Sari la continut
Prevenție

Venirea pe lume a unui copil e o fericire. Atunci de ce plânge mama? Și de ce se ceartă cu tata în bucătărie?

Părinți epuizați

Foto: Getty Images

Într-o casă în care a venit un nou-născut se plânge mult. Și, dacă este să fim sinceri până la capăt, nu toate lacrimile sunt ale bebelușului.

Un nou-născut este o ființă miraculoasă, exprimarea cea mai limpede, aici și acum, a îndrăznelii jucăușe a vieții. Abia venit pe lume, mic și gol, nu are nevoie de nicio scuză și de nicio justificare ca să fie și să se manifeste. În alcătuirea lui gingașă stă sâmburele întreg al devenirii, încă neatins de presiunea așteptărilor sociale. Să îl primești în viața ta este, fără îndoială, un privilegiu. Atunci de ce plânge mama? Și de ce se ceartă cu tata în bucătărie când cel mic doarme liniștit în pătuțul lui?

Modelul cultural tradițional tratează drept un soi de răsfăț provocările care îi copleșesc pe proaspeții părinți ai unui copil sănătos și dorit. În ciuda eforturilor de conștientizare făcute de comunități inimoase de mame, există însă un strat vechi de prejudecată, solidificat în mentalul colectiv, conform căruia apariția unui copil este perioada de aur în viața unui cuplu, trăit pe fundal de cântece de leagăn și cuvinte drăgăstoase.

Când am devenit mamă, am ajuns să înțeleg ceea ce doar citisem cândva: că atunci când ți se naște copilul îți dai seama cu adevărat ce înseamnă frica. Momentul în care realizezi că ești responsabil pentru o altă viață poate să fie copleșitor: simți că trebuie să crești într-o zi cât alții în 10 ani ca să te ridici la înălțimea unui rol pe care te temi că, poate, nu îl vei umple niciodată. În timp ce toți ceilalți pare că știu exact ce au de făcut…

„Nu cred că suntem vreodată pregătiți să devenim părinți”

„Ați spus bine. Pare…”, zâmbește Ana Dumitrașcu, psihoterapeut de cuplu și familie la Clinica Oana Nicolau, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria. „Nu cred că suntem vreodată pregătiți să devenim părinți, în sensul de să știm exact ce avem de făcut. Suntem pregătiți la nivel de planificare, de reprezentare: ce mare lucru?!, am fost și eu un copil, toată lumea face un copil, toată lumea se descurcă. Realitatea este că fiecare individ și fiecare cuplu se descurcă în felul lui. Nimeni nu te învață ce să faci, de aceea și circulă această vorbă - dacă ar veni copilul cu un manual de instrucțiuni probabil că rolul părinților ar fi mai ușor”, spune psihoterapeutul. 

Ana Dumitrașcu

În secțiunea Prevenție a Habits by Republica, realizată cu susținerea Rețelei de Sănătate Regina Maria, vorbim despre cum să cultivăm obiceiurile sănătoase și cum să renunțăm sau cum să le gestionăm pe cele care ne fac rău. Un obicei nociv este să ne impunem standarde nerealiste și să punem în balanță ceea ce facem noi cu frânturi ce par perfecte din ce fac alții. Ne face bine să identificăm corect provocările și să găsim acele soluții care ni se potrivesc.

Primul an de după apariția copilului este cel mai provocator

Adevărul este că perioada după nașterea primului copil este de multe ori dificilă, oricât de mare ar fi bucuria de a-ți ține în brațe copilul.

„Studiile spun că primul an de după apariția copilului este cel mai provocator. Apar multe schimbări, cărora cuplul este nevoit să le facă față, unele la nivel individual. Mă gândesc la aceste transformări corporale pe care femeia le poate traversa - felul în care partenerul ei percepe aceste transformări, se adaptează, îi vin în întâmpinare contează foarte mult. 

Ritmul de viață, rutina vieții se schimbă foarte mult, niciunul dintre cei doi parteneri nu știe ce are de făcut. Nevoile copilului și imaginea acelui copil neajutorat pot să crească sentimentul de responsabilitate și de neștiință al celor doi proaspeți părinți. Dacă mai punem pe deasupra și aspectul ce ține de relația de cuplu - dacă era într-o criză pe care au suspendat-o odată cu apariția copilului sau a sarcinii, dacă există presiuni sau amestec într-un fel sau altul sau o ofertă exagerată de ajutor venită din partea familiei extinse, lucrurile se complică. Apoi mai este adaptarea la un nou statut. Chiar și la nivel de imagine de sine - eu nu mai sunt doar iubita sau iubitul, devenim mami și tati”, explică Ana Dumitrașcu.

Chiar dacă este o minune, un copil nu poate face minuni pentru relația părinților lui

Suntem ființe ale obișnuinței și tindem să ne perpetuăm atât rutinele pe care ni le-am făcut în ani, cât și imaginea pe care ne-am construit-o într-o viață. Orice schimbare pe aceste planuri implică efort și se petrece în timp, chiar dacă nevoile pe care le are copilul sunt imediate.

O altă sursă de tensiunea este felul în care evoluează relația între cei doi parteneri. Chiar dacă este o minune, un copil nu poate face minuni în această privință.

„Se schimbă o dinamică, se trece de la traiul în doi în trei sau chiar patru, în cazul unei sarcini gemelare. Sunt provocări la nivel de structură a familiei, cărora abia le face față și un cuplu conștient. Când zic conștient, vorbesc de un cuplu care e atent la nevoile lui, percepe relația de cuplu ca o entitate vie care trebuie menținută, hrănită, de care trebuie să ai grijă, pune niște granițe, niște limite sănătoase în relație cu familia extinsă și cu celelalte sisteme. Momentul apariției copilului poate din nou să spargă aceste limite sau să le reașeze. De pildă, bunicii sigur vor dori să fie parte din viața nepotului/ nepoatei, vor dori să vină în ajutorul cuplului parental, ceea ce este o nouă provocare”, spune psihoterapeutul.

Spațiul sigur în cuplu este creat înainte de apariția copilului

Ana Dumitrașcu a observat de-a lungul timpului că există ceva ce face diferența între felul în care cuplul gestionează provocările apărute după nașterea primului copil.

„Diferența o face cât de conștient sunt și cât de prezent sunt în relația mea de cuplu de dinaintea apariției copilului, cât de mult pot vorbi cu partenerul și cât de mult am reușit să ne armonizam noi ca parteneri înainte de apariția copilului. Ce ne ajută foarte mult este să vorbim în permanență cu celălalt. Eu știu că se bate foarte mult monedă pe povestea comunicării, dar este esențial. Este atât de important să poți să te întorci spre partener și să spui: Nu mai pot, am obosit, nu știu cum să fac asta, sunt copleșit/ă, simt că e multă presiune. Iar el/ea să fie acolo și să spună: aud și simt și eu la fel, ca tine ca nu știu cum să procedez mai bine. Dar, uite, suntem doi, ne ascultăm, ne sprijinim și o să ne gândim cum să o scoatem la capăt. Poate să sune poetic, romantic, dar firescul ăsta ăla în care te poți întoarce de fiecare dată să spui ce te nelinisteste ce ar fi de ajutor contează. Iar acest spațiu este creat de dinainte de apariția copilului”, crede psihoterapeutul.

„Există acest model „fantomatic” de părinte bun”

Deși părinții de astăzi au resurse mai bune pentru a-și îngriji copiii și majoritatea nu mai sunt nevoiți să spele scutece de mână sau să se zbată pentru bunuri de strictă necesitate, meseria de părinte nu a devenit nicidecum mai ușoară. Cei mai mulți oameni experimentează presiunea de a performa la locul de muncă, insecuritatea financiară, așteptările sociale crescute, temerea că nu îi vor asigura celui mic climatul pentru o dezvoltare emoțională potrivită, subliniază psihoterapeutul.

„Există acest model „fantomatic” de părinte bun. Părinții se străduiesc atât de tare să fie părinți buni încât de multe ori nu iese chiar așa cum își propun. Părintele bun este considerat părintele zen, calm, care face totul ca la manual. Nu e chiar așa, viața de zi cu zi te mai provoacă și pe alte planuri”, atrage atenția Ana Dumitrașcu,.

Spațiul casei este un mic punct de pe suprafața unei planete pe care lucrurile arată amenințător. Atât de amenințător încât unii se gândesc dacă mai este sigur să aducă un copil pe lume. Potrivit INS, în 2021, s-au născut cei mai puțin copii din ultimul secol, amintește psihoterapeutul, vorbind despre cât de încercați sunt, de fapt, părinții de astăzi.

În cabinetul său vede adesea părinți care se simt copleșiți de provocările pe care le aduce rolul de părinte. Însă ține să facă clar un lucru: părinții copleșiți nu se plâng de apariția copilului. „În adâncul ființei fiecărui om ajuns părinte - și facem cu siguranță referire la oamenii conștienți de ei înșiși, simplul fapt că își privesc copiii nu are cum să nu trezească o undă de bucurie în suflet. Ce ajung să exprime la un moment dat oamenii sau poate să arate prea mult în dialogurile lor este mai degrabă cât de copleșiți se simt de atribuțiile lor, de responsabilități. Nu am întâlnit părinți normali, cum le spunem, care să nu-și iubească copii cu întreaga lor ființă să fie fericiți cu adevărat că-i au. Doar felul în care exprimă nemulțumirile legate de îndatoririle de părinte ajunge să pară ca fiind o nemulțumire legată de copil, când de fapt este despre chestiuni organizatorice”, explică Ana Dumitrașcu. 

Să fii părinte este unul din cele mai importante roluri pe care le poate juca o ființă umană. Când știu că trebuie să fie la înălțime, și mari artiști, care au în spate de zeci de mii de ore de exercițiu, îngheață. Cam la fel se simte uneori și cineva care, fără prea multă pregătire, ajunge să-și joace rolul vieții.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.

Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se pot spune extrem de multe pareri despre insemnatatea nasterii unui copil -mai cu seama a primului- intr-o familie,care doar de acum incolo,odata cu aparitia ....,,.liantului'' care leaga, mai in toate cazurile legaturile familiale.De aici incolo incepe familia ,sa devina o adevarata familie cu responsabilitati in societate.Daca pana la venirea pe lume a unui copil,responsabilitatile unui cuplu aveau la origini atractiile reciproce,de acum inainte in interiorul acestor atractii se va ,,insinua'' cu dragoste dezinteresata si inconstienta, ...rezultatul acestor atractii .!Acest nou membru al familiei face ca ,,traseele'' fericitilor tineri parinti [ [astfel se crede si de cele mai multe ori se demonstreaza!]vrei nu vrei ,nu numai ca se vor schimba ,dar se vor si emancipa datorita noii calitati de parinti,dobandite! Daca tanara mamica - intra in ,,rol'' din inca prima luna de sarcina, timp in care in comportamentul ei se produc schimbari concludente , pt tanarul viitor tatic lucrurile nu sunt prea clare. Inca...! .Nu-i bai ,pt ca vor deveni extrem de clare dar nu indeajuns de constiente la modul propriu .Deocamdata este fericit pt ca -iata ,o data cu venirea pe lume a copilului poate tine in brate un,, mic bulgaras de aur''! Acest,, mic bulgaras de aur'' il va face din ce in ce mai constient va deveni responsabil! Asta in general pt ca unii ,,tatici'' nu prea,, le au'' cu...responsabilitatea cresterii si educarii copiilor ,pasand in sarcina mamei -constient sau inconstient- aproape toate sarcinile , obligatiile si responsabilitatile ce le impune cresterea si educarea unui copil..Copiii pt. o familie ,reprezinta-cu toate frustarile care le presupune-totusi- cresterea si educarea lor,pt ca,[ exista si din-acestea-],legatura de unire -CATENA ce consolideaza legatura sentimentala ,de iubire si respect dintre parinti, devine mai trainica demonstrand calitati care daca sunt transmise si copiilor se poate considera ca s-a constituit o noua adevarata familie.O noua si puternica celula a societatii ,care la randul ei va sustine si prospera societatea.Ramane -pt ca mai intotdeauna ,ramane cate ceva de spus!- ca la randul ei SOCIETATEA sa poata asigura la nivel superior conditii de dezvoltare ale altor familii- celule ale sale .Aceasta este de fapt o reciprocitate prin care putem avea asteptari,altfel ,lasand tot greul cresterii,educarii si formarii unui copil, ca om util societatii,doar sau in mare masura,numai in seama parintilor ,nu se va crea niciodata un mediu constructiv si solidar cu viata sociala Asi putea afirma[...nu este nicio noutate !...] despre cronologia dezvoltarii unei societati umane ca ea consta in a acorda prioritate maxima principiul solidaritatii sociale cu mentiunea ca pt,, a primi'' trebuie mai intai ,,sa dai!''
    • Like 0
  • "Venirea pe lume a unui copil e o fericire"

    Unde scrie asta?

    În același timp, cit de serioasa poate fi noțiunea de fericire?
    La o adică, nu e deloc serioasa acea noțiune, însă de oarece drog avem nevoie, pentru a defila în cursa ce debutează cu fericirea numita viață...
    • Like 0


Îți recomandăm

Laura Suciu

Nu își putea dezlipi ochii de mânuțele vineții, care tremurau ușor în somn, iar singurul ei gând a fost să se roage la divinitate pentru sănătatea minunii căreia îi dăduse viață. Treptat, proaspăta mamă, încurajată de echipa de medicii dedicați, aflați minut de minut lângă copilă, a început să capete speranță că lucrurile se pot îndrepta într-o direcție bună, iar soarele va veni și pe strada ei.

Citește mai mult