Actorul Teo Corban, interviu în 2015: „Când mi-am revenit din boală, mi-am schimbat şi raportul cu teatrul, care a rămas undeva pe locul doi, în favoarea vieţii, pur şi simplu. Şi, paradoxal, profesia a avut de câştigat!”

Foto: Facebook Teodor Corban

Ora 3 dimineața. Marți, 17 ianuarie 2023. Ioana Natalia Corban, fiica cunoscutului actor Teo Corban, anunță decesul tatălui său, marele actor Teodor Corban: „Teo, Tata, Bunicu a primit ultimul rol, viața veșnică. Acum filmează printre stele”. 

Actorul Teo Corban avea 65 de ani.

O viață trăită între Teatrul Național „Vasile Alecsandri" din Iași și platourile de filmare. A fost elevul regretatului actor Dem Rădulescu. Mărturisea într-un interviu pentru Adevărul, în anul 2015, că și-ar fi dorit să fie pictor de biserici. 

În 2006, Teo Corban râdea pe covorul roșu de la Cannes. S-a spus la acea vreme că a interpretat dumnezeiește rolul lui Virgil Jderescu, patronul unui post de televiziune local, în filmul „A fost sau n-a fost", în regia lui Corneliu Porumboiu. Filmul a câștigat trofeul Camera d'Or și premiul „Label Europa Cinema" la Cannes. Cel mai cunoscut rol al său a fost zapciul Costandin, din filmul „Aferim!”, premiat la Ursul de Aur, la Berlin.

Printre peliculele în care a jucat se numără „Aferim!", „Un etaj mai jos", „Betoniera", „O vară foarte instabilă", „Poziţia copilului", „Portretul luptătorului la tinereţe", „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!", „Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber", „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", „California Dreamin' (nesfârşit)", „Călătorie la oraş".

Criticul de teatru Oltița Cîntec: „ Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”

Criticul de teatru Oltița Cîntec a scris pe pagina sa de Facebook: „S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din „Aferim", unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații. „Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit", zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca să vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”. Oltița Cîntec a adăugat cu tristețe: „Cariera l-a nedreptățit. Putea mult mai mult la vârful creativității sale. Viața nu e dreaptă.”

 „Trei”, adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Pușcașu și Ionuț Cornilă,  după „Trei pe un balansoar” de Luigi Lunari, regia Teodor Corban, 2020 / Foto Facebook

Viața actorului Teo Corban s-a schimbat odată cu primirea unui diagnostic nemilos - leucemie - împotriva căruia a luptat cu toate puterile sale. Pe 4 decembrie 2022, publica pe pagina sa o poză din spital și cu un text simplu: „Transplantul a reușit!”

A ales să se mute la țară, cu o explicație simplă dată într-un interviu în presa centrală: „Parcă eram deja ca un mort pus într-o criptă, la etajul cutare, apartamentul cutare. Şi mereu mi-am dorit să am curte, să am copaci, să văd verde. N-am însă curte, că n-am garduri, dar e verde peste tot.”

Aferim Zapciule, ce ne-ai făcut! Pocnești biciul din Rai!

„E absurd! Cred că Eugen Ionescu s-ar zgâria pe faţă să vadă starea asta de fapt: să fii pe culmile cinematografiei din estul Europei şi în ţară să n-ai cinematografe şi public”

„Cum a fost prima dată la Cannes? Păi, mă inhibă Bucureştiul şi nu mă inhibă Cannes?! Aveam emoţiile unui provincial. Mă simţeam aparţinător al unei naţii de categoria a II-a, pentru că s-a şi dorit să fim aşa. Mi s-a întâmplat des în străinătate să prefer să spun că sunt polonez sau rus, pentru că, dacă ziceam că vin din România, eram privit şi tratat prost. Mi-a trecut inhibarea asta de jenă odată cu Festivalul de la Berlin, de anul acesta. Dacă aveam o cărămidă, dădeam cu ea în piept că sunt român. Şi nu am început să mă simt mândru de mine neapărat sau de film, ci de faptul că străinii iubesc de mor cinematografia românească. Aşa cum nu înţeleg de ce la noi nu există spectatori. E absurd! Cred că Eugen Ionescu s-ar zgâria pe faţă să vadă starea asta de fapt: să fii pe culmile cinematografiei din estul Europei şi în ţară să n-ai cinematografe şi public. E delicios!” (Adevărul 2005)

Un telefon de la regizorul Corneliu Porumboiu. „A fost șansa mea, dar o șansă foarte târzie”

„E mai greu să faci film când stai în provincie? E mult mai greu. Însăși soarta mea dă răspunsul. Probabil dacă aș fi fost în București, aș fi fost mai vizibil, aș fi avut acces la mai multe castinguri. S-a întâmplat ca Porumboiu să facă acel film „A fost sau n-a fost?”, a cărui acțiune să se desfășoare într-o televiziune locală din Vaslui. Și a căutat, în mod firesc, să aibă actori locali, care să păstreze și graiul, și moliciunea și naivitatea moldovenilor. Norocul meu a fost că m-am potrivit pe tipologie, eram crud și m-a putut modela cum a vrut el. Dar a riscat, oricum, dând rolul principal unui actor fără experiență de platou. A fost șansa mea, dar o șansă foarte târzie”  (Formula As, 2020)

Sursa foto: Facebook Teodor Corban / Imagine din „Vizita bătrânei doamne"

„Când mi-am revenit din boală, mi-am schimbat şi raportul cu teatrul, care a rămas undeva pe locul doi, în favoarea vieţii, pur şi simplu”

„Dincolo de scenă, dincolo de platoul de filmare, cum e viaţa lui Teo Corban? Până acum ceva vreme, când m-am îmbolnăvit, viaţa mea era doar teatrul: şi la teatru şi în afara lui. Mi se părea că aşa e bine, că aşa e un actor adevărat, că trebuie să vorbesc şi să fac mereu teatru, că trebuie să respir şi să mănânc teatru. Era aşa ca o „furie a laptelui” râvna asta a mea. Şi mi-o explic mai mult prin contaminarea mea de la vorbăria pătimaşă a unora care credeau că doar aşa se face „arta” adevărată. Şi… a venit un moment în viaţă când mi s-a arătat, urmare a unei boli, nici măcar cronice, cât de relativ e totul, că totuşi am o vârstă coaptă, până la care mi-am refuzat prea multe în favoarea profesiei. Când mi-am revenit din boală, mi-am schimbat şi raportul cu teatrul, care a rămas undeva pe locul doi, în favoarea vieţii, pur şi simplu. Şi, paradoxal, profesia a avut de câştigat!”  - fragment publicat pe pagina Festivalului Național de teatru

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp