Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Acum ne-au furat și hora. Mic îndrumar de acaparare simbolică

protest AUR

Probabil n-o să uit niciodată ziua de 1 Decembrie 2024. Și nu pentru că e ziua în care au fost alegerile parlamentare. Ci pentru că a fost primul meu 1 Decembrie fără patriotism. Totul a început de la prima oră, când, din obișnuință, am deschis televizorul, așteptând să văd undeva pe ecran cele trei culori și poate niște prezentatori de știri care celebrau valorile românești și oamenii României, într-o atmosferă de sărbătoare. Așa se întâmplase în fiecare an până atunci și n-aveam niciun motiv să am așteptări diferite. Și da, știu că patriotismul nu constă în cocarde, steaguri afișate la ferestre sau frânturi de imn național care se aud din toate direcțiile. Dar de Ziua Națională parcă ai totuși nevoie să te bucuri de țara ta și de simbolurile ei. 

Așadar, n-aveam vreo altă așteptare. Dar, când am pornit televizorul, am văzut un ecran colorat pe care rulau date despre prezența la urne. Prezentatorii erau îmbrăcați ca în toate celelalte zile, pe ecran nu se vedeau nicăieri culorile drapelului național, niciun cuvânt nu se spunea despre sărbătoarea noastră. Parcă mă trezisem într-o zi greșită.

Încercând să mă dezmeticesc, tot schimbând canalele și privind către data din ecranul telefonului, m-a lovit un gând: ”Ăștia nu zic nimic de Ziua Națională, nu poartă cocarde și nu pun nicăieri simbolurile naționale, ca să nu se creadă cumva că ar face campanie electorală suveraniștilor în ziua votului?”

Imediat după acest gând, m-a pufnit râsul. Nu! Era prea mult. Nu putea fi asta! Dar, pe parcursul zilei mi-am dat seama că prima explicație la care te poți gândi e, de obicei, cea corectă. Fiecare minut din ziua aceea, trăită ca oricare alta, m-a enervat la culme. Când am ajuns, spre seară, la urne, am salutat comisia din secție cu bucurie în glas. Toți mă priveau ciudat. Nimeni nu era bucuros de nimic. Ce motive ar fi avut? Apoi, la plecare, am strigat: ”La mulți ani!” Și toți m-au privit ciudat. Ca și cum n-ar fi înțeles de ce zic așa ceva. Numai la chioșcul din colț, unde m-am dus să-mi cumpăr niște portocale, vânzătoarea a înțeles de ce i-am urat ”La mulți ani!”. Și mi-a întors gândul bun printr-o urare. Prima și singura din ziua aceea. 

A venit apoi 15 ianuarie. Ziua lui Eminescu. Care pentru mine a fost lumina copilăriei mele. Cu el a început pasiunea mea pentru cuvânt și pe el îl recitam cu intensitatea cu care alții spun rugăciuni. I-am urmărit pașii în cărți, în locurile prin care a umblat, în scrisorile pe care le-a scris, în obiectele pe care le-a lăsat în urmă, la casa memorială din Botoșani. Cumva, mulți ani din viața mea au gravitat în jurul lui Mihail Eminescu.

Și în fiecare an, de ziua lui, scriam ceva despre el și despre cât a însemnat geniul lui în formarea mea, ca om al cuvântului. Anul acesta n-am scris nimic. Prietena mea cea mai bună mi-a spus că a remarcat asta și că am dezamăgit-o. Nu era cazul, eram eu însămi dezamăgită de mine. Dar în ziua aceea, toți suveraniștii de toate orientările politice, care n-au citit în viața lor o poezie întreagă de-a lui Eminescu, umpluseră internetul de postări, de poze și filmări, celebrând cu fast poetul național.

”Alte măști, aceeași piesă/Alte guri, aceeași gamă/Amăgit atât de-adesă/ Nu spera și nu ai teamă/ Nu spera când vezi mișeii la izbândă făcând punte!”

Asta am vrut să scriu în ziua aceea, că Eminescu încă are dreptate. Dar n-am scris nimic. Simțeam că n-am loc de politicienii care își pun masca iubirii de poezie în timp ce exploatează oamenii care n-au avut șansa sau dorința de a trece un pic și pe la școală.

Și acum, pe 24 ianuarie, Călin Georgescu ne confiscă hora. Simbolul unirii noastre. Simbolul puterii noastre. Și mulți nu vom mai ieși nici acum la horă, ca să nu ne confundăm cu politicienii care-și pun masca patriotismului pentru putere.

Acapararea simbolurilor nu e un fenomen inventat de suveraniștii noștri. Se practică din Evul Mediu încoace. Ca să cucerești un popor, trebuie să pui stăpânire mai întâi pe valorile în care crede și pe simbolurile care îl fac să vibreze. Și nici nu e un fenomen nou. Se întâmplă de câțiva ani, iar noi privim și ne dăm într-o parte. Lăsând niște oportuniști politici să ia în stăpânire ceea ce ne definește și pe noi: patriotismul și credința. Iar privitul de pe margine la confiscarea simbolurilor noastre comune e, de fapt, cea mai mare eroare pe care o comitem acum. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan I check icon
    Cine ne oprește să scriem despre Eminescu, Blaga sau Caragiale?!?
    Cine ne oprește să punem de o horă în parc sau Piața Universității?!?
    Daca CG poartă pantaloni roșii, nu înseamnă că eu nu-i mai pot purta pe ai mei. Tot roșii.
    În schimb, nu mă văd vorbind în public despre ”trezirea în conștiință”. Nu că e o spusă de-a lui CG, ci fiindcă e o tâmpenie fără sens.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Problema vine din confuzia dintre PATRIOTISM și NAȚIONALISM. Cei doi termeni par a fi același lucru, dar nu sunt. Patriotismul este un sentiment benefic și pozitiv, în timp ce naționalismul este îndreptat către cei care nu sunt ca tine. E foarte important să vedem diferențele.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Citiți și despre xenofobie
      • Like 0
    • @ Vasile Ostaciuc
      Valentin check icon
      Aveți dreptate. Ai putem găsi sinonimie.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult

Parlament 2025

În ultimele luni s-au produs câteva modificări pe scena politică românească. Dreapta a început să se consolideze și are un potențial semnificativ. Prin „dreapta” nu mă refer la populiștii de la AUR și la tot ce gravitează în jurul lor sau sub ei: SOT, POT, Partidul Patrioților, Georgescu, Anca Alexandrescu etc. Pentru a avea o viață politică sănătoasă, cei mai reprezentativi lideri ai dreptei ar trebui să fie politicieni de tipul (tot mai conservatorului) Nicușor Dan și Ilie Bolojan, iar electoratul care se consideră de dreapta ar trebui să înțeleagă acest lucru, fără să cadă în capcana populismului.

Citește mai mult

Ioan Aurel-Pop

Filmarea începe cu membrii corului Tronos aplaudându-l pe președintele Academiei. Acesta stă în picioare și scutură din cap, parcă încercând să evite ispita – cuvânt potrivit pentru audiență – privind melancolic către masa încărcată cu numeroase bunătăți, dintre care majoritatea ar fi fost îngăduite chiar și Celui care a trăit ca evreu și a avut scris IESVS NAZARENVS REX IVDAEORVM pe crucea Sa. Foto: Basilica.ro

Citește mai mult