Alina Pop, psihoterapeut: O mamă obosită, care simte că nu mai face față, nu se uită la situația ei cu compasiune, ci cu critică și nemulțumire pentru că nu se ridică la nivelul așteptărilor impuse de societate și autoimpuse ulterior

Mai mult decât un job de la 9 la 5, creșterea unui copil solicită părinții 24/7 caz în care e momentul să punem cărțile pe masă și să vorbim despre burnout parental.

E un subiect care o precupă intens pe Alina Pop, psihoterapeut specializat pe burnout parental. Anul trecut ea a realizat un sondaj la care au participat 1300 de mame și a descoperit despre 51% dintre ele că se aflau în burnout parental. De la rezultatul îngrijorător până la dorința de a aduce mai multă conștientizare asupra fenomenului și asupra stresului parental a fost doar un pas care s-a concretizat în proiectul OUT din BURNOUT Parental.

Am aflat de la Alina Pop că prin acest proiect și-a propus ca părinții, în special mamele, să dispună de informațiile necesare pentru a conștientiza, preveni sau/și trata burnout-ul parental și în același timp să și lucreze împreună pentru a reduce stigmatul asociat.

De ce se confruntă cu stigma mamele care aleg să fie oneste în legătură cu starea lor emoțională sau cu oboseala inerentă unui proces de crestere a copilului?

Trăim într-o societate patriarhală care presupune că rolul femeii ține în special de aria domestică prin idealizarea maternității ca fiind singura și cea mai mare menire a femeii. De asemenea identitatea feminină este echivalată cu cea a mamei, femeia fiind obligată să-și dedice viața creșterii și îngrijirii copiilor, dorințele și nevoile ei fiind trecute cu vederea.

Există această așteptare de la mame să fie naturale, eroine, răbdătoare, calme, să simtă cea mai mare bucurie și împlinire în acest rol, iar orice contravine acestei imagini idealizate a mamei este de neconceput și aspru judecat.

O mamă obosită care simte că nu mai face față, nu se uită la situația ei cu compasiune, ci cu critică și nemulțumire pentru că nu se ridică la nivelul așteptărilor impuse de societate și autoimpuse ulterior. Critica interioară devine și critica exterioară, îndreptată către celelalte mame. Iar stigmatizarea mamelor care aleg să vorbească deschis despre greutățile și provocările parentale vine tocmai din interiorizarea mitului mamei perfecte

Care sunt cele mai frecvente etichetări legate de mamele care vorbesc onest despre experiența maternității și a creșterii unui copil?

Se vorbește destul de rar despre suferințele prin care trec mamele, despre “greul” lor. Iar atunci când ele vorbesc, când caută ajutor pentru că se confruntă cu oboseala, epuizarea sau cu furia, este interesant de observat că scriu mesaje în comunitățile virtuale în mod anonim. Pentru că cea mai des întâlnită etichetă este cea a rușinii, a lucrului nepotrivit de spus sau de dezvăluit. Ne este rușine să spunem că ne este greu, pentru că ar însemna că am eșuat. Am interiorizat toate etichetele societății despre mamele care vorbesc despre ce li se întâmpla ca fiind mame plângăcioase, nemulțumite, nepotrivite pentru rol, nepricepute sau neîndeajuns.

Totuși, aș vrea să evidențiez faptul că atunci când mamele aleg să vorbească deschis despre experiențele lor, când aleg să se împuternicească și să-și urmeze propriile credințe și principii se naște empatia, înțelegerea și susținerea.

Discursul intern al mamelor va fi și mai critic cu cât se va vorbi mai puțin despre experiența stresului parental, pentru că atunci când mamele sunt izolate, când nu sunt în comunități și nu împărtășesc despre experiențele proprii cu atât vor fi mai la risc de a se critica în funcție de normele și miturile societății.

Care e triggerul din spatele acestei stigmatizări?

Andrea O’Reilly (Profesor la School of Women's Studies, York University in Toronto, Ontario, Canada) spune că maternitatea în societatea patriarhală este opresivă pentru femei și modul în care femeile i-ar putea rezista ar fi prin a se împuternici și a acționa conform propriilor credințe și nu ale societății. În cărțile și cursurile ei vorbește despre 10 ipoteze ideologice care fac ca maternitatea să fie opresivă pentru femei, pe care le-a numit esențializarea, privatizarea, individualizarea, naturalizarea, normalizarea, idealizarea, biologizarea, expertizarea, intensificarea și depolitizarea maternității. 

Esențializarea poziționează maternitatea ca fiind baza identității feminine, în timp ce privatizarea plasează munca mamei doar în domeniul reproductiv al căminului. În mod similar, individualizarea face ca îngrijirea copilului să fie munca și responsabilitatea unei singure persoane și anume a mamei, în timp ce naturalizarea presupune că maternitatea este naturală pentru femei (adică toate femeile știu în mod natural cum să fie mame) și că munca maternă(îngrijirea și creșterea copilului) este condusă mai degrabă de instinct decât de abilitate și dezvoltate mai degrabă prin obicei decât prin pricepere.

Normalizarea limitează și restrânge identitatea și practica maternă la un mod specific: familia nucleară, în care mama este soția care își asumă rolul de îngrijitor, în timp ce soțul își asumă rolul de susținător financiar. Expertizarea și intensificarea maternității - în special așa cum sunt transpuse în lucrările lui Sharon Hays ca „intensive mothering” și ale lui Susan Douglas și Meredith Michaels ca „the new momism” – fac ca îngrijirea și creșterea copiilor să fie consumatoare mental, fizic și emoțional pentru mamă și condusă de experți în domeniul parentingului. Idealizarea stabilește așteptări de neatins de la și pentru mame, iar depolitizarea caracterizează creșterea copiilor doar ca o întreprindere privată și apolitică, fără importanță socială sau politică. În cele din urmă, biologizarea, în accentul ei pe legăturile de sânge, poziționează mama natală ca mamă „reală” și autentică.

Aceste 10 ipoteze ne evidențiază regulile și așteptările nescrise la care sunt supuse femeile chiar dinainte să devină mame, iar nerespectarea sau îndepărtarea de a aceste deziderate duce la stigmatizare.

Cum putem educa societatea să fie incluzivă cu mamele oneste?

O societate incluzivă este formată din oameni care practică acceptarea de sine, a propriei experiențe autentice de părinte, diferită de cea idealizată de societate și o fac cu compasiune, fără critică și fără comparație. Cu cât mamele își pot arăta mai multă compasiune și empatie lor cu atât o vor putea face și față de celelalte și cu atât societatea se va schimba. Ține de fiecare dintre noi să facem ceva, să vorbim despre experiențele noastre pentru a putea demonta temerea din interior că nu suntem suficient de bune/potrivite și astfel să fim mai îngăduitoare cu noi în fața imposibilității de a atinge perfecțiunea.

Prin campania pe care am creat-o îmi doresc să fac exact acest lucru: să aduc mai multă deschidere față de subiectul epuizării și stresului parental și să explic motivele care stau în spatele acestor experiențe ale mamelor.

Nu îți iubești copilul dacă te plângi că e greu să îl crești?

Din păcate aceasta este unul dintre miturile maternității și un factor care sabotează prevenția și tratarea în cazul episoadelor de burnout parental. Dacă mamele ar accepta că e firesc sa aibă momente când le este greu să-și crească copilul, și că sentimentul de greutate n-are legătură cu lipsa iubirii, ci cel mai des cu lipsa suportului, atunci ar putea fi mai îngăduitoare cu ele și nu s-ar mai judeca. De cele mai multe ori părinții epuizați ajung să se deconecteze emoțional de copii, să nu mai fie capabili să le arate cât de mult îi iubesc, pentru că nu mai au resursele interne cu care să o facă. Însă iubirea nu li se diluează nicio secundă.

Unde pot duce cazurile extreme de epuizare?

Cazurile extreme de epuizare pot deveni evenimente traumatice pentru copii, aceștia percepând abandonul emoțional și distanțarea părinților. De asemenea multe dintre aceste situații duc la conflicte puternice în relația de cuplu, adulter și chiar divorț. Iar pentru mama sau tatăl epuizat există riscuri atât la nivelul sănătății fizice cum ar fi bolile cardiovasculare, cele autoimune cât și orice afecțiuni care sunt influențate de stresul cronic.

La nivel psihologic părintele epuizat își pierde încrederea în sine, se îndoiește de capacitățile proprii de a se mai îngriji de copil, experimentează anxietate, atacuri de panică, depresie și chiar gânduri suicidare. Cazurile grave de epuizare produc modificări vizibile în comportamentul părintelui în cauză prin episoade puternice de furie, izolare, retragere emoțională, critică, nemulțumire și comportamente adictive.

Există 2 fațete ale aceleiași monede. Avem atât partea de așteptări nerealiste impuse mamelor de către societatea patriarhală cât și stigmatizarea aferentă, dar există și susținere printre mame, există și comunități și grupuri sociale unde a fi incluziv este o calitate de bază.

Ține de noi ce vrem să hrănim și să lăsăm mai departe în lume și în societate. Dacă vom acționa din frică vom perpetua critica și stigmatizarea, dar dacă vom alege acceptarea propriilor imperfecțiuni, cu empatie și iubire de sine ne vom putea bucura de rolul de mame fără a ajunge la epuizare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp