Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Acum ne-au furat și hora. Mic îndrumar de acaparare simbolică

protest AUR

Probabil n-o să uit niciodată ziua de 1 Decembrie 2024. Și nu pentru că e ziua în care au fost alegerile parlamentare. Ci pentru că a fost primul meu 1 Decembrie fără patriotism. Totul a început de la prima oră, când, din obișnuință, am deschis televizorul, așteptând să văd undeva pe ecran cele trei culori și poate niște prezentatori de știri care celebrau valorile românești și oamenii României, într-o atmosferă de sărbătoare. Așa se întâmplase în fiecare an până atunci și n-aveam niciun motiv să am așteptări diferite. Și da, știu că patriotismul nu constă în cocarde, steaguri afișate la ferestre sau frânturi de imn național care se aud din toate direcțiile. Dar de Ziua Națională parcă ai totuși nevoie să te bucuri de țara ta și de simbolurile ei. 

Așadar, n-aveam vreo altă așteptare. Dar, când am pornit televizorul, am văzut un ecran colorat pe care rulau date despre prezența la urne. Prezentatorii erau îmbrăcați ca în toate celelalte zile, pe ecran nu se vedeau nicăieri culorile drapelului național, niciun cuvânt nu se spunea despre sărbătoarea noastră. Parcă mă trezisem într-o zi greșită.

Încercând să mă dezmeticesc, tot schimbând canalele și privind către data din ecranul telefonului, m-a lovit un gând: ”Ăștia nu zic nimic de Ziua Națională, nu poartă cocarde și nu pun nicăieri simbolurile naționale, ca să nu se creadă cumva că ar face campanie electorală suveraniștilor în ziua votului?”

Imediat după acest gând, m-a pufnit râsul. Nu! Era prea mult. Nu putea fi asta! Dar, pe parcursul zilei mi-am dat seama că prima explicație la care te poți gândi e, de obicei, cea corectă. Fiecare minut din ziua aceea, trăită ca oricare alta, m-a enervat la culme. Când am ajuns, spre seară, la urne, am salutat comisia din secție cu bucurie în glas. Toți mă priveau ciudat. Nimeni nu era bucuros de nimic. Ce motive ar fi avut? Apoi, la plecare, am strigat: ”La mulți ani!” Și toți m-au privit ciudat. Ca și cum n-ar fi înțeles de ce zic așa ceva. Numai la chioșcul din colț, unde m-am dus să-mi cumpăr niște portocale, vânzătoarea a înțeles de ce i-am urat ”La mulți ani!”. Și mi-a întors gândul bun printr-o urare. Prima și singura din ziua aceea. 

A venit apoi 15 ianuarie. Ziua lui Eminescu. Care pentru mine a fost lumina copilăriei mele. Cu el a început pasiunea mea pentru cuvânt și pe el îl recitam cu intensitatea cu care alții spun rugăciuni. I-am urmărit pașii în cărți, în locurile prin care a umblat, în scrisorile pe care le-a scris, în obiectele pe care le-a lăsat în urmă, la casa memorială din Botoșani. Cumva, mulți ani din viața mea au gravitat în jurul lui Mihail Eminescu.

Și în fiecare an, de ziua lui, scriam ceva despre el și despre cât a însemnat geniul lui în formarea mea, ca om al cuvântului. Anul acesta n-am scris nimic. Prietena mea cea mai bună mi-a spus că a remarcat asta și că am dezamăgit-o. Nu era cazul, eram eu însămi dezamăgită de mine. Dar în ziua aceea, toți suveraniștii de toate orientările politice, care n-au citit în viața lor o poezie întreagă de-a lui Eminescu, umpluseră internetul de postări, de poze și filmări, celebrând cu fast poetul național.

”Alte măști, aceeași piesă/Alte guri, aceeași gamă/Amăgit atât de-adesă/ Nu spera și nu ai teamă/ Nu spera când vezi mișeii la izbândă făcând punte!”

Asta am vrut să scriu în ziua aceea, că Eminescu încă are dreptate. Dar n-am scris nimic. Simțeam că n-am loc de politicienii care își pun masca iubirii de poezie în timp ce exploatează oamenii care n-au avut șansa sau dorința de a trece un pic și pe la școală.

Și acum, pe 24 ianuarie, Călin Georgescu ne confiscă hora. Simbolul unirii noastre. Simbolul puterii noastre. Și mulți nu vom mai ieși nici acum la horă, ca să nu ne confundăm cu politicienii care-și pun masca patriotismului pentru putere.

Acapararea simbolurilor nu e un fenomen inventat de suveraniștii noștri. Se practică din Evul Mediu încoace. Ca să cucerești un popor, trebuie să pui stăpânire mai întâi pe valorile în care crede și pe simbolurile care îl fac să vibreze. Și nici nu e un fenomen nou. Se întâmplă de câțiva ani, iar noi privim și ne dăm într-o parte. Lăsând niște oportuniști politici să ia în stăpânire ceea ce ne definește și pe noi: patriotismul și credința. Iar privitul de pe margine la confiscarea simbolurilor noastre comune e, de fapt, cea mai mare eroare pe care o comitem acum. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan I check icon
    Cine ne oprește să scriem despre Eminescu, Blaga sau Caragiale?!?
    Cine ne oprește să punem de o horă în parc sau Piața Universității?!?
    Daca CG poartă pantaloni roșii, nu înseamnă că eu nu-i mai pot purta pe ai mei. Tot roșii.
    În schimb, nu mă văd vorbind în public despre ”trezirea în conștiință”. Nu că e o spusă de-a lui CG, ci fiindcă e o tâmpenie fără sens.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Problema vine din confuzia dintre PATRIOTISM și NAȚIONALISM. Cei doi termeni par a fi același lucru, dar nu sunt. Patriotismul este un sentiment benefic și pozitiv, în timp ce naționalismul este îndreptat către cei care nu sunt ca tine. E foarte important să vedem diferențele.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Citiți și despre xenofobie
      • Like 0
    • @ Vasile Ostaciuc
      Valentin check icon
      Aveți dreptate. Ai putem găsi sinonimie.
      • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult