie-farmacie”!

Adică totul stă în dozaj. E știință. Dacă zici poanta prea devreme, ai stricat-o, dacă o zici prea târziu, iar ai stricat-o. Eu sunt un actor care poate face și dramă… Am avut acum câțiva ani un scurtmetraj, „Cadou de Crăciun” care a fost multipremiat, inclusiv la European Film Awards unde a luat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj și care prezenta o situație dramatică!

Ce actor sunt? Sunt un actor căruia îi place meseria asta. Pentru mine, ea reprezintă un teren de joacă și „Las Fierbinți” e tot un loc de joacă… Nu s-a lipit de mine toată teoria aia cu care începeau profesorii la facultate cu „lemnul sacru, scena sfântă”. Mie îmi place să mă distrez, să stau cu oameni talentați, să inventez lucruri… Nu îmi iau meseria în serios, mai degrabă iau viața în serios… Și nici pe aia în totalitate…

Care mai este astăzi rolul comediei, când vremurile pe care le trăim nu sunt tocmai vesele, ba aș putea spune că sunt chiar triste?

Păi tocmai ăsta, de a echilibra situația, de a ține balanța lucrurilor. Că dacă în țara asta ar fi și autostrăzi, și spitale și școli, am face drame! Dacă ar fi numai lapte și miere pe străzi, am face noi filme cu criminali și tragedii, dar câtă vreme e situația care e…

Te uiți la știri?

Foarte rar. Pentru că și scriu pentru „Las Fierbinți”, nu mă pot uita la știri, că-mi taie elanul. Nu mai sunt cum eram la 20 de ani când consideram că, dacă nu sunt informat la zi, nu sunt un bun român…

Nu îmi iau meseria în serios, mai degrabă iau viața în serios… Și nici pe aia în totalitate…

Te-a lovit boala asta nouă? Ți-e teamă de ea? Ai avut în cercul apropiat bolnavi, internați?

Nu, nu în cercul apropiat… Am avut prieteni bolnavi, dar care nu au ajuns în spital… În schimb am cunoștințe care au avut decese în familie. Eu nu m-am îmbolnăvit, sunt vaccinat, încerc să mă protejez cât pot de mult, deși se pare că, după o logică simplă, nu prea sunt șanse să nu mă lovească…

După atâția ani de Celentano, nu te dor ochii?

Ba da:)

Și? Ai consultat un oftalmolog?

Da, port ochelari acum, dar asta pun și pe seama vârstei că totuși, mă uit și eu în buletin:) Dar nu am un început de strabism, deci sunt bine:)

În ce proiecte ești acum implicat în afară de „Las Fierbinți”?

Uite, la chestia asta vii „pe cărare” cu mama care de ani de zile mă întreabă ce fac. Și eu îi zic „tot alea!”. Joc în „Las Fierbinți” și scriu pentru „Las Fierbinți”, nu e destul?

De la teatru mi-am dat demisia anul trecut. Am plecat pentru că nu am mai înțeles mersul lucrurilor.

Adică nu se va mai juca teatru pe scenă?

Nu știu, e complicat să dispară teatrul, cert este că eu nu mai fac. Mințeam în pandemie pe emailuri când mi se cerea câte un raport, cum că stau acasă și fac încălzire vocală, citesc teatru antic, etc. și nu am vrut să fac asta pentru că nu era așa!… Sistemul ăsta bugetar este oricum un… sistem care trebuie reformat din rădăcină! Când lucrezi în privat ai mai mult acces la performanță, într-un sistem bugetar lumea nu vrea să deranjezi…

Și atunci, de ce s-ar apuca azi un tânăr de actorie? Ce l-ar atrage?

Că ar putea să fie celebru, că ar putea să fie vizibil, că ar putea mă-sa să se dea mare cu el pe scara blocului… Dar cred că cineva se face actor nu neapărat în urma unei analize. Eu nu m-am făcut actor pentru că am stat să analizez, ci pentru că nu știam să fac nimic altceva, că dacă aș fi știu chimie, făceam chimie! Dar azi nu se mai construiesc teatre, cinematografele se desființează, filme se mai fac, dar e complicat. E complicat și trebuie să ai răbdare, să ai șansă… E greu.

Nu te tentează să-ți faci podcast ca amicul Bobonete?

Nu, pentru că mie îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc. Și mi se pare că e plină piața asta de podcasturi, deci… nu. Deocamdată spun nu.

Ce spun copiii tăi când te văd la televizor?

S-au învățat după atâta timp… M-au văzut și la teatru, am fost cu ele și la filme când am avut o premieră… E o meserie pentru ele, nu mai e ceva ieșit din comun că tatăl lor e la televizor.

Le ajuți cu rolurile lor de la serbări?

Nu, nu cred că am vocație pedagogică… Am încercat când erau mai mititele, dar când am văzut că nu se prinde de ele, mi-am pierdut răbdarea. Să fii profesor de actorie e complicat, că trebuie să înțelegi de ce altul nu poate, când ție ți se pare că e așa de simplu!

Care este explicația ta pentru care „Las Fierbinți” continuă să fie un fenomen?

Pentru că oamenii se regăsesc în problemele alea… Nu e un serial cu o rețetă venită din altă țară, este jucat de români, regizat de români și este despre probleme românești. Plus că are mai multe straturi, e ca o ceapă… Unii văd doar foaia de deasupra, alții mai văd ceva și din miez… Nu știu care este secretul că, dacă ar fi ușor de identificat, s-ar mai face 30 de seriale din astea. Și castingul este reușit, și regia și imaginea și faptul că este în filmat în totalitate în Fierbinți! Și e și scris de români. Nu că sunt vreun naționalist, dar de aici cred că vine autenticul.

Reușești să vezi boaba de umor din fiecare lucru din jurul tău?

Aș vrea să fiu eu așa de bun! Mi-ar plăcea să mă ducă mintea așa de mult! Dar, nu… nu sunt așa de ascuțit în observație…

Ce te face fericit și ce te întristează?

În general, mă întristează când nu am soluții în anumite situații. Și mă face fericit… ce mă face fericit? Lucrurile astea simple, familia sănătoasă, să-i văd pe ei fericiți. Și până la urmă, ce e fericirea ? Prea se bate toba pe fericire! Până la fericire, hai să ne fie bine și să avem noroc.

Ce schimbă comedia totuși în lume? Ce face ea?

Șterge praful. Șterge praful după zilele astea pe care le trăim. Mari schimbări nu văd că ar mai face, nu se mai pot face revoluții de la un comediant sau de la un spectacol. Dar praful de pe lumea asta, da, îl poate șterge…

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult