„Există o masă nouă de public, un public nou, un public dornic de teatru. Fenomenul e în creștere, asta este principala observație pe care vreau să o fac, cu bune și cu rele. Știu că din ce în ce mai mulți oameni sunt aduși de prieteni, de cunoscuți, de familie la teatru.” foto: Inquam Photos / George Călin

Miercuri, cea de-a șasea zi de FITS 2024, aduce în fața publicului spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care cinci sunt cu acces liber. Foto: Bormio SIA a& Flow Projects GmbH

Dacă ai fost în sală, îți este greu să reconciliezi cele două realități simultane - cea a suferinței fizice prin care trecea Marius Manole și cea a jocului impecabil pe care l-a continuat vreme de o oră și jumătate de la accident. Ceea ce le-a făcut posibile a fost generozitatea dusă până aproape de sacrificiu prin care actorul a decis să ofere totul publicului său. Foto - tnb.ro/ Florin Ghioca

Dacă tot am trecut de granița care separa cumva lucrurile, dacă am trecut de perspectiva în care actorii mai degrabă sugerau, lăsând imaginația spectatorilor să lucreze, să construiască, să „învețe”, de ce nu putem să scoatem și cartofiorii prăjiți în poală, când Hamlet ne forțează să ne gândim la sfârșitul inevitabil? Să nu uităm că rolul acestei arte e, printre altele, și acela de a educa. Foto - rgb reporter/ Alamy/ Profimedia

Premiera spectacolului ‘Zeițe de categoria B’, care aduce în capitală de la Cluj, de la Oradea și de la Botoșani, trei actrițe nemaipomenite: Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdo și Silvia Luca- chapeau! pentru ocazia acestei memorabile întâlniri - s-a lăsat cu plâns recent la Teatrelli. Și-am văzut în sală actrițe și oameni de teatru de toate vârstele.

Darius Prodan are 25 de ani și a crescut în Zalău, un oraș fără teatru și fără cinematograf, unde singurele variante de a-ți petrece timpul liber erau plimbările în parc și ieșitul în unul-două cluburi. Teatrul ajungea aici de 3-4 ori pe an, adus de trupe din Oradea și Cluj. După liceu, Darius a plecat după teatru la Sibiu și a început să studieze actoria. Aici a găsit inspirația de a face ceva pentru orașul său.

Un spectacol de teatru e o lume condensată, o picătură din esența vieții, care îți înmiresmează viața pentru o oră, două sau trei. Apoi ieși din sala de spectacol și te reîntorci la viața ta, ideal mai bogat, sau măcar puțin transformat și cu o stare de bine. Am acest sentiment aproape de fiecare dată când merg la teatru.

„Una din frustrările care au generat decizia de a face acest teatru a fost că toate spațiile independente unde am lucrat sunt improvizate. Și am zis că Grivița 53 trebuie să ofere șansa artiștilor care vor crea acolo să lucreze relaxat din acest punct de vedere. Am justificat mereu această improvizație spunând că cu bani se descurcă oricine, fără bani să vedem cine face teatru. Dar de la un anumit nivel încolo nu-ți mai ajunge doar imaginația”, a văzut Chris Simion-Mercurian.

O pană de curent în timpul unui spectacol s-a transformat, la Teatrul Național din Timișoara, dintr-un moment neplăcut într-unul de bucurie. Când s-a stins lumina, spectatorii au aprins lanternele telefoanele și au luminat scena pentru ca actorii să-și poată continua jocul. (Foto: Adrian Pîclișan)

Primul anunț s-a transformat, bineînțeles, în știre care s-a viralizat cu viteză amețitoare. (Foto: Profimedia Images)